Cotaţia grâului a scăzut cu 3% după anunţul prelungirii acordului privind exportul de cereale din porturile ucrainene
Cotaţia grâului la bursa de cereale de la Chicago a coborât joi la cea mai scăzută valoare din ultimele 10 săptămâni, după ce ONU a anunţat că s-a ajuns la un acord pentru prelungirea cu 120 de zile a iniţiativei privind exportul de cereale din porturile ucrainene de la Marea Neagră, transmite Reuters.
Anunţul privind prelungirea acestui acord, care iniţial urma să expira la 19 noiembrie, a dus şi la scăderea cotaţiilor la porumb, în condiţiile în care este probabil ca livrările de cereale din Ucraina să continue să ajungă pe pieţele mondiale pe termen scurt.
În jurul orei 9:57 GMT, cel mai tranzacţionat contact la grâu la Chicago Board of Trade (CBOT) era în scădere cu 2,7%, până la 7,96 dolari per bushel, după ce anterior a atins cea mai mică valoare de după data de 1 septembrie. Cotaţiile la porumb au scăzut cu 1,2% până la 6,56 dolari per bushel.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a salutat înţelegerea convenită între părţi pentru prelungirea acordului privind exportul de cereale prin Marea Neagră pentru a facilita exporturile agricole ale Ucrainei din porturile sale de la Marea Neagră (sud). "Salut acordul tuturor părţilor de a continua Iniţiativa privind exportul de cereale prin porturile ucrainene de la Marea Neagră pentru a facilita transportarea în siguranţă a cerealelor, alimentelor şi îngrăşămintelor din Ucraina", a declarat Guterres, citat într-un comunicat emis joi de Centrul de Coordonare Comună (JCC), care supervizează exporturile, cu sediul la Istanbul.
"Reînnoirea acordului va pune noi presiuni asupra preţului grâului, chiar dacă cea mai mare parte a pieţei miza pe o prelungire. Preţul porumbului va fi supus şi el la presiuni de pe urma reînnoirii acordului care va permit ca mai multe milioane de tone de porumb să ajungă pe piaţă", a declarat un trader european.
Ucraina a încercat să obţină o prelungire a acordului timp de un an precum şi includerea portului Nikolaev, în timp ce Rusia a încercat să obţină o majorare a exporturilor sale de cereale şi îngrăşăminte.
"Era în interesul tuturor părţilor să ajungă la un acord. O prelungire era aşteptată de piaţă dar se poartă în continuare negocieri cu privire la o serie de aspecte precum prelungirea pentru o perioadă de un an", a declarat Nathan Cordier, analist la firma de consultanţă Agritel.
La bursa Euronext, contractul la grâu cu livrare în luna decembrie a scăzut la debutul tranzacţiilor până la 314,75 euro pe tonă, cea mai redusă valoare din ultimele două luni şi jumătate, după care a recuperat pierderile şi a revenit peste pragul de suport de 315 euro pe tonă.
Acordul, care urma să expire vineri seara, a permis exportarea a peste 11 milioane de tone de cereale din porturile ucrainene în patru luni. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Reuters: Volkswagen pariază pe Xpeng pentru salvarea afacerii din China, dar lucrurile nu merg confom planului
Când grupul german Volkswagen a recurs, în 2023, la ajutorul Xpeng, producătorul chinez de vehicule electrice (EV), pentru redresarea afacerii din China, directorii au pretins că acest parteneriat este o scurtătură pentru a dezvolta mașini dedicate pieței auto din statul asiatic în ritmul rapid al sectorului auto local, se arată într-o analiză
UniCredit a răscumpărat o divizie de la Societe Generale (Reuters)
Grupul bancar italian UniCredit SpA a semnat un acord pentru a răscumpăra divizia de servicii de valori mobiliare de la rivalul francez Societe Generale, conform unui document consultat de Reuters. Divizia, care gestionează portofoliile investitorilor de valori mobiliare a investitorului și serviciile administrative aferente, are 54 de angajaț
Comisia Europeană a propus modificarea Directivei privind nitrații pentru consolidarea autonomiei sectorului agricol al UE
Comisia Europeană a prezentat, vineri, un proiect de propunere menit să contribuie la scăderea costurilor pentru fermieri și la reducerea dependenței de îngrășămintele chimice, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Prin reducerea acestei dependențe, propunerea urmărește să îi facă pe fermierii din UE mai puțin
Grupul V4 vrea o mai mare flexibilitate în utilizarea fondurilor UE pentru a sprijini industria
Grupul de la Vișegrad (Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria) solicită derogări temporare pentru a utiliza o parte din fondurile UE pentru de a atenua impactul prețurilor ridicate la energie asupra industriei, a declarat luni ministrul slovac al Economiei, Denisa Sakova, transmite Reuters. Guvernele din Europa Centrală și de Est se confruntă cu de
UE va investi peste 390 de milioane euro în 135 de noi proiecte climatice și de mediu
Comisia Europeană a acordat luni peste 390 de milioane euro pentru 135 de noi proiecte din întreaga Europă, inclusiv din România, în cadrul programului LIFE pentru mediu și politici climatice, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Suma alocată reprezintă mai mult de jumătate din nevoile totale de investi
Centrele de date și tranziția ecologică au relansat cererea de energie electrică în Europa
După mai mulți ani de scădere a cererii de energie electrică în Europa, unele dintre cele mai importante economii ale regiunii încep să consume mai multă electricitate, o schimbare care este de așteptat să se accelereze pe fondul renunțării la combustibilii fosili și care ar putea pune presiuni suplimentare asupra rețelelor electrice, transmite Bloomberg.
Comisia Europeană va investi 3,4 miliarde euro în proiecte tehnologice pentru obiectivul zero emisii nete
Comisia Europeană a selectat luni 77 de proiecte europene de tehnologie, inclusiv din România, care contribuie la obiectivul zero emisii nete, pentru a primi sprijin financiar în valoare de 3,4 miliarde euro în cadrul cererii de propuneri din Fondul pentru inovare, lansată în decembrie 2025, se arată într-un comunicat al Executivului com
Ifo: Industria germană a piedut aproape o jumătate de milion de locuri de muncă
Aproape o jumătate de milion de locuri de muncă au dispărut din industria germană începând din 2019, conform unui studiu publicat luni de Institutul de cercetare economică Ifo, cu sediul la Munchen, companiile fiind afectate de sporirea presiunilor concurențiale, transmite Reuters. La finalul anului trecut, lucrau în industri
Creșterea economiei chineze a fost ușor peste așteptări în trimestrul trei din 2026
China, a doua economie mondială, a înregistrat o creștere ușor peste așteptări în trimestrul trei din 2026, transmit DPA și Reuters. În perioada iulie - septembrie 2026, PIB-ul Chinei a crescut cu 4,5% în ritm anual, a raportat luni Biroul Național de Statistică (BNS), o cifră peste estimările analiștilor care mizau pe
China ar putea restricționa exporturile de tehnologie din industria energiei solare
China vrea controlul exporturilor unui număr de 12 tehnologii folosite pentru producerea echipamentelor solare, citând îngrijorări legate de securitatea națională, ca parte a unei revizuiri mai ample ce acoperă AI și biotehnologia, transmite Reuters. Ministerul Comerțului a propus adăugarea tehnologiilor fotovoltaice pe lista Chinei de control la e
Explozia pieței articolelor de lux second hand în China dă bătăi de cap mărcilor occidentale
În contextul în care economia chineză se chinuie să își revină după pandemie, chiar și marii producători mondiali de articole de lux încep să aibă probleme, pe măsură ce consumatorii chinezi se îndreaptă spre piața articolelor de lux second hand, transmite AFP. Mult timp printre cei mai importanți cumpărători de a
BTA: Bulgaria a fost lider în UE în 2024 la colectarea de deșeuri de echipamente electrice și electronice
Bulgaria a colectat în 2024 cea mai mare cantitate de deșeuri de echipamente electrice și electronice pe cap de locuitor dintre toate țările UE, 18,9 kg, fiind urmată de Cehia, cu 17,8 kg, și Franța, 17,7 kg, arată datele publicate miercuri de Eurostat, transmite BTA. De asemenea, Bulgaria a fost una dintre cele doar patru țări membre UE
Reuniunile anuale ale FMI și Băncii Mondiale se încheie cu un amestec de 'optimism' și 'îngrijorare'
Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat sâmbătă că reuniunile anuale ale instituției pe care o conduce și ale Băncii Mondiale, care s-au desfășurat săptămâna aceasta la Bangkok (Thailanda), au fost marcate de un amestec de 'optimism' și 'îngrijorare', relatează AFP. 'Opt
Comisia Europeană va propune noi restricții asupra importurilor din China, anunță von der Leyen
Comisia Europeană va propune restricții la importurile din China care depășesc măsurile de protecție convenite cu Beijingul pentru a reduce la jumătate livrările de mașini hibride chinezești, a declarat vineri președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, informează Reuters. Von der Leyen a spus că acordul încheiat cu China nu va r
Volkswagen laudă propunerea de relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania și Franța referitor la atenuarea normelor UE privind emisiile autovehiculelor, și l-a numit 'un semnal puternic' care arată responsabilitate față de industria auto, transmite Reuters. 'Poziția comună a Germanii și Franței trimite un semna












