Banca Mondială estimează că explozia din portul Beirut a provocat pierderi de peste opt miliarde de dolari

Explozia din portul Beirut a provocat pagube materiale şi pierderi economice cuprinse între 6,7 şi 8,1 miliarde de dolari, iar Libanul are nevoie urgent de 605 până la 760 milioane de dolari pentru a-şi reveni, se arată într-o estimare publicată luni de Banca Mondială, informează AFP.
Explozia de la 4 august, în urma căreia s-a ridicat un nor gros de fum în formă de ciupercă, a ucis 178 de persoane şi a rănit alte 6.000 şi a provocat pagube materiale cuprinse între 3,8 şi 4,6 miliarde de dolari, în timp ce pierderile economice, rezultate ca urmare a diminuării producţiei în diferite sectoare ale economiei, se situează între 2,9 şi 3,5 miliarde de dolari, potrivit rezultatelor unei evaluări rapide a pagubelor şi nevoilor realizată în comun de ONU şi Uniunea Europeană între 5 şi 31 august.
Sectoarele cele mai grav afectate sunt cel al locuinţelor, al transporturilor şi al patrimoniului cultural (precum aşezămintele religioase şi site-urile arheologice, monumentele naţionale, teatrele, arhivele, bibliotecile şi alte monumente), precizează Banca Mondială, într-un raport publicat înaintea vizitei preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron în Liban.
Instituţia de la Washington a estimat nevoile de reconstrucţie imediată (până la finele anului) între 650 şi 760 milioane de dolari, iar cele pentru anul 2021 între 1,18 şi 1,46 miliarde de dolari. Cel mai mult ar avea nevoie de ajutor sectorul transporturilor, urmat de cel al culturii şi locuinţelor.
Pe plan macroeconomic, Banca Mondială avertizează că "explozia a provocat trei efecte economice majore: pierderi de activitate economică cauzate de distrugerea fizică a capitalului, perturbarea schimburilor comerciale şi pierderea de venituri bugetare". Din aceste motive, potrivit previziunilor Băncii Mondiale, Produsul Intern Brut al Libanului ar urma să înregistreze o scădere suplimentară cu 0,4 puncte în 2020 şi cu 0,6 puncte anul viitor.
Înainte chiar de această explozie, Libanul se confrunta cu o criză pe mai multe planuri (economic, financiar şi monetar) care, agravată de efectele pandemiei de Covid-19, a determinat Banca Mondială să anticipeze un recul al PIB de 10,9% în 2020.
"Catastrofa nu doar că va exacerba contracţia activităţii economice, dar va agrava de asemenea şi sărăcia, care afecta deja 45% din populaţie înainte de explozie".
În condiţiile în care, ţinând cont de insolvabilitatea sa şi de lipsa de rezerve valutare, Libanul nu va putea cont decât pe ajutorul internaţional şi pe investiţiile private, "va trebui să pună în practică un program de reforme credibile pentru a combate corupţia şi a pune capăt controlului elitei", susţine organizaţia economică. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Război comercial: Bruxellesul amenință că va taxa giganții americani ai tehnologiei
Bruxellesul ar putea impozita giganții americani ai tehnologiei dacă negocierile nu reușesc să pună capăt războiului comercial lansat de Donald Trump, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un interviu pentru Financial Times publicat joi, scrie AFP. De când președintele american a impus taxe vamale la o
SUA: Deficitul bugetar a continuat să se adâncească
Deficitul public a crescut semnificativ în primele șase luni ale anului fiscal în Statele Unite, incluzând începutul noului mandat al președintelui Donald Trump care a promis că îl va reduce, potrivit datelor Departamentului Trezoreriei publicate joi, notează AFP. Donald Trump, învestit pe 20 ianuarie, l-a n
Trump afirmă că UE a fost 'foarte inteligentă' în răspunsul la taxele vamale
Președintele american Donald Trump a afirmat că Uniunea Europeană a fost 'foarte inteligentă' după ce a decis joi să suspende timp de 90 de zile riposta sa la taxele vamale americane, la o zi după ce președintele SUA luase o decizie similară cu privire la aplicarea acestor tarife, relatează AFP. 'Erau pregătiți să anunțe represalii și apoi
Taxe vamale: Trump avertizează că 'tranziția' va avea un 'cost'
Președintele american Donald Trump a avertizat joi că tranziția legată de politica sa de taxe vamale, care este deosebit de agresivă față de China, va avea 'un cost' și va pune 'probleme', în timp ce Wall Street este în declin, relatează AFP. 'Tranziția va avea un cost și va pune probleme, dar în cele din urmă aces
SUA: Camera Reprezentanților a aprobat o rezoluție bugetară favorabilă reducerilor de impozite cerute de Trump
Camera Reprezentanților SUA a adoptat miercuri o rezoluție bugetară care pune bazele extinderii reducerilor de impozite inițiate de președintele Donald Trump în 2017 în primul său mandat, în pofida opoziției tuturor democraților și chiar a unor congresmeni republicani, transmit agențiile AFP și Reuters. Rezoluția este un pas prelimina
Rata de reciclare a plasticului stagnează sub 10% din producția mondială (studiu)
Cantitatea de plastic reciclată stagnează la mai puțin de 10% din volumul total de plastic produs la nivel mondial, iar marea majoritate a plasticului nou este produs în continuare pe bază de combustibili fosili, arată rezultatele unui studiu publicat joi, transmite AFP. Cercetătorii de la Universitatea Tsinghua din Beijing susțin că doar 9,5% din cele 4
Taxele vamale impuse Chinei de SUA au ajuns la 145%
Taxele vamale impuse Chinei de SUA au ajuns la 145%, a confirmat joi Casa Albă, după ce președintele american Donald Trump le-a crescut succesiv în ultimele zile într-o spirală de represalii comerciale reciproce între cele două țări, relatează AFP. Casa Albă a publicat joi un decret, care precizează acest nivel al taxelor vamale și de asemene
Statele Unite argumentează la OMC că lipsa relațiilor comerciale reciproce i-a atrofiat industria
Statele Unite au declarat joi, în cadrul unei reuniuni a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), că lipsa relațiilor comerciale reciproce a cauzat atrofierea industriei sale, la o zi după ce președintele Donald Trump a suspendat timp de 90 de zile impunerea de tarife noi și crescute pentru restul lumii, informează EFE. Potrivit delegaț
SUA: Democrații încearcă să îl acuze pe Trump de delict de inițiat, pentru că a îndemnat la cumpărare de acțiuni înainte să suspende tarife
Mai mulți congresmeni democrați susțin că președintele Donald Trump ar fi putut comite un delict de inițiat prin încurajarea cumpărării de acțiuni înainte să anunțe miercuri suspendarea taxelor vamale suplimentare decise săptămâna trecută, anunț care a dus imediat la creșterea indicilor bursieri ce scăzuseră anterior, relatează joi AFP.
UE suspendă pentru 90 de zile taxele vamale împotriva SUA, după ce și Trump a suspendat taxele vamale suplimentare
Uniunea Europeană va amâna cu 90 de zile aplicarea taxelor vamale decise asupra importurilor din SUA, după ce președintele american Donald Trump a anunțat miercuri amânarea de asemenea cu 90 de zile a taxelor vamale suplimentare care depășesc nivelul taxei vamale de bază de 10% percepute asupra produselor importate de SUA, a anunțat joi președinta Comisiei Europe
Apple transportă tone de telefoane iPhone din India cu avionul pentru a ocoli tarifele lui Trump
Gigantul american din domeniul tehnologiei Apple a închiriat avioane cargo care să transporte până la 600 de tone de telefoane iPhone, adică aproximativ 1,5 milioane de telefoane, din India până în SUA, după ce a Apple a majorat producția în țara asiatică în ideea de a ocoli tarifele vamale suplimentare anunțate de președintele Donald Trum
Tarifele vamale americane vor împinge Germania spre stagnare în 2025, potrivit institutelor economice
Economia germană ar urma să cunoască o cvasi-stagnare în 2025, după doi ani de recesiune, au anunțat joi principalele institute economice din Germania, care și-au revizuit în jos, estimările pentru acest an, din cauza războiului comercial inițiat de Donald Trump, transmite AFP. Experții de la institutele DIW, IFO, IFW, IWH și RWI mizează în p
Uniunea Europeană și Ucraina prelungesc acordul privind transportul rutier până la sfârșitul anului 2025
Comisia Europeană (CE) a anunțat joi că UE și Ucraina și-au prelungit acordul privind transportul rutier până la 31 decembrie 2025, pentru a facilita accesul Ucrainei la piețele mondiale, prin facilitarea tranzitului prin țările UE și prin consolidarea legăturilor comerciale cu piața blocului comunitar, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar
Eurostat: Bulgaria, Ungaria, Letonia, România, cel mai redus salariu minim din UE
În ianuarie 2025, zece state membre UE aveau salarii minime sub 1.000 de euro pe lună: Bulgaria (551 euro), Ungaria (707 euro), Letonia (740 euro), România (814 euro), Slovacia (816 euro), Cehia (826 euro), Estonia (886 euro), Malta (961 euro), Grecia (968 euro) și Croația (970 euro), conform datelor publicate joi de Oficiul European pentru Statistică (Eu
Bursele europene cresc, pe fondul atenuării tensiunilor comerciale
Bursele europene au deschis joi în creștere semnificativă, după ce președintele Donald Trump a anunțat că suspendă, pe o perioadă de 90 de zile, unele taxe vamale care vizează alte țări, cu excepția Chinei, pentru a acorda timpul necesar oficialilor SUA pentru a negocia cu țările implicate, transmit DPA și Reuters. În ultimele zile