Ucraina: Londra creşte sprijinul financiar înainte de conferinţa privind reconstrucţia

Marea Britanie a anunţat marţi un nou plan de ajutorare financiară a Ucrainei sub formă de ajutor umanitar şi garanţii de împrumuturi de la Banca Mondială pentru a asigura funcţionarea serviciilor publice, notează AFP.
În timp ce Londra găzduieşte miercuri şi joi o conferinţă internaţională privind reconstrucţia Ucrainei, guvernul conservator britanic a explicat că doreşte să sublinieze "angajamentul său neclintit faţă de ţară, atât în prezent, cât şi în viitor", cu acest plan pe mai mulţi ani.
Acesta din urmă ridică ajutorul britanic nemilitar la 4,7 miliarde de lire sterline (5,5 miliarde de euro), a indicat Downing Street într-un comunicat.
El constă în garanţii de credit de trei miliarde de dolari pe trei ani pentru a permite împrumuturi de la Banca Mondială, cu scopul de a finanţa funcţionarea serviciilor publice vitale precum şcolile şi spitalele.
La aceasta se adaugă 240 de milioane de lire sterline (280 de milioane de euro) de ajutor bilateral, destinat în special operaţiunilor de deminare şi proiectelor umanitare.
"Împreună cu aliaţii noştri, vom continua să sprijinim apărarea Ucrainei şi contraofensiva sa şi vom fi alături de Ucraina atâta timp cât va fi necesar pentru ca ea să continue să câştige acest război", urmează să sublinieze miercuri premieirul Rishi Sunak în deschiderea conferinţei privind reconstrucţia, potrivit serviciilor sale.
El urmează să sublinieze "amploarea reală a provocării, în contextul în care războiul a făcut ca PIB-ul Ucrainei să scadă cu 29% anul trecut": "Aşa cum am văzut la Bahmut şi Mariupol, Rusia distruge ceea ce nu poate cuceri şi vrea să facă acelaşi lucru cu economia ucraineană".
Pe lângă Rishi Sunak, sunt aşteptaţi la conferinţă preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, secretarul de stat american, Antony Blinken, sau ministrul francez de externe, Catherine Colonna.
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, va participa de la distanţă prin video.
La peste un an de la începutul războiului, Banca Mondială a evaluat nevoile imediate ale Ucrainei la 14 miliarde de dolari pentru a repara pagubele provocate de lupte.
Dar redresarea mai largă a economiei ţării va costa 411 miliarde de dolari potrivit unui recent studiu al Băncii Mondiale, ONU, Uniunii Europene şi guvernului ucrainean.
Mai multe ţări şi instituţii şi-au anunţat deja intenţia de a debloca finanţări, cum este cazul Franţei care urmează să dezvăluie un ajutor pentru "reconstrucţia infrastructurii civile critice" a ţării. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Spania: Record de vizitatori străini în primul trimestru din 2025
Numărul vizitatorilor străini în Spania a crescut în ritm anual cu 5,7% în primul trimestru din 2025, la 17,1 milioane, înregistrându-se un nou record al sosirilor, conform datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INE), transmit EFE și site-ul theolivepress.es. De asemenea, cheltuielile vizitatorilor străini &i
Încrederea în economia zonei euro s-a redresat în mai
Încrederea investitorilor în zona euro s-a redresat mai mult decât se estima în mai, după ce taxele vamale anunțate de președintele Donald Trump au dus la un declin semnificativ al încrederii luna trecută, arată indicatorii publicați luni, transmite Reuters. Indicele Sentix privind încrederea în econom
Erste plătește 6,8 miliarde de euro pentru 49% din Santander Bank Polska
Santander, cel mai mare creditor din zona euro, a anunțat luni vânzarea unei participații de 49% în subsidiara sa din Polonia - Santander Bank Polska - grupului austriac Erste Group Bank, pentru aproximativ 6,8 miliarde de euro (7,70 miliarde de dolari), transmite Reuters. De asemenea, banca spaniolă Santander a ajuns la un acord p
Creșterea economiei Ungariei ar putea fi mai redusă decât previzionează Guvernul (președintele Consiliului Fiscal)
Planurile bugetare ale Guvernului ungar pentru 2026 sunt expuse riscurilor dacă previziunile privind creșterea economiei se dovedesc a fi prea optimiste, a afirmat pentru Reuters președintele Consiliului Fiscal, Gabor Horvath. Guvernul premierului Viktor Orban previzionează pentru anul viitor un avans al economiei de 4,1%, mult peste estimăril
Cotațiile la țiței scad cu doi dolari pe baril, după anunțul OPEC+ privind majorarea producției
Cotațiile la țiței înregistrau luni dimineață scăderi de peste doi dolari pe baril, după ce OPEC+ (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și aliații), a anunțat că intenționează să majoreze producția, transmite AP. La bursa New York Mercantile Exchange (Nymex), cotația barilului de petrol 'light sweet crude' a scăzut cu 2,21
Grupul chinez Ant intenționează să-și listeze divizia externă la Bursa din Hong Kong
Ant Group, o filială a gigantului chinez de comerț electronic Alibaba Group, intenționează să-și listeze divizia externă - Ant International - la Bursa din Hong Kong, a anunțat presa din China, transmite Reuters. Alibaba deține platforma de comerț online AliExpress și a lansat cu succes o nouă versiune a modelului său de inteligență artificial
Donald Trump dă asigurări că nu-l va demite pe șeful Fed, Jerome Powell, înainte de încheierea mandatului, în 2026
Președintele Donald Trump a anunțat că nu-l va demite pe Jerome Powell din funcția de președinte Rezervei Federale a SUA (Fed) înainte de încheierea mandatului său, în mai 2026, în timp ce l-a descris pe șeful Fed ca fiind 'total rigid' și a repetat solicitările de reducere a dobânzii, transmite Reuters. &
Banca Mondială a înrăutățit prognoza de creștere a economiei Bulgariei în 2025 și în 2026
Banca Mondială (BM) a înrăutățit previziunile privind creșterea economiei Bulgariei în 2025 și în 2026, citând încetinirea mai amplă a PIB-ului global, informează Novinite. Anul acesta, PIB-ul Bulgariei ar urma să înregistreze o expansiune de 1,6%, după ce în ianuarie Banca Mondială previziona un avans
Warren Buffett șochează acționarii anunțând că vrea să se retragă la finalul anului
Celebrul miliardar american Warren Buffett a șocat sâmbătă sala plină de acționari anunțând că vrea să se retragă la finalul anului, și a informat că îl va recomanda Board-ului Berkshire Hathaway pe Greg Abel pentru a deveni noul director general al conglomeratului, transmite AP. 'Cred că a sosit momentul în care Gr
OPEC+ a decis majorarea cu 411.000 barili pe zi a ofertei de petrol, din iunie
Alianța OPEC+, condusă de Arabia Saudită și Rusia, a decis sâmbătă majorarea cu 411.000 barili pe zi (bz) a ofertei sale de petrol, începând cu 1 iunie, după ce, în luna mai, au urcat deja producția cu același volum, transmite agenția EFE. Creșterea, care este implementată de opt dintre cele 22 de state membre ale alian
Japonia anunță că nu va accepta niciun acord cu SUA, dacă nu se vor revizui toate noile taxe
Negociatorul japonez în materie de taxe, Ryosei Akazawa, a dat asigurări sâmbătă că Japonia nu are intenția de a ajunge la vreun acord cu Guvernul președintelui american Donald Trump, dacă administrația acestuia nu va revizui toate noile taxe vamale pe care le-a impus, relatează agenția EFE. 'Am presat Statele Unite să reconsidere seria de taxe
Inflația și rata șomajului stagnează în zona euro (Eurostat)
Rata anuală a inflației în zona euro a stagnat în luna aprilie, în pofida unei scăderi accelerate a prețurilor la energie, care a fost contracarată de explozia prețurilor la servicii, transmite AFP. Potrivit unei estimări preliminare publicate vineri de Eurostat, rata anuală a inflației în zona euro a stagnat în l
Tarifele au dus prețurile mondiale la alimente la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani
Indicele global al prețurilor produselor alimentare a crescut în luna aprilie până la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, un semn că incertitudinea provocată de tarifele vamale americane începe să pună presiune asupra schimburilor comerciale, transmite Bloomberg. Indicele prețurilor alimentelor, calculat de Organizația
BTA: Prima hartă națională a proprietății intelectuale a Bulgariei este prezentată în timpul forumului de la Universitate
Prima hartă națională a proprietății intelectuale a Bulgariei este prezentată miercuri în cadrul unui forum la Universitatea de Economie Națională și Mondială (UNWE) din Sofia. Harta a fost elaborată de UNWE și Institutul de Proprietate Intelectuală și Transfer Tehnologic, în parteneriat cu Ministerul Culturii, Oficiul de Brevete,
Taxe vamale: UE sugerează o ofertă de 50 de miliarde de euro pentru Washington (FT)
Uniunea Europeană are în vedere să crească cu 50 de miliarde de euro achizițiile de produse americane pentru a rezolva 'problema' relațiilor sale comerciale cu Washingtonul, a explicat comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, într-un interviu acordat Financial Times, citat de AFP. 'Dacă considerăm deficitul la