Ortodoxe
Sf. Ier. Iosif cel Nou de la Partoș, mitropolitul Banatului; Sf. Mare Mc. Nichita; Sf. Ier. Visarion, arhiepiscopul Larisei

Greco-catolice
Sf. m. Nichita Gotul; Sf. Fecioară Maria Îndurerată

Romano-catolice
Sf. Fecioară Maria Îndurerată


Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, mitropolit al Banatului, este sărbătorit în ziua de 15 septembrie.

Sfântul Iosif cel Nou s-a născut în orașul Raguza din Dalmația, pe malul Mării Adriatice, în anul 1568, într-o familie de vlahi. Tatăl său, Ioan, era proprietarul unei corăbii cu care făcea comerț în apele Mediteranei. Aromânii (numiți de slavi vlahi sau morlachi, iar de turci karavlahi, adică vlahi negri) erau vestiți, alături de italienii raguzani și de venețieni, nu numai ca navigatori, ci și ca negustori.

Rămânând orfan de tată la vârsta de 12 ani, tânărul Iacob, numele din botez, a rămas în grija mamei sale Ecaterina, care s-a mutat la Ohrida. A mers la școală până la vârsta de 15 ani, când, urmând un îndemn de sus, a intrat în Mănăstirea Maicii Domnului din Ohrida.

Călugărindu-se de tânăr, a parcurs toate treptele slujirii în Biserică, până ce a fost ales mitropolit al Timișoarei, păstorind între anii 1650-1653.

Din scaunul mitropolitan, ierarhul Iosif s-a retras de bunăvoie la Mănăstirea Partoș, unde a mai trăit câțiva ani, după care s-a mutat la veșnicele locașuri. Lespedea care-i acoperea mormântul a fost identificată la începutul secolului trecut, având inscripția: 'Prea Sfințitul Iosif cel Nou, fost Mitropolit al Timișoarei'.

La 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș și strămutarea moaștelor sale din biserica Mănăstirii Partoș în catedrala mitropolitană din Timișoara. Canonizarea solemnă a avut loc în zilele de 6-7 octombrie 1956, la Timișoara.


* Sfântul Mare Mucenic Nichita, adică 'Biruitorul', a pătimit martiriul de la goți în anul 372 pe pământul țării noastre. Sfântul era de neam grec, din Cilicia, Asia Mică. Părinții săi au fost aduși de goți și colonizați în Dacia după anul 258.

'Fericitul Nichita s-a născut într-un sat din câmpia Dunării (poate Valea Argeșului), la începutul secolului IV, și a învățat tainele credinței în Hristos de la Episcopul Teofil al Sciției și Goției (Daciei). Călugărindu-se la una din mănăstirile din sudul Dunării, sau poate în Munții Buzăului, unde era o mică așezare monahală cunoscută, tânărul ostaș al lui Hristos, Nichita, a fost hirotonit preot de către același Teofil și a ajuns presbiter misionar prin sate, catehizând și botezând mulți daco-romani și goți'. (Viețile Sfinților)

În timpul persecuției dezlănțuită de conducătorul goților Athanaric împotriva creștinilor, în anul 372, preotul Nichita a fost prins de ostași în biserică și ars de viu în fața sfântului altar, în ziua de 15 septembrie. Vina lui era că îi îndemna pe creștini să nu jertfească unui idol al goților pe care îl purtau într-o căruță prin sate.

Sfintele sale moaște, câte au mai rămas din foc, au fost adunate de creștini și cinstite cu mare evlavie. În anul 451, sfintele sale moaște au fost duse în Cilicia, și așezate într-o biserică din orașul Mopsuestia, cinstindu-se ca 'mare mucenic' în toată Biserica creștină. (surse: vol. Viețile Sfinților; http://mitropolia-banatului.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cerasela Bădiță)