Parlamentul European a aprobat încetarea vânzării de automobile noi echipate cu motoare termice începând din 2035

Parlamentul European a aprobat, marţi, printr-un vot final, un proiect de regulament care pune punct vânzării de automobile noi echipate cu motoare termice începând din 2035, ca parte a pachetului "Pregătiţi pentru 55", informează AFP.
În pofida opoziţiei PPE, principala formaţiune din Parlamentul European, eurodeputaţii au aprobat acordul încheiat cu Consiliul referitor la revizuirea standardelor de performanţă aplicabile emisiilor de CO2 pentru autoturismele şi camionetele noi, în conformitate cu obiectivele climatice mai ambiţioase ale Uniunii.
Noua legislaţie stabileşte calea de urmat pentru a reduce la zero emisiile de dioxid de carbon pentru autoturismele şi vehiculele utilitare uşoare noi până în 2035. Este vorba de un obiectiv aplicabil întregului parc de vehicule de la nivelul Uniunii de a reduce emisiile de CO2 produse de autoturismele şi camionetele noi cu 100% comparativ cu 2021. Obiectivele intermediare de reducere a emisiilor pentru 2030 au fost fixate la 55% pentru autoturisme şi 50% pentru camionete.
"Regulamentul încurajează producţia de vehicule cu emisii scăzute sau zero. El cuprinde o revizuire ambiţioasă a obiectivelor pentru 2030 şi un obiectiv de emisii zero pentru 2035, care este esenţial pentru a putea realiza neutralitatea climatică până în 2050. Obiectivele oferă claritate industriei auto şi stimulează inovaţia şi investiţiile în cazul producătorilor de maşini. Consumatorii vor putea cumpăra şi conduce mai ieftin maşinile cu emisii zero, iar o piaţă la mâna a doua va apărea mai rapid. Astfel, condusul sustenabil va deveni accesibil tuturor", a declarat raportorul Jan Huitema (Renew).
Regulamentul prevede însă că producătorii responsabili pentru o producţie mică într-un an calendaristic (între 1.000 şi 10.000 de autoturisme noi sau între 1.000 şi 22.000 de camionete noi) pot obţine o derogare până la sfârşitul anului 2035, iar producătorii care înregistrează sub 1.000 de vehicule noi pe an vor continua să beneficieze de derogarea existentă.
De asemenea, mecanismul existent de stimulare pentru vehiculele cu emisii zero şi cu emisii scăzute, care recompensează producătorii care vând mai multe asemenea vehicule (cu emisii de la zero la 50g CO2/km, cum ar fi vehiculele electrice şi vehiculele hibride performante) aplicând obiective mai scăzute de reducere a emisiilor de CO2, va fi adaptat la tendinţele preconizate de vânzare a vehiculelor. Între 2025 şi 2029, valoarea de referinţă pentru mecanismul existent de stimulare pentru vehiculele cu emisii zero şi cu emisii scăzute va fi de 25% pentru vânzarea de autoturisme noi şi de 17% pentru camionetele noi, urmând să fie eliminată din 2030.
În sfârşit, din doi în doi ani, începând cu sfârşitul anului 2025, Comisia va publica un raport pentru a evalua progresele înregistrate în domeniul mobilităţii rutiere cu emisii zero.
În urma votului final în plen, textul va trebui acum să fie aprobat oficial şi de Consiliu, urmând să fie publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene la scurt timp după aceasta. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Bruxelles-ul vrea să relanseze securitizarea, una dintre cauzele crizei financiare din 2007
Comisia Europeană a propus, marți, revizuirea reglementărilor europene pentru promovarea securitizării activelor financiare, un mecanism care constă în includerea lor în pachete de împrumuturi, ipoteci sau alte produse și vânzarea lor ulterioară către investitori, acest mecanism fiind considerat una dintre cauzele crizei financiare din 2007, informeaz
Comisia Europeană propune eliminarea treptată a importurilor de gaze și petrol din Rusia
UE va opri treptat și efectiv importul de gaze și petrol din Rusia până la sfârșitul anului 2027, în temeiul unei propuneri legislative prezentate, marți, de Comisia Europeană, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Propunerea legislativă de marți urmează Foaia de parcurs REPowerEU, pe care Comisia a adop
Germania se opune creșterii bugetului multianual al UE și prelungirii termenului de implementare a programelor din PNRR
Guvernul german respinge creșterea bugetului multianual al UE pentru următoarea programare pe șapte ani și de asemenea prelungirea termenului de implementare a programelor finanțate prin planul european de redresare post-pandemie, motivând cu privire la acesta din urmă că este un instrument 'extraordinar și temporar', relatează marți agenția EFE.
Autoritățile spaniole spun că incapacitatea de a controla voltajul în rețea a provocat blackout-ul din aprilie
Incapacitatea de a controla voltajul în rețeaua energetică a provocat o reacție în lanț, care a condus la blackout-ul masiv care a lovit Spania și Portugalia în 28 aprilie, a declarat marți ministrul spaniol al Energiei, Sara Aagesen, informează Reuters. Un raport detaliat de anchetă, care va fi făcut public marți seara, a descoperit că unele
Reuters: Ferrari amână cel puțin până în 2028 al doilea model electric, din cauza cererii slabe
Producătorul auto italian Ferrari va amâna cel puțin până în 2028 planurile pentru al doilea vehicul complet electric (EV), prevăzute inițial în 2026, din cauza cererii reduse pentru modele EV de lux de înaltă performanță, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Celebru pentru motoarele zgomotoase
Cererea globală de petrol va continua să crească pe plan mondial până în 2030 (IEA)
Cererea globală de petrol va continua să crească până la finalul acestui deceniu, în pofida atingerii nivelului de vârf în China în 2027, deoarece ieftinirea benzinei și adoptarea mai lentă a vehiculelor electrice (EV) în SUA vor sprijini folosirea țițeiului, se arată într-un raport publicat marți de Agenția Internațională a
WGC: Băncile centrale preferă pentru rezervele lor aurul, în detrimentul dolarului
Băncile centrale din întreaga lume se așteaptă ca ponderea deținerilor lor de aur în rezervele lor să crească în următorii cinci ani, în timp ce ponderea dolarului în rezervele lor ar urma să scadă, conform unui studiu al Consiliului Mondial al Aurului (WGC), efectuat în perioada 25 februarie - 20 mai, transmite Reuters.
Italia: Datoria publică a atins nivelul record de 3.064 miliarde de euro
Datoria publică a Italiei a ajuns în aprilie la nivelul record de 3.064 miliarde de euro, a anunțat Banca Centrală din cea de a treia economie a zonei euro, transmit ANSA și Xinhua. În aprilie, datoria a crescut cu 30,1 miliarde euro, comparativ cu luna precedentă, în timp ce ponderea deținută de investitorii străini a urcat
Țările din UE recunosc că există 'lacune' în privința interconexiunilor energetice
Țările din Uniunea Europeană au recunoscut luni că există încă 'importante lacune în interconexiunile energetice', în pofida avansurilor înregistrate în ultimii ani, o realitate care 'pune în pericol atingerea obiectivelor blocului comunitar de a construi o adevărată uniune energetică', relatează agenția EFE.
UE face progrese cu planul de a interzice gazele rusești, în pofida opoziției Ungariei și Slovaciei
Ungaria și Slovacia s-au opus luni planului Uniunii Europene de a interzice importurile de gaze naturale din Rusia, dar cu toate acestea Bruxelles-ul urmează să propună marți o directivă în acest sens, care ar putea fi adoptată chiar și fără aprobarea Ungariei și Slovaciei, transmite Reuters. Comisia Europeană vrea să interzică importurile de gaze natura
Banca Mondială: Investițiile străine în țările în curs de dezvoltare sunt la cel mai scăzut nivel de după 2005
Investițiile străine directe în țările în curs de dezvoltare au atins în 2023, ultimul an pentru care sunt disponibile date, cel mai scăzut nivel de după 2005, a anunțat Banca Mondială într-un raport publicat luni, transmite AFP. Motivul este creșterea obstacolelor în calea comerțului și investițiilor, care au apărut aproape peste
Ajutorul european pentru #Ucraina compensează dezangajarea SUA
Ucraina a primit din partea statelor europene considerabil mai mult ajutor militar, financiar și umanitar în primăvara acestui an, în timp ce Statele Unite nu au mai anunțat niciun nou ajutor pentru Ucraina, potrivit Institutului Kiel pentru economie mondială (IfW) din Germania, care estimează la 294 de miliarde de euro ajutorul extern oferit Ucrainei de câ
Trump Organization intră pe piața telefoniei mobile cu un smartphone care costă 499 de dolari
Trump Organization, grupul de afaceri al familiei Trump, a lansat luni un serviciu de telefonie mobilă și un smartphone care costă 499 de dolari, denumit Trump Mobile, un nou efort destinat atragerii consumatorilor cu atitudini conservatoare printr-un serviciu de telefonie mobilă poziționat ca o alternativă la furnizorii tradiționali din telecomunicații, transmite Reuters.
Acordul CETA dintre UE și Canada a generat beneficii economice și sociale puternice
Acordul economic și comercial cuprinzător (CETA) dintre UE și Canada a stimulat exporturile comerciale și a diversificat lanțurile de aprovizionare în toate statele membre ale UE, arată un studiu realizat de experți independenți și publicat luni de executivul comunitar. Studiul arată că printre beneficiile directe care rezultă din CETA de la începu
Demisia directorului pune sub semnul întrebării relansarea fragilă a Renault
Plecarea iminentă a directorului general de la Renault SA, Luca de Meo, pune sub semnul întrebării relansarea fragilă a constructorului auto francez, în condițiile în care consiliul de administrație va trebui să înlocuiască un al doilea senior manager în decurs de câteva luni, transmite Bloomberg. Luca de Meo va demisiona &i