Parlamentul European: Viitorul buget multianual al UE trebuie să fie echilibrat şi să dispună de mai multe resurse proprii
Noile provocări cu care se confruntă Uniunea Europeană arată că bugetul pentru viitoarea perioadă de programare financiară multianuală (2021-2027) ar trebui să fie unul echilibrat şi să dispună de mai multe resurse proprii, pentru a permite atât continuarea la aceeaşi anvergură de până acum a politicilor tradiţionale, cât şi tratarea noilor provocări, precum combaterea schimbărilor climatice, sporirea apărării şi a securităţii şi digitalizarea.
Ideea a fost evidenţiată în seminarul ''Bugetul pe termen lung al Uniunii Europene 2021-2027'', organizat de Parlamentul European în timpul sesiunii sale plenare de săptămâna trecută la Strasbourg şi la care au participat membrii echipei de negociere a PE pentru viitorul cadrul financiar multianual şi jurnalişti din ţări membre.
Bugetul UE pe termen lung are mai multe surse de venit - contribuţii de la statele membre, taxe de import la produsele din afara Uniunii şi amenzile aplicate companiilor care încalcă regulile comunitare privind concurenţa.
Poziţia Parlamentului European, potrivit căreia bugetul pentru 2021-2027 ar trebui să fie de 1,3% din venitul naţional brut (1.324,1 miliarde euro la preţurile din 2018) faţă de 1,1% cât a propus Comisia Europeană - include o reformare a modului de finanţare. Un nou sistem, mai simplu, ar trebui să introducă noi surse de venit, iar banii ar putea veni de la o nouă schemă de impozit pe profit (inclusiv impozitarea companiilor mari din sectorul digital), din comercializarea cotelor de emisii şi o taxă pe materialele plastice.
Actualul buget multianual, care acoperă perioada 2014-2020, se ridică la 963,5 miliarde de euro.
Membrii echipei de negociere a PE a viitorului cadru financiar multianual au accentuat că bugetul pentru 2021-2027 va trebui să asigure continuitatea principalelor politici - politica agricolă comună şi politica de coeziune - şi să moduleze angajamentele şi ambiţiile politice ale UE în concordanţă cu mijloacele financiare necesare.
Parlamentul European susţine, printre altele, o finanţare de 120 de miliarde euro pentru programul Horizon Europe şi o triplare pentru programul Erasmus+ pentru perioada 2021-2027 (faţă de perioada 2014-2020).
O altă idee subliniată a fost sprijinul pentru un nou mecanism pentru a proteja bugetul Uniunii atunci când nu se respectă statul de drept sau când există o ameninţare sistemică pentru valorile UE.
Eurodeputatul Jan Olbrycht, co-raportor al Parlamentului European pentru viitorul cadru financiar multianual, a reamintit poziţia Parlamentului European conform căreia bugetul UE pentru 2021-2027 ar trebui să fie de 1,3% din venitul naţional brut pentru a putea păstra politicile tradiţionale.
''Problema este că în Consiliu este dificil să ai unanimitate. Acum aşteptăm, pentru că noi ne-am prezentat poziţia. Vrem ca Uniunea Europeană să lucreze la nivelul dinainte de Brexit. Nu vrem să blocăm nimic, dar nu putem exclude o blocare'', a spus în cadrul seminarului eurodeputatul polonez, membru al grupului PPE.
La rândul său, celălalt co-raportor privind viitorul cadru financiar multianual, Margarida Marques, a accentuat că Parlamentul European, care trebuie să îşi dea avizul final asupra bugetului multianual al UE, va face acest lucru numai dacă va exista un acord politic asupra resurselor proprii.
''Vreau să subliniez că la Consiliul European din 20 februarie am vrea să vedem o decizie privind viitorul CFM sau cel puţin o foaie de parcurs'', a afirmat eurodeputata socialistă portugheză.
Marques a explicat că ţările net contributoare beneficiază cel mai mult de pe urma pieţei interne, sugerând astfel că este de neînţeles poziţia statelor din aşa-numitul grup 'Frugal five' (Austria, Danemarca, Germania, Ţările de Jos şi Suedia). Acestea se opun alocării a peste 1% din venitul naţional brut pentru bugetul UE şi suplimentării acestuia în vederea finanţării listei de noi priorităţi pe care Comisia Europeană, condusă de Ursula von der Leyen, doreşte să le promoveze, printre care Pactul Ecologic european. În schimb, ele propun reducerea fondurilor alocate pentru politicile tradiţionale, cum sunt politica de coeziune şi politica agricolă comună.
Un alt grup, numit 'Prietenii coeziunii' şi format din 16 ţări membre, inclusiv România, vrea ca fondurile UE pe care le primesc în cadrul politicii de coeziune să nu fie diminuate în viitorul cadru financiar multianual.
Eurodeputata Valerie Hayer (grupul Renew Europe), co-raportoare a PE pentru resurse proprii, a amintit că obiectivul ar fi să se ajungă la 40% din contribuţii de la venitul naţional brut al statelor membre şi 60% din resurse proprii.
În prezent, aproximativ 70% din CFM este finanţat prin contribuţii de la venitul naţional brut şi 12% din TVA, în timp ce 13% provin din alte venituri, cum ar fi impozitele plătite de personalul UE sau amenzi impuse companiilor care încalcă legislaţia privind concurenţa.
Poziţia Parlamentului European este aceea că noile resurse proprii trebuie să fie mai bine aliniate cu progresele stimulative în zonele prioritare ale politicilor UE. Introducerea de noi resurse proprii va facilita un nivel adecvat de finanţare a cheltuielilor Uniunii Europene în viitorul cadru financiar multianual.
Şeful echipei de negociere a PE pentru viitorul cadru financiar multianual, preşedintele Comisiei pentru bugete (BUDG), Johan Van Overtveldt, a salutat demersurile făcute de preşedintele Consiliului European Charles Michel în vederea ajungerii la un compromis între toate statele membre cu privire la viitorul buget multianual al UE şi s-a declarat optimist.
La 14 februarie, Charles Michel a propus un buget multianual al UE de 1,074% din venitul naţional brut, aceasta urmând să fie baza de negociere între liderii statelor membre la summitul extraordinar din 20 februarie, unde se speră într-o apropiere a poziţiilor celor 27 de ţări membre.
Estimările europene arată că noua taxă pe plastic şi veniturile din schema extinsă pentru carbon, care va acoperi şi sectorul transporturilor, vor aduce între 14 şi 15 miliarde de euro anual, reuşind astfel să acopere pierderea de aproximativ 75 de miliarde de euro ce reprezentau contribuţia Regatului Unit la bugetul comunitar pentru cei şapte ani.
Bugetul pe termen lung al UE, cunoscut şi sub numele de cadru financiar multianual, fixează limita superioară a banilor pe care UE îi poate cheltui într-o perioadă de cel puţin cinci ani în diferite domenii politice. Cele mai recente bugete pe termen lung au acoperit perioade de şapte ani. Unul dintre motivele pentru care Uniunea Europeană are un buget pe termen lung, dar şi bugete anuale, este nevoia de a oferi predictibilitate şi, astfel, de a crea condiţii de eficienţă pentru programele pe care Uniunea doreşte să le finanţeze. Această predictibilitate este necesară, de exemplu, pentru cercetătorii care lucrează mai mulţi ani la proiecte ştiinţifice.
Bugetul pe termen lung trebuie să dispună de o anumită flexibilitate pentru a face faţă crizelor şi situaţiilor de urgenţă neprevăzute. Prin urmare, include o serie de instrumente care garantează că banii pot fi folosiţi acolo unde sunt necesari. De exemplu, Fondul de Solidaritate al UE este conceput pentru a oferi asistenţă financiară în cazul unui dezastru major într-un stat membru. Fondul de ajustare la globalizare este destinat să ajute lucrătorii să găsească un nou loc de muncă dacă au fost concediaţi ca urmare a modificărilor structurale la nivel mondial sau în urma unei crize economice.
Spre deosebire de bugetele naţionale, bugetul UE este un buget de investiţii. Nu finanţează protecţia socială, educaţia primară sau apărarea naţională, ci se concentrează în special pe domenii-cheie ce oferă valoare adăugată prin stimularea creşterii economice şi a competitivităţii.
Bugetul Uniunii Europene susţine cercetarea şi inovarea, investiţiile în reţelele transeuropene şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, cu scopul de a stimula creşterea şi a crea locuri de muncă în UE. Politica agricolă comună a UE, politica în domeniul pescuitului şi cea pentru mediul înconjurător primesc cea mai mare finanţare în cadrul bugetului pe termen lung actual. Aceste domenii sunt urmate de programele de coeziune, care au ca scop reducerea disparităţilor de dezvoltare dintre regiunile Uniunii Europene. Bugetul pe termen lung finanţează, de asemenea, proiecte internaţionale de ajutor umanitar şi de dezvoltare.AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: www.europarl.europa.eu
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cel mai mare sindicat german planifică proteste în peste 2.000 de locații
Cel mai puternic sindicat german, IG Metall, intensifică mișcările de protest din industria metalelor și cea electrică, transmite DPA. Luni, sindicatul a anunțat că a cerut ca până la finalul săptămânii mii de muncitori să intre în grevă în peste 2.000 de unități din întreaga țară. În centrul orașului Koblenz,
Negrescu: Avem nevoie de companii care investesc în tehnologie, de universități conectate la economie, de o administrație capabilă
România și UE au nevoie de companii care investesc în tehnologie, de universități conectate la economie, de o administrație capabilă să implementeze proiecte și de un sistem educațional care pregătește tinerii pentru profesiile viitorului, a declarat, luni, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, într-un mesaj video, în deschiderea B
Un atac cibernetic major afectează frigiderele magazinelor Delhaize, Carrefour și Spar din Belgia
Un atac cibernetic major a avut loc luni în Belgia, fiind afectate zeci de supermarketuri ale retailerilor Delhaize, Carrefour și Spar, dar și alte lanțuri de magazine, informează Euronews. În plus, au avut de suferit supermarketuri din Suedia, Țările de Jos, Estonia, Luxemburg, Finlanda și Irlanda. În urma incidentului, temperatura în frigi
Oficial BCE: Țările din zona euro se integrează mai rapid cu Statele Unite decât între ele
Țările din zona euro se integrează mai rapid cu Statele Unite decât între ele, a afirmat luni vicepreședintele Băncii Centrale Europene (BCE), Boris Vujcic, argumentând că această tendință face mai vulnerabil blocul la șocurile economice, într-un moment în care sporesc tensiunile geopolitice, transmite Reuters. De
Binance: Retragerile se stabilizează, după cel mai mare atac cibernetic din istoria criptomonedelor
Clienții Binance au retras 3,64 miliarde de dolari, sau 2,1% din active, în urma reluării activității celei mai mari platforme de tranzacționare a criptomonedelor din lume, după incidentul de săptămâna trecută când hackerii au sustras 6,3 miliarde de dolari, transmite Reuters. Incidentul, care i-a determinat pe investitori să
Exporturile solide au ajutat BYD să înregistreze în octombrie a șasea lună consecutivă de creștere a vânzărilor
BYD, cel mai mare producător de vehicule electrice (EV) din lume, a înregistrat în octombrie a șasea lună consecutivă de creștere a vânzărilor, pe fondul sporirii dependenței de piețele externe, pentru a contracara cererea slabă și războiul prețurilor pe plan intern, transmite Reuters. În octombrie, vânzările au c
GAFI: Bulgaria, Coasta de Fildeș, RD Congo și Monaco, scoase de pe lista gri privind combaterea spălării banilor
Bulgaria, Coasta de Fildeș, Republica Democratică Congo (RDC) și Monaco au fost scoase de pe lista gri privind combaterea spălării banilor, a anunțat Grupul de Acțiune Financiară Internațională (GAFI), și a avertizat Vietnamul că întârzie reformele, transmite Reuters. Includerea pe lista gri nu aduce sancțiuni dar face împrumuturile mai costi
FBI acuză Coreea de Nord de furtul a peste 6 miliarde de dolari în criptomonede de pe platforma Binance
Poliția federală americană (FBI) a acuzat oficial sâmbătă Coreea de Nord de furtul record a 6,3 miliarde de dolari de pe platforma Binance, cea mai mare platformă de tranzacționare a criptomonedelor din lume, într-un incident pe care analiștii îl consideră cel mai mare atac cibernetic din istoria criptomonedelor, relatează duminică AFP. '
China și Elveția semnează un acord comercial care elimină aproape toate taxele vamale
Președintele chinez Xi Jinping și omologul său elvețian, Guy Parmelin, au salutat vineri, la Beijing, extinderea unui acord comercial major, care prevede eliminarea taxelor vamale pentru aproape toate exporturile elvețiene către a doua cea mai mare economie a lumii, informează AFP. Într-un context în care, în ultimele luni, C
BTA: Cooperarea la Marea Neagră este necesară pentru a aborda provocările regionale legate de securitate, mediu și economie
Este nevoie de o cooperare mai strânsă între Bulgaria și România în ceea ce privește monitorizarea Mării Negre, inclusiv prin utilizarea tehnologiei prin satelit, pentru a îmbunătăți monitorizarea mediului marin și gestionarea riscurilor în regiune, a declarat George Constantin, director general adjunct în cadrul Ministerului
Producătorii de ciocolată au parte de o ''sperietură'' de Halloween, pe măsură ce consumatorii americani reduc cheltuielile
Consumatorii americani cheltuiesc mai puțin pe dulciurile de Halloween comparativ cu anii precedenți, pe fondul presiunilor pe partea de costuri, dar și de interesul în creștere pentru opțiuni cu un conținut scăzut de zahăr și gustări diferite de dulciurile tradiționale, o provocare majoră pentru producătorii de ciocolată Hershey și Mondelez, transmite Reuters.
Volkswagen pune pe pauză dezvoltarea unei versiuni electrice a modelului Golf
Grupul german Volkswagen a decis să suspende lucrările la dezvoltarea unei versiuni electrice a modelului Golf la sediul său central de la Wolfsburg, în contextul în care reducerile drastice de costuri analizate de producătorul auto aflat în dificultate vizează inclusiv unul dintre modelele sale emblematice pentru viitor, transmite Reuters.
Marile companii petroliere americane raportează o creștere explozivă a profiturilor pe fondul războiului din Iran
Marile companii petroliere americane au anunțat, vineri, un nou trimestru cu profituri în creștere vertiginoasă, în contextul prețurilor mai mari ale petrolului și marjelor de rafinare ridicate, provocate de războiul dintre SUA și Iran, informează AFP. În perioada iulie-septembrie 2026, ExxonMobil a avut un profit net de 15,4
Taxele pe coletele mici aplicate Shein și Temu ar putea aduce șase miliarde de euro pe an la bugetul UE
Taxele impuse de Uniunea Europeană coletelor mici care intră în blocul comunitar, și care vizează în primul rând platformele chineze precum Shein și Temu, ar putea aduce șase miliarde de euro pe an la bugetul UE, în perioada 2028-2034, potrivit unui document intern al Comisiei Europene consultat vineri de Reuters. Această estimare subli
O cale ferată va conecta prin Africa oceanele Atlantic și Indian
Oceanele Atlantic și Indian vor fi conectate pe calea ferată prin Africa, a anunțat președinta Tanzaniei, Samia Suluhu Hassan, după o întâlnire avută joi cu omologul său din Angola, Joao Lourenco, relatează agențiile Reuters și EFE. Cei doi lideri au convenit să conecteze orașele-port Benguela (Angola) și Dar es Salaam (Tanzania), respectiv coridor











