Culturile de grâu din UE nu au suferit pagube majore de pe urma valului de frig de săptămâna trecută
Temperaturile extrem de scăzute care au fost înregistrate în săptămâna trecută în Europa nu au provocat pagube semnificative culturilor de grâu, susţin analiştii şi traderii consultaţi de Reuters.
Deşi impactul gerului nu va putea fi stabilit în totalitate până când culturile vor ieşi din iarnă, absenţa unor pierderi majore în Uniunea Europeană ar putea permite acestei regiuni să înregistreze o recoltă mare de grâu în acest an, în special după o majorare a suprafeţelor însămânţate cu grâu în Franţa, cel mai mare producător din UE.
"În Franţa, nu ar trebui să fie un impact semnificativ şi de acea ne menţinem prognozele referitoare la randamente decente la culturile de grâu", a declarat Vincent Braak, analist la Strategie Grains.
La fel ca şi alte ţări europene, Franţa a înregistrat săptămâna trecută temperaturi mai scăzute de minus 10 grade Celsius în unele zone, temperaturi care ar putea afecta culturile de grâu. Cu toate acestea, rapiţa însămânţată la finele verii şi orzul însămânţat înainte de venirea iernii sunt expuse unor riscuri mai mari decât grâul care este mai rezistent, susţin traderii şi analiştii.
Ministerul francez al Agriculturii şi-a îmbunătăţit recent estimările privind suprafeţele însămânţate cu grâu pentru recolta din 2021, până la 4,86 milioane hectare, cu 15% mai mult decât anul precedent.
În Europa Centrală, zăpada a limitat orice efecte negative provocate de temperaturile care au coborât până la minus 20 de grade Celsius în Germania şi Franţa. "Gerul este unul aprig dar culturile de grâu au, în general, o acoperire bună de zăpadă în Germania şi nu ne aşteptăm la probleme semnificative. Temperaturi atât de scăzute nu sunt neobişnuite, însă în ultimii ani iernile au fost atât de calde încât am uitat că sunt posibile perioade îndelungate de ger", a declarat un analist german.
Potrivit estimărilor oficiale publicate în luna decembrie, suprafeţele însămânţate cu grâu în Germania pentru recolta din 2021 au crescut cu 2,7% până la 2,38 milioane hectare.
În Polonia, estimările oficiale arată că suprafaţa însămânţată cu grâu nu a suferit modificări comparativ cu anul trecut, fiind de aproximativ două milioane de hectare, dar cu toate acestea analistul Wojtek Sabaranski susţine că suprafaţa însămânţată ar putea fi puţin mai mică pe fondul creşterii suprafeţelor însămânţate cu rapiţă şi a recoltatului târziu al porumbului.
Vremea mai caldă de săptămâna aceasta a înlăturat ameninţarea imediată a unor pagube provocate de ger în mare parte a Europei, însă analistul Vincent Braak crede că este posibil să apară unele pagube în statele baltice. În plus, Vincent Braak crede că ploile şi zăpezile puternice din iarna aceasta ar putea fi benefice ulterior pentru culturile europene deoarece au refăcut umezeala din sol. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Armani este dispus să atragă mai mulți investitori în vânzarea participației de 15% (directorul general)
Grupul italian de lux Armani este dispus să atragă mai mulți investitori în vânzarea participației de 15% prevăzută în testamentul fondatorului casei de modă, Giorgio Armani, a anunțat, duminică, directorul general Giuseppe Marsocci, transmite Reuters. 'Nu este bătut în cuie că trebuie să fie un singur investitor
Producătorii de vin din Italia reduc producția chiar dacă au avut o recoltă de 'cinci stele' în acest an
Recolta de struguri din 2026 a fost excelentă în regiunea Piedmont din nordul Italiei, dar în condițiile în care cramele vinificatorilor sunt deja destul de pline, producătorii au decis să își reducă volumele de producție, transmite AFP. 'Am început culesul la sfârșitul lunii iulie, ceea ce este fără pre
Interzicerea exporturilor de motorină americană ar crește incertitudinea pe piață (expert)
O interzicere a exporturilor de motorină americană, așa cum a sugerat Donald Trump, ar duce la o volatilitate și incertitudine mai mare pe piețele energetice globale, a estimat un expert de la banca americană de investiții Goldman Sachs pentru mai multe canale media, inclusiv AFP. 'În prezent, exporturile SUA de motorină sunt de aproximativ 1,2 milio
Uniunea Europeană este deschisă la ideea amânării normelor comunitare privind emisiile de metan
Uniunea Europeană a deschis, vineri, calea pentru o amânare, cu un an, a normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili, o solicitare formulată recent de președintele Franței, Emmanuel Macron, ca răspuns la creșterea prețurilor la energie, dar denunțată de ONG-urile de mediu, informează AFP.
ArcelorMittal închide cel mai mare combinat siderurgic din Ucraina după atacurile rusești
Grupul siderurgic ArcelorMittal a anunțat vineri că a oprit activitatea la complexul său siderurgic Krivoi Rog din Ucraina, care până acum a continuat să funcționeze în pofida războiului declanșat de Rusia, transmite AFP. Combinatul de la Krivoi Rog, cea mai mare oțelărie din Ucraina, amplasată în apropiere de orașul natal al
Comisia Europeană cere României implementarea Directivei privind combaterea spălării banilor
Comisia Europeană a anunțat vineri că a decis să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea de scrisori de punere în întârziere unui grup de 18 state membre, inclusiv României, pentru că nu au notificat complet măsurile naționale de transpunere a anumitor dispoziții din a șasea Directivă privind combaterea spă
CE solicită României transpunerea normelor privind piața hidrogenului și a gazelor decarbonizate
Comisia Europeană a trimis vineri României și altor 25 de state membre scrisori de punere în întârziere pentru netranspunerea integrală a Directivei UE reformulate 2024/1788 privind hidrogenul și gazele decarbonizate, informează un comunicat al Executivului comunitar. Celelalte state vizate sunt: Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germ
Comisia Europeană cere României transpunerea integrală a noilor norme privind organizarea pieței de energie electrică
Comisia Europeană a anunțat vineri că a decis să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, prin trimiterea de scrisori de punere în întârziere României și altor 17 state, pentru că nu au comunicat transpunerea integrală a noilor norme privind organizarea pieței de energie electrică referitoare la libera alegere a fu
Volkswagen recheamă la service peste 2,8 milioane de vehicule din cauza unei probleme la direcție
Constructorul auto german Volkswagen va rechema la service peste 2,8 milioane de vehicule mărcile VW și Audi vândute la nivel mondial, dintre care o treime în Germania, din cauza riscului de coroziune la sistemul de direcție, arată un comunicat publicat vineri de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite AFP.
Eurostat: România, printre statele UE cu cea mai mare creștere a prețurilor pachetelor de vacanță, în august
Prețurile pachetelor de vacanță în Uniunea Europeană au fost cu 3,2% mai ridicate în august 2026 decât în august 2025, în linie cu rata inflației (3,2%), în timp ce tarifele pentru transportul aerian de pasageri au scăzut cu 0,4%, rămânând mult sub nivelul inflației, arată
Eurostat: 3.367 angajați din UE au decedat în 2024 în urma accidentelor de muncă
Numărul accidentelor de muncă mortale în Uniunea Europeană s-a situat în 2024 la 3.367, o creștere de 1,4% (45 decese) comparativ cu 2023, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Au existat de
Germania: Încrederea consumatorilor scade în septembrie, pe fondul majorării costurilor cu energia
Încrederea consumatorilor din Germania a înregistrat un declin brusc în septembrie, pe fondul majorării costurilor cu energia, care afectează evoluția celei mai mari economii europene, arată rezultatele studiului publicat vineri de Institutul GfK și de Institutul Nuremberg pentru decizii de piață (NIM), transmit DPA și Reuters.
Uniunea Europeană cere Marii Britanii să majoreze taxele vamale impuse mașinilor din China (FT)
Bruxelles-ul i-a transmis premierului britanic Andy Burnham că Regatul Unit trebuie să majoreze taxele vamale impuse mașinilor din China și să se armonizeze mai bine cu politica comercială a UE pentru a evita barierele impuse importurilor cheie prin legislația ''Made in Europe'', a anunțat vineri Financial Times (FT), transmite Reuters.
Airbus anunță o problemă la avioanele A321neo, dar dă asigurări că nu există niciun risc pentru siguranță
Grupul aeronautic european Airbus a anunțat joi că a identificat o ''problemă de calitate'' la structura fuzelajului unor modele A321neo, dar este ținută sub control, iar avioanele pot continua să opereze, neexistând niciun risc pentru siguranță, transmite Reuters. Surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au declarat
SUA: Reprezentanții industriei îi cer lui Trump să nu blocheze exporturile de motorină
Peste 30 de organizații care reprezintă sectorul petrolier american, precum și camere de comerț federale și locale, i-au cerut președintelui Donald Trump să nu interzică exporturile de motorină americană, considerând că o astfel de măsură ar duce la o creștere a prețurilor și la probleme de aprovizionare, transmite AFP. Șeful statului s-













