Lufthansa anulează aproape toate zborurile programate miercuri în Germania
Compania aeriană germană Lufthansa a decis să anuleze ''aproape toate'' zborurile pe care le avea programate miercuri în Germania, din cauza unei greve a personalului de la sol, a anunţat marţi cel mai mare transportator aerian din Europa într-un comunicat de presă preluat de AFP.
Peste 130.000 de pasageri vor fi afectaţi ca urmare a anulării a 678 de zboruri spre şi dinspre aeroportul Frankfurt şi altor 345 de zboruri spre şi dinspre aeroportul Munchen, a precizat Lufthansa. Compania aeriană a adăgat că dispune de capacităţi foarte limitate pentru reprogramarea pasagerilor afectaţi de grevă şi că există pericolul ca problemele să se prelungească până la finele acestei săptămâni.
"Escaladarea unor negocieri care anterior erau constructive provoacă pagube enorme", a declarat directorul de personal de la Lufthansa, Michael Niggemann.
Luni, sindicatul Verdi a lansat un apel la grevă începând de miercuri, ora 03:45 (01:45 GMT ) şi până joi dimineaţa la ora 06:00 (04:00 GMT), în ideea de a pune noi presiuni asupra echipei manageriale şi a obţine o majorare salarială de 9,5%.
Greva de la Lufthansa vine în plin sezon al călătoriilor şi la câteva zile înainte de debutul vacanţelor şcolare în două landuri din sudul Germaniei, într-un moment şi aşa tensionat pentru sectorul transportului aerian european. Odată cu ridicarea restricţiilor sanitare la începutul anului, companiile aeriene şi aeroporturile au probleme în a face faţă creşterii puternice a cererii pentru călătorii, după doi ani în care traficul aerian a fost unul redus şi în care sectorul a pierdut numeroşi salariaţi. Un studiu publicat la finele lunii iunie de institutul german de studii economice din Koln arată că ar fi nevoie de cel puţin 7.000 de angajaţi în sectorul aerian din Germania. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SK Hynix detronează Samsung Electronics din poziția de cea mai valoroasă companie din Coreea de Sud
SK Hynix a depășit, luni, Samsung Electronics în poziția de cea mai valoroasă companie listată la bursă din Coreea de Sud, o schimbare dramatică pentru un producător de cipuri care în urmă cu două decenii aproape s-a prăbușit din cauza datoriilor, transmite Reuters. Compania SK Hynix, acum furnizorul dominant de cipuri de memorie cu lățime mare de
Companiile din întreaga lume cer o accelerare a procesului de electrificare
Peste 100 de companii, inclusiv Nestle și Ikea, au îndemnat luni guvernele să facă din electrificare un element central al strategiilor lor economice, pentru a ajuta la reducerea expunerii pe costurile volatile ale combustibililor fosili și a consolida securitatea energetică, transmite Reuters. Într-o declarație publică, susținută de 112 companii d
Banca Centrală a Greciei se așteaptă la o creștere a economiei de 2% în 2026 și de 2,1% în 2027 și 2028
Acordul dintre Teheran și Washington privind pacea în Iran sprijină șansele confirmării scenariului mai blând pentru economia elenă, cu o creștere de 2% în 2026 și de 2,1% în 2027 și 2028, conform unui raport publicat de Banca Centrală a Greciei (BoG), informează publicația elenă Kathimerini. Scenariul de bază al BoG in
Exporturile de mango ale Pakistanului, victimă colaterală a războiului din Golf
Chiar dacă sezonul la mango în sudul Pakistanului este în plină desfășurare, iar recoltatul avansează bine, cantități mult mai mici din acest fruct vor fi exportate în condițiile în care războiul din Orientul Mijlociu pune în pericol exporturile acestei comori locale, informează AFP. Războiul din Iran a provocat o
BYD respinge acuzațiile privind încălcarea reglementărilor de mediu la fabrica din Ungaria
Grupul auto BYD nu a încălcat reglementările de mediu în timpul construirii fabricii sale de vehicule electrice (EV) din Ungaria, a declarat vicepreședintele Stella Li, citată de Bloomberg, informează site-ul site-ul investing.com. 'Aceasta este o plângere falsă', a afirmat Li în timpul unei conferințe internați
Grecia: Veniturile din turism au crescut în primul trimestru cu 37%, la 2,8 miliarde de euro
Turismul elen a demonstrat în primul trimestru din 2026 o reziliență solidă, pe fondul turbulențelor geopolitice, înregistrând o creștere importantă a veniturilor, conform celor mai recente date de la Banca Centrală a Greciei (BoG), informează publicația elenă Kathimerini. În aprilie, veniturile din turism depășit 1,1 m
Japonia ia în considerare investiții de 2.300 miliarde de dolari în 17 domenii cu perspective de creștere (Kyodo)
Guvernul Japoniei ia în considerare până în anul 2040 stabilirea unui obiectiv pentru sectorul public și cel privat de a a investi 370.000 miliarde de yeni (2.300 miliarde de dolari) în 17 domenii cu perspective de creștere, au declarat sâmbătă pentru Kyodo surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Ținta va f
Australia dă asigurări că va ține sub control gripa aviară, după confirmarea primului caz
Australia va face tot posibilul pentru a limita extinderea focarelor de gripă aviară înalt patogenă H5N1, a anunțat sâmbătă premierul Anthony Albanese, după ce prima infecție pe continent a fost confirmată la o pasăre marină, la o zi după ce a fost detectată într-o zonă îndepărtată din sud-vestul țării, transmite Reuters.
Autoritățile germane vor să majoreze prețul unui pachet de țigări la peste 11 euro în 2030
Țigările ar putea deveni semnificativ mai scumpe în Germania, conform planurilor Ministerului de Finanțe de a crește treptat acciza pe tutun în următorii ani, informează DPA. Conform unui proiect de lege consultat vineri de DPA, prețul mediu al unui pachet de 20 de țigări ar putea crește de la aproximativ 8,80 euro în 2027, până la apro
Spania analizează posibilitatea acordării de sprijin financiar producătorilor de energie fotovoltaică
Guvernul spaniol analizează posibilitatea de a oferi sprijin financiar producătorilor locali de energie fotovoltaică, afectați de o ofertă excesivă și prețuri negative pe piața angro de energie electrică, transmite Bloomberg. Potrivit unei surse din apropierea discuțiilor, Executivul de la Madrid a început o analiză aprofundată a situației din industria
BTA: BERD lansează un hub tehnologic la Sofia care îi va sprijini operațiunile și va impulsiona inovația digitală în Bulgaria
Sofia, 19 iun /Agerpres/ - Vicepreședintele Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Matteo Patrone și vicepremierul și ministrul bulgar al Economiei, Alexander Poulev, au inaugurat joi hub-ul tehnologic de la Sofia al BERD, care va sprijini operațiunile băncii în toate liniile sale de activitate, transmite BTA. Luând cuvânt
BMW se pregătește de discuții cu reprezentanții angajaților, după revizuirea estimărilor de profit
Producătorul german de automobile premium BMW și reprezentanții angajaților se pregătesc de discuții, după ce compania și-a redus estimările de profit și a promis că va intensifica măsurile de eficiență, a declarat vineri un purtător de cuvânt al consiliului de întreprindere, transmite Reuters. 'În prima fază, lucrăm la soluții viabile, p
Banca Centrală a Rusiei a coborât dobânda de referință la 14,25% pe fondul încetinirii economiei
Banca Centrală a Rusiei a redus, vineri, dobânda de politică monetară cu 0,25 puncte procentuale, la 14,25%, pe fondul dificultăților economice legate de costul ofensivei din Ucraina și de sancțiunile occidentale, transmite AFP. 'Creșterea economică continuă într-un ritm moderat după o încetinire temporară la începutul anului',
Polonia: Impozit de 60% pe profiturile excepționale înregistrate de companiilor petroliere în urma războiului din Iran
Parlamentul polonez a aprobat vineri un impozit de 60% care se aplică profiturilor excepționale înregistrate de companiile petroliere ca urmare a crizei de aprovizionare provocate de războiul din Iran, o măsură cu care guvernul de la Varșovia speră să strângă 950 de milioane de euro, transmite EFE. Măsura, aprobată cu 231 de voturi pentru și 201 &i
Șeful Rosneft recunoaște că situația pe piața carburanților din Rusia nu este ușoară
Situația pe piața carburanților din Rusia nu este ușoară, a afirmat vineri Igor Sechin, directorul celei mai mari companii petroliere a țării, Rosneft, citat de agenția rusă de presă RIA, la o zi după după atacurile ucrainene cu drone asupra unei rafinării din capitala rusă, care aprovizionează regiunea Moscovei cu combustibil, transmite Reuters.












