IEA spune că iarna 2023-2024 ar putea fi mai dificilă decât cea care urmează
Directorul executiv al Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), Fatih Birol, a avertizat miercuri că iarna 2023-2024 ar putea fi chiar mai dificilă decât cea care urmează în ceea ce priveşte preţurile la gaze, relatează agenţia EFE.
"Următoarea iarnă ar putea fi inclusiv mai dificilă decât aceasta. Trebuie să începem deja să ne pregătim pentru următoarea iarnă", a spus Birol la sosirea la un consiliul informal al miniştrilor Energiei din ţările Uniunii Europene, care are loc la Praga.
El nu a respins în mod direct posibilitatea introducerii unui plafon pentru preţul importurilor de gaze în UE, aşa cum propun 17 state state, printre care Belgia, Franţa, Italia, Polonia sau Spania, dar la care se opun Germania, Ţările de Jos, Estonia, Austria sau Ungaria.
"Dacă se va introduce, ar trebui să fie la un nivel la care Europa să nu utilizeze avantajul său pe pieţele internaţionale, în special anul viitor, când pieţele vor fi şi mai presate", a spus oficialul IEA.
Ţările care susţin această măsură cred că este esenţial ca UE să-şi arate importanţa pe piaţa globală, fiind un mare cumpărător internaţional, în timp ce statele care o resping consideră că poate compromite securitatea aprovizionării şi că este mai bine să se negocieze cu furnizori fiabili.
Este poziţia pe care o susţine şi secretarul german de stat pentru Acţiuni Climatice, Sven Giegold, care a semnalat că dezbaterea privind un plafon pentru preţul gazelor "este confuză", pentru că vorbeşte despre diferite opţiuni şi, în plus "puţină lume cere un plafon simplu pentru gazul natural lichefiat".
"Experţii sunt de acord că piaţa de GNL este globală şi dacă limităm preţul gazului la un nivel destul de scăzut nu vom primi niciun gaz", a spus el, pentru ca ulterior să semnaleze că este diferit cazul gazoductelor, pentru că există o relaţie între piaţa spot şi piaţa pe termen lung şi "problema este găsirea unei forme de a decupla aceste două preţuri".
"Situaţia este mult mai bună decât credeam în primăvară că va fi. Există problema preţurilor, dar e secundară", a spus, la rândul său, ministrul estonian al Energiei, Riina Sikkut.
"Trebuie să vorbim cu furnizorii noştri de încredere, de la Norvegia la Statele Unite sau Qatar, pentru că acestea sunt ţările care pot atenua presiunea pe securitatea aprovizionării şi pe partea de preţuri, şi este pasul logic care trebuie făcut primul", a afirmat şi ministrul austriac de resort, Leonore Gewessler.
La rândul său, ministrul Petrolului şi Energiei din Norvegia, Terje Aasland, a declarat că ţara sa 'nu recomandă un plafon pentru preţul gazelor".
"Cred că soluţia este construirea unui cadru comercial. Sugestia noastră este să continue discuţiile", a subliniat oficialul norvegian.
Oricum, directorul executiv al Agenţiei Internaţionale a Energiei a semnalat că este fundamentală "solidaritatea între ţările UE" pentru a face faţă crizei gazelor.
"Dacă eşuăm în acest test, implicaţiile ar putea merge mult mai departe decât sectorul energetic", a punctat acesta.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Volkswagen recheamă în service peste 70.000 de automobile electrice din cauza unor baterii defecte
Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA. Numai în Germania, rechemarea vizează aproximativ 10.000 de vehicule, majoritatea din ga
Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești
Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO, a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești în actualul sezon, în pofida relațiilor politice tensionate, pe măsură ce Moscova își redirecționează exporturile de cereale dinspre bazinul Mării Azov și al Mării Negre către porturile de la Marea Baltică, transmite Reuters.
Justiția olandeză obligă ING să continue să ofere servicii bancare grupului rus Gazprom
Un tribunal din Amsterdam a interzis băncii olandeze ING să închidă conturile filialei gigantului energetic rus Gazprom, până când acesta își va deschide un cont la o altă bancă în Europa, în pofida riscurilor de sancțiuni și prejudiciu de imagine invocate de bancă din cauza legăturilor dintre Gazprom și statul rus, informează EFE.
O pană de curent în zona Londrei este la originea problemelor Google Cloud în Europa
Grupul informatic american Google a dat vina pe o pană de curent, care a afectat infrastructura Google din zona Londrei, pentru întreruperea unora dintre serviciile sale cloud în Europa, informe
Decalajul între dobânzile la care se împrumută Franța și Germania a atins maximul ultimilor 10 ani
Decalajul între randamentele cerute de investitori pentru obligațiunile pe 10 ani emise de Franța și obligațiunile comparabile emise de Germania a depășit marți dimineața pragul simbolic de 1,5 puncte, în contextul în care datoria public a Franței a revenit în atenția piețelor financiare după violențele din weekend , informează AFP. Ace
Serviciile Google Cloud sunt întrerupte în Londra, în timp ce clienții Revolut nu pot accesa aplicația
Mai multe servicii Google Cloud au suferit marți perturbări în Londra, conform paginii de stare a serviciului companiei, în timp ce fintech-ul britanic Revolut a anunțat, de asemenea, că accesul clienților la mai multe dintre serviciile sale este afectat de o perturbare identificată în cursul dimineții, compania precizând că fondurile și datel
Eurostat: România, cel mai semnificativ avans din UE al lucrărilor de construcții, în august
Lucrările de construcții au crescut cu 1,4% în zona euro și cu 2,6% în Uniunea Europeană în august, comparativ cu perioada similară din 2025, în timp ce România a înregistrat cel mai semnificativ avans al acestui indicator, arată da
Reuters: Volkswagen pariază pe Xpeng pentru salvarea afacerii din China, dar lucrurile nu merg confom planului
Când grupul german Volkswagen a recurs, în 2023, la ajutorul Xpeng, producătorul chinez de vehicule electrice (EV), pentru redresarea afacerii din China, directorii au pretins că acest parteneriat este o scurtătură pentru a dezvolta mașini dedicate pieței auto din statul asiatic în ritmul rapid al sectorului auto local, se arată într-o analiză
UniCredit a răscumpărat o divizie de la Societe Generale (Reuters)
Grupul bancar italian UniCredit SpA a semnat un acord pentru a răscumpăra divizia de servicii de valori mobiliare de la rivalul francez Societe Generale, conform unui document consultat de Reuters. Divizia, care gestionează portofoliile investitorilor de valori mobiliare a investitorului și serviciile administrative aferente, are 54 de angajaț
Comisia Europeană a propus modificarea Directivei privind nitrații pentru consolidarea autonomiei sectorului agricol al UE
Comisia Europeană a prezentat, vineri, un proiect de propunere menit să contribuie la scăderea costurilor pentru fermieri și la reducerea dependenței de îngrășămintele chimice, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Prin reducerea acestei dependențe, propunerea urmărește să îi facă pe fermierii din UE mai puțin
Grupul V4 vrea o mai mare flexibilitate în utilizarea fondurilor UE pentru a sprijini industria
Grupul de la Vișegrad (Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria) solicită derogări temporare pentru a utiliza o parte din fondurile UE pentru de a atenua impactul prețurilor ridicate la energie asupra industriei, a declarat luni ministrul slovac al Economiei, Denisa Sakova, transmite Reuters. Guvernele din Europa Centrală și de Est se confruntă cu de
UE va investi peste 390 de milioane euro în 135 de noi proiecte climatice și de mediu
Comisia Europeană a acordat luni peste 390 de milioane euro pentru 135 de noi proiecte din întreaga Europă, inclusiv din România, în cadrul programului LIFE pentru mediu și politici climatice, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Suma alocată reprezintă mai mult de jumătate din nevoile totale de investi
Centrele de date și tranziția ecologică au relansat cererea de energie electrică în Europa
După mai mulți ani de scădere a cererii de energie electrică în Europa, unele dintre cele mai importante economii ale regiunii încep să consume mai multă electricitate, o schimbare care este de așteptat să se accelereze pe fondul renunțării la combustibilii fosili și care ar putea pune presiuni suplimentare asupra rețelelor electrice, transmite Bloomberg.
Comisia Europeană va investi 3,4 miliarde euro în proiecte tehnologice pentru obiectivul zero emisii nete
Comisia Europeană a selectat luni 77 de proiecte europene de tehnologie, inclusiv din România, care contribuie la obiectivul zero emisii nete, pentru a primi sprijin financiar în valoare de 3,4 miliarde euro în cadrul cererii de propuneri din Fondul pentru inovare, lansată în decembrie 2025, se arată într-un comunicat al Executivului com
Ifo: Industria germană a piedut aproape o jumătate de milion de locuri de muncă
Aproape o jumătate de milion de locuri de muncă au dispărut din industria germană începând din 2019, conform unui studiu publicat luni de Institutul de cercetare economică Ifo, cu sediul la Munchen, companiile fiind afectate de sporirea presiunilor concurențiale, transmite Reuters. La finalul anului trecut, lucrau în industri











