Comisia oferă statelor membre posibilitatea de a prelungi data limită de depunere a cererilor de plăţi în cadrul PAC
Comisia Europeană a decis să permită statelor membre să prelungească, cu o lună, data limită până la care fermierii pot depune cereri pentru plăţi directe şi anumite plăţi pentru dezvoltare rurală, având în vedere situaţia dificilă cu care se confruntă Uniunea Europeană, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Comisia precizează că prelungirea va fi posibilă pentru toţi fermierii eligibili din toate statele membre dar este la latitudinea statelor membre să decidă dacă vor utiliza sau nu această prelungire.
"Noua dată limită de depunere a cererilor de plată este 15 iunie 2020, în loc de 15 mai, ceea ce va da fermierilor o mai mare flexibilitate pentru a completa cererile în această perioadă dificilă şi fără precedent", informează Executivul comunitar.
În fiecare an, fermierii europeni depun cereri de plăţi în cadrul Politicii Agricole Comune (PAC). Ulterior autorităţile naţionale analizează cererile şi asigură controalele necesare. Plăţile în cadrul PAC sunt apoi distribuite la nivel naţional sau regional şi sunt rambursate de Comisia Europeană prin intermediul bugetului UE. AGERPRES / (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Negrescu: Avem nevoie de companii care investesc în tehnologie, de universități conectate la economie, de o administrație capabilă
România și UE au nevoie de companii care investesc în tehnologie, de universități conectate la economie, de o administrație capabilă să implementeze proiecte și de un sistem educațional care pregătește tinerii pentru profesiile viitorului, a declarat, luni, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, într-un mesaj video, în deschiderea B
Un atac cibernetic major afectează frigiderele magazinelor Delhaize, Carrefour și Spar din Belgia
Un atac cibernetic major a avut loc luni în Belgia, fiind afectate zeci de supermarketuri ale retailerilor Delhaize, Carrefour și Spar, dar și alte lanțuri de magazine, informează Euronews. Presa belgiană anunța luni că zeci de magazine au fost afectate de un atac cibernetic în urma căruia temperatura în frigidere a ajuns până la 70 gra
Oficial BCE: Țările din zona euro se integrează mai rapid cu Statele Unite decât între ele
Țările din zona euro se integrează mai rapid cu Statele Unite decât între ele, a afirmat luni vicepreședintele Băncii Centrale Europene (BCE), Boris Vujcic, argumentând că această tendință face mai vulnerabil blocul la șocurile economice, într-un moment în care sporesc tensiunile geopolitice, transmite Reuters. De
Binance: Retragerile se stabilizează, după cel mai mare atac cibernetic din istoria criptomonedelor
Clienții Binance au retras 3,64 miliarde de dolari, sau 2,1% din active, în urma reluării activității celei mai mari platforme de tranzacționare a criptomonedelor din lume, după incidentul de săptămâna trecută când hackerii au sustras 6,3 miliarde de dolari, transmite Reuters. Incidentul, care i-a determinat pe investitori să
Exporturile solide au ajutat BYD să înregistreze în octombrie a șasea lună consecutivă de creștere a vânzărilor
BYD, cel mai mare producător de vehicule electrice (EV) din lume, a înregistrat în octombrie a șasea lună consecutivă de creștere a vânzărilor, pe fondul sporirii dependenței de piețele externe, pentru a contracara cererea slabă și războiul prețurilor pe plan intern, transmite Reuters. În octombrie, vânzările au c
GAFI: Bulgaria, Coasta de Fildeș, RD Congo și Monaco, scoase de pe lista gri privind combaterea spălării banilor
Bulgaria, Coasta de Fildeș, Republica Democratică Congo (RDC) și Monaco au fost scoase de pe lista gri privind combaterea spălării banilor, a anunțat Grupul de Acțiune Financiară Internațională (GAFI), și a avertizat Vietnamul că întârzie reformele, transmite Reuters. Includerea pe lista gri nu aduce sancțiuni dar face împrumuturile mai costi
FBI acuză Coreea de Nord de furtul a peste 6 miliarde de dolari în criptomonede de pe platforma Binance
Poliția federală americană (FBI) a acuzat oficial sâmbătă Coreea de Nord de furtul record a 6,3 miliarde de dolari de pe platforma Binance, cea mai mare platformă de tranzacționare a criptomonedelor din lume, într-un incident pe care analiștii îl consideră cel mai mare atac cibernetic din istoria criptomonedelor, relatează duminică AFP. '
China și Elveția semnează un acord comercial care elimină aproape toate taxele vamale
Președintele chinez Xi Jinping și omologul său elvețian, Guy Parmelin, au salutat vineri, la Beijing, extinderea unui acord comercial major, care prevede eliminarea taxelor vamale pentru aproape toate exporturile elvețiene către a doua cea mai mare economie a lumii, informează AFP. Într-un context în care, în ultimele luni, C
BTA: Cooperarea la Marea Neagră este necesară pentru a aborda provocările regionale legate de securitate, mediu și economie
Este nevoie de o cooperare mai strânsă între Bulgaria și România în ceea ce privește monitorizarea Mării Negre, inclusiv prin utilizarea tehnologiei prin satelit, pentru a îmbunătăți monitorizarea mediului marin și gestionarea riscurilor în regiune, a declarat George Constantin, director general adjunct în cadrul Ministerului
Producătorii de ciocolată au parte de o ''sperietură'' de Halloween, pe măsură ce consumatorii americani reduc cheltuielile
Consumatorii americani cheltuiesc mai puțin pe dulciurile de Halloween comparativ cu anii precedenți, pe fondul presiunilor pe partea de costuri, dar și de interesul în creștere pentru opțiuni cu un conținut scăzut de zahăr și gustări diferite de dulciurile tradiționale, o provocare majoră pentru producătorii de ciocolată Hershey și Mondelez, transmite Reuters.
Volkswagen pune pe pauză dezvoltarea unei versiuni electrice a modelului Golf
Grupul german Volkswagen a decis să suspende lucrările la dezvoltarea unei versiuni electrice a modelului Golf la sediul său central de la Wolfsburg, în contextul în care reducerile drastice de costuri analizate de producătorul auto aflat în dificultate vizează inclusiv unul dintre modelele sale emblematice pentru viitor, transmite Reuters.
Marile companii petroliere americane raportează o creștere explozivă a profiturilor pe fondul războiului din Iran
Marile companii petroliere americane au anunțat, vineri, un nou trimestru cu profituri în creștere vertiginoasă, în contextul prețurilor mai mari ale petrolului și marjelor de rafinare ridicate, provocate de războiul dintre SUA și Iran, informează AFP. În perioada iulie-septembrie 2026, ExxonMobil a avut un profit net de 15,4
Taxele pe coletele mici aplicate Shein și Temu ar putea aduce șase miliarde de euro pe an la bugetul UE
Taxele impuse de Uniunea Europeană coletelor mici care intră în blocul comunitar, și care vizează în primul rând platformele chineze precum Shein și Temu, ar putea aduce șase miliarde de euro pe an la bugetul UE, în perioada 2028-2034, potrivit unui document intern al Comisiei Europene consultat vineri de Reuters. Această estimare subli
O cale ferată va conecta prin Africa oceanele Atlantic și Indian
Oceanele Atlantic și Indian vor fi conectate pe calea ferată prin Africa, a anunțat președinta Tanzaniei, Samia Suluhu Hassan, după o întâlnire avută joi cu omologul său din Angola, Joao Lourenco, relatează agențiile Reuters și EFE. Cei doi lideri au convenit să conecteze orașele-port Benguela (Angola) și Dar es Salaam (Tanzania), respectiv coridor
Creștere peste așteptări a economiei germane în trimestrul al treilea
Germania, cea mai importantă economie europeană, a înregistrat o creștere peste așteptări în trimestrul al treilea, în contextul în care scăderea exporturilor a fost compensată de chletuielile mai mari ale statului și gospodăriilor, a anunțat vineri Oficiul federal de statistică (Destatis), informează AFP. Potrivit datelor ajustate &ici












