Rata de reducere a emisiilor de carbon a fost de 0,5% la nivel global, în 2021 (PwC)
Rata de reducere a emisiilor de carbon a înregistrat, la nivel global, cel mai scăzut nivel din ultimii zece ani şi s-a situat la 0,5%, în 2021, arată cel mai recent raport PwC Net Zero Economy Index 2022, lansat în contextul reuniunii COP27 din Egipt.
"Ridicarea restricţiilor pandemiei în 2021 a fost urmată de o revenire foarte necesară a activităţii economice, dar care a însemnat şi o revenire la niveluri mai mari ale emisiilor de carbon. Majorarea preţurilor la energie şi ameninţările privind aprovizionarea au alimentat o creştere a cererii pentru combustibilii fosili pe termen scurt. Progresele în materie de decarbonizare au scăzut în pofida angajamentelor din partea statelor, a companiilor şi a investitorilor, astfel că trebuie realizate eforturi mai mari pentru ca obiectivele de reducere a emisiilor să fie îndeplinite în termenele asumate. Spre exemplu, UE a anunţat că îşi va creşte obiectivele de reducere a emisiilor în 2023, concentrându-se pe implementarea surselor regenerabile de energie. Noul plan REPower EU stabileşte ca, până în 2030, ponderea energiei regenerabile să ajungă la 45% din total consum, concomitent o reducere cu 13% a consumului de energie. Investiţiile în capacităţile de energie regenerabilă sunt mai binevenite ca niciodată, fiind o modalitate de creştere a securităţii energetice şi a stabilităţii preţurilor", a explicat Dinu Bumbăcea, country managing partner PwC România.
Conform raportului de specialitate, deşi rata de reducere a emisiilor de carbon s-a diminuat în 2021, consumul de energie şi emisiile generate de acesta au crescut cu 5,5% faţă de nivelurile din 2020, primul an marcat de pandemie. În 2020, rata de reducere a emisiilor de carbon a fost de 2,5%, pe fondul scăderii cu 4,3% a cererii globale de energie.
Datele înregistrate în 2021 au fost influenţate de creşterea activităţii economice, pe fondul redresării după COVID-19. "Dacă este exclusă din date variaţia produsă de lockdown-ul cauzat de Covid-19 (anul 2020), se observă o rată globală de decarbonizare de 3%, în 2021 comparativ cu 2019", notează sursa citată.
"Niciunul dintre statele membre ale G20, care reprezintă 80% din PIB-ul global şi aproximativ 80% din emisiile globale, nu a obţinut o reducere cu mai mult de 5% a intensităţii carbonului în 2021. La nivelul statelor membre G20, cea mai mare îmbunătăţire a fost de 4,6%, cu mult sub rata de decarbonizare de 15,2% necesară în prezent pentru a limita încălzirea la 1,5°C, conform Acordului de la Paris. Fiecare ţară şi fiecare sector va avea propriul său traseu de decarbonizare, concentrându-se pe modificări ale mixului său energetic unic şi pe creşterea eficienţei, precum şi pe alte acţiuni, precum soluţii bazate pe natura şi utilizarea tehnologiei, arată raportul", se menţionează în raport.
În ultimii 11 ani, PwC Net Zero Economy Index a modelat datele privind creşterea economică şi emisiile de CO2 legate de energie, în raport cu ratele necesare pentru atingerea obiectivelor Acordului de la Paris.
Raportul urmăreşte modul în care economiile fac progrese în procesul de reducere a dependenţei dintre creşterea economică şi cea a emisiilor de carbon. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Eurostat: România, cel mai semnificativ avans din UE al lucrărilor de construcții, în august
Lucrările de construcții au crescut cu 1,4% în zona euro și cu 2,6% în Uniunea Europeană în august, comparativ cu perioada similară din 2025, în timp ce România a înregistrat cel mai semnificativ avans al acestui indicator, arată da
Reuters: Volkswagen pariază pe Xpeng pentru salvarea afacerii din China, dar lucrurile nu merg confom planului
Când grupul german Volkswagen a recurs, în 2023, la ajutorul Xpeng, producătorul chinez de vehicule electrice (EV), pentru redresarea afacerii din China, directorii au pretins că acest parteneriat este o scurtătură pentru a dezvolta mașini dedicate pieței auto din statul asiatic în ritmul rapid al sectorului auto local, se arată într-o analiză
UniCredit a răscumpărat o divizie de la Societe Generale (Reuters)
Grupul bancar italian UniCredit SpA a semnat un acord pentru a răscumpăra divizia de servicii de valori mobiliare de la rivalul francez Societe Generale, conform unui document consultat de Reuters. Divizia, care gestionează portofoliile investitorilor de valori mobiliare a investitorului și serviciile administrative aferente, are 54 de angajaț
Comisia Europeană a propus modificarea Directivei privind nitrații pentru consolidarea autonomiei sectorului agricol al UE
Comisia Europeană a prezentat, vineri, un proiect de propunere menit să contribuie la scăderea costurilor pentru fermieri și la reducerea dependenței de îngrășămintele chimice, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Prin reducerea acestei dependențe, propunerea urmărește să îi facă pe fermierii din UE mai puțin
Grupul V4 vrea o mai mare flexibilitate în utilizarea fondurilor UE pentru a sprijini industria
Grupul de la Vișegrad (Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria) solicită derogări temporare pentru a utiliza o parte din fondurile UE pentru de a atenua impactul prețurilor ridicate la energie asupra industriei, a declarat luni ministrul slovac al Economiei, Denisa Sakova, transmite Reuters. Guvernele din Europa Centrală și de Est se confruntă cu de
UE va investi peste 390 de milioane euro în 135 de noi proiecte climatice și de mediu
Comisia Europeană a acordat luni peste 390 de milioane euro pentru 135 de noi proiecte din întreaga Europă, inclusiv din România, în cadrul programului LIFE pentru mediu și politici climatice, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Suma alocată reprezintă mai mult de jumătate din nevoile totale de investi
Centrele de date și tranziția ecologică au relansat cererea de energie electrică în Europa
După mai mulți ani de scădere a cererii de energie electrică în Europa, unele dintre cele mai importante economii ale regiunii încep să consume mai multă electricitate, o schimbare care este de așteptat să se accelereze pe fondul renunțării la combustibilii fosili și care ar putea pune presiuni suplimentare asupra rețelelor electrice, transmite Bloomberg.
Comisia Europeană va investi 3,4 miliarde euro în proiecte tehnologice pentru obiectivul zero emisii nete
Comisia Europeană a selectat luni 77 de proiecte europene de tehnologie, inclusiv din România, care contribuie la obiectivul zero emisii nete, pentru a primi sprijin financiar în valoare de 3,4 miliarde euro în cadrul cererii de propuneri din Fondul pentru inovare, lansată în decembrie 2025, se arată într-un comunicat al Executivului com
Ifo: Industria germană a piedut aproape o jumătate de milion de locuri de muncă
Aproape o jumătate de milion de locuri de muncă au dispărut din industria germană începând din 2019, conform unui studiu publicat luni de Institutul de cercetare economică Ifo, cu sediul la Munchen, companiile fiind afectate de sporirea presiunilor concurențiale, transmite Reuters. La finalul anului trecut, lucrau în industri
Creșterea economiei chineze a fost ușor peste așteptări în trimestrul trei din 2026
China, a doua economie mondială, a înregistrat o creștere ușor peste așteptări în trimestrul trei din 2026, transmit DPA și Reuters. În perioada iulie - septembrie 2026, PIB-ul Chinei a crescut cu 4,5% în ritm anual, a raportat luni Biroul Național de Statistică (BNS), o cifră peste estimările analiștilor care mizau pe
China ar putea restricționa exporturile de tehnologie din industria energiei solare
China vrea controlul exporturilor unui număr de 12 tehnologii folosite pentru producerea echipamentelor solare, citând îngrijorări legate de securitatea națională, ca parte a unei revizuiri mai ample ce acoperă AI și biotehnologia, transmite Reuters. Ministerul Comerțului a propus adăugarea tehnologiilor fotovoltaice pe lista Chinei de control la e
Explozia pieței articolelor de lux second hand în China dă bătăi de cap mărcilor occidentale
În contextul în care economia chineză se chinuie să își revină după pandemie, chiar și marii producători mondiali de articole de lux încep să aibă probleme, pe măsură ce consumatorii chinezi se îndreaptă spre piața articolelor de lux second hand, transmite AFP. Mult timp printre cei mai importanți cumpărători de a
BTA: Bulgaria a fost lider în UE în 2024 la colectarea de deșeuri de echipamente electrice și electronice
Bulgaria a colectat în 2024 cea mai mare cantitate de deșeuri de echipamente electrice și electronice pe cap de locuitor dintre toate țările UE, 18,9 kg, fiind urmată de Cehia, cu 17,8 kg, și Franța, 17,7 kg, arată datele publicate miercuri de Eurostat, transmite BTA. De asemenea, Bulgaria a fost una dintre cele doar patru țări membre UE
Reuniunile anuale ale FMI și Băncii Mondiale se încheie cu un amestec de 'optimism' și 'îngrijorare'
Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat sâmbătă că reuniunile anuale ale instituției pe care o conduce și ale Băncii Mondiale, care s-au desfășurat săptămâna aceasta la Bangkok (Thailanda), au fost marcate de un amestec de 'optimism' și 'îngrijorare', relatează AFP. 'Opt
Comisia Europeană va propune noi restricții asupra importurilor din China, anunță von der Leyen
Comisia Europeană va propune restricții la importurile din China care depășesc măsurile de protecție convenite cu Beijingul pentru a reduce la jumătate livrările de mașini hibride chinezești, a declarat vineri președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, informează Reuters. Von der Leyen a spus că acordul încheiat cu China nu va r












