Preşedintele BCE avertizează că unele politici fiscale din Europa ar putea alimenta o cerere în exces

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat vineri că politicile fiscale ale unor guverne europene ar putea duce la o cerere în exces, adăugând că politicile fiscale şi monetare trebuie să lucreze în tandem pentru o creştere economică sustenabilă şi echilibrată, transmite Reuters.
"Politicile fiscale care creează o cerere în exces, într-o economie care se confruntă cu constrângeri pe partea de ofertă, ar putea forţa o înăsprire a politicii monetare mai mare decât ar fi fost altfel necesar", a spus Christine Lagarde la o conferinţă organizată de Banca Reglementelor Internaţionale la Bangkok. "Din păcate, în acest moment, cel puţin unele măsuri fiscale pe care le analizăm din partea multor guverne europene, şi în special în rândul guvernelor din zona euro, indică spre ultime direcţie", a spus Lagarde, făcând referire la măsurile care ar putea declanşa o cerere în exces.
Comisia Europeană se aşteaptă ca economia zonei euro să se contracte în ultimul trimestru al acestui an şi în primele trei luni din 2023 din cauza creşterii preţurilor la energie şi majorării dobânzilor care subminează cheltuielile, puterea de împrumut şi încrederea.
"Avem nevoie de mai multe investiţii şi reforme structurale pentru a elimina constrângerile pe parte de ofertă şi a asigura că producţia potenţială nu este afectată de modificarea economiei mondiale. Şi într-o lume în care cererea externă este şi mai incertă, trebuie să consolidăm de asemenea oferta şi cererea internă printr-o creştere mai mare a productivităţii", a mai spus Christine Lagarde.
În condiţiile în care rata inflaţiei este de cinci ori mai mare decât ţinta de 2%, BCE a decis să recurgă la cea mai rapidă majorare a costului creditului din istoria sa în acest an, în condiţiile în care dobânda la depozitele bancare a fost majorată cu 200 de puncte de bază, până la 1,5%, în trei luni.
În acest context, Christine Lagarde a spus că estimările inflaţioniste trebuie să rămână ancorate iar publicul trebuie să ştie că ritmul de creştere a preţurilor va fi readus la nivelul ţintă. "Ceea ce trebuie să facem noi, în calitate guvernatori ai băncilor centrale, este să urmăm o politică monetară care ancorează estimările...Trebuie să semnalăm publicului, observatorilor şi comentatorilor, că în toate scenariile, inflaţia va reveni la ţinta noastră pe termen mediu, într-o manieră ordonată", a spus Lagarde. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
BTA: Speranța de viață la naștere în Bulgaria a crescut cu 2,1 ani (statistică)
Speranța de viață la naștere a populației bulgare, calculată pentru perioada 2022 - 2024, este de 75,6 ani, a anunțat, joi, Institutul Național de Statistică. Aceasta marchează o creștere cu 2,1 ani comparativ cu perioada 2021 - 2023. Ratele diferite ale mortalității în rândul bărbaților și femeilor, precum și între populații
MB: South Western Railway devine primul operator renaționalizat
South Western Railway, companie feroviară care operează în sud-vestul Angliei, a devenit duminică prima companie care a reintrat în proprietatea publică în cadrul campaniei guvernului laburist britanic de renaționalizare a căilor ferate, scrie AFP. Este 'o nouă eră pentru transportul feroviar', a salutat Ministerul br
Taxe vamale: Franța se teme de o situație 'insuportabilă' în unele sectoare
Franța se teme de o situație 'insuportabilă' în principalele sale filiere de export către Statele Unite, cum ar fi vinul și cosmeticele, care sunt amenințate de Donald Trump cu suprataxe vamale de 50% în lipsa progreselor în negocierile comerciale cu Uniunea Europeană, scrie AFP. 'Pentru unele dintre filierele noa
BTA: Ministrul adjunct al Transporturilor cere construirea accelerată a celui de-al treilea pod peste Dunăre
Ministrul adjunct al Transporturilor și Comunicațiilor, Dimitar Nedyalkov, și președintele Uniunii Internaționale a Transporturilor Rutiere (IRU) și secretarul general al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România, Radu Dinescu, au convenit că este necesară accelerarea semnificativă a procedurilor pentru construirea unui al treilea pod peste Dună
UE ar putea bloca accesul a peste 20 de bănci la sistemul SWIFT în noul pachet de sancțiuni impuse Rusiei
Uniunea Europeană analizează posibilitatea de a elimina peste 20 de bănci din sistemul internațional de plăți SWIFT, precum și reducerea plafonului de preț pentru petrolul rusesc și interzicerea conductelor de gaze Nord Stream, în cadrul unui nou pachet de sancțiuni destinat să pună presiune asupra Moscovei pentru a pune capăt războiului împotriva Ucraine
UE vrea un acord comercial cu SUA bazat pe 'respect' și 'fără amenințări'
Uniunea Europeană lucrează de 'bună credință' pentru a obține un acord comercial cu SUA bazat pe 'respect' și nu pe 'amenințări', a afirmat vineri seara comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, după declarația lui Donald Trump despre creșterea taxelor vamale de 50% la produsele europene, relatează AFP. 'UE
Oficialii europeni îndeamnă la 'calm' după amenințarea lui Trump privind tarife de 50%
Oficialii europeni au încercat să dea dovadă de calm, după ce președintele SUA, Donald Trump, a amenințat că va impune tarife vamale de 50% la importurile din blocul comunitar, un anunț care a dus la prăbușirea burselor pe ambele maluri ale At
Slovenia va introduce în Constituție dreptul de a utiliza numerarul
Parlamentul sloven a început vineri o procedură oficială pentru introducerea în Constituția țării a dreptului de a utiliza numerar, transmite EFE. Decizia a fost susținută de 61 de deputați, majoritatea necesară de două treimi, pe baza unei inițiative depuse în 2023 de peste 56.000 de cetățeni. Deputații au susținut, de asemenea, proiectul pr
UE va sancționa Nord Stream 2 pentru a opri revenirea gazelor rusești
Uniunea Europeană se apropie de o decizie vizând includerea gazoductului Nord Stream 2 într-un nou pachet de sancțiuni impuse Moscovei, pe fondul intensificării zvonurilor vizând reluarea livrărilor de gaze rusești, pe care blocul comunitar vrea să le oprească, transmite Bloomberg. Comisia Europeană urmează să demareze zilele acestea consultă
Șeful Volvo: Clienții trebuie să plătească pentru majorarea tarifelor vamale
Directorul general de la Volvo Cars, Hakan Samuelsson, a declarat vineri că clienții companiei vor trebui să plătească o mare parte din costurile majorate ca urmare a tarifelor, adăugând că ar putea deveni imposibil să fie importate în SUA cele mai mici modele din gama constructorului suedez, transmite Reuters.
Bursele europene și moneda euro au scăzut după ce Trump a amenințat că va impune tarife de 50%
Bursele europene au scăzut vineri după ce președintele american Donald Trump a sugerat că va impune taxe vamale de 50% asupra produselor importate din țările Uniunii Europene începând cu 1 iunie și a dat de înțeles că negocierile c
Trump amenință Apple cu tarife de 25% dacă telefoanele iPhone nu sunt fabricate în SUA
Președintele SUA, Donald Trump, a amenințat vineri grupul informatic Apple că va trebui să plătească tarife de 25% dacă telefoanele iPhone pe care le vinde în SUA nu sunt fabricate în interiorul granițelor, transmite Reuters. Imediat după acest anunț, acțiunile Apple au scăzut cu 2,5% în schimburile care preced deschiderea oficială a bursei,
Europenii planifică mai puține călătorii în SUA, o nouă consecință a tarifelor lui Trump
Europenii au planificat cu 10% mai puține călătorii în SUA în avanpremiera sezonului estival, cea mai nouă dovadă că turiștii internaționali evită America, odată cu intensificarea reacțiilor ostile față de politicile președintelui Donald Trump, transmite Bloomberg. Rezervările de zboruri dinspre Canada spre SUA în perioada mai-iulie înr
Comisia Europeană ia măsuri pentru consolidarea piețelor financiare din UE
Comisia Europeană a anunțat, vineri, că salută votul Parlamentului European de sprijinire a propunerii sale legislative de menținere a normelor actuale privind cerințele de lichiditate pentru anumite tranzacții financiare în temeiul cadrului prudențial bancar al Uniunii Europene (UE), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Eurostat: Rata șomajului în UE a atins un nou nivel scăzut record, în 2024
Rata șomajului în Uniunea Europeană (UE), la categoria de vârstă 15-74 ani, a scăzut anul trecut la 5,9% din forța de muncă, cel mai redus nivel de când s-a început publicarea datelor, în 2009. Conform informațiilor prezentate, vineri, de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), rata șomajului de lungă durat