UE anchetează practicile Google în domeniul publicităţii
Autoritatea europeană de reglementare în domeniul concurenţei încearcă să obţină informaţii de la companiile de publicitate cu privire la practicile Google în domeniul publicităţii, arată un document al Comisiei Europene consultat de Reuters.
Google, cel mai mare motor de căutare online din lume, a primit în ultimii trei ani amenzi în valoare totală de 8,25 miliarde de euro pentru că şi-a blocat rivalii în achiziţiile online, smartphone-urile Android şi publicitatea online.
În prezent, grupul american este vizat de două investigaţii ale UE cu privire la practicile sale în domeniul colectării de date şi publicităţii. "Comisia investighează modul în care Google colectează şi utilizează date. Investigaţia acoperă toate serviciile Google, inclusiv publicitatea digitală şi lanţul ad tech", a precizat Executivul comunitar. De asemenea, UE vrea să ştie dacă firmele de publicitate au primit reduceri de preţuri dacă au utilizat intermediarii Google care permit firmelor de publicitate sau agenţiilor de media să cumpere spaţiu pentru publicitate de la mai multe surse.
În replică, Google susţine că discută cu Comisia şi alte părţi despre modificarea politicilor sale de publicitate şi va continua să facă acest lucru. Potrivit Google "ad tech ajută site-urile de Internet şi aplicaţiile să facă bani şi de asemenea ajută partenerii din domeniul publicităţii să ajungă la consumatori şi să îşi crească afacerile".
Google şi Facebook controlează împreună peste jumătate din cheltuielile mondiale cu publicitate pe Internet. Ambele companii sunt vizate în prezent de un proces în SUA pentru acordul pe care l-au încheiat în 2018 care oferă companiilor de publicitate care sunt clienţii ai Facebook opţiunea de a plasa mesaje publicitate pe reţeaua partenerilor Google. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prețurile de referință la gaze în Europa au trecut de 100 de euro pe MWh
Prețurile de referință la gaze naturale pe piața europeană au depășit, miercuri, pragul de 100 de euro pe megawat-oră, pentru prima dată după luna decembrie 2022, impulsionate de războiul din Orientul Mijlociu și gradul redus de umplere a depozitelor în pragul iernii, informează Reuters. În jurul orei 14:05 GMT, la bursa TTF de la
Prețurile mondiale ale alimentelor vor crește cu 18% între 2025 și 2027, estimează Banca Mondială
Banca Mondială estimează că prețurile mondiale ale alimentelor vor crește cu 18% între 2025 și 2027, instituția cu sediul la Washington explicând această majorare prin dificultățile de aprovizionare provocate de războaie, precum și prin efectele prognozate ale unui fenomen meteo El Nino excepțional în această iarnă, informează AFP.
Rețeaua feroviară de mare viteză din Spania este cea mai mare din Europa (analiză)
Cu o lungime de 3.993 de kilometri, dintre care 3.225 de kilometri rezervați special pentru viteze care depășesc 250 km/h, rețeaua feroviară de mare viteză din Spania este cea mai mare din Europa și este intens utilizată, conform celor mai recente statistici europene, informează AFP. De la liberalizarea serviciilor de transport feroviar de mar
Danemarca analizează interzicerea puilor cu creștere rapidă
Ministrul danez al Agriculturii, Christian Rabjerg Madsen, a anunțat, miercuri, că dorește să introducă o interdicție privind creșterea așa-numiților 'pui turbo', păsări cu creștere ultra-rapidă, la nivel național și, în cele din urmă, la nivel european, informează AFP. 'Vreau să lucrez pentru o interdicție națională, dar est
Franța: Șampania produsă din recolta de struguri din 2026 va putea avea un conținut de alcool de peste 13 %
Șampania produsă în Franța din recolta de struguri din această vară va putea avea, în mod excepțional, un conținut de alcool de peste 13%, au anunțat, miercuri, autoritățile de la Paris, în urma unei derogări acordate producătorilor la începutul lunii septembrie, din cauza caniculei estivale, informează AFP. 'Vinuri
Explozia tarifelor pentru închirierea de tancuri petroliere a majorat de 10 ori profitul gigantului saudit Bahri
Bahri, principala companie de transport maritim din Arabia Saudită, a raportat o creștere de zece ori a profitului în al treilea trimestru, divizia sa de transport petrolier beneficiind de explozia tarifelor pentru închirierea de tancuri petroliere în contextul războiului din Iran, transmite Bloomberg. Într-un comunicat
Primarul Romei exclude o taxă de intrare pentru turiști, similară celei din Veneția
Roma își poate păstra cel mai bine centrul său istoric, vechi de 3.000 de ani, prin măsuri precum restricționarea închirierilor pe termen scurt, mai degrabă decât prin majorarea taxelor impuse vizitatorilor, a declarat primarul Roberto Gualtieri, într-un interviu acordat Bloomberg. 'Nu ar avea niciun sens să introdu
BTA: Bulgaria a obținut sprijin pentru cultivarea trandafirilor și solicită prelungirea ajutorului național tranzitoriu și după 2027
Bulgaria a obținut sprijin pentru cultivarea trandafirilor și a solicitat continuarea ajutorului național tranzitoriu și după anul 2027, în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) a Uniunii Europene, a anunțat marți Ministerul Agriculturii și Alimentației de la Sofia, transmite BTA. Ministrul bulgar al Agriculturii, Plamen Abrovski, a rid
EFE: Europa își face rău singură prin sancțiunile impuse gazelor rusești, spune Putin
Uniunea Europeană (UE) își face rău singură, dar face rău și pieței globale prin sancțiunile impuse gazelor rusești, a afirmat marți președintele rus Vladimir Putin într-o intervenție la Forumul Țărilor Exportatoare de Gaze (GECF), cunoscut sub numele de ''OPEC al gazelor'', transmite EFE. ''În ultimii
India se pregătește să exporte mai multă motorină odată cu extinderea capacităților de rafinare
Exporturile de motorină ale Indiei urmează să crească semnificativ începând cu 2027, ceea ce va conferi acestei țări un rol mai important pe piețele globale, pe măsură ce rafinăriile de stat din India își extind capacitatea de procesare, au declarat marți, pentru Reuters, mai mulți reprezentanți din industrie. Acest lucru va
Decesele rutiere în UE au scăzut în 2025; Bulgaria și România au în continuare cele mai periculoase drumuri din UE
Comisia Europeană a publicat, marți, cifrele finale privind decesele rutiere în 2025, raportând 19.350 de decese cauzate de accidente rutiere, o scădere de 3% față de 2024 și un declin de 15% față de 2019, ceea ce înseamnă cu 580 mai puține decese pe drumurile europene în comparație cu 2024 și cu 3.400 mai puține în comparație cu 2019, i
Bruxelles-ul prezintă un cadru de reziliență la schimbările climatice pentru o Europă mai bine pregătită și protejată
Comisia Europeană a prezentat, marți, un cadru pentru reziliența UE la schimbările climatice, menit să consolideze capacitatea Europei de a anticipa, de a se pregăti și de a gestiona riscurile climatice, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. 75% dintre europeni locuiesc în orașe și zone urbane și simt direct impactu
O treime dintre angajați ar refuza o promovare, pentru liniștea lor sufletească (sondaj)
O treime dintre angajați ar refuza o promovare dacă aceasta ar implica mai mult stres, mai multe responsabilități și mai puțin timp liber, relevă un sondaj publicat de un portal de locuri de muncă din Croația, relatează marți agenția Hina. Sondajul portalului croat de angajări MojPosao relevă că 33% dintre respondenți ar prefera mai degrabă să dea prioritate v
Avansul capacităților mondiale de producție de energie regenerabile va încetini în acest an, spune șeful IRENA
Capacitățile de producție a energiei regenerabile instalate la nivel mondial în acest an vor fi mai mici comparativ cu cele din anul precedent, pentru prima dată în ultimii cinci ani, din cauza rețelelor de transport inadecvate și a barierelor comerciale, a declarat marți directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Regenerabilă (IRENA), Francesco
UE urmărește extinderea accesului la piață pentru a contracara restricțiile comerciale, afirmă Merz în Singapore
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marți că Uniunea Europeană urmărește o colaborare mai strânsă în ceea ce privește accesul la piața deschisă, pentru a contracara restricțiile din comerțul global, inclusiv în relația cu Asia de Sud-Est și cu statele membre ale pactului comercial Acordul Cuprinzător și Progresiv pentru Parteneriatul Trans-Pacific (







