Comitetul Financiar şi Monetar al FMI va avea pentru prima dată o femeie drept preşedinte
Comitetul Financiar şi Monetar (CMFI), forul de conducere al Fondului Monetar Internaţional, a ales-o joi pe Magdalena Andersson, ministrul Finanţelor din Suedia, pentru a prelua postul de preşedinte al CMFI, transmite AFP.
Andersson va fi prima femeie în postul de preşedinte al CMFI şi va avea un mandat de trei ani, începând din data de 18 ianuarie 2021. Ea îi va succeda în funcţie lui Lesetja Kganyago, guvernatorul Băncii centrale din Africa de Sud.
Acest comitet compus din 24 de membri, guvernatori ai băncilor centrale şi miniştri de Finanţe, este principalul organ de conducere al instituţiei financiare internaţionale şi în mod normal se reuneşte de două ori pe an cu ocazia reuniunilor de primăvară şi de toamnă ale FMI. Cele două reuniuni din 2020 au fost în format virtual, din cauza pandemiei de Covid-19. Următoarea reuniune este prevăzută a avea loc la Washington în data de 10 aprilie 2021.
Odată cu Magdalena Andersson, un european va ocupa din nou postul de preşedinte al CMFI, pentru prima dată după mai mult de 12 ani. Tommaso Padoa-Schioppa, fostul ministru de Finanţe al Italiei, a prezidat CMFI pentru o scurtă perioadă de timp între lunile octombrie 2007 şi mai 2008, iar înaintea lui postul a fost deţinut timp de aproape un deceniu de Gordon Brown, fostul ministru de Finanţe şi premier al Marii Britanii.
Andersson este ministru de Finanţe al Suediei începând din luna octombrie 2014 şi anterior a ocupat mai multe poziţii importante în guvern. De asemenea, Andersson a făcut parte din consiliile de administraţie ale mai multor bănci multilaterale de dezvoltare, inclusiv la Banca Mondială. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UE și-a majorat excedentul balanței comerciale din schimburile cu produse agroalimentare în primul semestru
Sectorul agroalimentar din Uniunea Europeană și-a îmbunătățit balanța comercială pozitivă în primele șapte luni ale anului 2026, când a înregistrat un excedent cumulat de 23,9 miliarde de euro, cu 1,4 miliarde de euro peste excedentul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, arată cel mai recent raport privind comerțul agroalimenta
Scumpirea motorinei a făcut autocamioanele electrice mai ieftine decât cele diesel pe piețe cheie din UE
Explozia prețului motorinei, ca urmare a războiului din Iran, a contribuit la transformarea autocamioanelor electrice într-o opțiune mai ieftină (ca achiziție și operare) față de modelele diesel pe șase piețe importante din Uniunea Europeană, piețe care reprezintă aproape jumătate din vânzările de camioane noi din blocul comunitar, arată o analiză realizată de ON
Siria începe livrările de produse petroliere către Irak
Siria, devenită de la începutul războiului din Orientul Mijlociu o răscruce de tranzit energetic, a început în această săptămână livrările de produse petroliere către Irak, a anunțat duminică agenția oficială SANA, citată de AFP. În sens invers, Bagdadul folosește aceeași rută pentru a exporta o parte din țițeiul
Armani este dispus să atragă mai mulți investitori în vânzarea participației de 15% (directorul general)
Grupul italian de lux Armani este dispus să atragă mai mulți investitori în vânzarea participației de 15% prevăzută în testamentul fondatorului casei de modă, Giorgio Armani, a anunțat, duminică, directorul general Giuseppe Marsocci, transmite Reuters. 'Nu este bătut în cuie că trebuie să fie un singur investitor
Producătorii de vin din Italia reduc producția chiar dacă au avut o recoltă de 'cinci stele' în acest an
Recolta de struguri din 2026 a fost excelentă în regiunea Piedmont din nordul Italiei, dar în condițiile în care cramele vinificatorilor sunt deja destul de pline, producătorii au decis să își reducă volumele de producție, transmite AFP. 'Am început culesul la sfârșitul lunii iulie, ceea ce este fără pre
Interzicerea exporturilor de motorină americană ar crește incertitudinea pe piață (expert)
O interzicere a exporturilor de motorină americană, așa cum a sugerat Donald Trump, ar duce la o volatilitate și incertitudine mai mare pe piețele energetice globale, a estimat un expert de la banca americană de investiții Goldman Sachs pentru mai multe canale media, inclusiv AFP. 'În prezent, exporturile SUA de motorină sunt de aproximativ 1,2 milio
Uniunea Europeană este deschisă la ideea amânării normelor comunitare privind emisiile de metan
Uniunea Europeană a deschis, vineri, calea pentru o amânare, cu un an, a normelor comunitare privind emisiile de metan care îi vizează pe importatorii de combustibili fosili, o solicitare formulată recent de președintele Franței, Emmanuel Macron, ca răspuns la creșterea prețurilor la energie, dar denunțată de ONG-urile de mediu, informează AFP.
ArcelorMittal închide cel mai mare combinat siderurgic din Ucraina după atacurile rusești
Grupul siderurgic ArcelorMittal a anunțat vineri că a oprit activitatea la complexul său siderurgic Krivoi Rog din Ucraina, care până acum a continuat să funcționeze în pofida războiului declanșat de Rusia, transmite AFP. Combinatul de la Krivoi Rog, cea mai mare oțelărie din Ucraina, amplasată în apropiere de orașul natal al
Comisia Europeană cere României implementarea Directivei privind combaterea spălării banilor
Comisia Europeană a anunțat vineri că a decis să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea de scrisori de punere în întârziere unui grup de 18 state membre, inclusiv României, pentru că nu au notificat complet măsurile naționale de transpunere a anumitor dispoziții din a șasea Directivă privind combaterea spă
CE solicită României transpunerea normelor privind piața hidrogenului și a gazelor decarbonizate
Comisia Europeană a trimis vineri României și altor 25 de state membre scrisori de punere în întârziere pentru netranspunerea integrală a Directivei UE reformulate 2024/1788 privind hidrogenul și gazele decarbonizate, informează un comunicat al Executivului comunitar. Celelalte state vizate sunt: Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germ
Comisia Europeană cere României transpunerea integrală a noilor norme privind organizarea pieței de energie electrică
Comisia Europeană a anunțat vineri că a decis să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, prin trimiterea de scrisori de punere în întârziere României și altor 17 state, pentru că nu au comunicat transpunerea integrală a noilor norme privind organizarea pieței de energie electrică referitoare la libera alegere a fu
Volkswagen recheamă la service peste 2,8 milioane de vehicule din cauza unei probleme la direcție
Constructorul auto german Volkswagen va rechema la service peste 2,8 milioane de vehicule mărcile VW și Audi vândute la nivel mondial, dintre care o treime în Germania, din cauza riscului de coroziune la sistemul de direcție, arată un comunicat publicat vineri de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite AFP.
Eurostat: România, printre statele UE cu cea mai mare creștere a prețurilor pachetelor de vacanță, în august
Prețurile pachetelor de vacanță în Uniunea Europeană au fost cu 3,2% mai ridicate în august 2026 decât în august 2025, în linie cu rata inflației (3,2%), în timp ce tarifele pentru transportul aerian de pasageri au scăzut cu 0,4%, rămânând mult sub nivelul inflației, arată
Eurostat: 3.367 angajați din UE au decedat în 2024 în urma accidentelor de muncă
Numărul accidentelor de muncă mortale în Uniunea Europeană s-a situat în 2024 la 3.367, o creștere de 1,4% (45 decese) comparativ cu 2023, arată datele publicate vineri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Au existat de
Germania: Încrederea consumatorilor scade în septembrie, pe fondul majorării costurilor cu energia
Încrederea consumatorilor din Germania a înregistrat un declin brusc în septembrie, pe fondul majorării costurilor cu energia, care afectează evoluția celei mai mari economii europene, arată rezultatele studiului publicat vineri de Institutul GfK și de Institutul Nuremberg pentru decizii de piață (NIM), transmit DPA și Reuters.













