UE are o nouă strategie privind adaptarea la schimbările climatice
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o nouă strategie a UE privind adaptarea la schimbările climatice, care defineşte calea de urmat pentru a face faţă consecinţelor inevitabile ale schimbărilor climatice, informează un comunicat de presă.
Pierderile economice cauzate de multiplicarea fenomenelor meteorologice extreme sunt în creştere. În UE, luând în calcul numai aceste pierderi, ele depăşesc deja, în medie, 12 miliarde de euro pe an. Estimările prudente arată că expunerea economiei actuale a UE la o încălzire globală de 3 grade Celsius peste nivelurile preindustriale ar antrena o pierdere anuală de cel puţin 170 de miliarde euro. Schimbările climatice afectează nu numai economia, ci şi sănătatea şi bunăstarea europenilor, care suferă din ce în ce mai mult din cauza valurilor de căldură.
Pornind de la Strategia de adaptare la schimbările climatice din 2013, scopul propunerilor prezentate este să se concentreze mai degrabă pe elaborarea de soluţii decât pe înţelegerea problemei şi să se treacă de la planificare la punerea în aplicare.
"Impactul schimbărilor climatice se resimte deja atât în interiorul, cât şi în afara Uniunii Europene. Noua strategie de adaptare la schimbările climatice ne permite să ne accelerăm şi să ne aprofundăm pregătirile. Dacă ne pregătim încă de pe acum, putem să construim un viitor rezilient la schimbările climatice", a declarat vicepreşedintele executiv pentru Pactul verde european, Frans Timmermans.
Comisia Europeană va depune eforturi pentru a construi o societate rezilientă la schimbările climatice prin îmbunătăţirea cunoştinţelor referitoare la impactul schimbărilor climatice şi a soluţiilor de adaptare, prin intensificarea planificării adaptării la schimbările climatice şi prin multiplicarea evaluărilor riscurilor climatice, prin accelerarea măsurilor de adaptare şi prin sprijinirea consolidării rezilienţei la schimbările climatice la scară mondială.
Măsurile de adaptare trebuie să se bazeze pe date solide şi pe instrumente de evaluare a riscurilor care să fie puse la dispoziţia tuturor: de la familiile care cumpără, construiesc şi renovează o locuinţă la întreprinderile din regiunile de coastă sau la fermierii care îşi planifică culturile. Pentru a realiza acest lucru, strategia propune acţiuni menite să deplaseze limitele cunoştinţelor referitoare la adaptare astfel încât să putem colecta mai multe date, de mai bună calitate, asupra riscurilor şi a pierderilor legate de climă, punându-le la dispoziţia tuturor. La Climate-ADAPT, platforma europeană pentru cunoştinţe în materie de adaptare, care va fi consolidată şi extinsă, se va adăuga un observator specific în domeniul sănătăţii pentru a se urmări, a se analiza şi a se preveni cu mai multă acurateţe impactul schimbărilor climatice asupra sănătăţii.
Schimbările climatice au repercusiuni la toate nivelurile societăţii şi în toate sectoarele economiei, ceea ce înseamnă că măsurile de adaptare trebuie să fie sistemice. Comisia va continua să includă consideraţii privind rezilienţa la schimbările climatice în toate domeniile de politică relevante. Aceasta va sprijini dezvoltarea şi punerea în aplicare în continuare a strategiilor şi a planurilor de adaptare, cu trei priorităţi transversale: integrarea adaptării în politica macrobugetară, găsirea unor soluţii bazate pe natură în materie de adaptare şi luarea unor măsuri de adaptare locale.
Politicile UE de adaptare la schimbările climatice trebuie să fie în concordanţă cu poziţia de lider mondial în materie de atenuare a schimbărilor climatice. Acordul de la Paris a fixat un obiectiv mondial în materie de adaptare şi a subliniat faptul că adaptarea este un factor-cheie al dezvoltării durabile. UE va promova abordări subnaţionale, naţionale şi regionale în materie de adaptare, axându-se în special pe adaptarea în Africa şi în statele insulare mici în curs de dezvoltare. Vom spori sprijinul acordat rezilienţei şi pregătirii în materie de climă pe plan internaţional, prin furnizarea de resurse, acordând prioritate luării de poziţie şi sporind eficacitatea, prin intensificarea finanţării internaţionale şi prin consolidarea implicării şi a schimburilor la nivel mondial cu privire la adaptare. De asemenea, vom colabora cu partenerii noştri internaţionali pentru a elimina decalajul în ceea ce priveşte finanţarea internaţională a combaterii schimbărilor climatice.
Comisia Europeană a anunţat această nouă strategie, mai ambiţioasă, a UE privind adaptarea la schimbările climatice în Comunicarea privind Pactul verde european, în urma unei evaluări a Strategiei Europa 2013, evaluare efectuată în 2018, şi a unei consultări publice deschise care s-a derulat în perioada mai-august 2020. Propunerea privind Legea europeană a climei constituie baza pentru stabilirea unor obiective mai ambiţioase şi pentru consolidarea coerenţei politicilor în materie de adaptare. Această propunere integrează în legislaţia UE obiectivul global în materie de adaptare prevăzut la articolul 7 din Acordul de la Paris şi acţiunea din cadrul Obiectivului nr. 13 de dezvoltare durabilă. Propunerea îndeamnă UE şi statele membre să facă în continuare progrese pentru a stimula capacitatea de adaptare, pentru a consolida rezilienţa şi a reduce vulnerabilitatea faţă de schimbările climatice. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rețeaua feroviară de mare viteză din Spania este cea mai mare din Europa (analiză)
Cu o lungime de 3.993 de kilometri, dintre care 3.225 de kilometri rezervați special pentru viteze care depășesc 250 km/h, rețeaua feroviară de mare viteză din Spania este cea mai mare din Europa și este intens utilizată, conform celor mai recente statistici europene, informează AFP. De la liberalizarea serviciilor de transport feroviar de mar
Danemarca analizează interzicerea puilor cu creștere rapidă
Ministrul danez al Agriculturii, Christian Rabjerg Madsen, a anunțat, miercuri, că dorește să introducă o interdicție privind creșterea așa-numiților 'pui turbo', păsări cu creștere ultra-rapidă, la nivel național și, în cele din urmă, la nivel european, informează AFP. 'Vreau să lucrez pentru o interdicție națională, dar est
Franța: Șampania produsă din recolta de struguri din 2026 va putea avea un conținut de alcool de peste 13 %
Șampania produsă în Franța din recolta de struguri din această vară va putea avea, în mod excepțional, un conținut de alcool de peste 13%, au anunțat, miercuri, autoritățile de la Paris, în urma unei derogări acordate producătorilor la începutul lunii septembrie, din cauza caniculei estivale, informează AFP. 'Vinuri
Explozia tarifelor pentru închirierea de tancuri petroliere a majorat de 10 ori profitul gigantului saudit Bahri
Bahri, principala companie de transport maritim din Arabia Saudită, a raportat o creștere de zece ori a profitului în al treilea trimestru, divizia sa de transport petrolier beneficiind de explozia tarifelor pentru închirierea de tancuri petroliere în contextul războiului din Iran, transmite Bloomberg. Într-un comunicat
Primarul Romei exclude o taxă de intrare pentru turiști, similară celei din Veneția
Roma își poate păstra cel mai bine centrul său istoric, vechi de 3.000 de ani, prin măsuri precum restricționarea închirierilor pe termen scurt, mai degrabă decât prin majorarea taxelor impuse vizitatorilor, a declarat primarul Roberto Gualtieri, într-un interviu acordat Bloomberg. 'Nu ar avea niciun sens să introdu
BTA: Bulgaria a obținut sprijin pentru cultivarea trandafirilor și solicită prelungirea ajutorului național tranzitoriu și după 2027
Bulgaria a obținut sprijin pentru cultivarea trandafirilor și a solicitat continuarea ajutorului național tranzitoriu și după anul 2027, în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) a Uniunii Europene, a anunțat marți Ministerul Agriculturii și Alimentației de la Sofia, transmite BTA. Ministrul bulgar al Agriculturii, Plamen Abrovski, a rid
EFE: Europa își face rău singură prin sancțiunile impuse gazelor rusești, spune Putin
Uniunea Europeană (UE) își face rău singură, dar face rău și pieței globale prin sancțiunile impuse gazelor rusești, a afirmat marți președintele rus Vladimir Putin într-o intervenție la Forumul Țărilor Exportatoare de Gaze (GECF), cunoscut sub numele de ''OPEC al gazelor'', transmite EFE. ''În ultimii
India se pregătește să exporte mai multă motorină odată cu extinderea capacităților de rafinare
Exporturile de motorină ale Indiei urmează să crească semnificativ începând cu 2027, ceea ce va conferi acestei țări un rol mai important pe piețele globale, pe măsură ce rafinăriile de stat din India își extind capacitatea de procesare, au declarat marți, pentru Reuters, mai mulți reprezentanți din industrie. Acest lucru va
Decesele rutiere în UE au scăzut în 2025; Bulgaria și România au în continuare cele mai periculoase drumuri din UE
Comisia Europeană a publicat, marți, cifrele finale privind decesele rutiere în 2025, raportând 19.350 de decese cauzate de accidente rutiere, o scădere de 3% față de 2024 și un declin de 15% față de 2019, ceea ce înseamnă cu 580 mai puține decese pe drumurile europene în comparație cu 2024 și cu 3.400 mai puține în comparație cu 2019, i
Bruxelles-ul prezintă un cadru de reziliență la schimbările climatice pentru o Europă mai bine pregătită și protejată
Comisia Europeană a prezentat, marți, un cadru pentru reziliența UE la schimbările climatice, menit să consolideze capacitatea Europei de a anticipa, de a se pregăti și de a gestiona riscurile climatice, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. 75% dintre europeni locuiesc în orașe și zone urbane și simt direct impactu
O treime dintre angajați ar refuza o promovare, pentru liniștea lor sufletească (sondaj)
O treime dintre angajați ar refuza o promovare dacă aceasta ar implica mai mult stres, mai multe responsabilități și mai puțin timp liber, relevă un sondaj publicat de un portal de locuri de muncă din Croația, relatează marți agenția Hina. Sondajul portalului croat de angajări MojPosao relevă că 33% dintre respondenți ar prefera mai degrabă să dea prioritate v
Avansul capacităților mondiale de producție de energie regenerabile va încetini în acest an, spune șeful IRENA
Capacitățile de producție a energiei regenerabile instalate la nivel mondial în acest an vor fi mai mici comparativ cu cele din anul precedent, pentru prima dată în ultimii cinci ani, din cauza rețelelor de transport inadecvate și a barierelor comerciale, a declarat marți directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Regenerabilă (IRENA), Francesco
UE urmărește extinderea accesului la piață pentru a contracara restricțiile comerciale, afirmă Merz în Singapore
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marți că Uniunea Europeană urmărește o colaborare mai strânsă în ceea ce privește accesul la piața deschisă, pentru a contracara restricțiile din comerțul global, inclusiv în relația cu Asia de Sud-Est și cu statele membre ale pactului comercial Acordul Cuprinzător și Progresiv pentru Parteneriatul Trans-Pacific (
Orange și-a îmbunătățit estimările de profit pentru 2026, grație creșterilor înregistrate în Africa, Polonia și Spania
Grupul francez de telecomunicații Orange și-a îmbunătățit, marți, estimările privind creșterea profitului operațional în acest an, vizând acum o majorare de peste 4,5%, grație rezultatelor solide din Africa, Polonia și Spania, transmite Reuters. Această prognoză îmbunătățită, comparativ cu obiectivul anterior de peste 4
Directorul Chiquita avertizează că aprovizionarea cu banane ieftine este în pericol din cauza fenomenului El Nino și a războaielor
Bananele riscă să devină următorul produs care se va scumpi, din cauza fenomenului meteo El Nino și a războaielor, afirmă unul dintre principalii comercianți de banane, transmite Bloomberg. 'Sectorul se confruntă cu condiții meteorologice extreme și cu perturbări geopolitice. Costurile de producție pentru fructele tropicale sunt în creștere', a d






