Guvernul spaniol a revizuit în scădere estimările de creştere pentru 2020 şi 2021
Guvernul spaniol estimează că încetinirea creşterii economice va fi mai mare decât anticipase în ianuarie şi, deşi menţine avansul PIB la 2,2% pentru acest an, l-a redus cu trei zecimi pe cel preconizat pentru 2020 şi 2021, până la 1,9%, respectiv 1,8%, relatează agenţia EFE.
Pentru 2022, se aşteaptă ca avansul economiei să se menţină la 1,8 %, conform revizuirii cadrului macroeconomic pe care Executivul de la Madrid a inclus-o în actualizarea Programului de Stabilitate pentru 2019-2022, remis marţi Bruxelles-ului.
În pofida revizuirii în jos a creşterii, Guvernul spaniol a îmbunătăţit estimările privind şomajul în 2019, acesta fiind redus la o medie de 13,8%, faţă de 14% cât preconizase anterior. Pentru 2020 estimează că indicele şomajului va scădea la 12,3 %, pentru 2021 la 11 % şi 2022 la 9,9 %.
Creşterea numărului de angajaţi se va menţine uşor sub majorarea PIB, cu rate de variaţie cuprinse între 2,1% în 2019 şi 1,6% în 2022.
Guvernul spaniol atribuie moderarea creşterii "în mare măsură maturizării graduale a ciclului economic", în plus faţă de progresiva încetinire a activităţii globale, într-un context internaţional caracterizat prin ridicate incertitudini.
Cererea internă (consum şi investiţii) va continua să fie motorul creşterii, deşi aportul va fi mai mic, în timp ce contribuţia cererii externe va scădea cu o zecime în 2019 şi va fi neutră în restul perioadei.
Consumul gospodăriilor se va reduce cu 1,9 % în 2019, 1,6 % în 2020, 1,5 % în 2021 şi 1,4 % în 2022.
În ceea ce priveşte sectorul extern, exporturile de bunuri şi servicii vor creşte cu rate apropiate de 3%, peste cea din 2018 (2,3 %), iar importurile vor avea rate de creştere similare cu cele ale exporturilor. AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Coreea de Sud va crea un fond din veniturile din cipuri pentru a stimula creșterea și a combate inegalitatea
Coreea de Sud intenționează să înființeze un fond pentru viitor, folosind veniturile suplimentare generate de explozia exporturilor de semiconductori, pentru a investi în motoare de creștere, a sprijini generațiile mai tinere și a combate inegalitatea tot mai mare, a declarat, duminică, un înalt oficial guvernamental, transmite Reuters.
Bruxelles-ul va reforma procedurile de licitație în septembrie pentru a proteja producția din UE
Comisarul european pentru industrie, Stephane Sejourne, a anunțat sâmbătă că va prezenta o reformă a procedurilor de licitație în luna septembrie, obiectivul fiind acela de a proteja producția din Uniunea Europeană împotriva practicilor concurențiale neloiale și, la nivel mai general, de a apăra modelul european, transmite EFE.
Polonia: Înmatriculările de vehicule au atins în iunie cel mai ridicat nivel din secolul XXI
Piața vehiculelor noi din Polonia a înregistrat, în iunie, cele mai solide rezultate din secolul XXI pentru această lună, înmatriculările de automobile și camionete au crescut în ritm anual, extinzând tendința de expansiune a pieței, arată datele publicate de Institutul de cercetare Samar, transmite Reuters. &Icir
Exporturile de petrol ale țărilor din Golful Persic au revenit deasupra pragului de 10 milioane de barili pe zi în iunie
Exporturile de petrol ale țărilor din Golful Persic au crescut cu peste trei milioane de barili în luna iunie față de luna mai, depășind pragul 10 milioane de barili pe zi, dar chiar și așa au rămas cu 40% sub nivelurile de dinainte de război, arată calculele Reuters. Emiratele Arabe Unite au avut cea mai mare contribuție la această redr
Autoritățile din Novorossiisk au suspendat vânzarea de benzină către persoanele fizice, pe fondul crizei combustibililor
Autoritățile din orașul rusesc Novorossiisk au anunțat vineri că au suspendat vânzările de benzină către persoanele fizice, iar cazacii ajută la prevenirea conflictelor la benzinăriile din stațiunea Anapa de la Marea Neagră, pe măsură ce criza combustibililor din Rusia s-a agravat în urma atacurilor ucrainene, transmite Reuters. Cozi lungi de mașin
Șeful diplomației chineze, în turneu în țările nordice, a discutat cu omologul danez despre dezechilibrele relației comerciale cu UE
Ministrul chinez de externe Wang Yi a dat asigurări vineri că China și Europa sunt parteneri, nu adversari, iar cooperarea trebuie să rămână fundamentul principal, după ce omologul său danez Lars Lokke Rasmussen a abordat în discuția cu el dezechilibrele comerciale și l-a îndemnat să le corecteze, transmite EFE. Wang Yi s-a întâln
Înmatriculările de autoturisme au crescut în Germania în primul semestru grație avansului puternic al modelelor electrice
Piața auto din Germania a luat avânt în prima jumătate a anului, când au fost înmatriculate un număr total de puțin sub 1,5 milioane de autoturisme, în creștere cu 5,8% față de aceeași perioadă a anului trecut, arată datele publicate vineri de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite Reuters. Cu toate
Turcia: Creșterea prețurilor s-a atenuat în iunie, pentru prima dată de la izbucnirea războiului
Rata anuală a inflației în Turcia s-a atenuat în iunie, pentru prima dată de la izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu, pe fondul declinului prețurilor energiei, transmite Bloomberg. Conform datelor publicate vineri de Institutul de Statistică (TurkStat), inflația s-a redus la 32,1% iunie, de la 32,6% în mai, și în linie cu previ
Firmele poloneze ignoră tensiunile politice și continuă să se extindă în Ucraina
Companiile poloneze își continuă planurile de extindere în Ucraina, ignorând recenta dispută diplomatică dintre Varșovia și Kiev, transmite Bloomberg. Banca publică de dezvoltare BGK SA a înregistrat mai multe cereri de finanțare a unor proiecte în domeniile infrastructură și energie din partea firmelor locale în ultimele lu
Eurostat: Grecia și România, cele mai ridicate deficite de cont curent din UE, în primul trimestru
Uniunea Europeană a înregistrat un excedent de cont curent de 113,4 miliarde de euro (2,4% din PIB) în primul trimestru din 2026, după un plus de 99,2 miliarde de euro (2,1% din PIB) în precedentele trei luni și un surplus de 104,9 miliarde de euro (2,3% din PIB) în primul trimestru din 2025, arată datele publicate vineri de Oficiul European d
FAO: Prețurile mondiale la alimente au scăzut în iunie pentru a doua lună consecutiv
Indicele global al prețurilor produselor alimentare a scăzut în iunie, în condițiile în care scăderea cotațiilor la cereale, lactate și zahăr a contracarat creșterile înregistrate la uleiuri vegetale și carne, a anunțat vineri Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite Reuters. FAO p
Comerțul UE cu SUA a atins un nivel record, în pofida tensiunilor provocate de taxele vamale (IW)
Comerțul cu mărfuri între Uniunea Europeană și Statele Unite a atins un nivel record anul trecut - 875 miliarde de euro (1.000 miliarde de dolari) - în pofida presiunii taxelor vamale, dar cifrele maschează pagube semnificative în sectoare cheie, conform unui studiu al Institutului economic german (IW), transmite Reuters. Exp
BCE respinge solicitările de a reduce cerințele privind capitalul impuse băncilor
Banca Centrală Europeană (BCE) a respins solicitările industriei de reducere a cerințelor privind capitalul, argumentând că actualele cerințe sunt necesare pentru siguranță și nu constrâng creditarea, transmite Reuters. Autoritățile de reglementare din întreaga lume retrag unele din cele mai invazive măsuri adoptate după criz
Gazele naturale vor detrona petrolul din poziția de principala sursă de energie a SUA până în 2030
Până la sfârșitul deceniului, gazele naturale ar putea depăși, pentru prima dată, petrolul din poziția de principala sursă de energie a SUA, după ce decalajul a dispărut aproape complet în 2025, transmite Bloomberg. Această schimbare va pune capăt unui capitol care a început în 1950, când petrolul a pus capăt domniei î
Penuria de combustibili din Rusia a dus la o explozie a cererii pentru mașini electrice
O reprezentanță auto din Moscova se luptă să țină pasul cu cererea de vehicule electrice noi, deoarece șoferii încearcă să evite o penurie de combustibili care a dus la apariția unor cozi lungi la benzinării și la creșterea prețurilor la pompă în mare parte a Rusiei, transmite Reuters. Intensificarea atacurilor ucrainene asupra infrastructurii ener












