UE vrea să îşi asigure alte 300 de milioane de doze de vaccin Pfizer
Uniunea Europeană negociază cu firmele Pfizer şi BioNTech un acord care ar putea să îi dubleze stocurile de vaccin împotriva coronavirusului, în condiţiile în care ţările se grăbesc să imunizeze un număr suficient de mare de persoane pentru a contracara reapariţia virusului, transmite Bloomberg.
Potrivit unor surse din apropierea discuţiilor, noul contract ar urma să includă 100 de milioane de doze din vaccinul dezvoltat de Pfizer şi BioNTech, precum şi o opţiune pentru alte 200 de milioane de doze.
Demersurile UE de a-şi asigura noi doze din vaccinul Pfizer vin la o săptămână după ce Comisia Europeană a decis să îşi exercite o opţiunea de care dispunea pentru pentru a cumpăra o cantitate suplimentară de 100 de milioane de doze din vaccinul împotriva coronavirusului dezvoltat de Pfizer şi BioNTech. Comisia Europeană a comandat deja 200 de milioane de doze din acest vaccin.
Dacă va fi încheiat un nou acord, numărul total de doze de vaccin Pfizer aflate la dispoziţia UE va ajunge la 600 de milioane, adică un număr suficient pentru a vaccina două treimi din populaţia blocului comunitar pe baza unui regim de două doze.
Deşi UE a semnat acorduri de furnizare cu mai multe companii care urmează să îi furnizeze aproape două milioane de doze, doar vaccinul Pfizer-BioNTech a fost aprobat până acum de Autoritatea europeană de reglementare din domeniul medicamentelor. O decizie similară ar urma să fie emisă miercuri pentru vaccinul dezvoltat de compania americană Moderna Inc. UE are deja un contract pentru 160 milioane de doze de vaccin Moderna.
"Avem discuţii cu privire la modul în care putem furniza noi doze de vaccin din Europa şi pentru Europa în acest an", a declarat directorul general de la BioNTech, Ugur Sahin.
Bloomberg precizează însă că deocamdată nu s-a ajuns la un acord, iar numărul final de doze ar putea să sufere modificări.
În total, UE a semnat acorduri pentru 1,3 miliarde doze de vaccin cu companiile Pfizer/BioNTech, Moderna, Johnson & Johnson, AstraZeneca/Oxford, Sanofi/GSK şi CureVac, beneficiind şi de opţiuni pentru a achiziţiona alte 660 milioane de doze. Însă testele clinice pentru vaccinurile dezvoltate de AstraZeneca şi Sanofi au întâmpinat întârzieri, iar vaccinul dezvoltat de CureVac nu a ajuns încă în etapa testelor. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prețurile de referință la gaze în Europa au trecut de 100 de euro pe MWh
Prețurile de referință la gaze naturale pe piața europeană au depășit, miercuri, pragul de 100 de euro pe megawat-oră, pentru prima dată după luna decembrie 2022, impulsionate de războiul din Orientul Mijlociu și gradul redus de umplere a depozitelor în pragul iernii, informează Reuters. În jurul orei 14:05 GMT, la bursa TTF de la
Prețurile mondiale ale alimentelor vor crește cu 18% între 2025 și 2027, estimează Banca Mondială
Banca Mondială estimează că prețurile mondiale ale alimentelor vor crește cu 18% între 2025 și 2027, instituția cu sediul la Washington explicând această majorare prin dificultățile de aprovizionare provocate de războaie, precum și prin efectele prognozate ale unui fenomen meteo El Nino excepțional în această iarnă, informează AFP.
Rețeaua feroviară de mare viteză din Spania este cea mai mare din Europa (analiză)
Cu o lungime de 3.993 de kilometri, dintre care 3.225 de kilometri rezervați special pentru viteze care depășesc 250 km/h, rețeaua feroviară de mare viteză din Spania este cea mai mare din Europa și este intens utilizată, conform celor mai recente statistici europene, informează AFP. De la liberalizarea serviciilor de transport feroviar de mar
Danemarca analizează interzicerea puilor cu creștere rapidă
Ministrul danez al Agriculturii, Christian Rabjerg Madsen, a anunțat, miercuri, că dorește să introducă o interdicție privind creșterea așa-numiților 'pui turbo', păsări cu creștere ultra-rapidă, la nivel național și, în cele din urmă, la nivel european, informează AFP. 'Vreau să lucrez pentru o interdicție națională, dar est
Franța: Șampania produsă din recolta de struguri din 2026 va putea avea un conținut de alcool de peste 13 %
Șampania produsă în Franța din recolta de struguri din această vară va putea avea, în mod excepțional, un conținut de alcool de peste 13%, au anunțat, miercuri, autoritățile de la Paris, în urma unei derogări acordate producătorilor la începutul lunii septembrie, din cauza caniculei estivale, informează AFP. 'Vinuri
Explozia tarifelor pentru închirierea de tancuri petroliere a majorat de 10 ori profitul gigantului saudit Bahri
Bahri, principala companie de transport maritim din Arabia Saudită, a raportat o creștere de zece ori a profitului în al treilea trimestru, divizia sa de transport petrolier beneficiind de explozia tarifelor pentru închirierea de tancuri petroliere în contextul războiului din Iran, transmite Bloomberg. Într-un comunicat
Primarul Romei exclude o taxă de intrare pentru turiști, similară celei din Veneția
Roma își poate păstra cel mai bine centrul său istoric, vechi de 3.000 de ani, prin măsuri precum restricționarea închirierilor pe termen scurt, mai degrabă decât prin majorarea taxelor impuse vizitatorilor, a declarat primarul Roberto Gualtieri, într-un interviu acordat Bloomberg. 'Nu ar avea niciun sens să introdu
BTA: Bulgaria a obținut sprijin pentru cultivarea trandafirilor și solicită prelungirea ajutorului național tranzitoriu și după 2027
Bulgaria a obținut sprijin pentru cultivarea trandafirilor și a solicitat continuarea ajutorului național tranzitoriu și după anul 2027, în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC) a Uniunii Europene, a anunțat marți Ministerul Agriculturii și Alimentației de la Sofia, transmite BTA. Ministrul bulgar al Agriculturii, Plamen Abrovski, a rid
EFE: Europa își face rău singură prin sancțiunile impuse gazelor rusești, spune Putin
Uniunea Europeană (UE) își face rău singură, dar face rău și pieței globale prin sancțiunile impuse gazelor rusești, a afirmat marți președintele rus Vladimir Putin într-o intervenție la Forumul Țărilor Exportatoare de Gaze (GECF), cunoscut sub numele de ''OPEC al gazelor'', transmite EFE. ''În ultimii
India se pregătește să exporte mai multă motorină odată cu extinderea capacităților de rafinare
Exporturile de motorină ale Indiei urmează să crească semnificativ începând cu 2027, ceea ce va conferi acestei țări un rol mai important pe piețele globale, pe măsură ce rafinăriile de stat din India își extind capacitatea de procesare, au declarat marți, pentru Reuters, mai mulți reprezentanți din industrie. Acest lucru va
Decesele rutiere în UE au scăzut în 2025; Bulgaria și România au în continuare cele mai periculoase drumuri din UE
Comisia Europeană a publicat, marți, cifrele finale privind decesele rutiere în 2025, raportând 19.350 de decese cauzate de accidente rutiere, o scădere de 3% față de 2024 și un declin de 15% față de 2019, ceea ce înseamnă cu 580 mai puține decese pe drumurile europene în comparație cu 2024 și cu 3.400 mai puține în comparație cu 2019, i
Bruxelles-ul prezintă un cadru de reziliență la schimbările climatice pentru o Europă mai bine pregătită și protejată
Comisia Europeană a prezentat, marți, un cadru pentru reziliența UE la schimbările climatice, menit să consolideze capacitatea Europei de a anticipa, de a se pregăti și de a gestiona riscurile climatice, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. 75% dintre europeni locuiesc în orașe și zone urbane și simt direct impactu
O treime dintre angajați ar refuza o promovare, pentru liniștea lor sufletească (sondaj)
O treime dintre angajați ar refuza o promovare dacă aceasta ar implica mai mult stres, mai multe responsabilități și mai puțin timp liber, relevă un sondaj publicat de un portal de locuri de muncă din Croația, relatează marți agenția Hina. Sondajul portalului croat de angajări MojPosao relevă că 33% dintre respondenți ar prefera mai degrabă să dea prioritate v
Avansul capacităților mondiale de producție de energie regenerabile va încetini în acest an, spune șeful IRENA
Capacitățile de producție a energiei regenerabile instalate la nivel mondial în acest an vor fi mai mici comparativ cu cele din anul precedent, pentru prima dată în ultimii cinci ani, din cauza rețelelor de transport inadecvate și a barierelor comerciale, a declarat marți directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Regenerabilă (IRENA), Francesco
UE urmărește extinderea accesului la piață pentru a contracara restricțiile comerciale, afirmă Merz în Singapore
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marți că Uniunea Europeană urmărește o colaborare mai strânsă în ceea ce privește accesul la piața deschisă, pentru a contracara restricțiile din comerțul global, inclusiv în relația cu Asia de Sud-Est și cu statele membre ale pactului comercial Acordul Cuprinzător și Progresiv pentru Parteneriatul Trans-Pacific (







