Pachetul "Mobilitate 1" care urma să fie votat miercuri în Parlamentul European a fost retrimis la comisia de specialitate
Trimisul special al AGERPRES, Florin Ştefan, transmite: Preşedintele Parlamentului European (PE), Antonio Tajani, a anunţat miercuri dimineaţă în plenul PE că pachetul "Mobilitate 1" care urma să fie supus la vot în cursul după-amiezii a fost retrimis la comisia de specialitate din cauza numărului mare de amendamente propuse.
Antonio Tajani a făcut anunţul la puţin timp după ora locală 09.00, în plenul PE, într-un moment în care sute de transportatori, printre care şi români, erau deja adunaţi în faţa clădirii legislativului comunitar din Strasbourg pentru a protesta împotriva măsurilor prevăzute de acest pachet legislativ.
Tajani a spus în plen că pachetul "Mobilitate" are foarte multe amendamente şi că există mai multe cereri pentru voturi separate, ceea ce ar face ca procesul de vot să fie lung şi să apară erori. Cele trei propuneri de directivă din pachet au fost retrimise la Comisia pentru transport şi turism (TRAN) şi s-ar putea întoarce în plenul PE la începutul lui aprilie, la Bruxelles.
Karima Delli, din grupul Verzi/Alianţa Liberă Europeană, preşedinta Comisiei TRAN, a afirmat într-un comunicat că Tajani a dat dovadă de slabe calităţi de lider şi a amânat un vot în mod previzibil haotic.
"Era previzibil ca votul plănuit pentru astăzi să devină haotic. Preşedintele PE a evitat confuzia completă în ultimul moment, în loc să le dea membrilor mai mult timp de la bun început. Grupul Verzi/ALE va continua să lupte împotriva sclaviei moderne pe drumurile Europei, împotriva exploatării şoferilor de camion şi în favoarea unor condiţii de lucru mai corecte", a afirmat ea, potrivit unui comunicat al grupului.
"Suntem membri UE cu drepturi depline sau nu suntem?"
Încă de dimineaţă, câteva sute de transportatori, în principal din România şi Bulgaria, s-au adunat în faţa Parlamentului European, iar apoi claxoanele lor s-au făcut auzite în sediul PE timp de mai multe ore. Câţiva reprezentanţi au intrat la discuţii în sediul PE şi transportatorii români sperau să se poată întâlni şi cu eurodeputaţii din România.
Dorin Pop, vicepreşedintele asociaţiei patronale APTE 2002 din Arad, unul dintre iniţiatorii acţiunilor în vederea amânării sau respingerii totale a pachetului legislativ "Mobilitate 1", a explicat pentru AGERPRES motivele pentru care sute de români care activează în domeniu au decis să vină la Strasbourg pentru acest protest.
"Până în momentul de faţă cu ocazia unui control de rutină se verificau diagramele sau activitatea pe ultimele 28 de zile. Ceea ce s-a propus în pachetul legislativ Mobilitate 1 este dublu, adică 56. Nu e posibil aşa ceva. Plus, camionul cu şoferul trebuie să se întoarcă săptămânal în ţara unde îşi are sediul firma, adică în România. Ceea ce ne dezavantajează. Într-un cuvânt, vor să ne scoată de pe piaţa transporturilor intracomunitare. Adică ori suntem membri UE cu drepturi depline, ori nu mai suntem?", a declarat Dorin Pop pentru AGERPRES.
El a precizat că toate ţările estice sunt nemulţumite de pachetul "Mobilitate 1", dar că acesta îi afectează cel mai mult pe români şi bulgari.
"Noi am înţeles mesajul că se amână, dar noi trebuie să obţinem un protocol sau un rezultat clar. Nu am venit aici câteva sute de oameni să plecăm precum am venit. Numai din Arad sunt 220 de oameni", a mai afirmat Dorin Pop.
El dă asigurări că firmele din domeniul transporturilor din România nu fac o concurenţă neloială. "De exemplu, un şofer angajat de-al nostru are un venit echivalent sau de multe ori mai mare decât un şofer în Europa. Un şofer angajat la mine la societate în Arad are venitul mai mare decât un şofer din Germania. Un exemplu care ne dă de gândit", a spus vicepreşedintele APTE.
"Un pachet mort în această legislatură"
Eurodeputatul PNL Marian-Jean Marinescu, vicepreşedinte al grupului PPE din PE şi membru al Comisiei TRAN, a fost unul dintre membrii PE care s-au aflat în spatele demersului finalizat cu retrimiterea pachetului "Mobilitate 1" la Comisia TRAN.
"Noi am respectat regulile de procedură, ei nu le-au respectat. Există o regulă de procedură care spune că dacă există la un raport în plen mai mult de 50 de amendamente, preşedintele parlamentului are posibilitatea să trimită raportul înapoi la Comisie. Aşa spune regula şi Comisia trebuie să reia votul, să voteze amendamentele şi cele care primesc mai mult de o treime din voturile membrilor comisiei pot fi prezentate apoi în plen. Asta este regula şi asta am făcut", a declarat Marinescu miercuri, la Strasbourg, pentru ziariştii români.
El a explicat că retrimiterea la Comisia TRAN a pachetului "Mobilitate 1" s-a realizat "cu sprijinul grupului nostru format din români, polonezi, bulgari, baltici şi cu sprijinul unui grup politic care a depus foarte multe amendamente pentru voturi separate. Adică s-au depus amendamente ca să împărţim un text în două bucăţi, trei bucăţi, patru bucăţi ş.a.m.d."
Potrivit eurodeputatului PNL, preşedinta Comisiei TRAN va convoca acum o reuniune de urgenţă a acesteia săptămâna viitoare şi se va încerca supunerea la vot a pachetului în minisesiunea de săptămâna viitoare de la Bruxelles.
"Eu am îndoieli. Pentru că eu cred că vor fi mii de amendamente care vor trebui duse în plen şi s-ar putea să nu existe timpul necesar, aşa că poate se va amâna pentru aprilie. Oricum, acest pachet în această legislatură e mort. Şi sper ca după aceea Comisia Europeană să se gândească bine şi să facă altceva decât face acum dna comisar (european pentru transport, Violeta Bulc - n.r.), care bântuie pe aici prin Parlament şi roagă oamenii să voteze acest pachet. Să se gândească, să-l retragă şi să prezinte o propunere normală. Pentru că, în opinia mea, pentru a scăpa transportatorii de legile naţionale din Germania şi din Franţa trebuie să existe o reglementare europeană, una normală, care să respecte competiţia, drepturile tuturor transportatorilor", a mai declarat Marian-Jean Marinescu.
În opinia lui, cel mai probabil munca la aceste regulamente va fi reluată în toamnă, în noua legislatură, şi totul va depinde atunci de componenţa viitorului Parlament European.AGERPRES/(editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BTA: 26 de companii bulgare, printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (Coface)
Un total de 26 de companii bulgare sunt printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (CEE) în 2025, plasând Bulgaria pe locul cinci în regiune după numărul de companii incluse în clasament, conform celei de-a 18-a ediții a studiului CEE Top 500, realizat de societatea de asigurări de credite Coface. Principalele concluzii ale raportului au
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile din SUA (analiză)
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în condițiile în care băncile centrale continuă să își majoreze rezervele, iar cererea pentru metalul galben a ajuns la 3.881 de tone în primele nouă luni ale anului, aproape de nivelul record din aceeași perioadă din 2025, arată o analiză de specialitate,
China solicită UE evaluarea impactului noilor taxe privind coletele cu valori mici
Ministerul Comerțului din China a anunțat joi că este foarte preocupat de noile măsuri ale Uniunii Europene privind coletele cu valori mici importate și a cerut blocului comunitar o evaluare atentă a impactului lor, transmite Reuters. Comerțul electronic transfrontalier oferă consumatorilor și companiilor mai multe alegeri, a precizat Minister
Platforma europeană de proiectare a cipurilor va mobiliza investiții de 525 de milioane euro (Comisia Europeană)
Platforma europeană de proiectare a cipurilor - eurocdp.eu - va mobiliza investiții în valoare de 525 de milioane euro pentru a stimula o nouă generație de întreprinderi europene de proiectare a cipurilor, a anunțat Comisia Europeană. Proiectul, o inițiativă-cheie în temeiul Actului UE privind cipurile, a fost lansat miercuri
Eurostat: România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale, în septembrie
Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au crescut în septembrie cu 2,6% în Uniunea Europeană și cu 2,5% în zona euro, comparativ cu luna precedentă, când avansul a fost de 1,9%, respectiv 2%, iar Bulgaria, Lituania, Grecia, Spania, Danemarca, Italia, Suedia, România și Croația au înregistrat cele mai mari creșteri ale
Grupul bancar german Commerzbank este 'convins' de valoarea acordului cu UniCredit
Grupul bancar german Commerzbank AG, aproape de a fi preluat de banca italiană UniCredit SpA, a anunțat joi că este 'convins' că un acord între cele două instituții financiare ar putea crea valoare, transmit DPA și Reuters. Declarația șefului Commerzbank, Bettina Orlopp, a fost făcută după ce creditorul a raportat un avans de 45%
ECA: Propunerea pentru bugetul UE 2028-2034 ratează mai multe oportunități de îmbunătățire
Propunerea Comisiei Europene pentru următorul buget pe șapte ani al UE nu valorifică multe oportunități de a-l face mai transparent și de a asigura o mai mare răspundere față de cetățeni, arată o nouă analiză a Curții de Conturi Europene. Conform unui comunicat al ECA, auditorii avertizează, în contextul în care factorii de decizie din UE negociază
După 30 de ore de negocieri, Electrolux înjumătățește numărul disponibilizărilor planificate în Italia
Producătorul de electrocasnice Electrolux a convenit cu Guvernul italian și cu sindicatele să reducă aproape la jumătate numărul de disponibilizări planificate, de la 1.719 la aproximativ 918 plecări voluntare în următorii trei ani, și să investească peste 100 milioane de euro, transmite Reuters. Grupul suedez și-a revizuit planurile, care prevăd acum ma
Continental a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026
Producătorul german de anvelope Continental AG a raportat miercuri că a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026, după pierderile înregistrate în perioada similară din 2025, pe fondul scăderii cheltuielilor, transmit DPA și Reuters. În perioada iulie-septembrie 2026, Continental a înregistrat un profit net de 349 milioane de
BTA/Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Bulgaria: Strategia Dunării poate ajuta oamenii să rămână și să dezvolte regiunea
Strategia Dunării poate ajuta persoanele care se confruntă cu provocări similare să facă schimb de experiențe și soluții, să-și dezvolte competențele, să înființeze întreprinderi mici și mijlocii și, în cele din urmă, să rămână în regiune și să contribuie la dezvoltarea acesteia, a declarat șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Bulgaria
Germania: Înmatriculările de mașini noi Tesla în au crescut cu aproape 300% în octombrie
Înmatriculările de mașini noi Tesla în Germania au crescut cu aproape 300% în octombrie, arată datele publicate miercuri de Autoritatea Federală de Transport Rutier (KBA), transmite Reuters. Conform KBA, luna trecută au fost înmatriculate 2.932 mașini noi Tesla, un avans de 290,9% față de octombrie 2025. De asemenea, &ici
Eurostat: Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatorii non-casnici din UE a continuat tendința descendentă în 2026
Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,18 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Continuând tendința descendentă observată în 2025, prețul a scăzut cu 2% comparativ cu semestrul doi
Eurostat: Prețul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din UE a scăzut în ritm anual cu 6,7% în primul semestru
Prețul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,06 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, în creștere cu 1,8% comparativ cu semestrul doi din 2025, dar în scădere cu 6,7% față de perioada similară din 2025, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Eurostat: Inflația în zona euro, la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Rata anuală a inflației în zona euro a ajuns în octombrie la cel mai ridicat nivel începând din toamna lui 2023, iar tendința ar urma să continue, pe fondul creșterii prețurilor la energie, menținând presiunile pentru o nouă majorare a dobânzilor de către Banca Centrală Europeană (BCE), în decembrie, transmite Reuters.
Profitul trimestrial al BMW a scăzut cu aproape 15%, pe fondul vânzărilor slabe din China
Profitul trimestrial al Bayerische Motoren Werke AG (BMW) a scăzut din nou, slăbiciunea de pe piața chineză cheie afectând rezultatele producătorului german de automobile premium, transmite DPA. Grupul, care deține mărcile BMW, Mini și Rolls-Royce, a raportat miercuri un declin anual de aproape 15% al profitului net în trimestrul t













