OPEC şi Rusia analizează o puternică reducere a producţiei de petrol în contextul actualelor incertitudini
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi alţi 10 producători, printre care şi Rusia, vor decide probabil miercuri, la Viena, o reducere a producţiei de petrol, într-un context complex în care se combină scăderea preţurilor, îndoielile privind evoluţia cererii, problemele de producţie şi sancţiunile asupra petrolului rusesc, relatează agenţia EFE.
După mai bine de doi ani de reuniuni virtuale, determinate de pandemie, cele 23 de ţări ale alianţei OPEC+ au miercuri prima reuniune ministerială în format fizic, ceea ce arată determinarea de a transmite pieţelor un semnal clar de forţă.
Deşi miniştrii care au ajuns marţi la Viena nu au vrut să anticipeze ce se va întâmpla, analiştii şi mass-media specializate estimează că reducerea producţiei va avea un sprijin amplu.
Mai puţin clar este cât de mare va fi, speculaţiile mergând de la 500.000 la 2 milioane barili pe zi, o cifră ce ar reprezenta 2% din furnizarea globală actuală.
Discuţiile privind reducerea producţiei vin într-un moment în care preţurile petrolului au scăzut cu 25% faţă de cele din iunie.
În plus, persistă îndoielile legate de evoluţia cererii, în special în China, unul dintre cei mai mari consumatori de petrol, care impune restricţii şi izolare în unele oraşe din cauza reapariţiei focarelor de Covid 19.
Totodată, incertitudinea continuă să marcheze previziunile privind creşterea economiei mondiale, şi, ca atare, a consumului de petrol.
De asemenea, există probleme şi pe cealaltă parte a lanţului, respectiv la furnizare. OPEC+ nu poate să îndeplinească actualele cote de producţie şi din cele 23 de ţări ale grupului doar Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite au capacitatea de a creşte mai mult producţia.
Johannes Rauball, de la agenţia de analiză energetică Kpler, a estimat, în declaraţiile pentru EFE, că OPEC+ a produs în septembrie cu 4,1 milioane de barili mai puţin faţă de obiectivul stabilit pentru această lună.
În acest context, o serie de analişti cred că decizia G7, care grupează ţările cele mai bogate, de a impune un plafon la preţul petrolului rusesc, şi planurile Uniunii Europene de a face acelaşi lucru, au avut un efect de consolidare a alianţei între OPEC şi Rusia.
Producătorii văd acest plafon drept un precedent periculos al ţărilor consumatoare de a încerca să controleze preţurile.
De fapt, printre deciziile care se vor lua miercuri ar putea fi inclusă şi cea ce prelungire dincolo de finele anului a alianţei între OPEC şi cei zece producători, care s-a creat în 2016.
În paralel, Statele Unite continuă să facă presiuni asupra aliaţilor săi din Orientul Mijlociu, membri ai OPEC, precum Arabia Saudită şi Kuwait, să nu reducă producţia, o strategie care a început în iulie, când preşedintele Joe Biden a vizitat Riad, mai scrie EFE.
Potrivit CNN, Guvernul american a ţinut legătura cu oficiali din aceste ţări pentru a le cere să nu reducă furnizarea de petrol, considerând că o scădere ar provoca o escaladare a preţurilor şi un şoc pentru economie, care ar putea să-i aducă prejudicii în contextul alegerilor ce vor avea loc în noiembrie, prin care se va reînnoi o parte din puterea legislativă. AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Volkswagen recheamă în service peste 70.000 de automobile electrice din cauza unor baterii defecte
Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA. Numai în Germania, rechemarea vizează aproximativ 10.000 de vehicule, majoritatea din ga
Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești
Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO, a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești în actualul sezon, în pofida relațiilor politice tensionate, pe măsură ce Moscova își redirecționează exporturile de cereale dinspre bazinul Mării Azov și al Mării Negre către porturile de la Marea Baltică, transmite Reuters.
Justiția olandeză obligă ING să continue să ofere servicii bancare grupului rus Gazprom
Un tribunal din Amsterdam a interzis băncii olandeze ING să închidă conturile filialei gigantului energetic rus Gazprom, până când acesta își va deschide un cont la o altă bancă în Europa, în pofida riscurilor de sancțiuni și prejudiciu de imagine invocate de bancă din cauza legăturilor dintre Gazprom și statul rus, informează EFE.
O pană de curent în zona Londrei este la originea problemelor Google Cloud în Europa
Grupul informatic american Google a dat vina pe o pană de curent, care a afectat infrastructura Google din zona Londrei, pentru întreruperea unora dintre serviciile sale cloud în Europa, informe
Decalajul între dobânzile la care se împrumută Franța și Germania a atins maximul ultimilor 10 ani
Decalajul între randamentele cerute de investitori pentru obligațiunile pe 10 ani emise de Franța și obligațiunile comparabile emise de Germania a depășit marți dimineața pragul simbolic de 1,5 puncte, în contextul în care datoria public a Franței a revenit în atenția piețelor financiare după violențele din weekend , informează AFP. Ace
Serviciile Google Cloud sunt întrerupte în Londra, în timp ce clienții Revolut nu pot accesa aplicația
Mai multe servicii Google Cloud au suferit marți perturbări în Londra, conform paginii de stare a serviciului companiei, în timp ce fintech-ul britanic Revolut a anunțat, de asemenea, că accesul clienților la mai multe dintre serviciile sale este afectat de o perturbare identificată în cursul dimineții, compania precizând că fondurile și datel
Eurostat: România, cel mai semnificativ avans din UE al lucrărilor de construcții, în august
Lucrările de construcții au crescut cu 1,4% în zona euro și cu 2,6% în Uniunea Europeană în august, comparativ cu perioada similară din 2025, în timp ce România a înregistrat cel mai semnificativ avans al acestui indicator, arată da
Reuters: Volkswagen pariază pe Xpeng pentru salvarea afacerii din China, dar lucrurile nu merg confom planului
Când grupul german Volkswagen a recurs, în 2023, la ajutorul Xpeng, producătorul chinez de vehicule electrice (EV), pentru redresarea afacerii din China, directorii au pretins că acest parteneriat este o scurtătură pentru a dezvolta mașini dedicate pieței auto din statul asiatic în ritmul rapid al sectorului auto local, se arată într-o analiză
UniCredit a răscumpărat o divizie de la Societe Generale (Reuters)
Grupul bancar italian UniCredit SpA a semnat un acord pentru a răscumpăra divizia de servicii de valori mobiliare de la rivalul francez Societe Generale, conform unui document consultat de Reuters. Divizia, care gestionează portofoliile investitorilor de valori mobiliare a investitorului și serviciile administrative aferente, are 54 de angajaț
Comisia Europeană a propus modificarea Directivei privind nitrații pentru consolidarea autonomiei sectorului agricol al UE
Comisia Europeană a prezentat, vineri, un proiect de propunere menit să contribuie la scăderea costurilor pentru fermieri și la reducerea dependenței de îngrășămintele chimice, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Prin reducerea acestei dependențe, propunerea urmărește să îi facă pe fermierii din UE mai puțin
Grupul V4 vrea o mai mare flexibilitate în utilizarea fondurilor UE pentru a sprijini industria
Grupul de la Vișegrad (Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria) solicită derogări temporare pentru a utiliza o parte din fondurile UE pentru de a atenua impactul prețurilor ridicate la energie asupra industriei, a declarat luni ministrul slovac al Economiei, Denisa Sakova, transmite Reuters. Guvernele din Europa Centrală și de Est se confruntă cu de
UE va investi peste 390 de milioane euro în 135 de noi proiecte climatice și de mediu
Comisia Europeană a acordat luni peste 390 de milioane euro pentru 135 de noi proiecte din întreaga Europă, inclusiv din România, în cadrul programului LIFE pentru mediu și politici climatice, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Suma alocată reprezintă mai mult de jumătate din nevoile totale de investi
Centrele de date și tranziția ecologică au relansat cererea de energie electrică în Europa
După mai mulți ani de scădere a cererii de energie electrică în Europa, unele dintre cele mai importante economii ale regiunii încep să consume mai multă electricitate, o schimbare care este de așteptat să se accelereze pe fondul renunțării la combustibilii fosili și care ar putea pune presiuni suplimentare asupra rețelelor electrice, transmite Bloomberg.
Comisia Europeană va investi 3,4 miliarde euro în proiecte tehnologice pentru obiectivul zero emisii nete
Comisia Europeană a selectat luni 77 de proiecte europene de tehnologie, inclusiv din România, care contribuie la obiectivul zero emisii nete, pentru a primi sprijin financiar în valoare de 3,4 miliarde euro în cadrul cererii de propuneri din Fondul pentru inovare, lansată în decembrie 2025, se arată într-un comunicat al Executivului com
Ifo: Industria germană a piedut aproape o jumătate de milion de locuri de muncă
Aproape o jumătate de milion de locuri de muncă au dispărut din industria germană începând din 2019, conform unui studiu publicat luni de Institutul de cercetare economică Ifo, cu sediul la Munchen, companiile fiind afectate de sporirea presiunilor concurențiale, transmite Reuters. La finalul anului trecut, lucrau în industri











