IEA: Regenerabilele vor detrona cărbunele în 2025 devenind principalul producător de electricitate
Energiile regenerabile vor deveni principala sursă de producţie de electricitate la nivel mondial în 2025, depăşind cărbunele, a estimat miercuri Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), informează AFP.
În raportul său anul cu privire la piaţa electricităţii, IEA prognozează că ponderea regenerabilelor în producţia totală de electricitate va urca până la 37% în 2026, de la 30% în 2023, în principal ca urmare a reducerii costurilor pentru energia fotovoltaică. În sens invers, producţia de electricitate pe bază de cărbune ar urma să scadă, în medie, cu 1,7% pe an până în 2026, în principal ca urmare a diminuării utilizării acestui combustibil fosil în China.
De asemenea, producţia de electricitate a centralelor nucleare din întreaga lume este prognozată să atingă un nou maxim istoric, pe măsură ce producţia centralelor din Franţa îşi va reveni după valorile scăzute din 2022, mai multe centrale din Japonia vor fi repuse în funcţiune iar noi reactoare vor începe să producă electricitate pe pieţele din China, India Coreea de Sud şi Europa.
În aceste condiţii, ponderea combustibililor fosili în producţia de electricitate se va reduce de la 61% în 2023 la 54% în 2026, ceea ce înseamnă că vor coborî sub pragul de 60% pentru prima dată de la debutul publicării datelor statistice, în anul 1971.
"Sectorul electricităţii produce în prezent mai multe emisii de CO2 decât orice alt sector al economiei mondiale aşa că este încurajator că creşterea rapidă a regenerabilelor şi expansiunea constantă a energiei nucleare urmează să acopere întreaga creştere a cererii globale de electricitate în următorii trei ani", a declarat directorul IEA, Fatih Birol.
Datele IEA arată că cererea de electricitate va creşte, în medie, cu 3,4% începând din 2024 şi până în 2026, după ce ritmul de creştere a încetinit uşor până la 2,2% în 2023. În paralel, emisiile globale de CO2 ar urma să scadă cu 2,4% în 2024, urmate de scăderi mai mici în 2025 şi 2026, se precizează în raportul "Electricity 2024" publicat miercuri.
Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 - 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: George Bănciulea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Volkswagen se așteaptă la continuarea dificultăților de pe piața auto chineză
Volkswagen AG se așteaptă la continuarea slăbiciunii pieței auto chineze în ultimele luni din acest an și nu anticipează o redresare care să modifice nivelul pierderilor pe care aceasta le-a înregistrat, transmite DPA. China, cea mai mare piață auto din lume, este sub o presiune crescută, a apreciat la Beijing grupul german.
Guvernatorul Băncii Centrale: Ucraina are ca obiectiv alinierea la normele UE a sectorului bancar și a celui al asigurărilor, până în 2028
Ucraina accelerează reformele pentru a alinia până în 2028 sectorul bancar și cel al asigurărilor la standardele Uniunii Europene, în pofida dificultăților provocate de război, pentru a consolida încrederea investitorilor și a adânci integrarea economică în Europa, a declarat, pentru Reuters, guvernatorul Băncii Naționale a țării,
Venezuela semnează cu compania americană General Electric pentru renovarea sistemului său electric
Venezuela a semnat un acord cu gigantul american General Electric pentru a reabilita rețeaua sa electrică învechită, a anunțat luni președinta interimară Delcy Rodriguez, transmite AFP. Acest parteneriat urmează să permită 'recuperarea a 1.000 de megawați în primele 24 de luni și a peste 5.000 de megawați în total î
Comisia salută acordul de referință privind drepturile revizuite ale pasagerilor care utilizează transportul aerian
Comisia Europeană salută acordul politic la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul UE cu privire la revizuirea drepturilor pasagerilor aerieni din UE, acest acord de referință marcând prima revizuire a acestor norme în peste două decenii. Conform unui comunicat al Executivului comunitar, acordul modernizează și consolidează drepturile pasa
Organizația Maritimă Internațională colaborează cu Oman, Iran și statele vecine pentru evacuarea navelor din Strâmtoarea Ormuz
Organizația Maritimă Internațională (OMI) colaborează cu Oman, Iran și celelalte țări riverane din Golful Persic pentru a concepe 'o rută sigură' prin care să fie evacuate navele blocate de câteva luni de ambele părți ale Strâmtorii Ormuz, relatează agenția EFE. Secretarul general al OMI, panamezul Arsenio Dominguez, a declarat luni că orga
Rusia relaxează standardele de calitate ale combustibililor pentru a evita penuria
Autoritățile ruse permit anumitor companii de rafinare a petrolului să producă combustibili care respectă standarde de mediu mai scăzute, în contextul în care atacurile ucrainene asupra infrastructurii energetice rusești reduc aprovizionarea cu carburanți, a relatat luni cotidianul financiar Kommersant, preluat de Reuters. În ultimele luni, n
Airbus a inaugurat la Toulouse a doua linie de asamblare a avioanelor A320
Gigantul aerospațial european Airbus a inaugurat luni, lângă Toulouse, Franța, a doua linie de asamblare a avioanelor A320, modelul său de succes care a devenit aeronava cu cele mai bune vânzări din lume, informează AFP. Începând de luni, numărul total de linii de producție a avioanelor A320 a ajuns la zece, obiectivul grupului fiind ac
Șefa FMI avertizează că revenirea prețurilor la energie va mai dura
Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, a salutat, luni, acordul încheiat între Teheran și Washington, avertizând în același timp că repercusiunile războiului din Iran asupra aprovizionării globale cu energie vor avea nevoie de timp pentru a se disipa, transmite AFP. Iranul și Statele Unite au c
SpaceX a strâns 86 de miliarde de dolari cu prilejul IPO-ului
Compania aerospațială și de inteligență artificială SpaceX a informat luni că a strâns 86 de miliarde de dolari cu prilejul celei mai mari oferte publice inițiale (IPO) din istorie, și nu 75 de miliarde de dolari, cum s-a anunțat inițial, după ce băncile partenere și-au exercitat opțiunea de a vinde mai multe acțiuni, transmite AFP. Grație acestei așa-nu
Eurodeputații se pregătesc să aprobe o nouă generație de Organisme Modificate Genetic
Parlamentul European se pregătește să autorizeze plante dezvoltate folosind noile tehnologii de editare genomică, mai rezistente la secetă și boli, necesitând mai puține pesticide, dar criticate de micii fermieri. Deputații europeni se vor pronunța asupra acestui subiect luni seara, în Comisia pentru Mediu, înainte de un vot în plen mie
Israelul se așteaptă la noi comenzi pentru sistemele sale de apărare aeriană din partea țărilor europene
Israelul se așteaptă să primească, în curând, noi comenzi pentru sistemele sale de apărare aeriană și antirachetă din partea țărilor europene, cel puțin un contract fiind estimat pentru următoarele săptămâni, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul Ministerului israelian al Apărării pentru Reuters. Cererea pentru astfel de sistem
Producătorii americani de autorulote au probleme din cauza războiului și a prețurilor ridicate la combustibili
La sfârșitul lunii martie, Coley Brady a redus programul de lucru, de la cinci la patru zile pe săptămână, la fabricile sale de autorulote din Elkhart, statul Indiana, după ce a devenit evident că vânzările de rulote erau în scădere în timpul sezonului important de primăvară, transmite Reuters. La acel moment, războiul dintre SUA
Elon Musk susține că până în 2030 SpaceX ar putea înregistra venituri de 1.000 miliarde de dolari
Elon Musk a declarat că până în 2030 firma aerospațială și de inteligență artificială SpaceX ar putea înregistra venituri de 1.000 miliarde de dolari, transmite Reuters. 'Și aș fi surprins dacă veniturile nu vor depăși 1.000 miliarde de dolari în 2031', a scris Musk într-o postare pe platforma sa de social media X, răspunz
Franța: Exportatorii de vin, îngrijorați de cele mai recente amenințări cu impunerea de taxe vamale
Federația Exportatorilor Francezi de Vinuri și Băuturi Spirtoase (FEVS) a transmis luni că amenințarea președintelui Donald Trump că Statele Unite nu vor avea altă soluție decât să impună taxe vamale de 100% vinului franțuzesc, dacă Parisul nu elimină taxa digitală impusă giganților tehnologici americani, este o veste proastă pentru industria dependentă de expo
Eurostat: România, printre statele membre UE care au raportat scăderea producției industriale, în aprilie
Producția industrială a crescut cu 0,3% în zona euro și cu 0,9% în Uniunea Europeană în aprilie, comparativ cu perioada similară din 2025, dar Luxemburg, Bulgaria, Irlanda, Estonia și România sunt țările care au înregistrat cel mai sever declin al acestui indicator, arată datele publicate luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat)










