Autorităţile britanice îi roagă pe automobilişti să nu mai cumpere carburanţi la pet
Ministrul Transporturilor din Marea Britanie, Grant Shapps, a făcut marţi un apel către automobilişti să se abţină să îşi umple cu combustibil vechile sticle de apă, după ce achiziţiile de panică au provocat lungi cozi la benzinării în ultimele zile, informează Reuters.
"Începem să vedem primele semne de stabilizare, care nu se reflectă deocamdată asupra cozilor", a declarat Grant Shapps adăugând că rezervoarele multor benzinării au fost reaprovizionate cu carburanţi. "Cu cât mai rapid vom reveni la vechile noastre obiceiuri normale, cu atât mai rapid va fi rezolvată situaţia şi rog publicul să facă acest lucrul. În special, vă rog să nu mai veniţi cu sticle de apă la benzinării, este periculos şi nu ajută", a subliniat Grant Shapps.
În mai multe oraşe importante din Marea Britanie se pot vedea cozi lungi de automobile la benzinării, în timp ce câteva zeci de benzinării au fost închise din cauza lipsei de combustibili.
Grant Shapps a precizat că actuala criză de aprovizionare cu combustibili este cauzată de pandemia de COVID care a oprit procedurile de examinare pentru cei care doreau să obţină un permis de conducere de camion.
Foto: (c) Toby Melville/REUTERS
"Această problemă este cauzată aproape în întregime de coronavirus şi de incapacitatea de a testa noi şoferi de camion în perioada carantinelor. Brexitul este un alt motiv. Pe de altă parte, această criză ne-a ajutat să modificăm regulile pentru a putea testa mai rapid noi şoferi, o flexibilitate care ne-a fost oferită prin ieşirea din UE şi capacitatea de a modifica legislaţia", a spus ministrul britanic al Transporturilor.
Conform planurilor anunţate sâmbătă de Executivul de la Londra, un număr de 5.000 de şoferi de camion de mare tonaj vor putea veni în Marea Britanie pe baza unor vize temporare, valabile pe o perioadă de trei luni, din octombrie până în decembrie.
Această decizie de redeschidere a porţilor pentru imigranţi profesionali contravine liniei promovate de premierul Boris Johnson, al cărui Executiv continuă să insiste că Regatul Unit nu mai depinde de forţa de muncă străină. În plus, până la 4.000 de persoane vor fi pregătite pentru postul de şoferi de camion, iar scrisori vor fi trimise către aproximativ un milion de persoane din Marea Britanie care au un permis de conducere de camion, în încercarea de a-i convinge să se reîntoarcă în industrie, iar examinatori din cadrul Ministerului Apărării vor fi implicaţi în urgentarea procedurilor de testare. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FMI: Prețurile la energie și materii prime scad, dar va fi nevoie de timp pentru normalizarea situației
Fondul Monetar Internațional (FMI) a anunțat joi că a observat o scădere a prețurilor la energie și materii prime de la acordul dintre SUA și Iran de încheiere a ostilităților și redeschiderea Strâmtorii Ormuz, dar va fi nevoie de timp pentru ca prețurile și fluxurile comerciale din Golf să se normalizeze, transmite Reuters. Purtătorul de cuvâ
Tesla face angajări în Europa
Producătorul american de vehicule electrice (EV) Tesla a anunțat joi că intenționează să angajeze încă 1.000 de persoane la fabrica sa din Grunheide, lângă Berlin, în încercarea de a majora producția la singura sa facilitate europeană, transmite DPA Compania Tesla, deținută de miliardarul Elon Musk, a informat că din oc
Eurostat: Bulgaria, Ungaria și România, cea mai rapidă creștere a prețului de construcție al clădirilor rezidențiale
Prețul de construcție al clădirilor rezidențiale a crescut cu 48,2% în Uniunea Europeană, între anii 2015 și 2025, arată datele publicate joi de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat). La nivel de țară, prețurile au crescut cel mai rapid &
Wopke Hoekstra: Vânzările spectaculoase de vehicule electrice slăbesc presiunile pentru standarde mai reduse de mediu
Creșterea spectaculoasă a vânzărilor de vehicule electrice (EV) pe piața europeană a schimbat opinia unor țări care cereau atenuarea reglementărilor privind viitoarele vânzări de mașini cu motoare pe combustie, a declarat joi comisarul pentru climă, zero emisii nete și creștere curată, Wopke Hoekstra, transmite Reuters. 'Unii într-adevăr
Honda și Nissan vor să folosească componente comune standardizate pentru a reduce costurile (Kyodo)
Producătorii auto niponi Honda Motor și Nissan Motor au intrat în faza finală a discuțiilor pentru a standardiza unitățile electronice de control (UEC) pentru viitoarele lor generații de vehicule, în vederea reducerii costurilor prin dezvoltarea în comun a tehnologiei, au declarat pentru Kyodo surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Di
Great Wall Motors ar putea produce în Bulgaria vehicule electrice pentru piața UE
Bulgaria se pregătește de reluarea fabricării de automobile, țara intenționând să fie un hub exclusiv de producție în UE pentru viitorul model GWM Ora 5, un vehicul electric (EV) al grupului chinez Great Wall Motors (GWM). Linia de asamblare ar urma să fie localizată în Bahovitsa, lângă Lovech, o unitate folosită anterior pentru
Cotația țițeiului Brent, la cel mai scăzut nivel de dinaintea izbucnirii războiului din Iran
Cotația țițeiului Brent, referința globală, a scăzut miercuri cu peste trei dolari, la cel mai redus nivel de dinaintea izbucnirii războiului din Iran, după ce au apărut informații că mai multe petroliere trec prin Strâmtoarea Ormuz, transmite Reuters. La 13:27 GMT, cotația barilului de petrol Brent din Marea Nordului a scăzut cu 3,32 do
BCE: Folosirea intensivă a inteligenței artificiale încă este rară în rândul firmelor din zona euro
Doar o mică parte dintre firmele din zona euro utilizează intens AI (inteligența artificială) și ele tind să fie companii mici, proaspăt înființate și orientate spre servicii, lăsând spațiu suficient pentru răspândire, se arată într-o postare pe blog publicată miercuri de Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters.
BCE: România, Cehia, Ungaria, Polonia și Suedia încă se confruntă cu obstacole în drumul lor către adoptarea monedei euro
Statele membre ale Uniunii Europene (UE) din afara zonei euro, respectiv România, Cehia, Ungaria, Polonia și Suedia, au înregistrat din 2024 și până în prezent progrese limitate în ceea ce privește convergența economică cu zona euro, conform Raportului de convergență din 2026 al Băncii Centrale Europene (BCE). Raportul bienal eval
Europa trebuie să regândească prețul medicamentelor sau riscă pierderea investițiilor (șeful EFPIA)
Europa va trebui să regândească cum evaluează și cum plătește pentru medicamentele inovatoare sau riscă să piardă investiții în producție și teste clinice, a avertizat șeful lobby-ului industriei farmaceutice, în condițiile în care guvernele și producătorii de medicamente au divergențe privind prețurile, transmite Reuters. Stefan Oelric
Airbus va inspecta 16 avioane A380, după găsirea unor fisuri la aripi
Airbus a anunțat marți că va inspecta 16 avioane A380, din care cinci imediat, după ce au fost găsit fisuri într-o componentă cheie a aripii aeronavelor folosite de companiile Emirates și Qantas, transmite AFP. Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (EASA) a cerut inspecții urgente în urma cărora operatorii aerieni să verifice structura lonjeron
Euro digital înlătură un obstacol cheie, pe fondul eforturilor UE de a-și reduce dependența de Visa și Mastercard
Banca Centrală Europeană (BCE) a obținut marți un sprijin cheie de la Parlamentul European (PE) pentru lansarea euro digital, un mijloc electronic de plată menit să facă zona euro mai puțin dependentă de firmele americane Visa și Mastercard, într-o perioadă de tensiuni transatlantice, transmite Reuters. Euro digital este o versiune elect
Negocierile de pace dintre SUA și Iran și armistițiul încheiat săptămâna trecută au calmat piețele petroliere (analiză)
Negocierile de pace dintre SUA și Iran și armistițiul încheiat săptămâna trecută au calmat piețele petroliere, iar prețurile la contractele futures au scăzut sub 80 de dolari pe baril pentru petrolul Brent, o valoare care nu a mai fost înregistrată de la începutul lunii martie a acestui an, relevă o analiză eToro, dată marți publicității.
BERD va majora investițiile în sectoarele critice din Ucraina cu peste 500 milioane de euro
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) intenționează să semneze noi acorduri de investiții, în valoare de peste 500 milioane de euro, în sectoarele critice ale Ucrainei, la conferința de săptămâna aceasta dedicată reconstrucției țării, a anunțat marți vicepreședintele Matteo Patrone, transmite Reuters. BERD
Finlanda va permite livrarea alcoolului la domiciliu și extinderea vânzărilor online
Parlamentul Finlandei a aprobat o amplă revizuire a legislației țării privind alcoolul, deschizând calea pentru serviciile de livrare la domiciliu și extinderea vânzărilor online, în timp ce societatea publică care deține monopolul vânzării cu amănuntul a băuturilor alcoolice - Alko - va avea program și duminica, informează publicația Helsinki








