S&P Global avertizează că urmează un al doilea val de retrogradări pentru ratingurile suverane
Unele din cele mai mari economii ale lumii ar putea să sufere o retrogradare a ratingului suveran sau ar putea să fie avertizate că urmează să fie retrogradate în lunile următoare, în cel de al doilea val global de revizuiri care au legătură cu criza coronavirusului, a avertizat vineri directorul diviziei de ratinguri suverane de la agenţia S&P Global, Roberto Sifon-Arevalo, transmite Reuters.
Potrivit acestuia, costul colosal al susţinerii sistemelor de sănătate, firmelor şi muncitorilor de la debutul pandemiei a degradat profund finanţele publice ale unor ţări.
Agenţia de evaluare financiară a retrogradat deja sau a revizuit perspectiva de rating pentru aproape 60 de ţări de la începutul acestui an, însă doar câteva din acestea au fost state bogate care aveau un rating ridicat. Acest lucru ar putea să se schimbe în condiţiile în care unele din aceste state au acumulat datorii echivalente cu 15-20 puncte din PIB, o schimbare care în mod normal ar fi durat patru sau cinci ani, şi se îndreaptă spre cheltuieli mai mari şi în următorii trei-cinci ani.
"Este vorba de ratinguri din UE sau de ţări puternic dezvoltate precum Japonia, Marea Britanie sau SUA, care au fost capabile să implementeze măsuri fiscale şi pachete monetare destul de mari pentru a se apăra. Principalul punct pe care îl urmărim este direcţia în care se îndreaptă lucrurile în viitor. Dacă vedem că traiectoria se îndreaptă spre o direcţie structural diferită, atunci veţi vedea acolo unele mişcări de rating", a spus Sifon-Arevalo.
Un număr total de 31 de ţări, aproape un sfert din numărul total de ţări cărora S&P le atribuie un rating suveran, au o perspectivă "negativă" de rating, ceea ce în majoritatea cazurilor conduce la o retrogradare. Printre marile economii care au o perspectivă "negativă" de rating se numără Australia, care beneficiază de un rating "AAA", Italia şi Mexic, care au un rating "BBB", şi Spania, care un rating "A".
"Efectuăm revizuiri. Acum şi în lunile următoare vom continua să facem acest lucru. Într-o primă fază vor fi modificări de perspectivă. Este vorba de acele ţări care este posibil ca, în câţiva ani, să revină la perspective stabile. Dar vor fi cele care nu vor reveni la stabil şi vor coborî pe scara de ratinguri", a adăugat Sifon-Arevalo.
România beneficiază de rating favorabil investiţilor din partea agenţiilor internaţionale de evaluare financiară, acesta situându-se însă cu numai o treaptă peste calificativul "junk" (nerecomandat). Perspectiva de rating este negativă. Cu toate acestea, la finele lunii trecute ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat că se aşteaptă ca agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) să păstreze ratingul României în decembrie, menţionând că obiectivul său este ca ţara să treacă la o perspectivă stabilă pentru economie. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: Standard and Poor's/Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Creștere peste așteptări a economiei germane în trimestrul al treilea
Germania, cea mai importantă economie europeană, a înregistrat o creștere peste așteptări în trimestrul al treilea, în contextul în care scăderea exporturilor a fost compensată de chletuielile mai mari ale statului și gospodăriilor, a anunțat vineri Oficiul federal de statistică (Destatis), informează AFP. Potrivit datelor ajustate &ici
Economia Franței s-a 'oprit' și va 'intra în zid' dacă nu va fi redus deficitul, avertizează ministrul francez de finanțe
Economia franceză, în prezent cu creșterea oprită, va putea reporni numai dacă va surveni redresarea preconizată de guvern prin proiectul de buget pentru anul 2027, a avertizat vineri ministrul francez al economiei și finanțelor, Roland Lescure, potrivit AFP. 'Sunt deja trei trimestre de când creșterea nu vine la întâlnire', a s
Un miliardar ceh oferă 30 de miliarde de euro pentru firma care produce ochelarii Ray-Ban
Miliardarul ceh Michal Strnad a oferit aproximativ 30 de miliarde de euro pentru a achiziționa holdingul care deține, printre altele, producătorul de ochelari EssilorLuxottica SA, informează Bloomberg. Propunerea lui Strnad, care a făcut avere în industria armamentului, evaluează holdinul Delfin Sarl la 30% sub valoarea activelor sale nete, conform unei
Activitatea porturilor europene este perturbată de o grevă a docherilor
Lucrătorii portuari din 22 de țări vor intra vineri în grevă, protestând față de război și de utilizarea porturilor pentru exportul de armament, într-o acțiune care potrivit organizatorilor ar putea perturba peste 40% din traficul de mărfuri din Marea Mediterană și ar putea bloca transporturi de mărfuri în valoare de peste două miliarde de dolari, tra
Cu o singură excepție, agențiile UE au trecut testul auditorilor
Auditorii europeni au exprimat opinii fără rezerve pentru toate agențiile UE, cu excepția Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT), care a primit opinii cu rezerve din cauza unor deficiențe legate de conturile și plățile sale, arată auditul anual efectuat de Curtea de Conturi Europeană. Bilanțul pentru 2025 este unul pozitiv: 42 di
Lagarde spune că demisionează pentru a putea vorbi liber pe subiecte care nu țin de politica monetară
Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat joi că a decis să demisioneze din funcție cu opt luni înainte de expirarea mandatului său, pentru a putea vorbi mai liber despre chestiuni care nu țin de politica monetară, transmite Reuters. În vârstă de 70 de ani, Christine Lagarde se află la conducerea BCE
Pentru a aduce bani la buget, premierul Italiei introduce plăcuțele de înmatriculare personalizate
Guvernul Italiei va permite automobiliștilor să își personalizeze plăuțele de înmatriculare ale vehiculelor, o măsură menită să aducă noi venituri la buget care urmează exemplul altor țări, precum SUA și Marea Britanie, transmite Reuters. Premierul Giorgia Meloni a anunțat această măsură miercuri, cu ocazia prezentării proiectului
BCE menține dobânda de referință la 2,5%, în pofida inflației ridicate
Banca Centrală Europeană (BCE) a menținut, joi, nemodificată dobânda de referință, o decizie așteptată de analiști dar care a fost eclipsată de anunțul anterior privind demisia președintei Christine Lagarde la data de 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de data la care se încheie în mod normal mandatul său, transmite AFP.
Economia americană a înregistrat o creștere peste așteptări în trimestrul al treilea
Ritmul de creștere a economiei americane a accelerat în trimestrul al treilea, pe măsură ce cheltuielie solide ale consumatorilor și investițiile firmelor în echipamente care au legătură cu Inteligența Artificială au contracarat impactul prețurilor mai mari ale petrolului, provocate de conflictul din Orientul Mijlociu, transmite Reuters.
Producătorii de bere încep să resimtă efectele războiului prelungit din Iran
Cei mai importanți producători europeni de bere, inclusiv Anheuser-Busch InBev, au avertizat săptămâna aceasta că majorarea costurilor provocată de conflictul din Orientul Mijlociu începe să le afecteze profiturile, sau o va face în lunile următoare, pe măsură ce expiră contractele de acoperire a riscurilor (-hedging-nr.) care îi protejau p&ac
Statele membre UE sunt invitate să participe la cea de-a doua rundă de cereri de propuneri în cadrul SAFE
Comisia Europeană a invitat, joi, statele membre să participe la cea de-a doua rundă a instrumentului 'Acțiunea pentru securitatea Europei' (SAFE), care beneficiază de o alocare de 21,3 miliarde euro, potrivit unui comunicat de presă al Executivului comunitar. Această a doua cerere de propuneri va fi deschisă tuturor statelor membre. După ce va primi s
Comercianții francezi vor putea deschide magazinele și duminica pentru a recupera pierderile provocate de distrugeri
Afectați de violențele și distrugerile care au avut loc cu prilejul demonstrațiilor din ultimele două weekenduri, comercianții francezi au cerut permisiunea de a deschide magazinele și în zilele de duminică până la Crăciun, pentru a recupera o parte din pierderi, și au primit un răspuns favorabil din partea Guvernului de la Paris, transmite AFP. Pe
Christine Lagarde confirmă că va pleca de la BCE înainte de încheierea mandatului
Președinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, va demisiona din funcție la data de 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de data la care se încheie în mod normal mandatul său, sfârșitul lunii octombrie 2027, a anunțat joi BCE, transmite AFP. 'Christine Lagarde, a informat astăzi Consiliul Guvernatorilor și pe
Groenlanda a inaugurat un nou aeroport internațional în vestul insulei
Un nou aeroport internațional a fost deschis joi la Ilulissat, al treilea oraș din Groenlanda, renumit pentru fiordul său inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, în ideea de a conecta mai bine această vastă insulă arctică cu restul lumii, informează AFP. Noul aeroport are o pistă de 2.200 de metri, capabilă să găzduiască aeronave de mari dimensiuni,
Veniturile Renault au crescut în trimestrul al treilea chiar dacă volumele de vânzări au scăzut
Grupul auto francez Renault a raportat joi o creștere peste așteptări a veniturilor în trimestrul al treilea, grație vânzărilor mai mari de automobile electrice pe piețe importante, precum Franța, care au contracarat diminuarea generală a volumelor de vânzări și presiunile asupra prețurilor venite din partea concurenților chinezi, informează Reuters.











