Investitorii îndeamnă băncile europene să nu mai finanţeze noi proiecte de petrol şi gaze
Băncile europene riscă să pună în pericol atingerea obiectivelor privind emisiile zero de carbon precum şi cele privind creşterea energiilor regenerabile dacă nu vor înceta să mai finanţeze noi zăcăminte de petrol şi gaze în acest an, a apreciat vineri un grup de investitori care gestionează active în valoare de peste 1.500 miliarde de dolari, informează Reuters.
ShareAction a dezvăluit că a făcut această solicitare în scrisorile trimise directorilor băncilor Barclays, BNP Paribas, Credit Agricole, Deutsche Bank şi Societe Generale. Grupul care a coordonat acţiunea a adăugat că printre investitorii care s-au alăturat iniţiativei se numără Aegon Asset Management, La Francaise Asset Management şi Local Government Pension Scheme (Marea Britanie).
ShareAction a estimat că cele cinci bănci pe care le-a contactat, plus grupul britanic HSBC, reprezintă cei mai mari finanţatori europeni ai principalelor companii de petrol şi gaze care şi-au majorat producţia între 2016 şi 2021.
Cu toate acestea, banca britanică HSBC a anunţat în luna decembrie 2022 că va înceta să mai finanţeze în mod direct noi zăcăminte de petrol şi gaze, alăturându-se altor bănci care au decis să restricţioneze finanţarea, a precizat ShareAction.
"Investitorii atrag atenţia acestor bănci că se vor confrunta cu presiuni din ce în ce mai mari dacă nu acţionează în curând pentru a inversa finanţarea acordată noilor zăcăminte de petrol şi gaze", a subliniat Jeanne Martin coordonatoare la ShareAction.
În replică, un purtător de cuvânt de la Barclays a spus că banca consideră că poate face o diferenţă semnificativă prin colaborarea cu clienţii în tranziţia lor spre o economie cu emisii reduse de carbon. "Asta include multe companii de petrol şi gaze care s-au angajat în mod activ în tranziţie", a precizat purtătorul de cuvânt.
Grupul bancar francez BNP Paribas a trimis un email în care menţionează că luna trecută a anunţat noi ţinte privind "accelerarea tranziţiei spre o economie cu emisii reduse de carbon", inclusiv încetarea finanţări pentru noi proiecte de explorare şi producţie de petrol şi gaze precum şi reducerea expunerii băncii pe gazele naturale.
La rândul său, Credit Agricole a anunţat că a încetat deja finanţarea de noi proiecte în domeniul extracţiei de petrol şi că are de gând să ajungă la neutralitate climatică până în 2050.
Societe Generale nu a dorit să facă comentarii dar un purtător de cuvânt a spus că banca franceză va analiza scrisoarea după ce directorii vor primi o copie. Purtătorul de cuvânt a menţionat că banca franceză are propriile ţinte privind reducerea expunerii pe sectorul producţiei de petrol şi gaze până în 2025.
Deutsche Bank a informat că "şi-a redus în mod semnificativ" angajamentul faţă de sectoarele cu emisii intensive de carbon încă din 2016 şi că a stabilit ţinte pentru reducerea emisiilor finanţate până în 2030 şi 2050. "Suntem concentraţi pe sprijinirea clienţilor noştri în transformarea lor spre neutralitatea emisiilor de carbon", a precizat cea mai mare bancă din Germania într-un comunicat.
Chiar dacă băncile susţin că au înăsprit condiţiile pentru finanţarea combustibililor fosili, în conformitate cu promisiunile destinate reducerii finanţării pentru ajungerea la emisii zero până în 2050, organizaţiile pentru protecţia mediului susţin că băncile fac prea puţin şi acţiunile lor vin prea târziu.
În anul 2021, Agenţia Internaţională a Energiei estima că investiţiile în noi proiect din sectorul petrolului, gazelor naturale şi cărbunelui trebuie oprite pentru a putea ajunge la emisii zero până în 2050. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comisia Europeană a propus modificarea Directivei privind nitrații pentru consolidarea autonomiei sectorului agricol al UE
Comisia Europeană a prezentat, vineri, un proiect de propunere menit să contribuie la scăderea costurilor pentru fermieri și la reducerea dependenței de îngrășămintele chimice, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Prin reducerea acestei dependențe, propunerea urmărește să îi facă pe fermierii din UE mai puțin
Grupul V4 vrea o mai mare flexibilitate în utilizarea fondurilor UE pentru a sprijini industria
Grupul de la Vișegrad (Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria) solicită derogări temporare pentru a utiliza o parte din fondurile UE pentru de a atenua impactul prețurilor ridicate la energie asupra industriei, a declarat luni ministrul slovac al Economiei, Denisa Sakova, transmite Reuters. Guvernele din Europa Centrală și de Est se confruntă cu de
UE va investi peste 390 de milioane euro în 135 de noi proiecte climatice și de mediu
Comisia Europeană a acordat luni peste 390 de milioane euro pentru 135 de noi proiecte din întreaga Europă, inclusiv din România, în cadrul programului LIFE pentru mediu și politici climatice, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Suma alocată reprezintă mai mult de jumătate din nevoile totale de investi
Centrele de date și tranziția ecologică au relansat cererea de energie electrică în Europa
După mai mulți ani de scădere a cererii de energie electrică în Europa, unele dintre cele mai importante economii ale regiunii încep să consume mai multă electricitate, o schimbare care este de așteptat să se accelereze pe fondul renunțării la combustibilii fosili și care ar putea pune presiuni suplimentare asupra rețelelor electrice, transmite Bloomberg.
Comisia Europeană va investi 3,4 miliarde euro în proiecte tehnologice pentru obiectivul zero emisii nete
Comisia Europeană a selectat luni 77 de proiecte europene de tehnologie, inclusiv din România, care contribuie la obiectivul zero emisii nete, pentru a primi sprijin financiar în valoare de 3,4 miliarde euro în cadrul cererii de propuneri din Fondul pentru inovare, lansată în decembrie 2025, se arată într-un comunicat al Executivului com
Ifo: Industria germană a piedut aproape o jumătate de milion de locuri de muncă
Aproape o jumătate de milion de locuri de muncă au dispărut din industria germană începând din 2019, conform unui studiu publicat luni de Institutul de cercetare economică Ifo, cu sediul la Munchen, companiile fiind afectate de sporirea presiunilor concurențiale, transmite Reuters. La finalul anului trecut, lucrau în industri
Creșterea economiei chineze a fost ușor peste așteptări în trimestrul trei din 2026
China, a doua economie mondială, a înregistrat o creștere ușor peste așteptări în trimestrul trei din 2026, transmit DPA și Reuters. În perioada iulie - septembrie 2026, PIB-ul Chinei a crescut cu 4,5% în ritm anual, a raportat luni Biroul Național de Statistică (BNS), o cifră peste estimările analiștilor care mizau pe
China ar putea restricționa exporturile de tehnologie din industria energiei solare
China vrea controlul exporturilor unui număr de 12 tehnologii folosite pentru producerea echipamentelor solare, citând îngrijorări legate de securitatea națională, ca parte a unei revizuiri mai ample ce acoperă AI și biotehnologia, transmite Reuters. Ministerul Comerțului a propus adăugarea tehnologiilor fotovoltaice pe lista Chinei de control la e
Explozia pieței articolelor de lux second hand în China dă bătăi de cap mărcilor occidentale
În contextul în care economia chineză se chinuie să își revină după pandemie, chiar și marii producători mondiali de articole de lux încep să aibă probleme, pe măsură ce consumatorii chinezi se îndreaptă spre piața articolelor de lux second hand, transmite AFP. Mult timp printre cei mai importanți cumpărători de a
BTA: Bulgaria a fost lider în UE în 2024 la colectarea de deșeuri de echipamente electrice și electronice
Bulgaria a colectat în 2024 cea mai mare cantitate de deșeuri de echipamente electrice și electronice pe cap de locuitor dintre toate țările UE, 18,9 kg, fiind urmată de Cehia, cu 17,8 kg, și Franța, 17,7 kg, arată datele publicate miercuri de Eurostat, transmite BTA. De asemenea, Bulgaria a fost una dintre cele doar patru țări membre UE
Reuniunile anuale ale FMI și Băncii Mondiale se încheie cu un amestec de 'optimism' și 'îngrijorare'
Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat sâmbătă că reuniunile anuale ale instituției pe care o conduce și ale Băncii Mondiale, care s-au desfășurat săptămâna aceasta la Bangkok (Thailanda), au fost marcate de un amestec de 'optimism' și 'îngrijorare', relatează AFP. 'Opt
Comisia Europeană va propune noi restricții asupra importurilor din China, anunță von der Leyen
Comisia Europeană va propune restricții la importurile din China care depășesc măsurile de protecție convenite cu Beijingul pentru a reduce la jumătate livrările de mașini hibride chinezești, a declarat vineri președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, informează Reuters. Von der Leyen a spus că acordul încheiat cu China nu va r
Volkswagen laudă propunerea de relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania și Franța referitor la atenuarea normelor UE privind emisiile autovehiculelor, și l-a numit 'un semnal puternic' care arată responsabilitate față de industria auto, transmite Reuters. 'Poziția comună a Germanii și Franței trimite un semna
Atacurile recente asupra navelor din Marea Neagră provoacă îngrijorări sectorului turismului din Bulgaria
Atacurile recente asupra navelor din Marea Neagră, lângă Bulgaria, au sporit temerile în rândul reprezentanților din sectorul turismului, care sunt îngrijorați că informațiile privind aceste incidente ar putea submina reputații țării drept o destinație sigură și ar putea încetini ritmul rezervărilor pentru viitorul sezon de vară, au afir
Fondul Monetar Internațional: BCE va majora cel puțin o dată rata dobânzii în acest an
Banca Centrală Europeană va majora probabil ratele dobânzilor cu 25 puncte de bază cel puțin încă o dată în acest an, pentru a contracara inflația ridicată, se arată într-un raport publicat vineri de Fondul Monetar Internațional (FMI), transmite Reuters. BCE majorase deja dobânzile, atât în iunie c&aci












