BTA: Un număr crescut de angajatori bulgari intenţionează să facă angajări în următoarele şase luni
SNumărul angajatorilor care intenţionează să caute noi salariaţi în următoarele şase luni este în creştere, arată primul studiu al Agenţiei pentru Ocupare cu privire la necesarul de forţă de muncă al angajatorilor pentru 2022, care a fost efectuat în perioada februarie-martie a acestui an.
Sondajul a fost derulat în comun de Comisiile pentru ocupare din cadrul Consiliilor de dezvoltare regională din cele 28 de regiuni ale Bulgariei. Sondajul este reprezentativ la nivel naţional şi a fost derulat în rândul unui eşantion reprezentativ de 378.752 de companii active din Bulgaria.
Rezultatele sondajului arată că 60.842 de companii vor căuta să angajeze personal în următoarele şase luni. Comparativ cu sondajul derulat în perioada februarie-martie 2021, numărul a crescut cu 2.620 de companii, sau 4,5%. Companiile au estimat că ar avea nevoie de 239.339 de muncitori şi specialişti cu competenţe în diferite domenii profesionale.
Pe parcursul următoarelor 12 luni, angajatorii vor căuta 128.789 specialişti cu calificări dobândite în sistemul de învăţâmânt vocaţional şi formare profesională. Cei mai căutaţi vor fi cei pregătiţi în meseriile de barman-ospătar, bucătar, operator maşinist, croitor, muncitor în construcţii, sudor, contabil, electrician şi casier.
Companiile din Bulgaria vor avea nevoie de alţi 62.905 specialişti cu diplomă de învăţâmânt superior. Printre cei mai căutaţi sunt asistentele, profesorii şi doctorii. Comparativ cu situaţia din urmă cu un an, numărul absolvenţilor căutaţi a crescut cu 6.300 sau 11,1%. Sondajul mai arată că va fi nevoie de 47.645 de muncitori necalificaţi în diferite sectoare ale economiei în următoarele 12 luni. Comparativ cu situaţia de anul trecut, numărul acestora a scăzut cu 8.100 sau 14,5%, potrivit Agenţiei pentru Ocupare.
Aproximativ 70,7% din angajatorii din Bulgaria au dificultăţi în a-şi asigura personalul de care au nevoie. În ritm anual, ponderea acestora a crescut cu 2,3 puncte procentuale. Angajatorii se confruntă cu cele mai mari dificultăţi în găsirea de consultanţi în vânzări, bucătari, croitori, operatori maşinişti, programatori. În comparaţie, în urmă cu un an, cele mai mari probleme erau în găsirea de operatori maşinişti, contabili, sondori şi electricieni.
Un nou val de COVID-19 îi va afecta pe angajatori, potrivit Agenţiei pentru Ocupare. Peste 19% (11.800 de companii) dintre cei care intenţionează să facă angajări, vor înceta să mai facă acest lucru în cazul unui nou val. Cel mai negativ impact asupra intenţiei de a face angajări într-un nou val de pandemie va fi resimţit în sectoarele comercial, hoteluri şi restaurante, unde o treime din companii nu vor mai căuta noi angajaţi. Cu toate acestea, 50,5% dintre acestea, sau mai mult de jumătate, nu vor fi afectate de un nou val de COVID-19, adică aproape 31.000 de companii.
Dacă vor fi introduse noi măsuri restrictive pentru companii, muncitorii cu competenţe scăzute vor fi cei mai afectaţi. Într-un astfel de scenariu, angajatorii sunt aşteptaţi să renunţe la planurile lor de a angaja peste 10.000 de muncitori cu astfel de calificări. De asemenea, aproape 5.000 de locuri de muncă pentru specialişti cu o diplomă de învăţâmânt liceal şi superior vor rămâne nedeclarate în cazul unui nou val de pandemie.
Potrivit studiului, pe termen mediu (următorii trei-cinci ani) va fi nevoie de 173.784 de specialiştii absolvenţi de învăţâmânt superior, sau 7,6% din angajaţii existenţi la finele lunii martie 2022. Cele mai populare domenii profesionale vor fi pedagogia, ingineria electrică, electronică şi automatizare. Pe parcursul următorilor 3-5 ani, companiile bulgare vor avea nevoie de 208.964 de specialişti absolvenţi de învăţâmânt secundar, o scădere de 33.500 sau 13,8% comparativ cu situaţia din luna februarie 2021. Cei mai căutaţi vor fi specialiştii în comerţ angro şi cu amănuntul, construcţii şi tehnologii de producţie.
Capitala Sofia rămâne zona unde ar urma să fie angajaţi cei mai mulţi muncitori şi specialişti, 67.604 sau 28% din totalul la nivel naţional. În 12 regiuni, angajatorii au spus că vor avea nevoie de noi angajaţi comparativ cu situaţia din urmă cu un an. Aceste regiuni sunt: zona Sofia, regiunile Varna, Dobrich, Sofia Ruse, Plevna şi altele. Cele mai reduse cereri sunt în Burgas, Plovdiv, Targovishte, Haskovo şi Lovech .
Studiul privind necesităţile angajatorilor acoperă companii de diferite mărimi: de la micro-întreprinderi cu mai puţin de 10 angajaţi şi până la mari companii cu peste 250 de angajaţi. Pe domenii de activitate, cea mai mare parte a companiilor intervievate sunt în comreţ, transport, hoteluri şi restaurante (34,3%), urmate de companiile din sectoarele guvernamental, învăţământ, asistenţă umanitară (16,1%) şi pe locul al treilea sectorul industrial cu 14,4%.
Sondajul privind necesarul de forţă de muncă este derulat de Agenţia pentru ocupare de două ori pe an pentru a strânge şi analiza cele mai recente informaţii cu privire la profesiuni, cunoştinţe şi competenţele angajaţilor căutaţi de angajatori şi a planifica măsuri pentru a organiza pregătirea lor profesională.
Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Eurostat: Fiecare persoană din UE a generat, în medie, 35,9 kilograme de deșeuri de ambalaje din plastic
Uniunea Europeană a generat în 2024 o cantitate de 81,5 milioane tone deșeuri de ambalaje, sau 181 kilograme (kg) pe locuitor, arată datele publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). De asemenea, în 2024 s-a
Cotațiile țițeiului au urcat joi cu peste doi dolari după atacurile asupra Arabiei Saudite
Cotațiile țițeiului au urcat joi cu peste doi dolari după ce mai multe atacuri ale rebelilor houthi pro-iranieni din Yemen asupra Arabiei Saudite au sporit temerile privind o escaladare a conflictului și noi perturbări ale livrărilor de petrol din Orientul Mijlociu, transmite Reuters. La bursa ICE Futures, cotația barilului de petrol Brent din
Profitul Tesla a scăzut cu 43% în trimestrul trei din 2026
Profitul net trimestrial al Tesla a scăzut cu 43%, în pofida redresării vânzărilor în Europa, după declinul de anul trecut, transmit DPA și Reuters. În trimestrul trei din 2026, profitul net s-a situat la 787 milioane de dolari, de la 1,37 miliarde de dolari în perioada similară din 2025. De asemenea, veniturile a
ACEA: Vânzările de automobile Dacia în Europa au scăzut cu 8,9% în septembrie
Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au înregistrat în septembrie un declin anual de 8,9%, iar cota de piață a producătorului de automobile s-a redus la 3,3%, de la 4%, a anunțat joi Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Datele statistice sunt valabile pentru statele din Uniunea Europeană, Marea B
ACEA: Vânzările de automobile în Europa au crescut cu 10,2% în septembrie
Înmatriculările de autoturisme noi în Europa (UE plus Marea Britanie și țările EFTA) au crescut în ritm anual cu 10,2% în septembrie, în timp ce tranziția către vehicule electrice și hibride câștigă teren, arată datele publicate joi de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Datele statistic
Retailerii italieni avertizează că ar putea apărea penurii de alimente din cauza protestului camionagiilor
Un protest al șoferilor italieni de camioane, declanșat din cauza prețurilor carburanților și a costului vieții, provoacă o penurie de alimente în magazine, în condițiile în care livrările sunt perturbate, iar produsele proaspete se alterează, au avertizat miercuri retailerii italieni, transmite Reuters. Protestele, care au început săpt
BTA: O regiune a Mării Negre mai vulnerabilă ar face întreaga UE mai vulnerabilă, spune președintele CESE
Președintele Comitetului Economic și Social European (CESE), Seamus Boland, susține includerea regiunii Mării Negre în următorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene, transmite BTA. Într-un interviu acordat miercuri la Bruxelles, cu ocazia începerii sesiunii din luna octombrie a CESE, Seamus Boland a subliniat importanța strategică
Șeful Nvidia îndeamnă Europa să implementeze mai rapid Inteligența Artificială în industrie
Directorul general al gigantul american Nvidia, Jensen Huang, a îndemnat miercuri Europa, care este în urmă în cursa pentru inteligența artificială, să accelereze implementarea acestei tehnologii în industrie, informează AFP. Într-un discurs ținut miercuri la conferința GTC, un eveniment dedicat inteligenței artificiale, organizat
CE va investiga modul în care Booking.com combate escrocheriile și fraudele în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale
Comisia Europeană a anunțat miercuri că a inițiat proceduri oficiale pentru a evalua dacă este posibil ca Booking.com să fi încălcat Regulamentul privind serviciile digitale (DSA) prin faptul că nu a evaluat cu diligență sau nu a atenuat în mod eficace riscurile legate de listările frauduloase și escrocheriile de phishing. Este posibil ca platforma
Eurostat: România a avut și anul trecut cel mai ridicat deficit guvernamental din UE
Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a rămas nemodificată, la 3% în 2024 și în 2025, iar în UE a rămas de asemenea neschimbată, la 3,1%, același nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat și anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Ofi
Acțiunile Carrefour scad după înrăutățirea previziunilor, în urma turbulențelor din Franța
Acțiunile Carrefour înregistrau miercuri dimineață un declin de peste 2% la Bursa de la Paris, în condițiile în care cel mai mare retailer alimentar din Europa a înrăutățit previziunile financiare, citând impactul turbulențelor din Franța, transmit DPA și Reuters. Carrefour se așteaptă acum la o creștere 'stab
Marea Britanie: Datoria publică depășește pentru prima dată 3.000 miliarde de lire sterline
Datoria publică a Marii Britanii a depășit 3.000 miliarde de lire sterline (4.010 miliarde de dolari), iar Guvernul de la Londra s-a împrumutat în septembrie mai mult decât se estima, conform datelor oficiale care scot în evidență dificultățile cu care se confruntă ministrul de Finanțe John Healey, înaintea prezentării bugetului, săptăm&
Giganții din industria produselor de frumusețe vizează consumatorii care folosesc medicamente anti-obezitate
Firma elvețiană de îngrijire a tenului Galderma, compania braziliană de cosmetice Natura și grupul francez de produse de frumusețe L'Oreal testează tratamente pentru consumatorii îngrijorați de pierderea fermității și lăsarea țesuturilor feței, căutând să capitalizeze piața în creștere legată de boom-ul medicamentelor anti-obezitate, trans
Economistul șef al BCE promovează în China extinderea rolului global al euro
Banca Centrală Europeană poate consolida rolul global al euro și amplifica impactul politicii sale monetare furnizând țărilor străine sisteme de siguranță financiară, a afirmat miercuri economistul șef al BCE, Philip Lane, transmite Reuters. Vorbind la un eveniment desfășurat la Shanghai și intitulat 'Sistemul monetar dincolo de dola
Tesla și SpaceX explorează o potențială fuziune
Companiile lui Elon Musk, Tesla și SpaceX, explorează o potențială fuziune, a anunțat marți miliardarul american, adăugând că ambele companii au format comitete special e la solicitarea acționarilor, pentru a examina posibilitatea, transmite DPA. În timpul unei conferințe video în care a prezentat rezultatele trimestriale ale













