Franţa şi Germania promit unitate în sprijinirea economiei în contextul inflaţiei
Franţa şi Germania au promis vineri că vor acţiona în comun pentru a proteja gospodăriile şi companiile de creşterea preţurilor la energie şi că vor utiliza politica fiscală pentru a contracara inflaţia record, transmite Reuters.
Ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, şi omologul său german, Christian Lindner, au dat dovadă de unitate la debutul reuniunii de la Praga a miniştrilor Finanţelor din zona euro, declarând reporterilor că vor coopera asupra politicilor pe care le vor adopta.
"Este un semnal că Franţa şi Germania încep această reuniune împreună. Este un semnal că stăm umăr la umăr, nu doar aici, dar şi în ceea ce priveşte politicile", a spus Christian Lindner.
Această promisiune vine la o zi după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a decis o majorare fără precedent, cu 0,75%, a dobânzii de referinţă în zona euro, cea mai mare creştere a costului creditului decisă vreodată de instituţia de la Frankfurt, şi de asemenea a promis că vor urma şi alte majorări, o dovadă că BCE dă prioritate luptei împotriva inflaţiei chiar dacă blocul comunitar se îndreaptă spre o recesiune şi o raţionalizare a gazelor la iarnă.
"În calitate de miniştrii de Finanţe trebuie să ne îndeplinim şi noi responsabilităţile. A venit un semnal puternic din partea BCE că va lupta împotriva inflaţiei. Şi este şi datoria noastră să luptăm împotriva inflaţiei prin intermediul politicii fiscale", a spus Christian Lindner.
"Ne vom proteja gospodăriile împotriva consecinţelor preţurilor ridicate. Trebuie să facem acelaşi lucru pentru companiile private, afectate de preţurile ridicate la gaze naturale şi electricitate", a declarat la rândul său Bruno Le Maire.
Franţa, Germania şi alte ţări au anunţat pachete în valoare de mai multe miliarde de euro pentru a proteja firmele şi consumatorii să facă faţă exploziei inflaţiei. Centrul de reflexie Bruegel estimează că măsurile de sprijin introduse de guvernele UE au ajuns deja la 282 miliarde de euro şi în prezent se pregătesc măsuri de sprijin şi mai mari. Însă tot acest sprijin poate alimenta inflaţia, creând un cerc vicios. Miniştrii de Finanţe din zona euro vor discuta cum să îşi coordoneze politicile pentru a evita acest cerc vicios.
"Acestea sunt discuţii dificile, dar sunt sigur că vom găsi o soluţie comună de care avem nevoie", a declarat ministrul de Finanţe din Estonia, Keit Pentus-Rosimannus.
Separat, la Bruxelles, miniştrii europeni ai Energiei se reunesc şi ei vineri pentru a discuta o lungă listă de propuneri venite de la Comisia Europeană ca răspuns la criza energetică din regiune, inclusiv un plafon de preţ pentru gazele naturale ruseşti, o taxă claw back pe veniturile producătorilor de electricitate care nu utilizează gaze naturale, reducerea generală a cererii de electricitate şi linii de credit în regim de urgenţă pentru firmele de utilităţi care trebuie să acopere garanţii mai mari. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Economistul șef al BCE promovează în China extinderea rolului global al euro
Banca Centrală Europeană poate consolida rolul global al euro și amplifica impactul politicii sale monetare furnizând țărilor străine sisteme de siguranță financiară, a afirmat miercuri economistul șef al BCE, Philip Lane, transmite Reuters. Vorbind la un eveniment desfășurat la Shanghai și intitulat 'Sistemul monetar dincolo de dola
Tesla și SpaceX explorează o potențială fuziune
Companiile lui Elon Musk, Tesla și SpaceX, explorează o potențială fuziune, a anunțat marți miliardarul american, adăugând că ambele companii au format comitete special e la solicitarea acționarilor, pentru a examina posibilitatea, transmite DPA. În timpul unei conferințe video în care a prezentat rezultatele trimestriale ale
Volkswagen recheamă în service peste 70.000 de automobile electrice din cauza unor baterii defecte
Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA. Numai în Germania, rechemarea vizează aproximativ 10.000 de vehicule, majoritatea din ga
Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești
Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO, a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești în actualul sezon, în pofida relațiilor politice tensionate, pe măsură ce Moscova își redirecționează exporturile de cereale dinspre bazinul Mării Azov și al Mării Negre către porturile de la Marea Baltică, transmite Reuters.
Justiția olandeză obligă ING să continue să ofere servicii bancare grupului rus Gazprom
Un tribunal din Amsterdam a interzis băncii olandeze ING să închidă conturile filialei gigantului energetic rus Gazprom, până când acesta își va deschide un cont la o altă bancă în Europa, în pofida riscurilor de sancțiuni și prejudiciu de imagine invocate de bancă din cauza legăturilor dintre Gazprom și statul rus, informează EFE.
O pană de curent în zona Londrei este la originea problemelor Google Cloud în Europa
Grupul informatic american Google a dat vina pe o pană de curent, care a afectat infrastructura Google din zona Londrei, pentru întreruperea unora dintre serviciile sale cloud în Europa, informe
Decalajul între dobânzile la care se împrumută Franța și Germania a atins maximul ultimilor 10 ani
Decalajul între randamentele cerute de investitori pentru obligațiunile pe 10 ani emise de Franța și obligațiunile comparabile emise de Germania a depășit marți dimineața pragul simbolic de 1,5 puncte, în contextul în care datoria public a Franței a revenit în atenția piețelor financiare după violențele din weekend , informează AFP. Ace
Serviciile Google Cloud sunt întrerupte în Londra, în timp ce clienții Revolut nu pot accesa aplicația
Mai multe servicii Google Cloud au suferit marți perturbări în Londra, conform paginii de stare a serviciului companiei, în timp ce fintech-ul britanic Revolut a anunțat, de asemenea, că accesul clienților la mai multe dintre serviciile sale este afectat de o perturbare identificată în cursul dimineții, compania precizând că fondurile și datel
Eurostat: România, cel mai semnificativ avans din UE al lucrărilor de construcții, în august
Lucrările de construcții au crescut cu 1,4% în zona euro și cu 2,6% în Uniunea Europeană în august, comparativ cu perioada similară din 2025, în timp ce România a înregistrat cel mai semnificativ avans al acestui indicator, arată da
Reuters: Volkswagen pariază pe Xpeng pentru salvarea afacerii din China, dar lucrurile nu merg confom planului
Când grupul german Volkswagen a recurs, în 2023, la ajutorul Xpeng, producătorul chinez de vehicule electrice (EV), pentru redresarea afacerii din China, directorii au pretins că acest parteneriat este o scurtătură pentru a dezvolta mașini dedicate pieței auto din statul asiatic în ritmul rapid al sectorului auto local, se arată într-o analiză
UniCredit a răscumpărat o divizie de la Societe Generale (Reuters)
Grupul bancar italian UniCredit SpA a semnat un acord pentru a răscumpăra divizia de servicii de valori mobiliare de la rivalul francez Societe Generale, conform unui document consultat de Reuters. Divizia, care gestionează portofoliile investitorilor de valori mobiliare a investitorului și serviciile administrative aferente, are 54 de angajaț
Comisia Europeană a propus modificarea Directivei privind nitrații pentru consolidarea autonomiei sectorului agricol al UE
Comisia Europeană a prezentat, vineri, un proiect de propunere menit să contribuie la scăderea costurilor pentru fermieri și la reducerea dependenței de îngrășămintele chimice, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Prin reducerea acestei dependențe, propunerea urmărește să îi facă pe fermierii din UE mai puțin
Grupul V4 vrea o mai mare flexibilitate în utilizarea fondurilor UE pentru a sprijini industria
Grupul de la Vișegrad (Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria) solicită derogări temporare pentru a utiliza o parte din fondurile UE pentru de a atenua impactul prețurilor ridicate la energie asupra industriei, a declarat luni ministrul slovac al Economiei, Denisa Sakova, transmite Reuters. Guvernele din Europa Centrală și de Est se confruntă cu de
UE va investi peste 390 de milioane euro în 135 de noi proiecte climatice și de mediu
Comisia Europeană a acordat luni peste 390 de milioane euro pentru 135 de noi proiecte din întreaga Europă, inclusiv din România, în cadrul programului LIFE pentru mediu și politici climatice, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Suma alocată reprezintă mai mult de jumătate din nevoile totale de investi
Centrele de date și tranziția ecologică au relansat cererea de energie electrică în Europa
După mai mulți ani de scădere a cererii de energie electrică în Europa, unele dintre cele mai importante economii ale regiunii încep să consume mai multă electricitate, o schimbare care este de așteptat să se accelereze pe fondul renunțării la combustibilii fosili și care ar putea pune presiuni suplimentare asupra rețelelor electrice, transmite Bloomberg.











