Frauda în domeniul TVA: Comisia Europeană va ajuta statele membre să combată infracţiunile şi să recupereze miliarde de euro

Comisia Europeană a anunţat lansarea instrumentului de analiză a reţelelor de tranzacţii (Transaction Network Analysis - TNA), care le va permite statelor membre să facă rapid schimb de date cu privire la TVA şi să prelucreze în comun aceste date, detectând astfel mai repede reţelele suspecte, se arată într-un comunicat al executivului comunitar.
Instrumentul, dezvoltat printr-o colaborare strânsă între statele membre şi Comisie, va permite o cooperare mult mai apropiată şi între experţii reţelei UE din domeniul antifraudă (Eurofisc) în ceea ce priveşte analizarea în comun a informaţiilor, astfel încât fraudele de tip "carusel" privind TVA să poată fi detectate şi interceptate cât mai rapid şi mai eficient posibil. TNA va stimula cooperarea şi schimbul de informaţii dintre autorităţile fiscale naţionale, permiţându-le funcţionarilor Eurofisc să verifice informaţiile în raport cu cazierele judiciare, bazele de date şi informaţiile deţinute de Europol şi OLAF, agenţia antifraudă a UE, şi să coordoneze anchete transfrontaliere.
Iniţiativa CE are loc în urma unor anchete recente din presă, care au scos din nou în evidenţă costurile uriaşe ale fraudei în domeniul TVA pentru finanţele publice, precum şi faptul că bandele infracţionale se îmbogăţesc pe seama contribuabililor oneşti, precizează CE. Lansarea instrumentului face parte din eforturile susţinute ale executivului comunitar de a institui un sistem de TVA modern şi invulnerabil la fraude.
"Frauda în domeniul TVA este una dintre marile probleme cu care se confruntă în prezent finanţele noastre publice, iar eradicarea sa ar trebui să fie o prioritate pentru guvernele din UE. Acest nou instrument va mări viteza cu care autorităţile pot descoperi activităţile suspecte şi acţiona în consecinţă. Progresele înregistrate nu înseamnă însă că este mai puţin necesar să se realizeze o reformă mai profundă şi mai radicală a sistemului de TVA al UE, astfel încât să se asigure ca acesta poate face faţă volumului mare de schimburi comerciale care au loc la nivel transfrontalier în spaţiul UE", a declarat Pierre Moscovici, comisarul pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vamă.
Dat fiind faptul că frauda în domeniul TVA se poate produce extrem de rapid, este cu atât mai important ca statele membre să dispună de instrumentele necesare pentru a acţiona cât mai prompt şi mai eficient posibil. Instrumentul TNA va permite accesul rapid şi uşor al autorităţilor fiscale la informaţii privind tranzacţiile transfrontaliere, permiţând astfel intervenţia rapidă în cazul în care se depistează o posibilă fraudă în materie de TVA.
Comisia a insistat, în mod constant, asupra reformei sistemului de TVA, pentru ca acesta să devină mai rezistent la fraude. S-au înregistrat progrese în ceea ce priveşte noile norme convenite cu privire la TVA pentru vânzările online şi o serie de norme mai eficiente pentru schimbul de informaţii şi cooperarea dintre statele membre. Cu toate acestea, progresele sunt lente în ceea ce priveşte propunerile Comisiei de a institui cu titlu definitiv în UE un spaţiu al TVA favorabil întreprinderilor şi mai puţin vulnerabil la fraude, se arată în comunicatul executivului comunitar. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Președintele Renault va demisiona din Consiliul de Administrație al Nissan
Președintele Renault, Jean-Dominique Senard, va demisiona din Consiliul de Administrație al Nissan, a anunțat producătorul auto nipon, afectat de scăderea vânzărilor, transmite Reuters. Senard, care era vicepreședinte al Nissan, va demisiona la finalul Adunării anuale Generale a Acționarilor, programată în iunie. Un alt reprezentat
BTA: Bulgaria ocupă locul opt în topul țărilor UE exportatoare de produse aerospațiale
Uniunea Europeană (UE) a exportat anul trecut produse aerospațiale, inclusiv sateliți, vehicule suborbitale și de lansare a navelor spațiale în valoare de 1,217 miliarde de euro, arată datele publicate de Eurostat, transmite BTA. Exporturile de produse aerospațiale ale Bulgariei s-au cifrat la 5,6 milioane de euro în 2024, în creștere semnifi
Numărul vizitatorilor străini în SUA a scăzut cu 12% în martie față de aceeași perioadă a anului trecut
Washington, 19 apr /Agerpres/ - În luna martie au fost cu aproape 12% mai puțini vizitatori din străinătate în Statele Unite, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a raportat vineri Washington Post, informează sâmbătă dpa. Numărul vizitatorilor din Germania a scăzut și mai semnificativ în luna martie, cu 28%, se arată în
Volkswagen vorbește despre mutarea producției Audi în SUA pentru a evita taxele vamale
Concernul Volkswagen ar putea muta o parte din producția mărcii Audi în Statele Unite pentru a scăpa de taxele vamale americane, a declarat directorul general al producătorului auto german într-un interviu publicat vineri în care a făcut cunoscut că este în discuții cu administrația Trump, notează AFP. Volkswagen dorește să facă 'to
Raiffeisen Bank neagă că a oprit procedurile pentru vânzarea subsidiarei din Rusia
Raiffeisen Bank International, cea mai mare bancă occidentală care continuă să opereze în Rusia, a transmis vineri că procedurile pentru vânzarea subsidiarei sale rusești continuă, dezmințind un articol apărut în presă conform căruia grupul bancar austriac a oprit demersurile de vânzare a subsidiarei rusești, transmite Reuters. Raiffeis
O treime din breșele de securitate au implicat ransomware, în 2024 (raport)
O treime dintre toate breșele de securitate descoperite la nivel mondial, în 2024, au implicat atacuri de tip ransomware sau alte metode de extorcare, relevă un raport Verizon, citat într-un articol de specialitate, publicat recent pe blogul din România al producătorului de soluții antivirus, Eset. Conform aceluiași document, în perioad
BTA: Stațiunea Pamporovo a raportat unul dintre cele mai de succes sezoane de schi
Una dintre cele mai renumite stațiuni de schi din Bulgaria a înregistrat unul dintre cele mai de succes sezoane în cursul iernii trecute. Fluxul de turiști la Pamporovo, în Munții Rodopi, a crescut cu 25% prin comparație cu anul anul anterior, conform managerului pentru relații publice al stațiunii, Alexandra Țankova. Această creștere
Avioanele Boeing se întorc din China în SUA în contextul războiului tarifelor
Un avion Boeing care luna trecută a ajuns la un centru de finalizare din China, s-a reîntors în SUA, arată datele de zbor de vineri, o dovadă că cel puțin o companie aeriană chineză a încetat să mai intre în posesia avioanelor comandate anterior producătorului american din cauza tarifelor impuse de președintele Donald Trump, transmite Reuters.
Ungaria a detectat al cincilea focar de febră aftoasă și sacrifică tot mai multe bovine
Autoritățile ungare au detectat un nou focar de febră aftoasă la o fermă din localitatea Rabapordany, în apropierea granițelor cu Austria și Slovacia, unde vor fi sacrificate 600 de bovine, a anunțat joi ministrul ungar al agriculturii, Istvan Nagy, relatează agenția EFE. ''Autoritățile au prelevat probe de îndată ce a apăr
FMI se așteaptă la o 'revizuire semnificativă' a perspectivelor de creștere, dar nu la o recesiune globală
Intensificarea tensiunilor comerciale și modificările de amploare în sistemul comercial mondial vor declanșa o înrăutățire a previziunilor economice ale Fondului Monetar Internațional (FMI), dar cu toate acestea nu se preconizează o recesiune globală, a declarat joi directorul general al FMI, Kristalina Georgieva, transmite Reuters.
Trump amenință că va încerca să îl demită pe șeful Rezervei Federale
Președintele SUA, Donald Trump a spus joi că încetarea mandatului șefului Rezervei Federale, Jerome Powell 'nu poate veni suficient de repede', și în paralel a cerut Băncii Centrale a SUA să reducă dobânda de referință, transmite Reuters. Într-o postare pe platforma de social media Truth Social, Trump și-a reite
BCE a decis o nouă reducere a dobânzii, pentru a ajuta economia să facă față politicii comerciale haotice a SUA
Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, joi, o nouă reducere a dobânzii de referință cu 25 puncte de bază, cea de a șaptea reducere a dobânzilor adoptată de BCE începând din luna iunie 2024, încercând să sprijine o economie a zonei euro care se confruntă deja cu probleme și care va avea de suferit de pe urma tarifelor americane, tr
Hyundai suspendă, din nou, producția automobilelor electrice în Coreea de Sud din cauza cererii slabe
Constructorul auto sud-coreean Hyundai Motor Co. va suspenda, temporar, producția anumitor modele electrice la principala sa uzină din Coreea de Sud, din cauza încetinirii cererii pe piețele externe precum și a tarifelor americane, a anunțat joi agenția de presă Yonhap citând surse din industria auto. Potrivit Yonhap, producătorul
BTA: O nouă organizație își propune să conecteze companiile din Balcani
Fondatorul Balkan eCommerce Summit, Nikola Ilchev, a anunțat în mod oficial înființarea Balkan Business Club, o organizație care își propune să conecteze companiile din Balcani, apărută din nevoia unor parteneriate mai extinse, transmite BTA. Potrivit lui Nikola Ilchev, noua organizație este o prelungire naturală a Balkan eCo
Prețul ouălor a crescut ușor în UE în ultimele 12 luni
Prețul ouălor în Uniunea Europeană era, în medie, cu 6,7% mai mare în luna martie 2025 decât în luna martie 2024, arată datele publicate joi de Eurostat. În rândul statelor membre, cele mai mare creșteri ale prețurilor la ouă au fost înregistrate în Cehia, creștere de 46% în luna martie 2025 comparati