Bulgaria blochează milioane de euro transferuri suspecte operate de compania petrolieră a Venezuelei
Bulgaria a blocat la cererea SUA mai multe milioane de euro transferuri operate de compania petrolieră a Venezuelei prin această ţară, cu încălcarea sancţiunilor americane, a anunţat miercuri Parchetul General bulgar, informează AFP.
Sofia a neutralizat un cont deschis la o bancă bulgară prin care tranzitau bani ai companiei naţionale venezuelene PDVSA spre alte ţări, a detaliat procurorul general Sotir Ţaţarov.
"Este vorba de milioane de euro", a precizat directorul Agenţiei Naţionale de Securitate a Bulgariei, Dimităr Gheorghiev, în timpul unei conferinţe de presă la Sofia. Bulgaria, care a fost alertată de Washington, "verifică tot sistemul său bancar pentru a şti dacă au fost primite alte transferuri din Venezuela şi dacă sume au fost transferate în străinătate", a adăugat el.
SUA au adoptat sancţiuni împotriva regimului chavist al lui Nicolas Maduro şi îl susţin pe preşedintele Parlamentului venezulean, Juan Guaido, care s-a autoproclamat preşedinte interimar al Venezuelei la 23 ianuarie şi a fost recunoscut de circa 50 de state.
"Obiectivul este de a ne asigura că bogăţia poporului venezuelean nu a fost furată" în avantajul regimului Maduro, a dat asigurări ambasadorul SUA în Bulgaria, Eric Rubin.
Potrivit Procurorului General, contul suspect, care cuprinde conturi secundare, a fost deschis de un avocat bulgar cu dublă cetăţenie. "Transferurile de pe acest cont nu au nimic de-a face cu activităţile sale de avocat", a subliniat el. Avocatul, susceptibil de a fi urmărit pentru "spălare de bani", nu se află în prezent în Bulgaria, a precizat Procurorul General.
Fondurile transferate prin Bulgaria serveau în mod oficial la finanţarea de activităţi sportive sau la cumpărarea de produse alimentare, ceea ce Washingtonul contestă.
Carlos Paparoni, preşedintele Comisiei de Finanţe a Adunării Naţionale venezuelene şi apropiat al lui Guaido, a anunţat duminică pe contul său de Twitter că PDVSA a încercat să deturneze fonduri publice via Bulgaria.AGERPRES/(AS - autor: Adriana Matcovschi, editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
G7 decide scoaterea din rezerve a 100 de milioane de barili de motorină și petrol
Statele membre ale G7 au convenit vineri să scoată din rezervele de urgență 100 de milioane de barili de motorină și petrol, angajându-se totodată să nu restricționeze exporturile energetice în urma presiunilor făcute de președintele american Donald Trump, transmite Reuters. Washingtonul a dus o campanie pentru a determina Uniunea
BTA: Cea mai veche fabrică de locomotive și vagoane din Bulgaria a renăscut ca hub industrial în Ruse
Cea mai veche fabrică de locomotive și vagoane din Bulgaria, înființată în 1866, a fost transformată într-un centru industrial, feroviar și tehnologic modern în Ruse, în urma unei investiții de 60 de milioane de euro realizate de Bulmarket Group, a declarat joi directorul general al companiei, Momchil Boyadzhiev.
Uniunea Europeană respinge orice interdicție privind motorina (purtător de cuvânt)
Uniunea Europeană 'respinge total' amenințarea SUA că va interzice exporturile de motorină dacă Europa nu scoate mai mult din stocurile sale de combustibili, a declarat vineri Anna-Kaisa Itkonen, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, transmite Reuters. 'O interdicție nu ar fi benefică nimănui. Ar submina încrederea n
Tesla raportează livrări trimestriale peste așteptări
Tesla a depășit previziunile analiștilor de pe Wall Street în privința livrărilor din trimestrul trei, pe fondul redresării vânzărilor în Europa, după declinul de anul trecut, și a majorării exporturilor de la uzina din China, transmite Reuters. Acțiunile firmei cu sediul în Austin, Texas, au urcat cu 3% în predes
Rata șomajului în SUA a urcat la 4,2% în septembrie
Economia americană a redus neașteptat numărul locurilor de muncă create în septembrie, în timp ce rata șomajului a urcat la 4,2%, reducând șansele unei noi majorări a dobânzii de către Rezerva Federală a SUA (Fed), transmit AP și Reuters. Departamentul Muncii a informat vineri că luna trecută numărul locurilor de muncă
Rusia ar putea ridica parțial restricțiile la exporturile de motorină în cazul supraproducției (Alexander Novak)
Rusia a anunțat vineri că ia în considerare o ridicare parțială a restricțiilor la exporturile de motorină în cazul supraproducției, sporind perspectivele unui posibil răgaz pentru piețele globale de combustibil tensionate de război și de deficitul de aprovizionare. Vorbind în Parlamentul Rusiei, vicepremierul Alexander Novak
Inflația în zona euro, la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Rata anuală a inflației în zona euro a ajuns în septembrie la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, iar tendința ar urma să continue, pe fondul creșterii prețurilor la energie, menținând presiunile pentru o nouă majorare a dobânzilor de către Banca Centrală Europeană, transmit AFP și Reuters. Potrivit unei estimări preliminare pub
FAO: Prețurile mondiale la alimente, la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, în septembrie
Indicele global al prețurilor produselor alimentare a urcat în septembrie la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape patru ani, perturbările logistice și temerile privind fenomenele meteo majorând cotațiile cerealelor pe piețele globale, a anunțat vineri Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite Reuters. FAO
Reuters: Airbus a livrat peste 70 de aeronave în septembrie
Livrările grupului aeronautic european Airbus au depășit ușor 70 de aeronave în septembrie, după un efort de ultim moment pentru a reduce întârzierile anterioare, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul. Reprezentanții Airbus nu au dorit să comenteze informațiile, înaintea publicării datelor oficiale, &i
Jorgensen: UE analizează cu SUA și alți membri IEA momentul potrivit pentru a scoate motorină din rezerve
Comisarul european pentru energie, Dan Jorgensen, a declarat vineri că blocul comunitar discută cu toți membrii Agenției Internaționale pentru Energie (IEA), nu doar cu Statele Unite, când este momentul pentru a scoate motorină din rezervele de urgență, transmite Reuters. 'Aceasta este una dintre oportunitățile pe care le avem, am folosit-o și î
FMI: Piețele de obligațiuni funcționează într-o manieră ordonată
Piețele globale de obligațiuni încă funcționează într-o manieră ordonată, a anunțat joi Fondul Monetar Internațional (FMI), după recenta creștere a randamentelor care a dus pe plan global la cel mai ridicat nivel al costurilor de împrumut din ultimele decenii, transmite Reuters. Randamentul titlurilor de stat americane pe 10 ani, etalonul pen
Maros Sefcovic: UE vrea o abordare coordonată cu SUA în privința reducerii prețului motorinei
Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, a declarat joi că a discutat cu reprezentantul SUA pentru comerț, Jamieson Greer, despre deficitul de aprovizionare cu motorină și majorarea prețului, și a exprimat dorința Europei pentru o abordare coordonată în vederea reducerii prețurilor, transmite Reuters. Sefcovic le-a spus jurnaliș
Reuters: Prețurile petrolului au crescut cu 2% după ce China a suspendat exporturile de combustibil
Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după ce China a suspendat exporturile de produse petroliere, ceea ce va înăspri situația pe piața combustibililor, afectată deja de penuria de aprovizionare la nivel mondial, în timp ce investitorii continuă să evalueze eforturile diplomatice din Orientul Mijlociu, transmite Reuters.
Reprezentantul SUA pentru comerț confirmă discuțiile cu omologii europeni privind rezervele de motorină
Reprezentantul SUA pentru comerț, Jamieson Greer, a declarat joi că a discutat cu unii omologi europeni, în marja reuniunii miniștrilor Comerțului din G20 (Milwaukee), despre necesitatea ca țările europene să scoată motorină de la rezervele lor de urgență, transmite Reuters. Într-un interviu acordat Bloomberg, Greer a spus că unele
Guvernele UE au cheltuit aproape 18 miliarde de euro pentru a atenua impactul prețurilor ridicate la energie
Guvernele din Uniunea Europeană au cheltuit anul acesta 17,9 miliarde de euro pentru a atenua efectele majorării prețurilor la petrol și gaz asupra gospodăriilor și companiilor, se arată într-o notă a Comisiei Europene, care cere statelor membre să răspundă mai bine nevoilor, transmite Reuters. Într-o notă pentru ghidarea discuțiil














