Preţurile mondiale la alimente au atins în decembrie cea mai ridicată valoare din ultimii cinci ani
Preţurile mondiale la alimente au crescut în decembrie, pentru a treia lună consecutiv, atingând cea mai ridicată valoare din ultimii cinci ani, ca urmare a najorării puternice a preţurilor la uleiurilor vegetale, zahăr şi lactate, precum şi a relansării preţurilor la cereale, a informat joi, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters.
FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr. În luna decembrie 2019, acest indice a urcat cu 2,5% comparativ cu luna noiembrie, până la 181,7 puncte, cea mai ridicată valoare de după luna decembrie 2014.
Pe ansamblul anului trecut, indicele preţului produselor alimentar calculat de FAO a înregistrat o valoare medie de 171,5 puncte, cu 1,8% mai mare decât în 2018 dar, cu toate acestea, cu 25% sub maximul istoric de 230 de puncte înregistrat pe ansamblul anului 2011.
Organizaţia a subliniat că în luna decembrie 2019 indicele care măsoară preţul uleiurilor vegetale a crescut cu 9,4% faţă de luna noiembrie, ceea ce înseamnă că a crescut pentru a şasea lună consecutiv. Şi în decembrie 2019 creşterea preţului uleiurilor vegetale a fost influenţată de aprecierea preţurilor la ulei de palmier, ca urmare a cererii solide şi a îngrijorărilor cu privire la livrările limitate.
De asemenea, indicele care măsoară preţul la zahăr a înregistrat un salt de 4,8% în decembrie comparativ cu noiembrie. Această apreciere s-a datorat, parţial, majorării preţului ţiţeiului, care încurajează producătorii brazilieni de etanol să utilizeze mai multă trestie de zahăr, reducând cantitatea de zahăr disponibilă la nivel mondial.
În schimb, indicele care măsoară preţul la carne a rămas la o medie de 191,6 puncte în luna decembrie, aproape neschimbat faţă de valoarea revizuită din noiembrie. Acest sub-indicator a încheiat anul 2019 la o valoare cu 18% mai mare decât în luna decembrie 2018, ca urmare a scumpirii preţului la carnea de porc după creşterea importurilor din Asia şi a cererii interne pentru sărbători în Uniunea Europeană şi Brazilia.AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Germania a ajuns la o capacitate instalată de producţie a energiei fotovoltaice de peste 100 de gigawaţi
Energia fotovoltaică a mai făcut un avans important în Germania pe parcursul anului 2024, în condiţiile în care cifrele publicate luni de o asociaţie de profil arată că, pentru prima dată în istorie, capacitatea totală instalată de producţie a energiei fotovoltaice a depăşit pragul de 100 de gigawaţi (GW), transmite DPA. Asociaţia indus
Depozitele europene de gaze se golesc cu cea mai mare viteză din ultimii şapte ani
Europa scoate gaze din rezervele sale cu cea mai mare viteză din ultimii şapte ani, pe măsură ce vremea friguroasă creşte necesarul de încălzire, iar temperaturile sunt aşteptate să scadă din nou în cursul acestei săptămâni, transmite Bloomberg. Depozitele subterane de gaze din regiunea Europei, care funcţionează ca un amortizor &icir
Sectorul turismului din Bulgaria a înregistrat rezultate record în 2024
Sectorul turismului din Bulgaria a înregistrat un an record în 2024, fiind estimat un nivel de aproximativ 13 milioane de vizitatori străini, conform Ministerului Turismului, informează Novinite. În primele nouă luni din 2024, numărul vizitatorilor străini a ajuns la 10,7 milioane, depăşind cu 200.000 precedentul record înregist
Divergențele din interiorul Guvernului spaniol cu privire la programul de lucru redus au ieșit la lumină (Reuters)
Viziunile diferite ale partidelor care formează coaliția guvernamentală din Spania cu privire la modul cum ar trebui implementată măsura reducerii duratei programului săptămânal de lucru, până la 37,5 ore, au ieșit vineri la lumină după ce ministrul Muncii l-a acuzat pe colegul de la Economie că 'le ține partea angajatorilor', informează Reuters.
Producţia realizată de Stellantis în Italia a coborât la minimul ultimilor 68 de ani, susţin sindicatele
Producţia de vehicule realizată în Italia de grupul auto franco-italian Stellantis în 2024 a fost cu 37% sub cea din 2023, scădere care se datorează în special unei prăbuşiri a activităţilor de asamblare de autoturisme, arată cifrele publicate vineri de confederaţia sindicală FIM-CISL, transmite Reuters. Pentru a răspunde la
UE ar trebui să plafoneze preţul gazelor la 60 de euro pentru un MWh, susţine un oficial italian
Uniunea Europeană ar trebui să prelungească măsură de urgenţă vizând plafonarea preţului gazelor naturale şi să impună o limită de 60 de euro pentru un Megawatt-oră, în ideea de a evita un posibil şoc al preţurilor la energie, a declarat vineri ministrul italian al Energiei, Gilberto Pichetto Fratin, transmite Reuters. Temerile ref
FAO: Preţurile mondiale la alimente au scăzut cu 2,1% în 2024
Indicele global al preţurilor la produsele alimentare a înregistrat un declin de 2,1% în 2024, comparativ cu 2023, scăderea cotaţiilor la cereale şi zahăr fiind compensată de creşterea preţurilor uleiurilor vegetale, a lactatelor şi a cărnii, a anunţat vineri Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters.
Turcia: Rata anuală a inflaţiei, la cel mai redus din ultimele 18 luni
Rata anuală a inflaţiei în Turcia s-a atenuat mai mult decât se estima în decembrie, ajungând la cel mai redus din ultimele 18 luni, determinându-i pe economişti să previzioneze noi reduceri ale dobânzii în acest an, transmit DPA şi Bloomberg. Conform datelor publicate vineri de Institutul de Statistic
China subvenţionează achiziţiile de telefoane mobile inteligente, în încercarea de a stimula consumul
China va extinde subvenţiile pentru consum, în vederea includerii telefoanelor mobile inteligente şi a altor produse electronice, în încercarea de a promova cheltuielile interne, pe fondul turbulenţelor externe, transmit Reuters şi Bloomberg. Un program naţional comercial care se aplică în prezent electrocasnicelor şi m
Airbus nu şi-a îndeplinit obiectivul de a livra 770 de aeronave în 2024 (Bloomberg)
Airbus SE nu şi-a îndeplinit obiectivul privind livrările anuale în 2024, după ce a expediat clienţilor 760 de aeronave, în pofida creşterii de luna trecută, care a ajutat grupul aeronautic european să depăşească evoluţia lentă de la începutul anului, transmite Bloomberg. În decembrie, livrările s-au apropiat de 1
Tesla raportează primul declin al livrărilor anuale, pe fondul încetinirii cererii de vehicule electrice
Livrările anuale ale Tesla au scăzut pentru prima dată în 2024, chiar dacă producătorul american de vehicule electrice (EV) a livrat un număr-record de unităţi în trimestrul patru, transmite Reuters. În predeschiderea şedinţei Bursei de la New York, acţiunile au scăzut cu 3%, investitorii fiind îngrijoraţi de efectele a
Aproape toate automobilele noi înmatriculate anul trecut în Norvegia au fost modele complet electrice
Nouă din zece automobile noi înmatriculate anul trecut în Norvegia au fost modele pe baterie, arată datele oficiale publicate, joi, ceea ce plasează această ţară foarte aproape de atingerea obiectivului conform căruia în 2025 vor fi vândute numai automobile electrice, transmite Reuters. Automobilele complet electrice au
Rolex majorează preţurile ceasurilor sale după ce cotaţia aurului a explodat
Rolex SA, cea mai mare marcă de ceasuri de lux din Elveţia, a majorat joi preţurile pentru unele din cele mai populare modele ale sale, după ce cotaţia aurului a explodat în 2024, transmite Bloomberg. Compania cu sediul la Geneva, controlată de o fundaţie elveţiană ce poartă numele co-fondatorului Hans Wilsdorf, a început anul prin
Germania: Candidatul opoziţiei conservatoare la postul de cancelar susţine discuţii despre un acord de liber schimb cu Trump
Liderul conservator german Friedrich Merz, care este favorit pentru a-i succeda lui Olaf Scholz în funcţia de cancelar, ar sprijini o nouă încercare de discuţii privind un acord de liber schimb cu Statele Unite, ca răspuns la condiţiile comerciale mai dure, a declarat el agenţiei germane de ştiri dpa. Economia Europei se va confrun
BCE speră să atingă în 2025 ţinta de inflaţie de 2% (Christine Lagarde)
Atingerea ţintei de inflaţie de 2% a Băncii Centrale Europene se apropie, a afirmat miercuri Christine Lagarde, preşedintele BCE, transmite Bloomberg. "Am înregistrat progrese semnificative în 2024 în reducerea inflaţiei şi sperăm că 2025 este anul în care vom atinge ţinta de inflaţie, aşa cum am planificat î