logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DOCUMENTAR: Carmen Bunaciu, multiplă campioană la înot, împlinește 65 de ani (15 septembrie)

Image

Multipla campioană la înot Carmen Bunaciu, sportiva care a obținut prima medalie din istoria natației românești la un Campionat Mondial, s-a născut la 15 septembrie 1961, în Sibiu, orașul unde a făcut și primii pași în sportul care a consacrat-o. A absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport (IEFS) din București.

Și-a început activitatea la CSS Sibiu (1968-1974), sub îndrumarea antrenorului Nicolae Dembițchi. La vârsta de 13 ani, s-a alăturat Clubului Sportiv Dinamo București, fiind cea mai tânără din echipă, în condițiile în care ceilalți sportivi aveau 17-18 ani, după cum rememora marea sportivă într-un interviu acordat AGERPRES în mai 2019.

    Carmen Bunaciu, 1979

Foto: (c)  CORNEL MOCANU / Arhiva istorică  AGERPRES


S-a consacrat la Clubul Dinamo București (1974-1986), pregătindu-se sub îndrumarea antrenoarei Cristina Șopterian, conform datelor din 'Enciclopedia educației fizice și sportului din România' (ed. a II-a, Vol. II, Ed. Măiastra, 2015).

Foto: (c)  CORNEL MOCANU / Arhiva istorică  AGERPRES


Proba sa favorită a fost 200 m spate. Palmaresul intern include cucerirea a 70 de titluri de campioană națională în probele individuale și stabilirea a 39 de recorduri naționale. A intrat în istorie ca prima înotătoare care a coborât recordul României sub minut la 100 m liber (59'90), la 17 decembrie 1977, în bazinul de 50 de metri din Baia Mare.

Ca membră a loturilor naționale (1975-1986), a reprezentat România la trei ediții ale Campionatelor Europene, trei ediții ale Campionatelor Mondiale, două ediții ale Jocurilor Olimpice și la numeroase alte competiții internaționale.

În competițiile externe, a avut un parcurs remarcabil: zece medalii (cinci de aur, trei de argint și două de bronz) la Jocurile Mondiale Universitare (edițiile 1979 - Mexic, 1981 - București, 1983 - Canada, 1985 - Japonia), 30 de titluri de campioană balcanică și două medalii de aur la concursul preolimpic de la Moscova (1979).

 Universiada Bucureşti (19 - 30 iulie 1981). În imagine: înotătoarea Carmen Bunaciu (ctr.), locul I.

Foto: (c)  CORNEL MOCANU / Arhiva istorică  AGERPRES


La Campionatele Europene, a cucerit prima medalie în 1977 (Suedia) - locul III la 200 m spate și locul VI în finala de la 100 m spate -, performanță urmată de alte două medalii de bronz la 100 m spate în edițiile din 1981 (Iugoslavia) și 1983 (Italia). La Campionatul Mondial din 1978 (Berlin), s-a clasat pe locul IV la 200 m spate și pe locul VII la 100 m spate.

Momentul de vârf al carierei internaționale l-a constituit Campionatul Mondial de la Guayaquil (Ecuador, 1982), unde a câștigat medalia de bronz la 200 m spate (2'15'40) - prima medalie obținută de înotul românesc la un Campionat Mondial - și s-a clasat pe locul V la 100 m spate. Ulterior, la ediția din 1986 (Madrid), s-a clasat a șasea în finala probei de 100 m spate.

Foto: (c)  CORNEL MOCANU / Arhiva istorică  AGERPRES


Pe scena olimpică, s-a calificat în trei finale la Jocurile Olimpice din 1980 (Moscova), ocupând locul IV atât la 100 m, cât și la 200 m spate, precum și locul VII cu ștafeta de 4x100 m mixt. La Jocurile Olimpice din 1984 (Los Angeles), s-a clasat pe locul IV la 100 m spate și pe locul VII la 200 m spate, conform site-ului Comitetului Olimpic și Sportiv Român, cosr.ro.

Evoluția sa constantă a menținut-o în elita mondială a anilor '70-'80: în 1978 a ocupat locul VIII la 200 m spate și XII la 100 m spate; în 1979 a urcat pe locul II la 200 m spate și III la 100 m spate în ierarhia mondială, an în care a fost liderul absolut al Europei la ambele probe de spate; în 1980 s-a clasat pe locul VII la ambele probe în ierarhia mondială.

După retragerea din activitatea competițională de înaltă performanță (1986), s-a dedicat carierei tehnice. Între 1989 și 1992, a făcut parte din colectivul de antrenori care a pregătit lotul olimpic și național de înot, ghidând ulterior numeroase generații de copii, juniori și seniori.

Relația sa cu natația a continuat și după încheierea carierei de performanță, participând constant la întrecerile de masters dedicate veteranilor, o dovadă vie a longevității sale sportive. 'Îmi doream să fiu și eu pe mal, să înoate alții și eu să-i susțin, dar am văzut cât de greu e și în această ipostază [...] Era o răspundere mult mai mare, dar fiecare moment era deosebit', mărturisea sportiva în interviul din 2019.

Foto: (c)  SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO


Implicarea sa în viața sportivă a continuat și la nivel instituțional. La 31 august 2021, în cadrul Adunării Generale a Federației Române de Natație și Pentatlon Modern de la Izvorani, Carmen Bunaciu a fost aleasă în Biroul Federal pentru înot, conform frnpm.ro.

A fost distinsă cu titlurile de 'Maestră a sportului', 'Maestră emerită a sportului' și 'Antrenoare emerită de înot'. De asemenea, a primit Medalia 'Meritul Sportiv' clasa I, în 1981, și Ordinul 'Meritul Sportiv' clasa I, în 1982 și 2004.

A fost inclusă și în volumul omagial 'Visul de a deveni campion' (lansat în martie 2014 de Mihai Dragomir), alături de alte personalități importante ale sportului românesc.

Dincolo de performanțele sportive, Carmen Bunaciu a rămas o prezență activă în promovarea natației, susținând importanța practicării acestui sport pentru dezvoltarea armonioasă, un stil de viață sănătos și educația tinerelor generații. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Cerasela Bădiță, editor online: Andreea Preda)

Afisari: 3708

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 10-10-2026 08:30

10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)

Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să

Documentare 10-10-2026 08:00

10 octombrie - Ziua mondială a păsărilor migratoare (ONU)

Ziua mondială a păsărilor migratoare (World Migratory Bird Day - WMBD) este sărbătorită pe parcursul fiecărui an, de două ori, în lunile mai și octombrie, în concordanță cu natura ciclică a migrației păsărilor în diferite emisfere. În acest an marcarea acestei zile a fost prevăzută pentru 9 mai și 10 octombrie, recunoscând faptul

Documentare 10-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 10 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Evlampie și sora sa, Evlampia; Sf. Cuv. Vasian și Teofil Mărturisitorul Greco-catolice Sf. m. Eulampie și sora sa Eulampia Romano-catolice Sf. Daniel Comboni, ep. Sfinții Mucenici Evlampie și Evlampia sunt pomeniți în cal

Documentare 10-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 octombrie

Este a 283-a zi a anului 2026. Au mai rămas 82 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 24 m și apune la 18 h 40 m. Luna răsare la 07 h 05 m și apune la 18 h 14 m. Lună Nouă la 18 h 50 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 09-10-2026 15:14

Retrospectiva evenimentelor interne 5-9 octombrie 2026

Nouă nominalizare de premier de către președintele Nicușor Dan în persoana secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Luca Niculescu, participarea președintelui Nicușor Dan la o discuție prin videoconferință a Grupului 'Prietenii Competitivității', discuțiile premierului desemnat Luca Niculescu cu liderii PSD, PNL și UDMR în vederea form

Documentare 09-10-2026 13:49

Săptămâna europeană 5-9 octombrie 2026

Setul de propuneri avansat de Comisia Europeană care include, între altele, trecerea de la unanimitate la majoritate calificată sau aprofundarea integrării europene în anumite domenii, decizia Consiliului UE de a prelungi măsurile restrictive individuale la adresa Rusiei, mai multe rezoluții adoptate de PE privind situația drepturilor omului în Iran, Georgi

Documentare 09-10-2026 12:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

*În perioada 9-11 octombrie se va defășura, la Brăila, cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Jazz 'Johnny Răducanu'. Evenimentul va cuprinde concursuri pentru formații, soliști instrumentiști și vocali, recitaluri, precum și o serie de evenimente dedicate personalității marelui muzician brăilean, potrivit informa

Documentare 09-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Scriitorul, profesorul și activistul Daniel Vighi

Fondator al Societății Timișoara și membru al Alianței Civice, Daniel Vighi a fost una dintre cele mai respectate voci ale societății civile românești, nota pagina https://www.memorialsighet.ro/ în noiembrie 2022. A fost prozator al generației literare din anii '80, eseist și profesor de lite

Documentare 09-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: 20 de ani de la punerea pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România (9 octombrie)

În ziua de 9 octombrie 2006, a avut loc ceremonia punerii pietrei de temelie a Memorialului Victimelor Holocaustului din România. La evenimentul din București a fost prezent președintele României de atunci, Traian Băsescu, alături de miniștri, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, membri ai comunității evreiești din România.

Documentare 09-10-2026 09:00

Cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii (9-11 octombrie)

Între 9 și 11 octombrie 2026, este programată cea de-a zecea ediție a Spotlight - Festivalul Internațional al Luminii, eveniment dedicat instalațiilor de light art, video mapping și experiențe interactive. Sub tema 'Playground', festivalul propune 19 proiecte, dintre care 13 instalații și șase spectacole de video mapping, realizate de artiști și studiouri din R

Documentare 09-10-2026 08:30

9 octombrie - Ziua mondială a poștei (ONU)

Anual, la 9 octombrie, este marcată Ziua mondială a poștei, dată la care, în 1874, a fost înființată Uniunea Generală a Poștelor, prin semnarea Tratatului de la Berna (Elveția). Ziua mondială a poștei a fost stabilită de Congresul Uniunii Poștale Universale (UPU), desfășurat la Tokyo, Japonia, în 1969, potrivit

Documentare 09-10-2026 08:00

9 octombrie - Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România

Ziua Națională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din România este marcată, în fiecare an, la 9 octombrie, fiind stabilită prin Hotărârea de Guvern nr. 672/5 mai 2004, dată ce reprezintă începutul deportării evreilor din România în Transnistria, se arată pe https://roholocaust.com/.

Documentare 09-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Cuv. Andronic și Atanasia Greco-catolice Sf. ap. Iacob al lui Alfeu; Sf. Andronic și Atanasia Romano-catolice Ss. Dionisie, ep. și îns., m.; Ioan Leonardi, pr.; Abraham, patriarh Sfântul Apos

Documentare 09-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 octombrie

Este a 282-a zi a anului 2026. Au mai rămas 83 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 23 m și apune la 18 h 42 m. Luna răsare la 05 h 54 m și apune la 17 h 54 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 08-10-2026 11:00

PATRIMONIUL MONDIAL UNESCO: Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului în Republica Coreea

Kimchi este denumirea coreeană pentru legumele conservate, condimentate cu mirodenii și fructe de mare fermentate. Kimjang, procesul tradițional de preparare și împărțire a kimchi-ului, reafirmă identitatea coreeană și reprezintă o oportunitate excelentă de a consolida cooperarea în cadrul familiei, explică site-ul