Volvo nu va reduce preţurile la automobilele electrice, cum au făcut Tesla şi Ford
Directorul general de la Volvo Cars a declarat vineri că producătorul auto suedez nu intenţionează să reducă preţurile pentru automobilele sale electrice, în pofida unei decizii similare din partea liderului de piaţă Tesla, care a pus presiune pe alţi producători să intre într-un război al preţurilor, transmite Reuters.
Directorul general Jim Rowan a precizat că nu este nevoie de reduceri de preţuri, în condiţiile în care cererea pentru automobilele Volvo este la un nivel ridicat, iar producătorul are comenzi solide pentru automobilele sale complet electrice.
În trimestrul patru al anului trecut, vânzările de automobile electrice marca Volvo s-au triplat comparativ cu perioada similară a lui 2021 şi au ajuns să reprezinte 18% din vânzările firmei, faţă de 6% în urmă cu un an.
"Cererea pentru autovehiculele noastre electrice pe baterie este la cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, la fel ca şi carnetul de comenzi. Nu avem nicio intenţie să reducem preţurile", a spus Jim Rowan.
Luna trecută, constructorul auto american Tesla a decis să taie preţurile globale pentru vehiculele sale electrice, cu până la 20%. Imediat, grupul Ford Motor a adoptat o decizie similară, reducând preţul de comercializare a SUV-ului Mustang Mach-E cu până la 5.900 de dolari.
Potrivit analiştilor, aceste reduceri de preţuri ar urma să afecteze mai mult start-up-urile din domeniul vehiculelor electrice, cum este Rivian, decât producătorii auto consacraţi. De asemenea, companiile care se concentrează exclusiv pe vehiculele electrice ar urma să fie mai afectate decât cele care au o gamă mixtă de automobile.
Cotidianul Financial Times a dezvăluit joi că există o serie de producători auto, precum Volkswagen, Hyundai, Kia şi General Motors, care nu au intenţia de a reduce preţurile. În plus, grupul auto german BMW a decis chiar să majoreze preţurile pentru unele dintre modelele pe care le vinde pe piaţa din China, ca urmare a costurilor mai mari cu materiile prime şi logistica.
Volvo Cars, o companie controlată de grupul chinez Geely, are în prezent două uzine în Europa, una în Suedia şi alta în Belgia şi până la mijlocul deceniului vrea să construiască a treia fabrică în Slovacia, pentru a-şi îndeplini ţinta de producţie de 1,2 milioane de vehicule pe an, dintre care jumătate să fie automobile electrice. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Autoritățile germane vor să majoreze prețul unui pachet de țigări la peste 11 euro în 2030
Țigările ar putea deveni semnificativ mai scumpe în Germania, conform planurilor Ministerului de Finanțe de a crește treptat acciza pe tutun în următorii ani, informează DPA. Conform unui proiect de lege consultat vineri de DPA, prețul mediu al unui pachet de 20 de țigări ar putea crește de la aproximativ 8,80 euro în 2027, până la apro
Spania analizează posibilitatea acordării de sprijin financiar producătorilor de energie fotovoltaică
Guvernul spaniol analizează posibilitatea de a oferi sprijin financiar producătorilor locali de energie fotovoltaică, afectați de o ofertă excesivă și prețuri negative pe piața angro de energie electrică, transmite Bloomberg. Potrivit unei surse din apropierea discuțiilor, Executivul de la Madrid a început o analiză aprofundată a situației din industria
BTA: BERD lansează un hub tehnologic la Sofia care îi va sprijini operațiunile și va impulsiona inovația digitală în Bulgaria
Sofia, 19 iun /Agerpres/ - Vicepreședintele Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Matteo Patrone și vicepremierul și ministrul bulgar al Economiei, Alexander Poulev, au inaugurat joi hub-ul tehnologic de la Sofia al BERD, care va sprijini operațiunile băncii în toate liniile sale de activitate, transmite BTA. Luând cuvânt
BMW se pregătește de discuții cu reprezentanții angajaților, după revizuirea estimărilor de profit
Producătorul german de automobile premium BMW și reprezentanții angajaților se pregătesc de discuții, după ce compania și-a redus estimările de profit și a promis că va intensifica măsurile de eficiență, a declarat vineri un purtător de cuvânt al consiliului de întreprindere, transmite Reuters. 'În prima fază, lucrăm la soluții viabile, p
Banca Centrală a Rusiei a coborât dobânda de referință la 14,25% pe fondul încetinirii economiei
Banca Centrală a Rusiei a redus, vineri, dobânda de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, la 14,25%, pe fondul dificultăților economice legate de costul ofensivei din Ucraina și de sancțiunile occidentale, transmite AFP. 'Creșterea economică continuă într-un ritm moderat după o încetinire temporară la începutul anului',
Polonia: Impozit de 60% pe profiturile excepționale înregistrate de companiilor petroliere în urma războiului din Iran
Parlamentul polonez a aprobat vineri un impozit de 60% care se aplică profiturilor excepționale înregistrate de companiile petroliere ca urmare a crizei de aprovizionare provocate de războiul din Iran, o măsură cu care guvernul de la Varșovia speră să strângă 950 de milioane de euro, transmite EFE. Măsura, aprobată cu 231 de voturi pentru și 201 &i
Șeful Rosneft recunoaște că situația pe piața carburanților din Rusia nu este ușoară
Situația pe piața carburanților din Rusia nu este ușoară, a afirmat vineri Igor Sechin, directorul celei mai mari companii petroliere a țării, Rosneft, citat de agenția rusă de presă RIA, la o zi după după atacurile ucrainene cu drone asupra unei rafinării din capitala rusă, care aprovizionează regiunea Moscovei cu combustibil, transmite Reuters.
Bulgaria: Rezervările turiștilor români se atenuează, dar nu există dovezi ale unui declin major al numărului vizitatorilor
Cererea din partea turiștilor pentru coasta bulgară a Mării Negre arată semne de încetinire, deși reprezentanți din industrie spun că nu există dovezi ale unui declin major al numărului vizitatorilor, informează Novinite. România rămâne una din cele mai importante piețe de proveniență pentru Bulgaria, susținută de proximitate
Companiile aeriene din Orientul Mijlociu revin în afaceri (Reuters)
Marile companii aeriene cu sediul în Orientul Mijlociu revin în afaceri fără multă tevatură, după ce războiul a afectat zborurile, atacurile iraniene cu rachete cu drone ducând la închiderea aeroporturilor și modificarea rutelor de transport în Golf, transmite Reuters. Conform site-ului de urmărire a aeronavelor F
Scope Ratings: Datoria Greciei continuă traiectoria descendentă
Grecia va continua în următorii ani să fie campioană în zona euro la reducerea datoriei, conform agenției de evaluare financiară Scope Ratings, care estimează că până în 2031 nivelul datoriei sale publice va fi mai scăzut decât cel al Italiei, Franței și Belgiei, și aproape de cel al Finlandei, informează publicația elenă Kathimerini.
ECA: O strategie antifraudă pe hârtie nu este suficientă; Comisia Europeană trebuie să se concentreze mai mult pe rezultate
Planurile de acțiune ale Comisiei Europene aferente luptei împotriva fraudei rămân adesea sub nivelul de ambiție cerut de obiectivele strategiei antifraudă, iar raportarea privind eficacitatea strategiei pune accentul, în principal, pe stadiul punerii în aplicare, și mai puțin pe rezultatele obținute sau pe impactul efectiv, arată un raport publicat j
Bundesbank: Inflația va crește, iar economia se va redresa în toamnă
Economia germană, afectată de războiul din Iran, ar urma să revină la o creștere modestă doar în toamnă, a previzionat joi Banca Centrală a Germaniei (Budensbak), transmite DPA. Per ansamblu, PIB-ul ar urma să înregistreze o creștere ușoară, de 0,1%, în trimestrul trei din 2026, după acalmia din vară, se arată în raportul lunar al Bunde
Putin promite țărilor membre ASEAN diversificare energetică, cooperare nucleară și îngrășăminte
Președintele rus Vladimir Putin le-a garantat joi țărilor membre ale Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) securitate energetică, cooperare nucleară și îngrășăminte în cadrul summitului Rusia-ASEAN desfășurat în orașul rus Kazan, informează EFE. Președintele Putin a subliniat că prezența în capitala tătară a delegațiilor din
BTA: Premierul va pleda pentru 'coeziune industrială' în discuțiile privind bugetul de la nivelul UE
Premierul Rumen Radev a declarat joi că va susține introducerea conceptului de 'coeziune industrială' în timpul discuțiilor de la Bruxelles privind următorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene. Radev a vorbit la o întâlnire cu Asociația Națională a Municipalităților din Republica Bulgaria (NAMRB), înainte de plecarea
OPEC estimează că trebuie investite 17.700 miliarde de dolari în sectorul petrolier, până în 2050
Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a insistat joi că nu întrevede un punct maxim al cererii mondiale de țiței în următorii 25 de ani și că la nivel mondial ar trebui investite circa 17.700 miliarde de dolari în sector pentru a garanta aprovizionarea până în 2050, relatează agenția EFE. Până atunci, OPEC estime










