logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Negocieri comerciale: Oficialii SUA fac presiuni asupra UE pentru rezolvarea problemelor din domeniul agriculturii

Imagine din galeria Agerpres

Oficialii americani au sporit joi presiunile asupra Uniunii Europene pentru a rezolva problemele din domeniul agriculturii, acesta fiind cel mai recent efort al autorităţilor SUA de a include produsele agricole în negocierile cu blocul comunitar, transmite Reuters.

Negociatorii UE susţin că nu vor să includă agricultura în discuţiile bilaterale, în cadrul negocierilor demarate de SUA pentru a obţine condiţii mai bune pentru comerţ. De asemenea, negociatorii din SUA vor să încheie un nou acord cu Japonia, iar săptămâna aceasta se întâlnesc cu negociatorii din China pentru un pact separat.

Adresându-se participanţilor la un forum organizat de Departamentul american al Agriculturii (USDA), Gregg Doud, negociatorul şef în domeniul agricol de la Biroul pentru politici comerciale al SUA, a afirmat că "este timpul ca UE să se implice în program" pentru a rezolva problemele legate de biotehnologie sau organismele modificate genetic (OMG).

"Nu-mi pot exprima frustrarea legată de agricultura europeană şi de modul în care ei discută despre probleme cum ar fi biotehnologia şi hormonii din carnea de vită. Politicienii lor, atunci când le pui o întrebare, răspund: 'Ei bine, poate ar trebui să verific informaţia cu cei de la Greenpeace înainte de a răspunde'", a declarat oficialul SUA.

Washingtonul susţine că procesul îndelungat din UE pentru aprobările în domeniul biotehnologiei încetinesc inovaţiile şi afectează accesul SUA la piaţa europeană.

Şeful statului american - Donald Trump - şi preşedintele Comisiei Europene - Jean-Claude Juncker - au anunţat în iulie un acord privind relaţiile comerciale dintre SUA şi UE. Acordul prevede o creştere a achiziţiilor europene de soia şi de gaze naturale lichefiate (LNG) din SUA, în schimbul suspendării noilor tarifele vamale impuse de Washington.

Trump s-a angajat să reducă deficitul comercial al SUA pe relaţia cu UE, evaluat la 151 de miliarde de dolari.

În octombrie, statele membre ale Uniunii Europene au acceptat să permită demararea negocierilor cu Washingtonul pentru majorarea importurilor de carne de vită fără hormoni din SUA, o decizie care ar putea reduce tensiunile comerciale transatlantice.

"Prin angajarea în acest proces fără întârziere, UE îşi demonstrează angajamentul de a intra într-o nouă fază în relaţia cu SUA", a declarat comisarul european pentru agricultură, Phil Hogan.

În prezent, Uniunea Europeană are o cotă anuală de 45.000 de tone pentru importul, fără tarife, de carne de vită fără hormoni, cotă care este pusă la dispoziţia tuturor exportatorilor din întreaga lume, pe principiul primul venit, primul servit.

Statele membre au dat un mandat Comisiei Europene să rezerve o parte din cota globală de import pentru SUA. Cu toate acestea, volumul total al importurilor de carne de vită nu poate fi majorat.

Disputa datează din 1981, când Uniunea Europeană a interzis utilizarea hormonilor de creştere în carnea de vită, inclusiv în carnea importată, ceea ce a determinat SUA să facă o plângere la Organizaţia Mondială a Comerţului. Până la urmă, UE şi SUA au ajuns în 2009 la un acord pentru o cotă de import de carne de vită fără hormoni. Însă, potrivit normelor OMC, cota trebuie pusă şi la dispoziţia furnizorilor non-americani

Conform datelor Federaţiei Exportatorilor Americani de Carne (USMEF), exporturile de carne ale SUA au scăzut anul trecut şi au crescut cele din Australia, Uruguay şi Argentina.

Diplomaţii UE susţin că Bruxellesul vrea să majoreze cota SUA de importuri de carne de vită fără hormoni la cel puţin 40-50%, dar Comisia Europeană va trebui să obţină sprijinul marilor furnizori - Australia şi Uruguay - pentru acest acord.

Acordul privind carnea de vită ar atenua tensiunile comerciale transatlantice, a declarat comisarul pentru agricultură, Phil Hogan. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 56

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Extern 05-11-2026 16:24

BTA: 26 de companii bulgare, printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (Coface)

Un total de 26 de companii bulgare sunt printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (CEE) în 2025, plasând Bulgaria pe locul cinci în regiune după numărul de companii incluse în clasament, conform celei de-a 18-a ediții a studiului CEE Top 500, realizat de societatea de asigurări de credite Coface. Principalele concluzii ale raportului au

Economic Extern 05-11-2026 15:19

Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile din SUA (analiză)

Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în condițiile în care băncile centrale continuă să își majoreze rezervele, iar cererea pentru metalul galben a ajuns la 3.881 de tone în primele nouă luni ale anului, aproape de nivelul record din aceeași perioadă din 2025, arată o analiză de specialitate,

Economic Extern 05-11-2026 13:49

China solicită UE evaluarea impactului noilor taxe privind coletele cu valori mici

Ministerul Comerțului din China a anunțat joi că este foarte preocupat de noile măsuri ale Uniunii Europene privind coletele cu valori mici importate și a cerut blocului comunitar o evaluare atentă a impactului lor, transmite Reuters. Comerțul electronic transfrontalier oferă consumatorilor și companiilor mai multe alegeri, a precizat Minister

Economic Extern 05-11-2026 13:22

Platforma europeană de proiectare a cipurilor va mobiliza investiții de 525 de milioane euro (Comisia Europeană)

Platforma europeană de proiectare a cipurilor - eurocdp.eu - va mobiliza investiții în valoare de 525 de milioane euro pentru a stimula o nouă generație de întreprinderi europene de proiectare a cipurilor, a anunțat Comisia Europeană. Proiectul, o inițiativă-cheie în temeiul Actului UE privind cipurile, a fost lansat miercuri

Economic Extern 05-11-2026 13:04

Eurostat: România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale, în septembrie

Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au crescut în septembrie cu 2,6% în Uniunea Europeană și cu 2,5% în zona euro, comparativ cu luna precedentă, când avansul a fost de 1,9%, respectiv 2%, iar Bulgaria, Lituania, Grecia, Spania, Danemarca, Italia, Suedia, România și Croația au înregistrat cele mai mari creșteri ale

Economic Extern 05-11-2026 12:07

Grupul bancar german Commerzbank este 'convins' de valoarea acordului cu UniCredit

Grupul bancar german Commerzbank AG, aproape de a fi preluat de banca italiană UniCredit SpA, a anunțat joi că este 'convins' că un acord între cele două instituții financiare ar putea crea valoare, transmit DPA și Reuters. Declarația șefului Commerzbank, Bettina Orlopp, a fost făcută după ce creditorul a raportat un avans de 45%

Economic Extern 04-11-2026 18:57

ECA: Propunerea pentru bugetul UE 2028-2034 ratează mai multe oportunități de îmbunătățire

Propunerea Comisiei Europene pentru următorul buget pe șapte ani al UE nu valorifică multe oportunități de a-l face mai transparent și de a asigura o mai mare răspundere față de cetățeni, arată o nouă analiză a Curții de Conturi Europene. Conform unui comunicat al ECA, auditorii avertizează, în contextul în care factorii de decizie din UE negociază

Economic Extern 04-11-2026 17:37

După 30 de ore de negocieri, Electrolux înjumătățește numărul disponibilizărilor planificate în Italia

Producătorul de electrocasnice Electrolux a convenit cu Guvernul italian și cu sindicatele să reducă aproape la jumătate numărul de disponibilizări planificate, de la 1.719 la aproximativ 918 plecări voluntare în următorii trei ani, și să investească peste 100 milioane de euro, transmite Reuters. Grupul suedez și-a revizuit planurile, care prevăd acum ma

Economic Extern 04-11-2026 17:00

Continental a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026

Producătorul german de anvelope Continental AG a raportat miercuri că a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026, după pierderile înregistrate în perioada similară din 2025, pe fondul scăderii cheltuielilor, transmit DPA și Reuters. În perioada iulie-septembrie 2026, Continental a înregistrat un profit net de 349 milioane de

Economic Extern 04-11-2026 16:42

BTA/Șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Bulgaria: Strategia Dunării poate ajuta oamenii să rămână și să dezvolte regiunea

Strategia Dunării poate ajuta persoanele care se confruntă cu provocări similare să facă schimb de experiențe și soluții, să-și dezvolte competențele, să înființeze întreprinderi mici și mijlocii și, în cele din urmă, să rămână în regiune și să contribuie la dezvoltarea acesteia, a declarat șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Bulgaria

Economic Extern 04-11-2026 15:33

Germania: Înmatriculările de mașini noi Tesla în au crescut cu aproape 300% în octombrie

Înmatriculările de mașini noi Tesla în Germania au crescut cu aproape 300% în octombrie, arată datele publicate miercuri de Autoritatea Federală de Transport Rutier (KBA), transmite Reuters. Conform KBA, luna trecută au fost înmatriculate 2.932 mașini noi Tesla, un avans de 290,9% față de octombrie 2025. De asemenea, &ici

Economic Extern 04-11-2026 14:30

Eurostat: Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatorii non-casnici din UE a continuat tendința descendentă în 2026

Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,18 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Continuând tendința descendentă observată în 2025, prețul a scăzut cu 2% comparativ cu semestrul doi

Economic Extern 04-11-2026 13:34

Eurostat: Prețul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din UE a scăzut în ritm anual cu 6,7% în primul semestru

Prețul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,06 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, în creștere cu 1,8% comparativ cu semestrul doi din 2025, dar în scădere cu 6,7% față de perioada similară din 2025, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Economic Extern 04-11-2026 13:00

Eurostat: Inflația în zona euro, la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani

Rata anuală a inflației în zona euro a ajuns în octombrie la cel mai ridicat nivel începând din toamna lui 2023, iar tendința ar urma să continue, pe fondul creșterii prețurilor la energie, menținând presiunile pentru o nouă majorare a dobânzilor de către Banca Centrală Europeană (BCE), în decembrie, transmite Reuters.

Economic Extern 04-11-2026 12:05

Profitul trimestrial al BMW a scăzut cu aproape 15%, pe fondul vânzărilor slabe din China

Profitul trimestrial al Bayerische Motoren Werke AG (BMW) a scăzut din nou, slăbiciunea de pe piața chineză cheie afectând rezultatele producătorului german de automobile premium, transmite DPA. Grupul, care deține mărcile BMW, Mini și Rolls-Royce, a raportat miercuri un declin anual de aproape 15% al profitului net în trimestrul t