BTA: O companie din Bulgaria va produce 300.000 de biciclete electrice anual

Firma e-Velox din Bulgaria a primit un certificat emis în conformitate cu Legea pentru promovarea Investiţiilor pentru un proiect de bicicletă electrică, a informat marţi Ministerul Inovaţiei şi Dezvoltării din Bulgaria într-un comunicat de presă.
Firma menţionată intenţionează să construiască o nouă fabrică de biciclete electrice în zona Kuklen, în apropiere de oraşul Plovdiv, din sudul Bulgariei. Investiţia preconizată în acest proiect este de 28,277 milioane de leva. Firma e-Velox precizează că în total 50 de milioane de leva vor fi investite în viitoarea uzină, care va avea capacitatea de a produce aproximativ 300.000 de biciclete electrice anual şi va crea 330 de noi locuri de muncă.
Ministrul bulgar al Inovaţiei şi Dezvoltării, Alexander Pulev, a anunţat că în prezent alte patru noi proiecte de investiţii în oraşul Plovdiv şi regiunea înconjurătoare, cu o valoare totală de 42,5 milioane leva şi care ar putea crea 224 de noi locuri de muncă, sunt în proces de certificare de către Agenţia pentru promovarea investiţiilor în Bulgaria. "Aceste investiţii sunt în sectorul manufacturier iar companiile sunt din Turcia, Suedia, Ţările de Jos şi Austria", a subliniat Alexander Pulev.
De la începutul acestui an, Agenţia pentru promovarea investiţiilor în Bulgaria a emis opinii pozitive iar Ministerul Inovaţiei şi Dezvoltării din Bulgaria a certificat şase proiecte în oraşul Plovdiv şi regiunea înconjurătoare cu o valoare de peste 229 milioane de leva, proiecte care vor crea peste 1.500 de noi locuri de muncă. Cinci din aceste proiecte sunt în sectorul manufacturier iar cel de-al şaselea este în sectorul logistică şi spaţii de depozitare.
În prezent, 48 de proiecte de investiţii în Bulgaria, cu o valoare de aproape două miliarde de leva, sunt în proces de certificare de către Agenţia pentru promovarea investiţiilor în Bulgaria, şi aceste proiecte sunt aşteptate să creeze peste 3.600 de noi locuri de muncă în următorii doi-trei ani. Aceste proiecte sunt în principal în sectoarele manufacturier şi al spaţiilor de depozitare.
Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Oficialii europeni îndeamnă la 'calm' după amenințarea lui Trump privind tarife de 50%
Oficialii europeni au încercat să dea dovadă de calm, după ce președintele SUA, Donald Trump, a amenințat că va impune tarife vamale de 50% la importurile din blocul comunitar, un anunț care a dus la prăbușirea burselor pe ambele maluri ale At
Slovenia va introduce în Constituție dreptul de a utiliza numerarul
Parlamentul sloven a început vineri o procedură oficială pentru introducerea în Constituția țării a dreptului de a utiliza numerar, transmite EFE. Decizia a fost susținută de 61 de deputați, majoritatea necesară de două treimi, pe baza unei inițiative depuse în 2023 de peste 56.000 de cetățeni. Deputații au susținut, de asemenea, proiectul pr
UE va sancționa Nord Stream 2 pentru a opri revenirea gazelor rusești
Uniunea Europeană se apropie de o decizie vizând includerea gazoductului Nord Stream 2 într-un nou pachet de sancțiuni impuse Moscovei, pe fondul intensificării zvonurilor vizând reluarea livrărilor de gaze rusești, pe care blocul comunitar vrea să le oprească, transmite Bloomberg. Comisia Europeană urmează să demareze zilele acestea consultă
Șeful Volvo: Clienții trebuie să plătească pentru majorarea tarifelor vamale
Directorul general de la Volvo Cars, Hakan Samuelsson, a declarat vineri că clienții companiei vor trebui să plătească o mare parte din costurile majorate ca urmare a tarifelor, adăugând că ar putea deveni imposibil să fie importate în SUA cele mai mici modele din gama constructorului suedez, transmite Reuters.
Bursele europene și moneda euro au scăzut după ce Trump a amenințat că va impune tarife de 50%
Bursele europene au scăzut vineri după ce președintele american Donald Trump a sugerat că va impune taxe vamale de 50% asupra produselor importate din țările Uniunii Europene începând cu 1 iunie și a dat de înțeles că negocierile c
Trump amenință Apple cu tarife de 25% dacă telefoanele iPhone nu sunt fabricate în SUA
Președintele SUA, Donald Trump, a amenințat vineri grupul informatic Apple că va trebui să plătească tarife de 25% dacă telefoanele iPhone pe care le vinde în SUA nu sunt fabricate în interiorul granițelor, transmite Reuters. Imediat după acest anunț, acțiunile Apple au scăzut cu 2,5% în schimburile care preced deschiderea oficială a bursei,
Europenii planifică mai puține călătorii în SUA, o nouă consecință a tarifelor lui Trump
Europenii au planificat cu 10% mai puține călătorii în SUA în avanpremiera sezonului estival, cea mai nouă dovadă că turiștii internaționali evită America, odată cu intensificarea reacțiilor ostile față de politicile președintelui Donald Trump, transmite Bloomberg. Rezervările de zboruri dinspre Canada spre SUA în perioada mai-iulie înr
Comisia Europeană ia măsuri pentru consolidarea piețelor financiare din UE
Comisia Europeană a anunțat, vineri, că salută votul Parlamentului European de sprijinire a propunerii sale legislative de menținere a normelor actuale privind cerințele de lichiditate pentru anumite tranzacții financiare în temeiul cadrului prudențial bancar al Uniunii Europene (UE), se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Eurostat: Rata șomajului în UE a atins un nou nivel scăzut record, în 2024
Rata șomajului în Uniunea Europeană (UE), la categoria de vârstă 15-74 ani, a scăzut anul trecut la 5,9% din forța de muncă, cel mai redus nivel de când s-a început publicarea datelor, în 2009. Conform informațiilor prezentate, vineri, de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat), rata șomajului de lungă durat
Grecia: Veniturile din turism au crescut cu 4,4%, în primul trimestru din 2025
Veniturile statului elen din turism au crescut în ritm anual cu 4,4%, până la un miliard de euro, în primul trimestru din 2025, arată datele publicate, joi, de Banca Centrală a Greciei (BoG), informează Xinhua și publicația elenă To Vima. Statistica sugerează că Grecia este în grafic pentru a înregistra un alt an
Apple se extinde în India, în pofida obiecțiilor lui Donald Trump
Foxconn, furnizorul gigantului tehnologic american Apple, va investi 1,5 miliarde de dolari în India pentru a produce componente de iPhone-uri, în ciuda presiunilor președintelui Donald Trump de a muta producția în SUA, informează publicația indiană The Business Standard. La noua fabrică de lângă Chennai vor fi create 1
BCE avertizează că seceta este un risc major la adresa economiei zonei euro
Lipsa apei este cel mai important risc natural la adresa economiei din zona euro, potrivit Băncii Centrale Europene și cercetătorilor de la Universitatea Oxford, transmite Bloomberg. Lipsa apei de suprafață pune în pericol aproape 15% din producția economică a zonei euro, a declarat joi Frank Elderson, membru al boardului executiv al BCE. Potrivit acestu
Bitcoin a trecut de 111.000 de dolari
Cotația bitcoin a depășit joi, pentru prim dată, pragul de 111.000 de dolari, în condițiile în care traderii sunt din ce în ce mai optimiști cu privire la viitorul acestei criptomonede pe fondul înmulțirii cererii din partea investitorilor instituționali și al sprijinului din partea Administrației Donald Trump, transmite Bloomberg. Bitc
BYD a devansat Tesla în Europa pentru prima dată
Producătorul chinez BYD a vândut luna trecută mai multe automobile electrice în Europa decât Tesla, pentru prima dată în istorie, potrivit unui raport publicat de firma de consultanță JATO Dynamics, în condițiile în care gama de modele învechită și opiniile politice ale directorului general Elon Musk au redus cererea pentru automobil
CE anunță un nou centru digital pentru consolidarea industriei nucleare a Europei
Comisia Europeană a anunțat joi lansarea Centrului Comun de Cercetare (JRC) - un nou centru de modelare menit să furnizeze părților interesate din întreaga Europă modelare și date fiabile în domeniul nuclear. Potrivit unui comunicat al Executivului comunitar, scopul acestei modelări digitale este de a descrie și de a prezice comportamentul reactoar