Ortodoxe
Sf. Cuv. Paisie de la Neamț; Sf. Mc. și Mărturisitori: Gurie, Samona și Aviv diaconul
(Începutul Postului Nașterii Domnului)
Duminica a 25-a după Rusalii

Greco-catolice
Duminica a 25-a după Rusalii. Sf. m. Gurie, Samona și Aviv. Începe Postul Nașterii Domnului

Romano-catolice
Duminica a 33-a de peste an
Ss. Albert cel Mare, ep. înv.; Leopold al III-lea


Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț este pomenit în calendarul creștin ortodox în 15 noiembrie.

Sfântul Paisie s-a născut la 21 decembrie 1722, în orașul Poltava din Ucraina, într-o veche familie de preoți dintre care unii au îmbrățișat viața monahală, precum bunica și sora mamei sale. Din botez a primit numele de Petru, după numele mitropolitului Petru Movilă al Kievului, care se sărbătorește la 21 decembrie, ziua nașterii Cuviosului Paisie.

Tatăl său, Ioan, era preot al catedralei din Poltava, iar mama sa Irina se îngrijea de buna creștere a celor doisprezece copii, dintre care fericitul Paisie era al unsprezecelea.

Studiile le-a făcut la Academia teologică din Kiev, întemeiată de mitropolitul Petru Movilă. A intrat în viața monahală la Mănăstirea Medvedeschi, fiind făcut rasofor sub numele de Platon.

'După ce zăbovește puțin timp în marea lavră Pecersca, fericitul Platon, negăsind pace și liniște duhovnicească în mănăstirile ucrainiene, călăuzit de mâna lui Dumnezeu, în anul 1745, părăsește patria sa și se duce în Moldova. Aici viața monahală isihastă era în mare înflorire, fiind ferită de tulburarea uniației catolice poloneze, care invadase o bună parte din Ucraina de sud-vest'. (Viețile Sfinților)

După patru ani petrecuți în mănăstirile din Moldova, fericitul Platon a plecat în Sfântul Munte, ca să scape de hirotonie, după cum singur mărturisea mai târziu: 'ca nu cumva părinții moldoveni să mă silească să primesc preoția'. (Viețile Sfinților)

Sosind în Muntele Athos, a mers prin toate mânăstirile și sihăstriile să-și găsească un povățuitor iscusit. Dar negăsind un duhovnic după dorința lui, s-a retras în pustie, nevoindu-se singur patru ani de zile.

Nevoința fericitului Platon în singurătate era destul de grea și anevoioasă. Neîncetat se îndeletnicea cu citirea Sfintei Scripturi și cântarea psalmilor; mâncare primea o dată la două zile și atunci numai pesmeți și apă, afară numai de sâmbete, duminici și praznice; iar sărăcia lui era covârșitoare. Trăia numai din pomană.

În acea vreme, a venit în Sfântul Munte starețul Vasile de la Poiana Mărului, el l-a călugărit pe Platon, punându-i numele de Paisie. Apoi, bătrânul l-a sfătuit pe ucenicul său să lase nevoința pustnicească, potrivită numai bărbaților sfinți și desăvârșiți, și să-și aleagă calea împărătească.

'Mai bine este să trăiești împreună cu un frate să-ți cunoști slăbiciunea și măsura ta, să te căiești, să te rogi înaintea Domnului și să te curăți în toată ziua, prin harul lui Hristos, decât să porți în tine trufia și părerea de sine, să le ascunzi cu viclenie și să te hrănești cu traiul singuratic. Că traiul singuratic aduce nu puțină vătămare celui pătimaș'. (Viețile Sfinților)

La Athos a primit și preoția și a format o obște de 64 de monahi la Schitul Sfântul Ilie.

După șaptesprezece ani de viețuire în Athos, starețul Paisie s-a întors în Moldova, împreună cu toți ucenicii săi, stabilindu-se la Mănăstirea Dragomirna, unde a petrecut 12 ani, timp în care obștea monahală a ajuns la 350 de călugări.

La Dragomirna, Cuviosul Paisie se îndeletnicea, pe lângă grija conducerii soborului, și cu traducerea cărților patristice. Iarna, când se adunau toți viețuitorii din mănăstire de la diferitele ascultări, în fiecare seară, în afară de sărbători, starețul citea din cuvintele Sfinților Părinți. Frații se adunau la trapeză, se aprindeau lumânări, apoi venea Cuviosul Paisie, se așeza la locul său și citea cuvânt de învățătură. La urmă explica cuvântul citit pe înțelesul tuturor.

În mănăstire erau călugări moldoveni, slavi și greci. De aceea era nevoit să citească într-o seară în limba română, iar în seara următoare în limba slavă sau greacă. Aceste citiri din tezaurul patristic se făceau de la începutul postului Crăciunului până în sâmbăta Sfântului Lazăr, când încetau.

Pe toți cei din obște, Sfântul Paisie îi sfătuia părintește, zicând: 'Fraților, mai întâi de toate se cuvine vouă să vă apropiați de Domnul cu credință tare și cu iubire fierbinte să vă lepădați hotărât de toate plăcerile veacului acestuia, de voința voastră, de cugetul inimii voastre și să fiți săraci cu duhul și cu trupul. Numai atunci, prin harul lui Hristos, se va aprinde în voi sfânta râvnă'. (Viețile Sfinților)

Altădată iarăși le zicea Cuviosul Paisie: 'După măsura ostenelilor voastre, cu timpul veți dobândi lacrimi și plâns cu nădejde, spre mângâierea sufletului. Se va ivi în voi râvna fierbinte de a trăi după poruncile Domnului și veți câștiga smerenie și răbdare, milă și iubire către toți, iar mai ales către cei nedreptățiți, către bolnavi și bătrâni'. (Viețile Sfinților)

În toamna anului 1775, Sfântul Paisie a fost nevoit să se retragă la Mănăstirea Secu, împreună cu 200 de monahi, din cauza ocupării Bucovinei de austrieci. Aici s-a nevoit patru ani, continuând aceeași rânduială de viață monahală din Sfântul Munte Athos, ca și la Dragomirna. În 1779, s-a mutat la Mănăstirea Neamț, cu o mare parte din obștea de la Secu, ca stareț peste ambele obști, unificând astfel cele două mănăstiri sub povățuirea unui singur stareț.

La Mănăstirea Neamț, a făcut numeroase traduceri din operele Sfinților Părinți, a organizat obștea după rânduiala din Athos, a format un sobor de aproape o mie de călugări, a deprins pe mulți ucenici să practice rugăciunea lui Iisus. Ocupațiile sale cărturărești au ajuns, la Neamț, la cea mai mare înflorire.

A întemeiat o întreagă școală pentru formarea de traducători, scriitori și corectori de cărți. Manuscrisele patristice au umplut biblioteca mănăstirii și erau răspândite prin numeroase alte mănăstiri din țară și de peste hotare: 'Astfel, Neamțu devine centrul și făclia monahismului ortodox și școala vieții sihăstrești și a culturii duhovnicești pentru tot Orientul ortodox'. (Viețile Sfinților)

La 15 noiembrie 1794, în timpul slujbei de seară, starețul Mănăstirii Neamț, Cuviosul Paisie, supranumit 'Cel mare' (Velicikovski), s-a mutat la cele veșnice, în vârstă de 72 de ani, fiind înmormântat în gropnița bisericii voievodale.

Pentru sfințenia vieții lui, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinților, fiind prăznuit în fiecare an la 15 noiembrie. (surse: vol. Viețile Sfinților; 'Patericul Românesc', Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ed. Mănăstirii Sihăstria, 2005) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)