În pofida investiţiilor şi gratuităţii introduse în urmă cu trei ani, transportul public are dificultăţi în a concura cu maşina personală în Luxemburg, informează AFP.

"Cultura automobilului este dominantă şi asta complică atragerea automobiliştilor spre transportul în comun", explică Merlin Gillard, specialist în mobilitate la centrul de studii Liser.

La finele lui 2021 această mică ţară cu 650.000 de locuitori înghesuită între Germania, Belgia şi Franţa afişa a doua cea mai ridicată rată de motorizare din UE, cu 681 de automobile particulare la 1.000 de locuitori, potrivit datelor Eurostat. În rândul celor 27 de state membre UE doar Polonia are o rată de motorizare mai mare, 687 de automobile particulare la 1.000 de locuitori.

"Am spus deseori că germanii construiesc automobilele iar luxemburghezii le cumpără", spune ironic ministrul pentru Mobilitate din Luxemburg, François Bausch, care constată totuşi că traficul în capitală s-a fluidizat după punerea în funcţiune a tramvaiului în 2017.

În momentul tranziţiei spre neutralitatea emisiilor de carbon, coaliţia la putere în Luxemburg, care reuneşte liberali, socialişti şi ecologişti, vrea să investească masiv pentru a atrage populaţia spre modalităţi de transport mai curate. Guvernul se laudă că investeşte anual 800 de milioane de euro în transportul public. Ţara deţine un record european în domeniul investiţiilor în reţeaua de tramvai, cu 500 de euro pe persoană investiţii pe an în "extinderea şi îmbunătăţirea calităţii reţelei", subliniază ministrul François Bausch.

"Este ţara din Europa care investeşte cel mai mult" în acest sector, recunoaşte Merlin Gillard. "Însă Luxemburg vine de departe şi are de recuperat investiţiile reduse din trecut", adaugă expertul.

Gara centrală renovată, funicular ultramodern, benzi dedicate pentru autobuze şi tramvaie, în capitala Luxemburgului progresele în domeniul transportului public sunt salutate de utilizatori care subliniază şi beneficiile oferite de gratuitate. O măsură inedită în Europa, unde până acum nicio ţară nu a introdus gratuitatea transportului public pe întreg teritoriul.

"Transportul este un drept fundamental al locuitorilor. Dacă avem dreptul la muncă avem şi dreptul de a fi transportaţi la muncă, fără costuri ridicate", spune Ben Dratwicki, un profesor de limba franceză care locuieşte în capitală şi circulă cu bicicleta, după care ia funicularul şi trenul pentru a se deplasa la un liceu, amplasat la 20 de kilometri nord de capitală, unde este profesor.

Un astfel de comportament pare însă a fi unul minoritar, dacă te uiţi la ambuteiajele care persistă la orele de vârf pe marile bulevarde din Luxemburg.

Explicaţia are legătură cu o particularitate a Luxemburgului, care atrage zilnic pe teritoriul său 220.000 de muncitori transfrontalieri, care reprezintă aproape jumătate din numărul total de angajaţi. Aceşti muncitori transfrontalieri, veniţi în principal din Franţa şi Belgia, nu beneficiază de gratuitatea transportului public pentru călătoriile pe care le fac din ţara de rezidenţă. Asta este un factor care împiedică renunţarea la maşina personală.

Pentru cei aproximativ 120.000 de "navetişti" francezi, care muncesc şi plătesc impozite în Marele Ducat, Guvernul luxemburghez a acceptat să le redistribuie o parte din bani prin finanţarea unor infrastructuri precum parcări pe partea franceză a frontierei.

François Bausch a promis de asemenea o linie de tren Thionville-Luxembourg care în jurul anului 2027-2028 va circula la fiecare şapte minute, adică o frecvenţă comparabilă cu cea a unei garnituri de metrou, explică ministrul luxemburghez.

Merlin Gillard menţionează o altă limită a modelului luxemburghez, faptul că piaţa imobiliară este saturată iar chiriile sunt din ce în ce mai scumpe, ceea ce împiedică instalarea în Luxemburg a muncitorilor transfrontalieri care ar dori să se mute aici. Expertul subliniază că muncitorii transfrontalieri sunt sancţionaţi de două ori. "Nu pot să îşi plătească chiria şi nici nu beneficiază de transportul public în comun", precizează Merlin Gillard. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Sursa foto: vdl.lu