CE: Aplicarea Mecanismului de redresare şi rezilienţă este pe drumul cel bun, Spania a primit 10 miliarde de euro
Comisia Europeană a adoptat marţi primul său raport anual privind punerea în aplicare a Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR), elementul central al instrumentului NextGenerationEU, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Până în prezent, cinci state membre au transmis Comisiei primele cereri de plată periodice, iar în 2022 se aşteaptă peste 30 de alte cereri. După prima cerere de plată, Spaniei i s-au plătit 10 miliarde de euro în decembrie 2021. Se preconizează efectuarea altor plăţi după ce statele membre ating obiectivele de etapă şi ţintele relevante.
MRR furnizează statelor membre granturi şi împrumuturi în valoare de până la 723,8 miliarde de euro (în preţuri curente) pentru a sprijini investiţiile şi reformele transformatoare care vor permite UE să iasă mai puternică din pandemia de COVID-19.
La un an de la introducerea sa, raportul trece în revistă progresele înregistrate în ceea ce priveşte punerea în aplicare a mecanismului, de la adoptarea Regulamentului privind MRR în februarie 2021 până la efectuarea primei plăţi periodice în decembrie 2021. Raportul arată că s-au înregistrat progrese majore şi confirmă faptul că punerea în aplicare a Mecanismului de redresare şi rezilienţă este pe drumul cel bun.
Raportul oferă numeroase exemple de investiţii şi reforme finanţate prin MRR din cele 22 de planuri de redresare şi rezilienţă care au fost adoptate până în prezent. Aceste exemple prezintă măsuri concrete care contribuie la cei şase piloni de politică definiţi în Regulamentul privind MRR, inclusiv tranziţia verde şi transformarea digitală.
Prin urmare, raportul oferă informaţii importante privind amploarea şi impactul fără precedent ale măsurilor puse în aplicare în întreaga UE ca urmare a Mecanismului de redresare şi rezilienţă.
Comisia şi statele membre, împreună cu Parlamentul European şi Consiliul, au colaborat strâns pentru a obţine aceste rezultate.
După o perioadă de pregătire intensă şi de dialog cu fiecare stat membru, Comisia a efectuat o evaluare aprofundată şi rapidă a planurilor de redresare şi rezilienţă. Comisia a furnizat o evaluare pozitivă a celor 22 de planuri. Până în prezent, suma alocată în aceste planuri se ridică la 445 de miliarde de euro (291 de miliarde de euro sub formă de granturi şi 154 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi).
După ce Consiliul a aprobat cele 22 de planuri, Comisia a efectuat rapid plăţi de prefinanţare în valoare de 56,6 miliarde de euro către cele 21 state membre care au solicitat acest lucru.
Până în prezent, cinci state membre au transmis Comisiei primele cereri de plată periodice, iar în 2022 se aşteaptă peste 30 de alte cereri. După prima cerere de plată, Spaniei i s-au plătit 10 miliarde de euro în decembrie 2021. Se preconizează efectuarea altor plăţi după ce statele membre ating obiectivele de etapă şi ţintele relevante.
Uniunea a colectat cu succes fonduri de pe pieţele de capital pentru a finanţa Mecanismul de redresare şi rezilienţă şi a lansat prima sa emisiune de obligaţiuni verzi în 2021.
Conform Regulamentului privind MRR, reformele şi investiţiile incluse în fiecare plan de redresare şi rezilienţă trebuie să atingă obiectivele în materie de cheltuieli legate de climă şi de sectorul digital şi să contribuie în mod corespunzător la cei şase piloni sau la domenii de politică de importanţă europeană. Comisia a elaborat metodologii pentru ambele obiective, una pentru a raporta cu privire la obiective şi una pentru cei şase piloni.
Aproximativ 40% din alocarea totală a planurilor vizează măsuri de sprijinire a obiectivelor climatice şi toate planurile depăşesc obiectivul climatic de 37% stabilit în regulament. În plus, planurile adoptate alocă 26% din suma totală pentru cheltuieli digitale. Din nou, acest procent depăşeşte cu o marjă semnificativă obiectivul de 20% stabilit în regulament.
În cele 22 de planuri adoptate, cheltuielile totale estimate menite să contribuie la tranziţia verde (pilonul 1) se ridică la 224,1 miliarde de euro. O sumă totală de aproape 130 de miliarde de euro din cheltuielile estimate este alocată transformării digitale (pilonul 2). Cele 22 de planuri adoptate prevăd peste o mie de măsuri care contribuie la o creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii (pilonul 3), bugetul total pentru aceste măsuri fiind de aproximativ 223 de miliarde de euro. Măsurile de sprijinire a coeziunii sociale şi teritoriale (pilonul 4) se ridică la 193 de miliarde de euro. Bugetul pentru măsurile de sprijinire a sănătăţii şi a rezilienţei economice, sociale şi instituţionale (pilonul 5) se ridică la 78 de miliarde de euro, în timp ce bugetul pentru măsurile pentru generaţia următoare, copii şi tineret (pilonul 6) reprezintă 49 de miliarde de euro.
Progresele înregistrate în punerea în aplicare a planurilor de redresare şi rezilienţă pot fi urmărite în Tabloul de bord privind redresarea şi rezilienţa, un portal online pe care Comisia l-a creat în decembrie 2021.
Raportul evidenţiază valoarea adăugată a Mecanismului de redresare şi rezilienţă ca instrument unic bazat pe performanţă, care sprijină o agendă de reforme şi investiţii fără precedent pentru a aborda provocările specifice cu care se confruntă statele membre. Se estimează că Mecanismul de redresare şi rezilienţă va genera efecte de propagare pozitive în întreaga UE, sprijinind în acelaşi timp convergenţa economică şi coeziunea socială şi teritorială. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Auditorii validează finanțele parteneriatelor UE pentru cercetare, dar atrag atenția asupra riscurilor persistente
Parteneriatele de cercetare ale UE, care cuprind 12 întreprinderi comune și organisme asimilate, și-au menținut finanțele în ordine în general în 2025, arată auditul anual efectuat de Curtea de Conturi Europeană. Parteneriatele de cercetare ale UE numără circa 800 de angajați și execută plăți în jur de patru milia
Bulgaria, lider surprinzător în eforturile Europei de a-și dezvolta capacități de stocare a energiei în baterii
Într-un moment în care Europa se confruntă cu prețuri ridicate la energie, îngrijorări privind aprovizionarea și perspectiva unor veri tot mai toride din cauza schimbărilor climatice, contribuția Bulgariei la găsirea unei soluții i-a adus porecla de 'Bateria Balcanilor', transmite Reuters. Ajutată de fonduri neramburs
Heineken este îngrijorat de impactul medicamentelor pentru slăbit asupra vânzărilor de bere
Producătorul olandez de bere Heineken a îndemnat pub-urile și barurile din Marea Britanie să se adapteze la utilizarea tot mai frecventă a medicamentelor pentru slăbit, avertizându-le că, în caz contrar, riscă să piardă clienți și venituri, reiese dintr-un document intern consultat de Reuters, o recunoaștere rară a unui mare producător de băuturi al
Un oficial de la BCE pledează pentru o integrare mai profundă a UE în sectoarele serviciilor, transporturilor și energiei
Alvaro Santos Pereira, membru în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE), a declarat joi că mediul geopolitic dificil și deficiențele tehnologice cu care se confruntă Europa sugerează că a sosit momentul pentru un nou impuls în direcția integrării europene, prin aprofundarea pieței unice în sectoarele serviciilor, transporturilor și
Importurile de porumb ale UE au crescut cu 40% în acest sezon, România cel mai mare exportator de grâu (Reuters)
Importurile de porumb ale Uniunii Europene, de la 1 iulie, când a început sezonul 2026/27, și până la data de 18 octombrie, au crescut cu 40% în ritm anual, în contextul în care livrările de porumb american s-au triplat, în timp ce exporturile de grâu au rămas la același nivel, conform datelor publicate marți de Comisia
Bruxelles-ul salută acordul politic privind consolidarea stabilității și rezilienței pe termen lung a pieței carbonului din UE
Comisia Europeană a salutat, joi, acordul politic provizoriu la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul UE cu privire la o modificare specifică menită să consolideze rezerva pentru stabilitatea pieței (MSR) a schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Confo
Pierre Moscovici a demisionat de la Curtea de Conturi Europeană
Fostul ministru francez al Economiei și Finanțelor, Pierre Moscovici, a demisionat de la Curtea de Conturi Europeană (ECA), la mai puțin de un an de la numirea sa, a anunțat joi instituția cu sediul la Luxemburg, transmite AFP. Fostul președinte al Curții de Conturi Franceze a invocat motive personale și dorința de a-și menține libertatea de e
Camionagii italieni au redus intensitatea protestelor pe măsură ce Guvernul pregătește măsuri de sprijin
Protestele șoferilor de camioane din Italia, care au afectat grav aprovizionarea cu combustibil și alimente în sudul țării, s-au mai temperat joi, pe măsură ce Guvernul condus de premierul Giorgia Meloni a început să pregătească măsuri de sprijin și a adoptat o atitudine mai fermă împotriva blocajelor rutiere, transmite Reuters.
Coca-Cola, Nestle și Danone au promis că vor modifica etichetele privind reciclarea sticlelor de plastic
Companiile din industria agroalimentară Coca-Cola, Nestle și Danone s-au angajat să modifice declarațiile de reciclare publicate pe sticlele lor de plastic, astfel încât consumatorii se pot baza pe informații corecte și clare cu privire la caracteristicile de reciclare ale sticlelor, a anunțat joi Comisia Europeană, transmite AFP.
FMI și OCDE avertizează că Inteligența Artificială ar putea adânci prăpastia dintre țările bogate și cele sărace
Inteligența Artificială ar putea impulsiona creșterea economică globală, însă țările sărace, companiile mai mici și lucrătorii tineri riscă să fie lăsați în urmă, dacă nu se îmbunătățesc accesul la energie, la infrastructură digitală și competențele, potrivit unor oficiali din cadrul Fondului Monetar Internațional (FMI) și Organizația pentru Cooperare și De
Croitorii și cizmarii din SUA au mai mult de lucru grație Ozempic
Consumatorii americani care utilizează medicamente pentru slăbit, precum Ozempic de la Novo Nordisk și Mounjaro de la Eli Lilly, apelează la cizmari și croitori pentru a-și modifica hainele și articolele din piele, în ideea de a economisi bani în timp ce slăbesc, transmite Reuters. Un exemplu este Lorraine Scott, care a cheltuit ce
Eurostat: Fiecare persoană din UE a generat, în medie, 35,9 kilograme de deșeuri de ambalaje din plastic
Uniunea Europeană a generat în 2024 o cantitate de 81,5 milioane tone deșeuri de ambalaje, sau 181 kilograme (kg) pe locuitor, arată datele publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). De asemenea, în 2024 s-a
Cotațiile țițeiului au urcat joi cu peste doi dolari după atacurile asupra Arabiei Saudite
Cotațiile țițeiului au urcat joi cu peste doi dolari după ce mai multe atacuri ale rebelilor houthi pro-iranieni din Yemen asupra Arabiei Saudite au sporit temerile privind o escaladare a conflictului și noi perturbări ale livrărilor de petrol din Orientul Mijlociu, transmite Reuters. La bursa ICE Futures, cotația barilului de petrol Brent din
Profitul Tesla a scăzut cu 43% în trimestrul trei din 2026
Profitul net trimestrial al Tesla a scăzut cu 43%, în pofida redresării vânzărilor în Europa, după declinul de anul trecut, transmit DPA și Reuters. În trimestrul trei din 2026, profitul net s-a situat la 787 milioane de dolari, de la 1,37 miliarde de dolari în perioada similară din 2025. De asemenea, veniturile a
ACEA: Vânzările de automobile Dacia în Europa au scăzut cu 8,9% în septembrie
Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au înregistrat în septembrie un declin anual de 8,9%, iar cota de piață a producătorului de automobile s-a redus la 3,3%, de la 4%, a anunțat joi Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Datele statistice sunt valabile pentru statele din Uniunea Europeană, Marea B











