UE adoptă reglementări mai stricte pentru combaterea spălării banilor, inclusiv în sectorul cripto

Uniunea Europeană a ajuns joi la un acord provizoriu privind îmbunătăţirea modului în care autorităţile naţionale colaborează pentru combaterea spălării banilor, inclusiv în sectorul cripto, transmite Reuters.
Reprezentanţii statelor membre UE şi ai Parlamentului European au încheiat un acord menit să elimine abordările naţionale diferite din prezent pentru a lupa contra spălării banilor.
"Acest acord va face ca autorii fraudelor, membrii crimei organizate şi ai organizaţiilor teroriste să nu-şi mai poată legitima câştigurile prin sistemul financiar", a afirmat Vincent Van Peteghem, ministrul de Finanţe al Belgiei, ţara care deţine preşedinţia rotativă a UE.
Acordul acoperă o parte din pachetul de măsuri contra spălării banilor, care va duce la crearea noii autorităţi UE dedicată acestui sector.
Actualele reglementări UE contra spălării banilor vor fi extinse, astfel încât cei care oferă servicii în domeniul criptoactivelor sunt obligaţi să verifice clienţii care efectuează tranzacţii de 1.000 euro (1.090 dolari) sau mai mult, şi să raporteze activităţile suspecte. Firmele transfrontaliere din domeniul criptoactivelor trebuie să efectueze verificări suplimentare.
Comercianţii de produse de lux, cum ar fi metalele preţioase, bijuteriile şi articolele prelucrate din aur, precum şi cei care vând maşini de lux, avioane şi iahturi vor trebui de asemenea să-şi verifice clienţii.
În plus, statele membre UE pot include din 2029 cluburile profesioniste de fotbal şi agenţii.
La nivelul UE, va exista o limită maximă de 10.000 euro pentru plăţile în numerar, fiind astfel mai dificilă spălarea banilor de către infractori. Firmele cărora li se aplică noile reguli vor trebui să identifice şi să verifice persoanele care efectuează tranzacţii ocazionale în numerar, între 3.000 şi 10.000 euro. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prada, dispusă să ofere aproape 1,5 miliarde de euro pentru achiziționarea Versace (Bloomberg)
Gigantul din industria luxului Prada SpA înregistrează progrese în tentativa de achiziționare a casei italiene de modă Versace, deținută de compania americană Capri Holdings, după ce a acceptat prețul de aproape 1,5 miliarde de euro (1,6 miliarde de dolari), au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Italia: Deficitul bugetar s-a redus semnificativ anul trecut
Deficitul bugetar al Italiei a scăzut anul trecut mai mult decât se estima, la 3,4% din PIB, deși creșterea economică a fost sub previziunile Guvernului, arată datele publicate luni de Institutul de Statistică (Istat), informează Euronews. Obiectivul autorităților de la Roma în acest an era un deficit de 3,8% din PIB, de la 7,2% di
Vânzările Tesla continuă declinul pe piețele europene
Vânzările Tesla și-au continuat scăderea luna trecută în țările din Scandinavia, erodând cota sa de piață în Europa, în condițiile în care producătorul de vehicule electrice (EV) se confruntă cu un test de loialitate din partea clienților față de brand, în contextul atribuțiilor directorului general Elon Musk în adminis
Germania: Indicele bursier DAX depășește pentru prima dată pragul de 23.000 puncte
Indicele principal DAX 40 al Bursei de la Frankfurt a depășit pentru prima dată valoarea de 23.000 puncte, pe fondul avansului companiilor din domeniul apărării, și în pofida dificultăților cu care se confruntă economia germană, transmite DPA. În timpul ședinței bursiere de luni, indicele DAX, care cuprinde primele 40 de companii g
UE relaxează regulile privind emisiile de CO2
Comisia Europeană a răspuns solicitărilor producătorilor auto și a acceptat să le acorde trei ani pentru îndeplinirea obiectivelor privind emisiile de CO2 în 2025 pentru mașinile și camionetele lor, în loc de unul, a anunțat luni președintele CE, Ursula von der Leyen, transmite Reuters. Îndeplinirea țintelor depindea de
Oile care pasc pe sub panourile fotovoltaice îi ajută pe fermierii americani să supraviețuiască
Pentru prima dată în ultimele patru generații, familia Raines nu a plantat anul trecut bumbac pe terenurile sale din statul Texas, în schimb Chad Raines și-a petrecut anul închiriindu-și turma de oi către operatorii de parcuri fotovoltaice, pentru a paște iarba care crește pe sub panourile fotovoltaice, iar banii pe care i-a primit pentru serviciile
Reuters: BYD vinde acțiuni pentru a obține 5,2 miliarde de dolari
BYD, producătorul chinez de vehicule electrice (EV), a lansat luni o operațiune de vânzare a acțiunilor sale listate la Bursa de la Hong Kong, sperând să obțină 5,2 miliarde de dolari printr-o ofertă de tip ''accelerated book-building'', conform unui document consultat de Reuters. Prețul pentru ofertă este cuprins &
UE riscă să rateze o parte dintre obiectivele de reducere la zero a poluării până în 2030
Politicile UE au contribuit la reducerea poluării aerului, a utilizării pesticidelor și a deșeurilor de plastic din mare, dar cu toate acestea sunt necesare acțiuni mult mai ferme în UE pentru ca blocul comunitar să își atingă obiectivele de reducere a poluării pentru 2030, arată cel de-al doilea raport prospectiv și de monitorizare privind reducerea la z
Inflația în zona euro a scăzut ușor în februarie, până la 2,4%
Rata anuală a inflației în zona euro a scăzut ușor în luna februarie, la fel ca și inflația de bază, ceea ce conferă noi argumente pentru o nouă reducere de dobândă din partea Băncii Centrale Europene la reuniunea de politică monetară care va avea loc joi, transmite Reuters. Potrivit unei estimări preliminare publicate luni d
Creșteri mari la bursă pentru acțiunile companiilor europene de apărare
Acțiunile companiilor europene din sectorul apărării înregistrau luni dimineața creșteri de două cifre, stimulate de perspectiva majorării cheltuielilor militare pe continent, în contextul tensiunilor între oficialii de la Kiev și Washington, care au agravat îngrijorările referitoare la o retragere americană, informează AFP.
Tarifele americane ar putea reduce creșterea economiilor din Europa Centrală, avertizează S&P Global
Propunerea președintelui SUA, Donald Trump, de a impune tarife de 25% pentru importurile din Uniunea Europeană este posibil să reducă perspectivele de creștere economică în Europa Centrală, ceea ce ar agrava actualele provocări fiscale, au declarat analiștii agenției de evaluare S&P Global Ratings pentru Reuters. Săptămâna trec
Banca Națională a Elveției a încheiat anul 2024 cu un profit record de 80,7 miliarde de franci
Banca Națională a Elveției (SNB) a raportat luni un profit record de 80,7 miliarde franci (89,50 miliarde dolari) pentru anul 2024, cel mai mare profit din istoria instituției, transmite Reuters. Avansul piețelor bursiere, creșterea prețurilor la aur și aprecierea dolarului american au ajutat SNB să își depășească precedentul profit anua
Importurile de gaze lichefiate ale Chinei sunt la cel mai redus nivel de după pandemie
Importurile de gaze naturale lichefiate ale Chinei au atins luna trecută cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani, pe fondul unei cereri interne reduse și al faptului că prețurile mai mari de pe piața din Europa redirecționează navele care transportă GNL spre vehicul continent, transmite Bloomberg. Datele firmei de consultanță Kpler arată că
Vânzările Tesla scad în continuare pe piețele europene, cu un declin de 26% în Franța
Vânzările Tesla în Franța și-au continuat scăderea luna trecută, prelungind declinul pe una dintre cele mai mari piețe europene de vehicule electrice (EV), transmit EFE și Bloomberg. Conform datelor Plateforme Automobile (PFA), organizația ce reprezintă producătorii și furnizorii de componente auto, Tesla a înmatriculat luna
SUA: Cheltuielile de consum au scăzut neașteptat în ianuarie, inflația a crescut
Cheltuielile de consum în SUA au scăzut neașteptat în ianuarie, dar creșterea inflației ar putea determina determina Fed să amâne reducerea dobânzilor, transmite Reuters. Conform datelor publicate vineri de Biroul de Analize Economice de la Departamentul american al Comerțului, în ianuarie cheltuielile de consum,