Ungaria a inaugurat cel mai mare terminal feroviar intermodal din Europa, lângă frontiera cu Ucraina
Ministrul ungar de externe şi al comerţului, Peter Szijjarto, a inaugurat marţi un terminal feroviar intermodal la Fenyeslitke, în apropierea graniţei cu Ucraina, a cărui construcţie a costat 30 miliarde de forinţi (73 milioane de euro), informează MTI.
Luând cuvântul la ceremonia de inaugurare, Szijjarto a spus că terminalul va juca un 'rol enorm' în facilitarea exporturilor de grâne din Ucraina spre rutele comerciale din Adriatica. Capacitatea de transbordare a terminalului va atinge 800 de tone de cereale pe oră, capacitatea anuală urmând să ajungă la 1 milion de containere, a precizat el.
Szijjarto a mai afirmat că terminalul intermodal feroviar, cel mai mare şi mai modern din Europa, a fost finalizat în timp record şi utilizând soluţii digitale. Terminalul va permite încărcarea simultană, rapidă şi în siguranţă a patru trenuri cu lungimea de 740 metri, a adăugat ministrul ungar. Potrivit acestuia, în jur de 500 de persoane vor lucra la terminalul East-West Gate (EWG).
Potrivit materialului de presă distribuit la eveniment, EWG va fi primul terminal intermodal bazat pe tehnologie verde şi care foloseşte propria reţea 5G pentru comunicaţii interne şi operarea dispozitivelor sale tehnologice. Instalaţia va fi alimentată cu energie verde, în acord cu strategia UE privind transportul feroviar şi clima. Un parc solar de înaltă performanţă şi un sistem de pompare a căldurii vor furniza energie electrică, iar în zona terminalului vor fi utilizate numai echipamente de tracţiune şi maşini electrice. AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Importurile de aur ale Chinei au depășit 1.000 de tone anul acesta
Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel record anul acesta, subliniind cererea rezilientă pe cea mai mare piață globală a metalelor prețioase, după declinul recent al cotațiilor, transmite Bloomberg. Achizițiile externe până în august au depășit 1.000 tone, depășind nivelul total înregistrat pe ansamblul anului trecut, conform celor ma
Opinia publică susține agricultura europeană și sprijinul UE pentru fermieri (Eurobarometru)
Agricultura și zonele rurale sunt considerate importante pentru viitorul Europei de 95% dintre europeni, în timp ce 93% consideră esențială asigurarea unei aprovizionări stabile cu alimente pentru UE, potrivit celui mai recent sondaj Eurobarometru, a anunțat marți Comisia Europeană (CE). O proporție și mai mare a europenilor consideră că politica agricol
Comisia Europeană și BEI lansază Pactul european al investitorilor instituționali
Comisia Europeană (CE) și Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) au lansat marți Pactul european al investitorilor instituționali, în cadrul Summitului TechEU Equity, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Pactul este un nou cadru voluntar conceput pentru a canaliza mai mult capital instituțional pe termen lung către ecosistemul
Franța cere UE amânarea regulilor de raportare a metanului
Președintele francez Emmanuel Macron a trimis o scrisoare Comisiei Europene în care cere amânarea regulilor de raportare a metanului pentru importatorii de petrol și gaze, argumentând că reglementările ar crea riscuri legale pentru importatori, pe fondul înăspririi aprovizionării cu energie, transmite Reuters. Regulamentul (UE) 2024/178
Ponderea vehiculelor electrice în înmatriculările de mașini noi din UE a atins un nivel record în 2025
Vehiculele electrice (EV) au fost anul trecut responsabile pentru o pondere record a înmatriculărilor de mașini noi în Uniunea Europeană, potrivit datelor oficiale publicate marți, ceea ce arată că din ce în ce mai mulți șoferi preferă acest segment, pe fondul majorării prețurilor combustibililor și a modelelor mai ieftine, transmite DPA. Con
Criza din Golf ar putea crește producția mondială de biocombustibili cu aproape 70% până în 2030
Producția mondială de biocombustibili este așteptată să se majoreze cu aproape 70% până în 2030, față de nivelurile din 2025, pe măsură ce principalele țări producătoare accelerează majorarea cotelor obligatorii de amestec, ca răspuns la criza energetică declanșată de războiul din Iran, arată un studiu publicat marți, transmite Reuters. Studiul a f
Ministrul spaniol al Muncii pledează pentru o schimbare la Organizația Internațională a Muncii
Ministrul spaniol al Muncii, Yolanda Diaz, candidată la conducerea Organizației Internaționale a Muncii (OIM), pledează pentru o schimbare a instituției, deoarece 'continuitatea ar ucide OIM', transmite EFE. 'Avem nevoie de o OIM bine gestionată', afirmă Diaz, într-un interviu acordat EFE. Oficialul spaniol candidează pen
Criza globală de motorină s-ar putea prelungi până în 2027, pe măsură ce depozitele se golesc
Este puțin probabil ca deficitul global de motorină, impulsionat de conflictele din Iran și Ucraina, să se atenueze înainte de 2027, ceea ce înseamnă că prețurile ridicate la combustibilul care afectează economiile din întreaga lume vor persista, consideră participanții de pe piață intervievați de Reuters. Războaiele din Iran
UE și Filipine au încheiat negocierile privind un acord de liber schimb
Uniunea Europeană și Filipine au convenit marți asupra unui 'acord substanțial' privind un tratat de liber schimb, ceea ce reprezintă un 'moment semnificativ', după cum a confirmat Manila, în perspectiva semnării oficiale care va avea loc în 2027, după mai mulți ani de negocieri, transmite AFP. Președinta Comisiei E
Producătorii de material rulant sunt optimiști în ceea ce privește viitorul trenurilor
Firmele care produc locomotive, garnituri de tren, tramvaie și echipamente feroviare se așteaptă la o creștere a pieței globale de 3,2% pe an până în 2031, a anunțat marți Uniunea Industriei Feroviare din Europa (Unife), cu ocazia deschiderii târgului InnoTrans de la Berlin, transmite AFP. Această prognoză ilustrează 'mom
Volkswagen va accelera programul de restructurare
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer, directorul general al mărcii VW, în condițiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie protestează luni, cerând protejarea locurilor de muncă și a fabricilor, după ce producătorul auto a lansat un avertisment de profit care a oferit o nouă dovadă clară a decli
Banca Mondială și FMI sprijină modificarea cadrului privind sustenabilitatea datoriei
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) și Fondului Monetar Internațional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului comun de evaluare a datoriei țărilor cu venituri scăzute, pentru a reflecta mediul mai complex și mai riscant, au anunțat luni cele două instituții, transmite Reuters. Revizuirea comună, prima din 2017, recomandă modificări în c&aci
Consiliul Fiscal European: Excepțiile la noile norme fiscale ale UE pun în pericol credibilitatea
Autoritatea UE de supraveghere fiscală a criticat luni instituțiile UE pentru utilizarea unei libertăți de decizie și a unei flexibilități prea mari în aplicarea noile norme fiscale ale blocului comunitar, în condițiile în care pe plan global piețele de concentrează pe sustenabilitatea datoriei, pe fondul așteptărilor privind înăsprirea politicii mone
Autoritățile din Veneția analizează majorarea taxei pe turism la 30 de euro
Autoritățile din Veneția analizează extinderea taxei pe turism, aplicarea ei pentru o perioadă mai mare din an și majorarea la 30 de euro (34 de dolari) a taxei de intrare percepute turiștilor care vizitează timp de o zi celebra destinație italiană, a anunțat luni Michele Zuin, consilier pentru buget și fiscalitate în administrația orașului, transmite Reuters.
Bundesbank: Inflația rămâne ridicată, iar economia se va redresa în următoarele luni
Inflația în Germania ar urma să rămână la un nivel ridicat, pentru o anumită perioadă, din cauza costurilor mai ridicate la energie legate de conflictul din Iran și a reformei de anul viitor a sistemului de sănătate, a estimat luni Banca Centrală a Germaniei (Budensbak), transmite Reuters. Cea mai mare economie europeană și-a pierdut avântul











