Bruno Le Maire: Viitorul zonei euro este în pericol dacă nu vor fi adoptate rapid reforme
Viitorul zonei euro este în pericol dacă cele 19 state membre nu se pun rapid de acord asupra reformelor necesare pentru a-şi creşte convergenţa economiilor, a afirmat vineri ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, în marja reuniunii Eurogrup, care se desfăşoară la Bucureşti, transmite Reuters.
"Există îngrijorări privind viitorul zonei euro dacă nu vom reuşi să reducem divergenţele în rândul celor 19 economii ale blocului", a declarat Le Maire.
Acesta a cerut decizii rapide, cel târziu până la reuniunea Eurogrup din iunie, asupra unui buget al zonei euro care să favorizeze convergenţa.
De asemenea, oficialul francez şi-a exprimat îngrijorarea privind încetinirea economică din Germania şi recesiunea din Italia.
În schimb, ministrul italian de Finanţe, Giovanni Tria, a susţinut că temerile privind economia ţării sale sunt rezultatului creşterii mai slabe din Germania şi din Europa, dar a refuzat să ofere noi prognoze privind evoluţia PIB-ului Italiei.
Guvernul italian a previzionat în decembrie un avans al PIB-ului de 1% în acest an. Cifra este considerată de analişti prea optimistă, după ce Executivul de la Roma a anunţat că va majora cheltuielile cu protecţia socială şi va reduce vârsta de pensionare.
Şi Pierre Moscovici, comisarul european responsabil pentru afaceri economice şi financiare, a avertizat vineri că situaţia economică a Italiei este "delicată" şi trebuie să fie atent monitorizată.
Moscovici a citat datele care arată că economia Italiei ar putea înregistra creştere zero sau chiar recesiune.
"Acestea sunt date pe care trebuie să le urmărim foarte atent", a declarat oficialul european.
În prezent, Italia este singura ţară din UE în recesiune. Economia italiană a intrat în recesiune tehnică (două trimestre consecutive de scădere) în a doua parte a anului trecut, după o creştere semnificativă a costurilor de împrumut şi a incertitudinilor politice provocate de divergenţele dintre Guvernul populist de la Roma şi Comisia Europeană privind bugetul pe 2019.
Institutul Naţional de Statistică (Istat) a publicat recent datele preliminare care arată că economia s-a contractat cu 0,2% în trimestrul patru din 2018, după un declin de 0,1% în precedentele trei luni. Scăderea este mai accentuată decât previzionau analiştii, 0,1%. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia ar putea ridica parțial restricțiile la exporturile de motorină în cazul supraproducției (Alexander Novak)
Rusia a anunțat vineri că ia în considerare o ridicare parțială a restricțiilor la exporturile de motorină în cazul supraproducției, sporind perspectivele unui posibil răgaz pentru piețele globale de combustibil tensionate de război și de deficitul de aprovizionare. Vorbind în Parlamentul Rusiei, vicepremierul Alexander Novak
Inflația în zona euro, la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Rata anuală a inflației în zona euro a ajuns în septembrie la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, iar tendința ar urma să continue, pe fondul creșterii prețurilor la energie, menținând presiunile pentru o nouă majorare a dobânzilor de către Banca Centrală Europeană, transmit AFP și Reuters. Potrivit unei estimări preliminare pub
FAO: Prețurile mondiale la alimente, la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, în septembrie
Indicele global al prețurilor produselor alimentare a urcat în septembrie la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape patru ani, perturbările logistice și temerile privind fenomenele meteo majorând cotațiile cerealelor pe piețele globale, a anunțat vineri Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite Reuters. FAO
Reuters: Airbus a livrat peste 70 de aeronave în septembrie
Livrările grupului aeronautic european Airbus au depășit ușor 70 de aeronave în septembrie, după un efort de ultim moment pentru a reduce întârzierile anterioare, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Reprezentanții Airbus nu au dorit să comenteze informațiile, înaintea publicării datelor oficiale, &i
Jorgensen: UE analizează cu SUA și alți membri IEA momentul potrivit pentru a scoate motorină din rezerve
Comisarul european pentru energie, Dan Jorgensen, a declarat vineri că blocul comunitar discută cu toți membrii Agenției Internaționale pentru Energie (IEA), nu doar cu Statele Unite, când este momentul pentru a scoate motorină din rezervele de urgență, transmite Reuters. 'Aceasta este una dintre oportunitățile pe care le avem, am folosit-o și î
FMI: Piețele de obligațiuni funcționează într-o manieră ordonată
Piețele globale de obligațiuni încă funcționează într-o manieră ordonată, a anunțat joi Fondul Monetar Internațional (FMI), după recenta creștere a randamentelor care a dus pe plan global la cel mai ridicat nivel al costurilor de împrumut din ultimele decenii, transmite Reuters. Randamentul titlurilor de stat americane pe 10 ani, etalonul pen
Maros Sefcovic: UE vrea o abordare coordonată cu SUA în privința reducerii prețului motorinei
Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, a declarat joi că a discutat cu reprezentantul SUA pentru comerț, Jamieson Greer, despre deficitul de aprovizionare cu motorină și majorarea prețului, și a exprimat dorința Europei pentru o abordare coordonată în vederea reducerii prețurilor, transmite Reuters. Sefcovic le-a spus jurnaliș
Reuters: Prețurile petrolului au crescut cu 2% după ce China a suspendat exporturile de combustibil
Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după ce China a suspendat exporturile de produse petroliere, ceea ce va înăspri situația pe piața combustibililor, afectată deja de penuria de aprovizionare la nivel mondial, în timp ce investitorii continuă să evalueze eforturile diplomatice din Orientul Mijlociu, transmite Reuters.
Reprezentantul SUA pentru comerț confirmă discuțiile cu omologii europeni privind rezervele de motorină
Reprezentantul SUA pentru comerț, Jamieson Greer, a declarat joi că a discutat cu unii omologi europeni, în marja reuniunii miniștrilor Comerțului din G20 (Milwaukee), despre necesitatea ca țările europene să scoată motorină de la rezervele lor de urgență, transmite Reuters. Într-un interviu acordat Bloomberg, Greer a spus că unele
Guvernele UE au cheltuit aproape 18 miliarde de euro pentru a atenua impactul prețurilor ridicate la energie
Guvernele din Uniunea Europeană au cheltuit anul acesta 17,9 miliarde de euro pentru a atenua efectele majorării prețurilor la petrol și gaz asupra gospodăriilor și companiilor, se arată într-o notă a Comisiei Europene, care cere statelor membre să răspundă mai bine nevoilor, transmite Reuters. Într-o notă pentru ghidarea discuțiil
Societe Generale își reduce expunerea la Africa
Societe Generale a semnat un acord cu Attijariwafa Bank, un grup bancar pan-african, pentru vânzarea subsidiarei sale din Ghana, informează publicația Graphic Online și site-ul
Uniunea Europeană, îngrijorată de majorarea importurilor din China
Aproape un sfert din importurile către Uniunea Europeană cresc ''într-un ritm îngrijorător'', evoluția fiind determinată în special de mărfurile din China, a anunțat joi negociatorul-șef pentru politici comerciale al UE, Denis Redonnet, transmite Reuters. Acesta a declarat în Parlamentul European că sect
Activitatea economică în zona euro a prins avânt în septembrie
Activitatea economică în zona euro s-a consolidat în septembrie, producția și comenzile noi înregistrând cel mai rapid ritm de creștere începând din 2022, arată rezultatele unui sondaj S&P Global, publicat joi, transmit DPA și Reuters. Indicatorul Purchasing Managers (PMI) privind activitatea economică &
Eurostat: România, printre statele UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor locuințelor, în trimestrul doi
Prețurile locuințelor au crescut cu 1,1% în zona euro și cu 1,2% în UE, în trimestrul doi din 2026, comparativ cu precedentele trei luni, iar cel mai mare avans a fost raportat în Lituania, Bulgaria și România, arată datele colectate prin
Comisia Europeană: Toate statele membre UE au transmis cererile lor finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență
Toate statele membre ale UE au transmis Comisiei Europene cererile lor finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență (MRR), elementul central al instrumentului NextGenerationEU, până la termenul-limită de 30 septembrie 2026, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Toate cererile depuse de sta














