Lira turcească a atins un nou minim istoric iar acţiunile companiilor turceşti s-au prăbuşit
Moneda turcească a atins luni un nou minim istoric iar acţiunile companiilor turceşti s-au prăbuşit, după ce un cutremur devastator s-a adăugat presiunilor venite din partea dolarului puternic, riscurilor geopolitice şi inflaţiei peste aşteptări din Turcia, transmite Reuters.
La debutul tranzacţiilor, lira turcească a atins un minim istoric de 18,85 lire pentru un dolar, după care a recuperat o mare parte din pierderi. Principalul indice bursier din Turcia a coborât cu 4,6%, în condiţiile în care cotaţiile principalelor bănci au scăzut cu peste 5%, pentru ca ulterior să recupereze o parte din pierderi şi în jurul orei 9:10 GMT să afişeze o scădere de 2,5%.
"Evenimentele tragice din sudul Turciei, care a fost lovit de un cutremur puternic, reprezintă o sursă suplimentară de incertitudine înaintea unor alegeri cruciale care cel mai probabil vor fi organizate în luna mai", a declarat Piotr Matys, analist la In Touch Capital Markets.
Cel puţin 500 de persoane au murit şi alte câteva mii au fost rănite, luni, în urma unui cutremur violent, cu magnitudinea 7,8, care a lovit centrul Turciei şi nord-vestul Siriei, provocând prăbuşirea a numeroase clădiri şi declanşând operaţiuni de căutare pentru salvarea supravieţuitorilor blocaţi sub dărâmături.
Borsa Istanbul a anunţat că a suspendat temporar tranzacţiile cu acţiunile mai multor companii din zona unde a avut loc cutremurul.
La nivel global, pieţele emergente sunt supuse la presiuni în condiţiile în care monedele şi acţiunile companiilor din lumea emergentă resimt efectele aprecierii dolarului ca urmare a celor mai recente date statistice care arată că economia americană a creat un număr de locuri de muncă peste aşteptări în luna ianuarie, ceea ce sugerează că Rezerva Federală va continua să majoreze dobânda de politică monetară.
Însă Turcia resimte şi presiuni suplimentare. Tensiunile geopolitice au crescut recent după semnalele că SUA vor promova o linie mai dură în ceea ce priveşte sancţiunile impuse Rusiei, cee ce va pune noi presiuni asupra companiilor turceşti. Recent Washingtonul a avertizat Ankara cu privire la exportul spre Rusia a unor produse chimice, microcipuri şi alte produse care pot fi utilizate în războiul împotriva Ucrainei.
Un alt motiv de îngrijorare îl constituie recentele date privind inflaţia în Turcia, analistul Tata Ghose menţionând faptul că cifrele conform cărora inflaţia anuală a ajuns la 57,68% în luna ianuarie sunt cu mult peste estimările pieţelor. "Datele privind inflaţia în Turcia publicate săptămâna trecută constituie un şoc, realimentând volatilitatea cursului de schimb dolar-liră. O nouă fereastră de volatilitate a cursului de schimb ar putea fi după colţ", spune Tata Ghose, analist la Commerzbank.
Situată în zona unor plăci tectonice importante, Turcia este afectată deseori de cutremure. Unul dintre cele mai grave cutremure din ultimii ani s-a produs în octombrie 2020 în oraşul Izmir de la Marea Egee, când peste 100 de persoane au murit. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Putin a aprobat vânzarea subsidiarei rusești a băncii italiene UniCredit
Președintele Vladimir Putin a aprobat reorganizarea subsidiarei rusești a băncii italiene UniCredit și vânzarea ulterioară a noii entități create în urma procesului de reorganizare, conform unui decret publicat luni pe site-ul Guvernului rus, informează Reuters. Reorganizarea și vânzarea au necesitat aprobarea președintelui,
Șeful BIS avertizează că datoria în creștere ar putea complica gestionarea viitoarelor crize de către băncile centrale
Băncile centrale vor rămâne în centrul gestionării viitoarelor crize financiare, însă creșterea datoriei publice și alte schimbări majore ar putea face sarcina acestora mai dificilă și mai controversată, a declarat luni directorul Băncii Reglementelor Internaționale (BIS), Pablo Hernandez de Cos, transmite Reuters. Hernandez
Germania va instala noi sisteme de detectare a dronelor la opt mari aeroporturi
Principalele opt aeroporturi din Germania vor dispune, din această săptămână, de un nou sistem de detectare a dronelor în spațiul aerian, a anunțat luni Ministerul Transporturilor de la Berlin, transmite EFE. 'Extindem sistematic sistemele de detectare a dronelor pe aeroporturile noastre. Se pune astfel la punct o bază tehnică
Cotația zahărului a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape doi ani
Cotațiile futures la zahăr brut și-au continuat, luni, ascensiunea, pe măsură ce se intensifică îngrijorările privind restrângerea ofertei globale din cauza condițiilor meteorologice și a problemelor de producție în rândul principalilor cultivatori, transmite Bloomberg. La bursa de la New York, cel mai tranzacționat contract la zahăr br
Șeful Raiffeisen spune că nu a primit semnale privind o naționalizare a activităților din Rusia
Directorul general de la Raiffeisen Bank International, Michael Hoellerer, a declarat luni că nu a observat semnale privind o naționalizare a activităților din Rusia, după ce mai multe tentative ale grupului bancar austriac de a-și vinde divizia din Rusia au eșuat, transmite Reuters. 'Nu am primit niciodată vreo declarație directă cu privire la acest subie
Germania: Cota de piață a vehiculelor electrice a atins un nivel record în luna septembrie
Ponderea ocupată de mașinile complet electrice în înmatriculările de mașini noi în Germania a atins un nivel record de 34,5% în luna septembrie, impulsionată de stimulentele guvernamentale, arată cifrele oficiale publicate luni, transmite AFP. Potrivit Autorității Federale de Transport Rutier (KBA), numărul de automobil
Grecia: Economia va avea anul viitor o evoluție peste cea a zonei euro
PIB-ul Greciei ar urma să înregistreze o creștere mai rapidă în 2027, având o evoluție mai bună decât marile economii europene, datorită investițiilor mai ridicate și cheltuielilor robuste de consum, se arată în proiectul de buget pe 2027, publicat luni de Guvern, transmite Reuters. Economia elenă ar urma să crească anul v
România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale, în august
Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au urcat cu 1,9% în UE și în zona euro în august, comparativ cu luna precedentă (când s-a înregistrat un avans de 1,4% în UE și de 1,6% în zona euro), iar Bulgaria, Estonia, Italia, Danemarca, Spania, România și Finlanda sunt statele membre UE cu cele mai mari creșteri
Bulgaria vrea un sezon turistic mai îndelungat, pe fondul majorării cererii
Bulgaria ar putea înregistra până în 2030 o creștere majoră a numărului de vizitatori străini, conform memorandumului pe trei ani semnat între Ministerul Turismului și una din cele mai mari companii de turism din Europa, acordul făcând referire la noi produse turistice și un sezon turistic mai îndelungat, informează Novinite.
UE riscă să devină 'omul bolnav al lumii' dacă nu se reformează rapid (articol de opinie)
Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană a reformelor economice propuse în urmă cu doi ani de fostul președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi. Dacă blocul comunitar eșuează, riscă un declin comparativ pe termen lung, ajungând să joace un rol secundar pe scena mondială, atenționează într-un articol de opinie public
Activitatea economică în zona euro, la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani și jumătate
Activitatea economică în zona euro a înregistrat în septembrie cel mai rapid ritm de creștere din ultimii trei ani și jumătate, cererea a rămas solidă în pofida temerilor privind inflația, în urma conflictului din orientul Mijlociu, arată rezultatele unui sondaj S&P Global, publicat luni, transmite Reuters. Da
Vânzările europene de vehicule electrice ating un nivel record în perioada ianuarie - august 2025
Succesul vehiculelor electrice (EV) pe piața europeană este în creștere, vânzările record de până acum în acest an fiind determinate de lansarea unor modele accesibile, producătorii auto căutând să respecte obiectivele de mediu ale UE, transmite Reuters. Conform unui studiu publicat luni de ONG-ul de mediu Transpo
Euro se depreciază, pe fondul temerilor că dificultățile din Franța s-ar putea extinde în zona euro
Euro a ajuns luni la cel mai scăzut nivel față de dolarul SUA din ultimele 17 luni, după recenta creștere a randamentelor obligațiunilor guvernamentale franceze, și datele privind soliditatea pieței muncii din SUA, transmite Reuters. Euro s-a depreciat luni dimineață la 1,1161 dolari, la cel mai slab nivel din mai 2025, după patru săptămâ
Marea Britanie ar urma să impună taxe vamale la importurile de vehicule electrice din China
Marea Britanie ia în considerare impunerea de taxe vamale la importurile de vehicule electrice (EV) din China, pe fondul temerilor că Beijingul inundă piața cu mașini subvenționate, a anunțat duminică publicația The Times, transmite Reuters. Ministrul britanic al Comerțului, Jonathan Reynolds, lucrează la potențialele taxe vamale impuse
Bugetul multianual al UE și noul program de inovare în domeniul apărării, pe agenda sesiunii plenare a PE
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Prioritățile Parlamentului European pentru bugetul multianual al Uniunii Europene, aprobarea noului program UE de inovare în domeniul apărării, combaterea crizei costului vieții și protejarea pacienților împotriva riscurilor medicamentelor falsificate pentru sănătate sunt principalele











