Madridul se opune reducerii cu 15% a consumului său de gaze dorit de Bruxelles

Guvernul spaniol a declarat miercuri că se opune reducerii consumului de gaze cu cel puţin 15%, dorit de Bruxelles pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, apreciind că această măsura nu este neapărat "justă" şi nici "eficientă", relatează France Presse.
"Spania nu sprijină această propunere", a declarat ministrul spaniol pentru tranziţia ecologică, Teresa Ribera, într-o conferinţă de presă, exprimându-şi regretul că această măsură nu a făcut obiectul unei dezbateri în prealabil.
"Ne vom opune impunerii unor obligaţiilor care depăşesc, ca eforturi, ceea ni se potriveşte", a asigurat ea.
Comisia Europeană a cerut miercuri Celor 27 de state membre să-şi reducă voluntar cererea de gaze în cursul următoarelor opt luni, dezvăluind un arsenal de măsuri destinat să permită UE să înfrunte o eventuală întrerupere a aprovizionării cu gaze ruseşti.
Acest plan, care urmează să fie discutat în 26 iulie în cursul unui Consiliu european, prevede în mod concret ca fiecare ţară să facă "tot posibilul" pentru a-şi reduce cu cel puţin 15% între august 2022 şi martie 2023 consumul de gaze în raport cu media ultimilor cinci ani.
În caz de "risc substanţial de penurie gravă sau de cerere excepţional de ridicată" şi dacă eforturile voluntare nu sunt suficiente, un mecanism de alertă ar putea activat, după consultarea statelor, cu scopul de a stabili "obiective constrângătoare", care să permită să facă acest obiectiv de 15% "constrângător".
Potrivit Teresei Ribera, această măsură nu este în mod necesar cea mai eficientă, sau cea mai justă."Familiile spaniole nu vor suferi întreruperi în furnizarea gazelor sau a electricităţii în locuinţele lor", a promis ea, adăugând că "Spania va apăra poziţia industriei spaniole".
Totuşi, ministrul spaniol a spus că ţara sa vrea să dea dovadă de solidaritate cu ceilalţi membri ai UE.
"Ştim că numeroşi parteneri europeni trec printr-o perioadă dificilă şi aşteaptă toamna şi iarna cu o mare nelinişte. Vrem să ajutăm, punând toate infrastructurile noastre" în serviciul UE, a concluzionat ea.AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
BTA: Donald Trump Jr., ministrul Inovației din Israel așteptați la Sofia la evenimentul Trump Business Vision
Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui Statelor Unite, și Gila Gamliel, ministrul Inovației, Științei și Tehnologiei din Israel, vor participa la evenimentul Trump Business Vision 2025, care va fi găzduit de Nexo la Sofia duminică, 27 aprilie, a anunțat joi platforma de active digitale într-un comunicat de presă. Întâlnirea va reuni
Trump cere tranzit liber pentru navale americane prin canalele Panama și Suez
Donald Trump a cerut sâmbătă trecerea liberă a navelor americane prin canalele Panama și Suez și i-a solicitat secretarului de stat american, Marco Rubio, să se ocupe de acest dosar 'imediat', notează AFP. După ce a repetat luni de zile dorința sa de a prelua controlul asupra Canalului Panama, președintele american vizează acum C
Serbia: O nouă amânare a sancțiunilor americane împotriva grupului petrolier NIS, controlat de Gazprom
Statele Unite au amânat din nou, cu două luni, impunerea de sancțiuni împotriva celei mai mari companii de petrol și gaze din Serbia (NIS), la care pachetul majoritar de acțiuni este deținut de firmele rusești Gazprom Neft și Gazprom, a anunțat sâmbătă președintele sârb Aleksandar Vucic, notează AFP. NIS operează singur
BTA: Bulgaria preia în 2026 președinția Strategiei UE pentru Regiunea Dunării
Grupul național la nivel înalt din cadrul Mecanismului Național de Coordonare pentru Implementarea Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (EUSDR) a avut miercuri prima întâlnire la Sofia. Adresându-se reuniunii, ministrul Dezvoltării Regionale și Lucrărilor Publice, Ivan Ivanov, a declarat, citat de ministerul său într-un comunicat
FMI estimează că taxele vamale vor afecta mai acut țările din estul Europei (EFE)
Fondul Monetar Internațional estimează că impactul taxelor vamale asupra creșterii economice va fi semnificativ în Uniunea Europeană, dar mai acut în țările din estul regiunii, mai expuse la războiul comercial din cauza puternicei dependențe de producție, relatează agenția EFE. Directorul Departamentului European al FMI, Alfred Kam
Taxele vamale americane vor afecta în Europa mai puternic țările din Est, avertizează FMI
Fondul Monetar Internațional (FMI) estimează că impactul taxelor vamale americane asupra creșterii economice va fi semnificativ în Uniunea Europeană, iar țările est-europene vor fi mai puternic afectate ca urmare a dependenței lor majore față de industria prelucrătoare, relatează agenția EFE. Directorul departamentului european al FMI, Alfred Kammer, a i
Președintele Băncii Naționale a Elveției respinge bitcoin ca activ de rezervă
Președintele Băncii Naționale a Elveției (SNB) a declarat vineri că criptomonedele nu îndeplinesc standardele instituției de monedă de rezervă, respingând solicitările promotorilor cripto de a deține bitcoin ca instrument de acoperire împotriva riscurilor în creștere cu care se confruntă economia mondială, transmite Reuters. Promotorii
Germania: Așteptările privind exporturile s-au prăbușit, în urma războiului comercial
Așteptările privind afacerile în rândul exportatorilor germani au scăzut la cel mai redus nivel de la criza financiară globală din 2008, în urma noilor taxe vamale anunțate de președintele Donald Trump, potrivit unui studiu al Institutului Ifo publicat vineri, transmite DPA. Indicele Ifo privind așteptările legate de exporturi s-a deteriorat
Apple vrea să producă în India majoritatea iPhone-urilor pe care le vinde în SUA
Apple Inc intenționează, până la finalul anului viitor, să importe cea mai mare parte a iPhone-urilor pe care le vinde în SUA din India, accelerând reducerea dependenței de China, pentru a atenua riscurile legate de taxele vamale și tensiunile geopolitice, transmite Bloomberg. Obiectivul înseamnă că Apple va trebui să-și dubleze producț
Banco BPM respinge oficial oferta de preluare din partea UniCredit
Al treilea mare grup bancar italian, Banco BPM, a respins oficial oferta de preluare a rivalei mai mari UniCredit SpA, spunând că prețul este prea scăzut și acționarii săi vor fi penalizați în entitatea combinată, transmite Reuters. Oferta UniCredit de 13 miliarde euro (14,8 miliarde de dolari) începe luni și se desfășoară p&
Carrefour isi menține obiectivele pentru 2025, pe fondul majorării vânzărilor trimestriale
Carrefour, cel ai mare retailer european, a raportat vânzări trimestriale mai ridicate, care reflectă rezultatele foarte bune înregistrate pe piața din Brazilia și îmbunătățirea performanței pieței franceze, unde compania a redus prețurile pentru a atrage consumatorii afectați de inflația ridicată, transmite Reuters. Compania
Comisarul european pentru industrie declară că nu înțelege planurile Arcelor Mittal de reorganizare
Vicepreședintele pentru Industrie al Comisiei Europene, Stephane Sejourne, și-a exprimat, joi 'neînțelegerea' față de recentele anunțuri ale companiei multinaționale din domeniul siderurgiei Arcelor Mittal, care intenționează să elimine 600 de locuri de muncă în Franța și are în vedere relocarea altora din Europa, relatează agenția EFE.
Comisia Europeană va prezenta în mai o foaie de parcurs pentru eliminarea completă în UE a importurilor de combustibili fosili rusești
Comisia Europeană va prezenta în următoarele două săptămâni o foaie de parcurs cu măsuri menite să elimine complet importurile de combustibili fosili din Rusia în statele membre ale UE, a anunțat joi la Londra la un eveniment pe teme energetice președinta executivului comunitar, Ursula von der Leyen, relatează Reuters. Uniunea Europeană și-a
SUA califică drept 'extorcare' amenzile impuse de Comisia Europeană companiilor Apple și Meta
Statele Unite 'nu vor tolera' amenzile grele impuse de Comisia Europeană companiilor americane Apple și Meta, a declarat joi un purtător de cuvânt al Casei Albe, care a calificat aceste amenzi drept 'o nouă formă de extorcare economică', transmite AFP. 'Reglementările extrateritoriale care țintesc în mod precis
Kristalina Georgieva (FMI) cere acțiuni rapide pentru rezolvarea tensiunilor comerciale care amenință creșterea
Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, a cerut țărilor să acționeze 'rapid' pentru rezolvarea disputelor comerciale care amenință creșterea economiei mondiale, transmit AP și Reuters. Impredictibilitatea provocată de campania agresivă a președintelui Donald Trump de a taxa importurile străine determină companiile să