Criza gazelor determină Germania să ia în considerare prelungirea duratei de viaţă a centralelor nucleare
Germania ar putea prelungi durata de viaţă a ultimelor sale trei centrale nucleare, a anunţat luni Ministerul german al Economiei, pe măsură ce creşte sprijinul opiniei publice în favoarea acestei opţiuni în contextul unei posibile opriri a livrărilor de gaze naturale ruseşti, transmite Reuters.
Ultimele trei centrale nucleare care mai funcţionează în Germania sunt programate să fie închise până la finele acestui an, după ce fostul cancelar Angela Merkel a promis că va renunţa la energia nucleară ca urmare a accidentului de la centrala nucleară Fukushima din 2011.
Aceste trei centrale nucleare au fost responsabile pentru 6% din producţia de electricitate a Germaniei în primul trimestru al acestui an.
În prima evaluare, realizată în luna martie, specialiştii din ministerele Mediului şi Economiei nu au recomandat prelungirea duratei de viaţă a centralelor nucleare, citând obstacolele legale dar şi problemele legate de autorizaţii şi asigurări, necesitatea unor teste de siguranţă extinse şi posibil costisitoare, precum şi lipsa de combustibil nuclear necesar pentru ca centralele să poată funcţiona în continuare.
Însă, diminuarea livrărilor de gaze naturale ruseşti spre Germania via conducta Nord Stream 1 a dat apă la moară susţinătorilor energiei nucleare, atât din Germania cât şi din Europa, pe fondul temerilor privind o criză în aprovizionarea cu electricitate la iarnă.
Ministerul german al Economiei a dezvăluit că operatorii de reţea au cerut efectuarea unei a doua evaluări cu privire la viabilitatea energiei nucleare.
"Vom face din nou calculele şi vom lua o decizie pe baza unor lucruri clare", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului german al Economiei, adăugând că rezultatele noii evaluări sunt aşteptate peste câteva săptămâni.
Opoziţia conservatoare CDU/CSU a dat vina pe partidul ecologist, al cărui reprezentat ocupă postul de ministru al Economiei, pentru rezistenţa Guvernului de la Berlin faţă de dosarul energiei nucleare, subliniind că este vorba de o opoziţie de natură ideologică.
În replică, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Berlin, Christiane Hoffmann, a spus că problema prelungirii duratei de viaţă a centralelor nucleare este una de natură tehnică pentru guvern, şi nu una ideologică.
Noua evaluare va avea în vedere impactul potenţial al preţurilor mai mari la gaze asupra preţurilor la electricitate, posibilitatea unor întreruperi mai serioase în aprovizionare cu gaze şi oprirea producţiei la centralele nucleare din Franţa, arată un document al Ministerului german al Economiei consultat de Reuters. În plus, testele de stres vor analiza situaţia specială existentă în sudul Germaniei şi în landul Bavaria, unde centrala nucleară de la Isar II este programată să fie închisă la finele acestui an. Acest land depinde de centralele pe gaze şi are puţine termocentrale pe cărbune precum şi o producţie mică de energie electrică eoliană, se mai arată în documentul menţionat. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia și-a revizuit prognozele privind producția și exporturile de gaze naturale
Ministerul rus al Economiei estimează că țara va produce și va exporta mai puține gaze naturale în acest an decât s-a prognozat anterior, în contextul în care Europa se pregătește să pună capăt ultimelor sale achiziții de gaze rusești, conform unui document guvernamental consultat de Reuters. La începutul acestei
Statele UE susțin modificarea pieței certificatelor de poluare pentru a limita creșterile bruște de preț
Țările membre ale Uniunii Europene au ajuns, miercuri, la un acord privind păstrarea mai multor certificate de poluare excedentare în sistemul comunitar de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), în ideea de a evita creșterile bruște ale prețurilor la carbon, potrivit unor diplomați UE și unui document consultat de Reuters. Planul, propus
Economia Europei rezistă surprinzător de bine la șocul energetic provocat de războiul din Iran
Economia Europei dă semne neașteptate de vitalitate, deși conflictele din Orientul Mijlociu și Ucraina au scumpit energia pentru companii și gospodării, arată o serie de indicatori privind activitatea economică, publicați miercuri, transmite Reuters. Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) relevă faptul că activitatea economică din zon
Autoritățile modifică procedurile de intrare pe Canalul Sulina pentru a reduce perioada de așteptare a navelor
Autoritățile vor începe să autorizeze intrarea navelor care se îndreaptă spre porturile de la Dunăre prin Canalul Sulina în timp ce navele se află încă în Marea Neagră, în loc să le proceseze în interiorul canalului, în încercarea de a elimina o perioadă de așteptare care durează două săptămâni, au declarat
Fermierii din California întâmpină dificultăți în vânzarea strugurilor, pe fondul scăderii consumului de vin
Este vrema culesului viei în California, însă mulți cultivatori au probleme în a-și vinde strugurii, deoarece schimbarea obiceiurilor de consum a dus la o prăbușire a cererii de vin, iar asta îi obligă pe unii producători să defrișeze podgoriile cultivate de familiile lor timp de generații, transmite AP. Vânzările
Germanii rămân fideli utilizării numerarului, dar plățile electronice câștigă teren
Germanii nu mai fac la fel de multe plăți cu bani gheață ca în trecut, însă continuă să utilizeze bancnote și monede mai frecvent decât majoritatea celorlalți europeni, arată un raport publicat miercuri de firma de consultanță Boston Consulting Group (BCG), transmite DPA. În medie, locuitorii Germaniei au efectuat 300 d
Cumpărătorii de grâu se pregătesc de prețuri mai mari din cauza continuării războiului din Ucraina (analiză)
Cumpărătorii de grâu din întreaga lume, care au amânat refacerea stocurilor, se vor confrunta cu prețuri mai mari atunci când vor reveni pe piață, în săptămânile următoare, prețurile globale crescând vertiginos din cauza războiului dintre Rusia și Ucraina, care nu dă semne de încetare, transmite Reuters.
Alibaba vrea să își extindă centrele de date în Europa și Orientul Mijlociu
Gigantul chinez din domeniul tehnologiei Alibaba și-a dezvăluit miercuri intenția de a-și extinde centrele de date din străinătate, vizând piețele din Europa și Orientul Mijlociu, informează AFP. Alibaba este unul dintre pionierii chinezi în domeniul inteligenței artificiale (AI), în special cu Qwen, modelul său de AI, unul d
Mărcile auto chinezești controlează o cotă record din piața europeană datorită cererii de hibride
Producătorii auto chinezi au ajuns să controleze un nou nivel record din piața europeană în luna august, atrăgând cumpărătorii care sunt încă reticenți la ideea de a trece complet la vehiculele electrice prin oferirea unor modele hibride mai accesibile, transmite Bloomberg. Mărci precum BYD Co. au reprezentat aproape 12% din
Trump se declară în favoarea unei interdicții privind exporturile de motorină americană
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a declarat marți favorabil unei interdicții privind exporturile de motorină americană, în condițiile în care prețurile carburanților au crescut brusc din cauza războiului din Orientul Mijlociu, notează AFP. 'Și eu am pledat în acest sens. Am spus: «Să nu ne vindem motorin
Grecia: Veniturile din turism au crescut în primele șapte luni cu 12%, ajungând la 13,5 miliarde de euro
Turismul elen a demonstrat în primele șapte luni din 2026 o reziliență solidă, pe fondul turbulențelor geopolitice, înregistrând o creștere de 12% a veniturilor, conform datelor publicate de Banca Centrală a Greciei (BoG), informează publicația elenă Kathimrini. În perioada ianuarie-iulie 2026, veniturile au ajuns la 13,5 miliarde de eu
China cere Uniunii Europene să păstreze piețele auto deschise
Ministrul chinez al Comerțului, Wang Wentao, a cerut Uniunii Europene să-și păstreze piețele deschise pentru producătorii auto din Cina și să evite protecționismul, în vederea asigurării unui mediu 'echitabil, deschis și nediscriminatoriu', transmite Bloomberg. 'China nu este sursa problemelor economice și comerciale ale UE, ci un partener &i
Importurile de aur ale Chinei au depășit 1.000 de tone anul acesta
Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel record anul acesta, subliniind cererea rezilientă pe cea mai mare piață globală a metalelor prețioase, după declinul recent al cotațiilor, transmite Bloomberg. Achizițiile externe până în august au depășit 1.000 tone, depășind nivelul total înregistrat pe ansamblul anului trecut, conform celor ma
Opinia publică susține agricultura europeană și sprijinul UE pentru fermieri (Eurobarometru)
Agricultura și zonele rurale sunt considerate importante pentru viitorul Europei de 95% dintre europeni, în timp ce 93% consideră esențială asigurarea unei aprovizionări stabile cu alimente pentru UE, potrivit celui mai recent sondaj Eurobarometru, a anunțat marți Comisia Europeană (CE). O proporție și mai mare a europenilor consideră că politica agricol
Comisia Europeană și BEI lansază Pactul european al investitorilor instituționali
Comisia Europeană (CE) și Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI) au lansat marți Pactul european al investitorilor instituționali, în cadrul Summitului TechEU Equity, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Pactul este un nou cadru voluntar conceput pentru a canaliza mai mult capital instituțional pe termen lung către ecosistemul











