Ucraina se pregăteşte să înceapă recoltarea cerealelor, dar silozurile sunt deja pline (Bloomberg)
Ferma lui Oleksandr Peretiatko din centrul Ucrainei se pregăteşte să înceapă recoltarea cerealelor peste câteva zile, iar într-un an normal aceste cereale ar fi fost trimise în porturile de la Marea Neagră pentru a fi exportate în întreaga lume, transmite Bloomberg.
În acest an, însă, noile cereale recoltate de Peretiatko vor fi depozitate în saci de polimeri care se vor întinde pe cele 5.000 de hectare ale fermei, pentru că nu există alt loc pentru depozitarea lor.
De la pierderea dramatică a veniturilor din export şi până la câmpurile înţesate cu mine şi maşini agricole distruse, invazia rusească a avut un impact semnificativ asupra sectorului agricol din Ucraina. Acum, porturile de la Marea Neagră sunt închise, în pofida eforturilor internaţionale de a ajunge la un acord, recoltarea este pe cale să înceapă, iar silozurile sunt încă pline cu recolta de anul trecut.
Fermierii ucraineni caută alternative pentru stocarea cerealelor şi îşi fac deja griji cu privire la ce suprafaţă vor putea însămânţa în sezonul 2023. Aceasta înseamnă că este posibilă o diminuare a capacităţii Ucrainei de a aproviziona lumea cu cereale chiar şi după ce porturile vor fi redeschise, în condiţiile în care producţia din acest an este preconizată să fie mult mai mică decât cea de anul trecut. În plus, calitatea cerealelor şi randamentul la hectar vor avea de suferit dacă recoltele vor fi lăsate mult timp pe câmp din lipsă de spaţii de stocare.
"Anul viitor vom visa la problemele cu care ne confruntăm acum. Pentru că, credeţi-mă, probleme de anul viitor vor fi mult mai grave", susţine Dmitry Skornyakov, director general la HarvEast, o companie agricolă cu activităţi în estul şi nordul Ucrainei.
Înainte de război, Ucraina era unul din cei mai mari exportatori mondiali de grâu, porumb şi floarea soarelui, iar întreruperea livrărilor din Ucraina a trimis o undă de şoc pe pieţele agricole mondiale, ducând preţurile la alimente la valori record şi îngrijorări cu privire la foamete la nivel mondial.
Guvernul de la Kiev se aşteaptă ca producţia de cereale să scadă cu aproape 40% în acest an, comparativ cu 2021, după ce fermierii au avut probleme cu obţinerea de îngrăşăminte sau au lăsat terenurile necultivate. Chiar şi aşa, Ucraina are în prezent o rezervă de cereale de aproximativ 20 de milioane de tone de anul trecut, în condiţiile în care noul sezon agricol începe luna viitoare.
O cincime din silozurile de cereale ucrainene au fost afectate sau pierdute ca urmare a teritoriilor ocupate de forţele ruseşti, susţine ministrul ucrainean al Agriculturii. Aceasta înseamnă că, în jurul lunii octombrie, fermierii ucraineni nu vor avea unde să depoziteze 10 până la 15 milioane tone de cereale.
Anumite cantităţi de cereale au început să iasă din Ucraina via trenuri, camioane şi transport fluvial, însă procedurile sunt îndelungate. În plus, în mod normal exporturile de grâu ale Ucrainei ating nivelul de vârf după recoltare iar ţările vecine membre UE vor avea de gestionat propriile lor recolte în acelaşi timp, ceea ce va crea probleme logistice.
"Este un proces îndelungat, dificil şi scump. O problemă foarte mare. Într-o lună vom avea noua recoltă. Şi mă aştept ca situaţia să se agraveze şi mai mult", a spus Skornyakov.
Ucraina ar trebui să aibă spaţiul necesar pentru a stoca grâul şi orzul, care sunt primele recoltate, estimează Petro Melnyk, preşedintele Ukrainian Agribusiness Club. Problema cea mare va apărea la toamnă când vor fi recoltate culturile târzii, precum porumbul. Utilizarea sacilor pentru depozitarea cerealelor, o practică utilizată de fermieri de mai mulţi ani, va fi de ajutor. Chiar în această situaţie, nu va putea fi absorbit întregul surplus, iar fermierii au nevoie de asemenea de capacităţi pentru curăţarea şi uscarea cerealelor, a menţionat Melnyk.
Ucraina a cerut ajutorul partenerilor europeni pentru depozitarea următoarei recolte. Spaţiile mobile de depozitare ar putea oferi capacităţi suplimentare de 15 milioane de tone, a declarat recent premierul ucrainean. Alţi aliaţi au promis, la rândul lor, că vor ajuta, în timp ce preşedintele SUA, Joe Biden, a spus că vor fi construite silozuri temporare în ţările care au graniţă cu Ucraina, cum este Polonia. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Daniel Badea, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cotațiile țițeiului au urcat joi cu peste doi dolari după atacurile asupra Arabiei Saudite
Cotațiile țițeiului au urcat joi cu peste doi dolari după ce mai multe atacuri ale rebelilor houthi pro-iranieni din Yemen asupra Arabiei Saudite au sporit temerile privind o escaladare a conflictului și noi perturbări ale livrărilor de petrol din Orientul Mijlociu, transmite Reuters. La bursa ICE Futures, cotația barilului de petrol Brent din
Profitul Tesla a scăzut cu 43% în trimestrul trei din 2026
Profitul net trimestrial al Tesla a scăzut cu 43%, în pofida redresării vânzărilor în Europa, după declinul de anul trecut, transmit DPA și Reuters. În trimestrul trei din 2026, profitul net s-a situat la 787 milioane de dolari, de la 1,37 miliarde de dolari în perioada similară din 2025. De asemenea, veniturile a
ACEA: Vânzările de automobile Dacia în Europa au scăzut cu 8,9% în septembrie
Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au înregistrat în septembrie un declin anual de 8,9%, iar cota de piață a producătorului de automobile s-a redus la 3,3%, de la 4%, a anunțat joi Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Datele statistice sunt valabile pentru statele din Uniunea Europeană, Marea B
ACEA: Vânzările de automobile în Europa au crescut cu 10,2% în septembrie
Înmatriculările de autoturisme noi în Europa (UE plus Marea Britanie și țările EFTA) au crescut în ritm anual cu 10,2% în septembrie, în timp ce tranziția către vehicule electrice și hibride câștigă teren, arată datele publicate joi de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Datele statistic
Retailerii italieni avertizează că ar putea apărea penurii de alimente din cauza protestului camionagiilor
Un protest al șoferilor italieni de camioane, declanșat din cauza prețurilor carburanților și a costului vieții, provoacă o penurie de alimente în magazine, în condițiile în care livrările sunt perturbate, iar produsele proaspete se alterează, au avertizat miercuri retailerii italieni, transmite Reuters. Protestele, care au început săpt
BTA: O regiune a Mării Negre mai vulnerabilă ar face întreaga UE mai vulnerabilă, spune președintele CESE
Președintele Comitetului Economic și Social European (CESE), Seamus Boland, susține includerea regiunii Mării Negre în următorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene, transmite BTA. Într-un interviu acordat miercuri la Bruxelles, cu ocazia începerii sesiunii din luna octombrie a CESE, Seamus Boland a subliniat importanța strategică
Șeful Nvidia îndeamnă Europa să implementeze mai rapid Inteligența Artificială în industrie
Directorul general al gigantul american Nvidia, Jensen Huang, a îndemnat miercuri Europa, care este în urmă în cursa pentru inteligența artificială, să accelereze implementarea acestei tehnologii în industrie, informează AFP. Într-un discurs ținut miercuri la conferința GTC, un eveniment dedicat inteligenței artificiale, organizat
CE va investiga modul în care Booking.com combate escrocheriile și fraudele în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale
Comisia Europeană a anunțat miercuri că a inițiat proceduri oficiale pentru a evalua dacă este posibil ca Booking.com să fi încălcat Regulamentul privind serviciile digitale (DSA) prin faptul că nu a evaluat cu diligență sau nu a atenuat în mod eficace riscurile legate de listările frauduloase și escrocheriile de phishing. Este posibil ca platforma
Eurostat: România a avut și anul trecut cel mai ridicat deficit guvernamental din UE
Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a rămas nemodificată, la 3% în 2024 și în 2025, iar în UE a rămas de asemenea neschimbată, la 3,1%, același nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat și anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Ofi
Acțiunile Carrefour scad după înrăutățirea previziunilor, în urma turbulențelor din Franța
Acțiunile Carrefour înregistrau miercuri dimineață un declin de peste 2% la Bursa de la Paris, în condițiile în care cel mai mare retailer alimentar din Europa a înrăutățit previziunile financiare, citând impactul turbulențelor din Franța, transmit DPA și Reuters. Carrefour se așteaptă acum la o creștere 'stab
Marea Britanie: Datoria publică depășește pentru prima dată 3.000 miliarde de lire sterline
Datoria publică a Marii Britanii a depășit 3.000 miliarde de lire sterline (4.010 miliarde de dolari), iar Guvernul de la Londra s-a împrumutat în septembrie mai mult decât se estima, conform datelor oficiale care scot în evidență dificultățile cu care se confruntă ministrul de Finanțe John Healey, înaintea prezentării bugetului, săptăm&
Giganții din industria produselor de frumusețe vizează consumatorii care folosesc medicamente anti-obezitate
Firma elvețiană de îngrijire a tenului Galderma, compania braziliană de cosmetice Natura și grupul francez de produse de frumusețe L'Oreal testează tratamente pentru consumatorii îngrijorați de pierderea fermității și lăsarea țesuturilor feței, căutând să capitalizeze piața în creștere legată de boom-ul medicamentelor anti-obezitate, trans
Economistul șef al BCE promovează în China extinderea rolului global al euro
Banca Centrală Europeană poate consolida rolul global al euro și amplifica impactul politicii sale monetare furnizând țărilor străine sisteme de siguranță financiară, a afirmat miercuri economistul șef al BCE, Philip Lane, transmite Reuters. Vorbind la un eveniment desfășurat la Shanghai și intitulat 'Sistemul monetar dincolo de dola
Tesla și SpaceX explorează o potențială fuziune
Companiile lui Elon Musk, Tesla și SpaceX, explorează o potențială fuziune, a anunțat marți miliardarul american, adăugând că ambele companii au format comitete special e la solicitarea acționarilor, pentru a examina posibilitatea, transmite DPA. În timpul unei conferințe video în care a prezentat rezultatele trimestriale ale
Volkswagen recheamă în service peste 70.000 de automobile electrice din cauza unor baterii defecte
Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA. Numai în Germania, rechemarea vizează aproximativ 10.000 de vehicule, majoritatea din ga













