Comisia Europeană anunţă noi propuneri pentru a spori atractivitatea pieţelor de capital din UE
Comisia Europeană a prezentat miercuri măsuri menite să dezvolte în continuare uniunea pieţelor de capital (UPC) a UE, informează un comunicat al Executivului comunitar.
Obiectivele vizează servicii de compensare în blocul comunitar mai atractive şi mai reziliente, sprijinind autonomia strategică deschisă a UE şi menţinând stabilitatea financiară, armonizarea la nivelul UE anumite norme privind insolvenţa întreprinderilor, făcându-le mai eficiente şi contribuind la promovarea investiţiilor transfrontaliere, şi reducerea, printr-un nou Regulament privind cotarea, sarcina administrativă asupra întreprinderilor de toate dimensiunile, astfel încât acestea să poată avea mai uşor acces la finanţare publică prin faptul că sunt cotate la bursă.
UE are nevoie de servicii de compensare sigure, solide şi atractive pentru ca uniunea pieţelor de capital să funcţioneze corespunzător. Dacă serviciile de compensare nu funcţionează eficient, instituţiile financiare, întreprinderile şi investitorii se confruntă cu riscuri sporite şi cu costuri mai mari, aşa cum a demonstrat criza financiară din 2008.
Măsurile propuse vor face mai atractive condiţiile de compensare din UE, permiţând contrapărţilor centrale (CPC), care furnizează servicii de compensare, să îşi extindă gama de produse mai rapid şi mai uşor şi încurajându-i în continuare pe participanţii de pe piaţa UE să recurgă la compensare şi să îşi consolideze resursele de lichiditate la CPC-urile din UE.
În plus, deciziile vor contribui la crearea unui sistem de compensare sigur şi rezilient prin consolidarea cadrului de supraveghere al UE pentru CPC-uri şi prin desprinderea de învăţăminte din evoluţiile recente de pe pieţele energetice, cauzate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. De exemplu, prin sporirea transparenţei apelurilor în marjă, astfel încât participanţii de pe piaţă (inclusiv întreprinderile din sectorul energetic) să poată să le anticipeze mai bine.
În plus, se vor reduce expunerile excesive ale participanţilor de pe piaţa UE faţă de CPC-urile din ţări terţe, în special în cazul instrumentelor financiare derivate identificate de către Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare şi Pieţe ca având o importanţă sistemică. Propunerea de miercuri prevede obligaţia tuturor participanţilor relevanţi de pe piaţă de a deţine conturi active la CPC-urile din UE pentru a-şi compensa cel puţin o parte din anumite contracte derivate sistemice. Acest lucru va permite o mai bună gestionare a riscurilor care ameninţă stabilitatea financiară a UE.
Fiecare stat membru are propriul său regim de insolvenţă. Acest lucru este problematic pentru investitorii transfrontalieri, care trebuie să ţină seama de 27 de seturi diferite de norme privind insolvenţa atunci când evaluează o oportunitate de investiţii.
Propunerea prezentată va armoniza la nivelul UE anumite aspecte ale procedurilor de insolvenţă. De exemplu, propunerea prevede acţiuni pentru conservarea masei bunurilor care fac obiectul insolvenţei (şi anume evitarea acţiunilor debitorilor care ar reduce valoarea pe care o pot recupera creditorii), comitete ale creditorilor, astfel încât să se asigure o repartizare echitabilă a valorii recuperate între creditori, procedura de tip "pre-pack" (vânzare negociată în prealabil - în care vânzarea activităţii este stabilită înainte să înceapă procedura de insolvenţă) şi obligaţia directorilor de a iniţia procedura de insolvenţă în timp util, astfel încât să se evite situaţia ca societatea să îşi piardă din valoare.
În plus, se va introduce un regim simplificat pentru microîntreprinderi pentru a reduce costurile de lichidare a acestora şi pentru a permite remiterea datoriilor proprietarilor de întreprinderi, oferindu-le şansa unui nou început în calitate de antreprenori, şi se va impune statelor membre obligaţia de a întocmi o fişă informativă care să rezume elementele esenţiale ale legilor lor naţionale privind insolvenţa astfel încât investitorii transfrontalieri să poată lua mai uşor decizii de investiţii.
Aceste măsuri vor favoriza investiţiile transfrontaliere în cadrul pieţei unice, vor reduce costul capitalului pentru întreprinderi şi vor contribui în ultimă instanţă la uniunea pieţelor de capital a UE. Se estimează că, per ansamblu, beneficiile propunerii vor fi de peste 10 miliarde de euro anual.
Întreprinderile trebuie să îndeplinească în prezent cerinţe importante dacă doresc să fie cotate la bursă. De exemplu, prospectele pot avea până la 800 de pagini.
Modificările propuse vor simplifica documentaţia pe care trebuie să o prezinte întreprinderile pentru a putea fi cotate pe pieţele publice şi vor raţionaliza procesele de control de către autorităţile naţionale de supraveghere, accelerând astfel procesul de cotare şi reducând costurile aferente acestuia ori de câte ori este posibil. De exemplu, se estimează că întreprinderile din UE cotate la bursă vor economisi aproximativ 100 de milioane de euro pe an ca urmare a costurilor mai mici de asigurare a conformităţii, 67 de milioane de euro pe an fiind numai economiile anuale obţinute ca urmare a simplificării normelor privind prospectul.
De asemenea, modificările vor simplifica şi clarifica anumite cerinţe privind abuzul de piaţă, fără a compromite integritatea pieţei, vor ajuta întreprinderile să fie mai vizibile pentru investitori prin încurajarea cercetării în materie de investiţii, în special pentru întreprinderile mici şi mijlocii şi vor permite proprietarilor de întreprinderi să aibă acces pe pieţele de creştere pentru IMM-uri utilizând structuri de acţiuni cu drepturi de vot multiple, astfel încât să îşi poată păstra un control suficient asupra întreprinderii odată ce aceasta a fost cotată şi să protejeze totodată drepturile tuturor celorlalţi acţionari.
Aceste măsuri vor dezvolta în continuare uniunea pieţelor de capital prin reducerea birocraţiei şi a costurilor inutile pentru întreprinderi. De asemenea, întreprinderile vor fi încurajate să facă demersuri pentru a obţine cotarea pe pieţele de capital din UE şi pentru a-şi menţine acest statut. Faptul că vor avea mai uşor acces pe pieţele publice le va permite întreprinderilor să se diversifice mai eficient şi să completeze mai bine sursele de finanţare disponibile. Uniunea pieţelor de capital: noi propuneri privind compensarea, insolvenţa întreprinderilor şi cotarea întreprinderilor, menite să sporească atractivitatea pieţelor de capital din UE. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comisia Europeană a propus modificarea Directivei privind nitrații pentru consolidarea autonomiei sectorului agricol al UE
Comisia Europeană a prezentat, vineri, un proiect de propunere menit să contribuie la scăderea costurilor pentru fermieri și la reducerea dependenței de îngrășămintele chimice, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Prin reducerea acestei dependențe, propunerea urmărește să îi facă pe fermierii din UE mai puțin
Grupul V4 vrea o mai mare flexibilitate în utilizarea fondurilor UE pentru a sprijini industria
Grupul de la Vișegrad (Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria) solicită derogări temporare pentru a utiliza o parte din fondurile UE pentru de a atenua impactul prețurilor ridicate la energie asupra industriei, a declarat luni ministrul slovac al Economiei, Denisa Sakova, transmite Reuters. Guvernele din Europa Centrală și de Est se confruntă cu de
UE va investi peste 390 de milioane euro în 135 de noi proiecte climatice și de mediu
Comisia Europeană a acordat luni peste 390 de milioane euro pentru 135 de noi proiecte din întreaga Europă, inclusiv din România, în cadrul programului LIFE pentru mediu și politici climatice, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Suma alocată reprezintă mai mult de jumătate din nevoile totale de investi
Centrele de date și tranziția ecologică au relansat cererea de energie electrică în Europa
După mai mulți ani de scădere a cererii de energie electrică în Europa, unele dintre cele mai importante economii ale regiunii încep să consume mai multă electricitate, o schimbare care este de așteptat să se accelereze pe fondul renunțării la combustibilii fosili și care ar putea pune presiuni suplimentare asupra rețelelor electrice, transmite Bloomberg.
Comisia Europeană va investi 3,4 miliarde euro în proiecte tehnologice pentru obiectivul zero emisii nete
Comisia Europeană a selectat luni 77 de proiecte europene de tehnologie, inclusiv din România, care contribuie la obiectivul zero emisii nete, pentru a primi sprijin financiar în valoare de 3,4 miliarde euro în cadrul cererii de propuneri din Fondul pentru inovare, lansată în decembrie 2025, se arată într-un comunicat al Executivului com
Ifo: Industria germană a piedut aproape o jumătate de milion de locuri de muncă
Aproape o jumătate de milion de locuri de muncă au dispărut din industria germană începând din 2019, conform unui studiu publicat luni de Institutul de cercetare economică Ifo, cu sediul la Munchen, companiile fiind afectate de sporirea presiunilor concurențiale, transmite Reuters. La finalul anului trecut, lucrau în industri
Creșterea economiei chineze a fost ușor peste așteptări în trimestrul trei din 2026
China, a doua economie mondială, a înregistrat o creștere ușor peste așteptări în trimestrul trei din 2026, transmit DPA și Reuters. În perioada iulie - septembrie 2026, PIB-ul Chinei a crescut cu 4,5% în ritm anual, a raportat luni Biroul Național de Statistică (BNS), o cifră peste estimările analiștilor care mizau pe
China ar putea restricționa exporturile de tehnologie din industria energiei solare
China vrea controlul exporturilor unui număr de 12 tehnologii folosite pentru producerea echipamentelor solare, citând îngrijorări legate de securitatea națională, ca parte a unei revizuiri mai ample ce acoperă AI și biotehnologia, transmite Reuters. Ministerul Comerțului a propus adăugarea tehnologiilor fotovoltaice pe lista Chinei de control la e
Explozia pieței articolelor de lux second hand în China dă bătăi de cap mărcilor occidentale
În contextul în care economia chineză se chinuie să își revină după pandemie, chiar și marii producători mondiali de articole de lux încep să aibă probleme, pe măsură ce consumatorii chinezi se îndreaptă spre piața articolelor de lux second hand, transmite AFP. Mult timp printre cei mai importanți cumpărători de a
BTA: Bulgaria a fost lider în UE în 2024 la colectarea de deșeuri de echipamente electrice și electronice
Bulgaria a colectat în 2024 cea mai mare cantitate de deșeuri de echipamente electrice și electronice pe cap de locuitor dintre toate țările UE, 18,9 kg, fiind urmată de Cehia, cu 17,8 kg, și Franța, 17,7 kg, arată datele publicate miercuri de Eurostat, transmite BTA. De asemenea, Bulgaria a fost una dintre cele doar patru țări membre UE
Reuniunile anuale ale FMI și Băncii Mondiale se încheie cu un amestec de 'optimism' și 'îngrijorare'
Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat sâmbătă că reuniunile anuale ale instituției pe care o conduce și ale Băncii Mondiale, care s-au desfășurat săptămâna aceasta la Bangkok (Thailanda), au fost marcate de un amestec de 'optimism' și 'îngrijorare', relatează AFP. 'Opt
Comisia Europeană va propune noi restricții asupra importurilor din China, anunță von der Leyen
Comisia Europeană va propune restricții la importurile din China care depășesc măsurile de protecție convenite cu Beijingul pentru a reduce la jumătate livrările de mașini hibride chinezești, a declarat vineri președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, informează Reuters. Von der Leyen a spus că acordul încheiat cu China nu va r
Volkswagen laudă propunerea de relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania și Franța referitor la atenuarea normelor UE privind emisiile autovehiculelor, și l-a numit 'un semnal puternic' care arată responsabilitate față de industria auto, transmite Reuters. 'Poziția comună a Germanii și Franței trimite un semna
Atacurile recente asupra navelor din Marea Neagră provoacă îngrijorări sectorului turismului din Bulgaria
Atacurile recente asupra navelor din Marea Neagră, lângă Bulgaria, au sporit temerile în rândul reprezentanților din sectorul turismului, care sunt îngrijorați că informațiile privind aceste incidente ar putea submina reputații țării drept o destinație sigură și ar putea încetini ritmul rezervărilor pentru viitorul sezon de vară, au afir
Fondul Monetar Internațional: BCE va majora cel puțin o dată rata dobânzii în acest an
Banca Centrală Europeană va majora probabil ratele dobânzilor cu 25 puncte de bază cel puțin încă o dată în acest an, pentru a contracara inflația ridicată, se arată într-un raport publicat vineri de Fondul Monetar Internațional (FMI), transmite Reuters. BCE majorase deja dobânzile, atât în iunie c&aci












