OCDE este de acord cu creşterea taxelor pentru companiile energetice şi citează cazul României
Secretarul general al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Mathias Cormann, a apreciat luni drept legitimă majorarea, provizorie, a taxelor pentru companiile energetice pentru a finanţa măsurile de sprijinire a consumatorilor, loviţi din plin de creşterea preţurilor, care s-a accelerat din cauza războiului din Ucraina, transmite AFP.
"Pe termen scurt, este posibil să majorăm nivelul impozitării în acest sector şi să reorientăm parte din venituri spre măsurile destinare amortizării impactului creşterii preţurilor asupra consumatorilor. Acest lucru a fost făcut în Italia şi România şi încurajăm guvernele să ia în vedere, în mod serios, acest lucru", având în vedere profiturile realizate de marile companii energetice", a declarat Mathias Cormann cu prilejul unui forum economic organizat la Madrid.
Preţurile la energie au crescut considerabil în ultimele luni, din cauza cererii puternice apărute odată cu relansarea activităţii economice după pandemia de Covid-19. Această dinamică s-a accelerat puternic după declanşarea războiului din Ucraina, la data de 24 februarie, în special în Uniunea Europeană. În acest context, majoritate statelor europene au introdus măsuri destinate să limiteze impactul creşterii facturilor asupra gospodăriilor şi companiilor. Aceste măsuri au, însă, un cost important asupra finanţelor publice, în special în ţările care au deja o povară mare a datoriei publice.
De exemplu, în Franţa, Guvernul a evaluat la 22 de miliarde de euro costul măsurilor destinate sprijinirii populaţiei în contextul exploziei preţurilor la energie, fără a include aici o măsură care va intra în vigoare de la 1 aprilie şi care prevede rambursarea a 15 eurocenţi pentru fiecare litru de carburant achiziţionat de la benzinărie. În Spania, costul ajutoarelor pentru anul 2022 este evaluat undeva între 10 şi 12 miliarde de euro.
Pentru a finanţa aceste măsuri, mai multe ţări, precum Italia, au anunţat că au în vedere o suprataxare a profiturilor realizate de producătorii de energie ca urmare a majorării preţurilor pe piaţă. În Spania, Guvernul a anunţat o astfel de măsură în toamna anului trecut dar în cele din urmă şi-a revizuit ambiţiile în faţa criticilor exprimate de marile companii energetice.
Dincolo de aceste măsuri pe termen scurt, secretarul general al OCDE a apreciat că este nevoie de "accelerarea eforturilor pentru a asigura securitatea ofertei de energie", în special în UE care este foarte dependentă de gazele naturale şi petrolul din Rusia. "În mod clar, este vorba de o problemă structurală", a insistat Mathias Cormann.
Înfiinţată în anul 1961, OCDE joacă un rol de consiliere pentru guvernele ţărilor puternic dezvoltate în materie de politică economică, socială şi de guvernare. Cele 38 de state membre OCDE deţin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerţul mondial şi 20% din populaţia lumii.
În luna ianuarie, Consiliul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică a decis deschiderea negocierilor de aderare cu România, un obiectiv major de politica externa încă din 2004, când România şi-a depus pentru prima dată candidatura.
În schimb, la finele lunii februarie OECD a anunţat că a suspendat procesul de aderare a Rusiei şi de asemenea şi-a închis biroul de la Moscova ca represalii la invadarea Ucrainei. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Heineken este îngrijorat de impactul medicamentelor pentru slăbit asupra vânzărilor de bere
Producătorul olandez de bere Heineken a îndemnat pub-urile și barurile din Marea Britanie să se adapteze la utilizarea tot mai frecventă a medicamentelor pentru slăbit, avertizându-le că, în caz contrar, riscă să piardă clienți și venituri, reiese dintr-un document intern consultat de Reuters, o recunoaștere rară a unui mare producător de băuturi al
Importurile de porumb ale UE au crescut cu 40% în acest sezon, România cel mai mare exportator de grâu (Reuters)
Importurile de porumb ale Uniunii Europene, de la 1 iulie, când a început sezonul 2026/27, și până la data de 18 octombrie, au crescut cu 40% în ritm anual, în contextul în care livrările de porumb american s-au triplat, în timp ce exporturile de grâu au rămas la același nivel, conform datelor publicate marți de Comisia
Bruxelles-ul salută acordul politic privind consolidarea stabilității și rezilienței pe termen lung a pieței carbonului din UE
Comisia Europeană a salutat, joi, acordul politic provizoriu la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul UE cu privire la o modificare specifică menită să consolideze rezerva pentru stabilitatea pieței (MSR) a schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Confo
Pierre Moscovici a demisionat de la Curtea de Conturi Europeană
Fostul ministru francez al Economiei și Finanțelor, Pierre Moscovici, a demisionat de la Curtea de Conturi Europeană (ECA), la mai puțin de un an de la numirea sa, a anunțat joi instituția cu sediul la Luxemburg, transmite AFP. Fostul președinte al Curții de Conturi Franceze a invocat motive personale și dorința de a-și menține libertatea de e
Camionagii italieni au redus intensitatea protestelor pe măsură ce Guvernul pregătește măsuri de sprijin
Protestele șoferilor de camioane din Italia, care au afectat grav aprovizionarea cu combustibil și alimente în sudul țării, s-au mai temperat joi, pe măsură ce Guvernul condus de premierul Giorgia Meloni a început să pregătească măsuri de sprijin și a adoptat o atitudine mai fermă împotriva blocajelor rutiere, transmite Reuters.
Coca-Cola, Nestle și Danone au promis că vor modifica etichetele privind reciclarea sticlelor de plastic
Companiile din industria agroalimentară Coca-Cola, Nestle și Danone s-au angajat să modifice declarațiile de reciclare publicate pe sticlele lor de plastic, astfel încât consumatorii se pot baza pe informații corecte și clare cu privire la caracteristicile de reciclare ale sticlelor, a anunțat joi Comisia Europeană, transmite AFP.
FMI și OCDE avertizează că Inteligența Artificială ar putea adânci prăpastia dintre țările bogate și cele sărace
Inteligența Artificială ar putea impulsiona creșterea economică globală, însă țările sărace, companiile mai mici și lucrătorii tineri riscă să fie lăsați în urmă, dacă nu se îmbunătățesc accesul la energie, la infrastructură digitală și competențele, potrivit unor oficiali din cadrul Fondului Monetar Internațional (FMI) și Organizația pentru Cooperare și De
Croitorii și cizmarii din SUA au mai mult de lucru grație Ozempic
Consumatorii americani care utilizează medicamente pentru slăbit, precum Ozempic de la Novo Nordisk și Mounjaro de la Eli Lilly, apelează la cizmari și croitori pentru a-și modifica hainele și articolele din piele, în ideea de a economisi bani în timp ce slăbesc, transmite Reuters. Un exemplu este Lorraine Scott, care a cheltuit ce
Eurostat: Fiecare persoană din UE a generat, în medie, 35,9 kilograme de deșeuri de ambalaje din plastic
Uniunea Europeană a generat în 2024 o cantitate de 81,5 milioane tone deșeuri de ambalaje, sau 181 kilograme (kg) pe locuitor, arată datele publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). De asemenea, în 2024 s-a
Cotațiile țițeiului au urcat joi cu peste doi dolari după atacurile asupra Arabiei Saudite
Cotațiile țițeiului au urcat joi cu peste doi dolari după ce mai multe atacuri ale rebelilor houthi pro-iranieni din Yemen asupra Arabiei Saudite au sporit temerile privind o escaladare a conflictului și noi perturbări ale livrărilor de petrol din Orientul Mijlociu, transmite Reuters. La bursa ICE Futures, cotația barilului de petrol Brent din
Profitul Tesla a scăzut cu 43% în trimestrul trei din 2026
Profitul net trimestrial al Tesla a scăzut cu 43%, în pofida redresării vânzărilor în Europa, după declinul de anul trecut, transmit DPA și Reuters. În trimestrul trei din 2026, profitul net s-a situat la 787 milioane de dolari, de la 1,37 miliarde de dolari în perioada similară din 2025. De asemenea, veniturile a
ACEA: Vânzările de automobile Dacia în Europa au scăzut cu 8,9% în septembrie
Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au înregistrat în septembrie un declin anual de 8,9%, iar cota de piață a producătorului de automobile s-a redus la 3,3%, de la 4%, a anunțat joi Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Datele statistice sunt valabile pentru statele din Uniunea Europeană, Marea B
ACEA: Vânzările de automobile în Europa au crescut cu 10,2% în septembrie
Înmatriculările de autoturisme noi în Europa (UE plus Marea Britanie și țările EFTA) au crescut în ritm anual cu 10,2% în septembrie, în timp ce tranziția către vehicule electrice și hibride câștigă teren, arată datele publicate joi de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Datele statistic
Retailerii italieni avertizează că ar putea apărea penurii de alimente din cauza protestului camionagiilor
Un protest al șoferilor italieni de camioane, declanșat din cauza prețurilor carburanților și a costului vieții, provoacă o penurie de alimente în magazine, în condițiile în care livrările sunt perturbate, iar produsele proaspete se alterează, au avertizat miercuri retailerii italieni, transmite Reuters. Protestele, care au început săpt
BTA: O regiune a Mării Negre mai vulnerabilă ar face întreaga UE mai vulnerabilă, spune președintele CESE
Președintele Comitetului Economic și Social European (CESE), Seamus Boland, susține includerea regiunii Mării Negre în următorul cadru financiar multianual al Uniunii Europene, transmite BTA. Într-un interviu acordat miercuri la Bruxelles, cu ocazia începerii sesiunii din luna octombrie a CESE, Seamus Boland a subliniat importanța strategică











