PERSONALITATEA ZILEI: Politicianul Oscar Arias Sanchez, laureat al Premiului Nobel pentru Pace
Oscar Arias Sanchez este unul dintre cei mai importanți lideri politici din America Latină, un vizionar al păcii și democrației, recunoscut la nivel internațional pentru eforturile sale de a aduce stabilitate în America Centrală. În calitate de dublu președinte al Republicii Costa Rica (între 1986-1990 și 2006-2010) și laureat al Premiului Nobel pentru Pace, și-a consacrat cariera promovării dialogului, dezarmării și drepturilor omului, lăsând o influență profundă asupra istoriei continentale și globale.
S-a născut la 13 septembrie 1940, în orașul Heredia din Costa Rica, conform fpa.es, provenind dintr-o familie înstărită și educată, cu tradiție în viața politică și economică a țării.
După ce a urmat cursurile Universității din Costa Rica, unde a obținut diplome în drept și economie, și-a continuat studiile în Marea Britanie.
Sprijinit de o bursă a guvernului britanic, s-a înscris la prestigioasa London School of Economics and Political Science. Pregătirea sa doctorală a continuat la Universitatea din Essex, unde a obținut titlul de doctor în științe politice în anul 1974. De altfel, rigoarea sa intelectuală a fost recunoscută devreme, câștigând în 1970 și Premiul Național pentru Eseu.

Sursa foto: Óscar Arias Sánchez/Facebook
Reîntors în țară, Oscar Arias Sanchez s-a implicat activ în viața publică, aderând la Partidul Eliberării Naționale. Cariera sa guvernamentală a luat avânt când a ocupat funcția de ministru al Planificării Naționale și Politicii Economice între 1972 și 1977, în timpul administrațiilor conduse de Jose Figueres Ferrer și Daniel Oduber Quiros. A demonstrat calități administrative remarcabile, contribuind la elaborarea planurilor de dezvoltare națională și devenind ulterior secretar general al formațiunii.
În februarie 1986, la vârsta de 45 de ani, a fost ales președinte al Republicii Costa Rica, devenind unul dintre cei mai tineri șefi de stat din istoria modernă a țării. Primul său mandat a coincis cu o perioadă de extremă turbulență geopolitică în America Centrală, marcată de războaie civile, intervenții externe și regimuri autoritare în state vecine, notează planetrulers.com.
Momentul de cotitură al carierei sale internaționale a survenit în anul 1987, când a devenit laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Distincția i-a fost acordată ca o recunoaștere directă a rolului său esențial în elaborarea și semnarea Acordului de Pace de la Esquipulas (Esquipulas II), semnat în august 1987 de liderii din Guatemala, El Salvador, Honduras, Nicaragua și Costa Rica, potrivit nobelprize.org. Într-un context în care diverse forțe mizau pe soluții militare, Oscar Arias Sanchez a insistat cu fermitate pe calea diplomatică, propunând un plan curajos care viza încetarea focului, democratizarea, amnistia politică și organizarea de alegeri libere.
O mare parte din fondurile primite odată cu Premiul Nobel au fost folosite pentru a înființa Fundația Arias pentru Pace și Progres Uman, o organizație dedicată promovării păcii, egalității de gen și democrației.
De-a lungul vieții, liderul costarican a primit o pleiadă de distincții și premii prestigioase, punctează fpa.es. Printre cele mai importante se numără: Premiul Prințul de Asturias pentru Cooperare Internațională (1988), Premiul pentru Pace Martin Luther King Jr. (1987), Medalia Libertății din Philadelphia, Premiul Jackson H. Ralston, Premiul Umanitar Albert Schweitzer și Premiul Americilor.

Sursa foto: Óscar Arias Sánchez/Facebook
De asemenea, prestigiul său academic și politic a fost recunoscut prin acordarea a numeroase titluri de doctor honoris causa din partea unor universități de elită, precum Harvard, Princeton, Dartmouth sau Washington University din St. Louis.
După încheierea primului său mandat prezidențial, a continuat să pledeze pentru dezarmare mondială, controlul armelor și justiție socială.

Sursa foto: Óscar Arias Sánchez/Facebook
În anul 2006, în urma unei decizii a Curții Supreme, a candidat din nou și a câștigat un al doilea mandat prezidențial (2006-2010). Acesta a fost concentrat pe modernizarea economică, atragerea investițiilor străine, combaterea sărăciei și ratificarea Tratatului de Liber Schimb cu SUA, menținând în paralel politicile ecologice ambițioase ale țării, arată britannica.com.
Prin tot ce a făcut, Oscar Arias Sanchez a transformat Costa Rica într-o țară a păcii, rămânând un model de corectitudine și integritate pentru viitor. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Doina Lecea, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: nobelprize.org
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Sculptorița Gabriela Manole-Adoc
Gabriela Manole-Adoc este una dintre sculptorițele reprezentative ale artei românești din a doua jumătate a secolului al XX-lea, lucrările sale remarcându-se prin monumentalitate, dinamism, expresivitate și simbolistica libertății și a înălțării. Născută la 14 noiembrie 1926, în comuna Pleșani, județul Botoșani, Gabriela Manole-Adoc a a
DOCUMENTAR: Actorul Vasile Muraru împlinește 70 de ani (14 noiembrie)
Actorul Vasile Muraru, directorul Teatrului de Revistă 'Constantin Tănase' din București, este cunoscut îndeosebi ca membru al unuia dintre duo-urile umoristice cele mai apreciate de public alături de colegul și prietenul său, regretatul actor de comedie, Nae Lăzărescu. S-a născut la 14 noiembrie 1956, în localitatea Doina, județul Neamț, p
14 noiembrie - Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat (ONU)
Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat este marcată, anual, începând cu 1991, la data de 14 noiembrie, din inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și a Federației Internaționale de Diabet (FID). A devenit zi oficială a Națiunilor Unite în 2007, prin adoptarea Rezoluției 61/225 la 20 decembrie 2006. Tema propusă d
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip; Sf. Ier. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului (Lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului) Greco-catolice Sf. ap. Filip Romano-catolice Ss. Ștefan-Teodor, ep. m.; Serapion, călug. m. Sfântul Apostol Fil
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 noiembrie
Este a 318-a zi a anului 2026. Au mai rămas 47 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 10 m și apune la 16 h 50 m. Luna răsare la 11 h 54 m și apune la 20 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 9-13 noiembrie 2026
Conferința de presă a președintelui Nicușor Dan în care a vorbit despre criză guvernamentală și a răspuns întrebărilor jurnaliștilor, participarea președintelui Nicușor Dan la Comunitatea politică europeană (12 noiembrie) și la Consiliul European informal de la Dublin (13 noiembrie), vizita președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen în Rom&
Săptămâna europeană 9-13 noiembrie 2026
Reuniunea Comunității politice europene, în cadrul căreia 39 de state din Europa au adoptat o declarație comună privind unele discuții cu Rusia după încheierea războiului din Ucraina, Consiliul european informal de la Dublin despre inteligența artificială, acordul dintre Parlamentul European (PE) și Consiliu privind bugetul UE pentru 2027, prelungirea de către Co
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ziua Dobrogei, marcată, la Tulcea, prin evenimente culturale (13-14 noiembrie) Instituțiile muzeale și unele instituții de învățământ din municipiul Tulcea vor găzdui, în zilele de 13 și 14 noiembrie, mai multe evenimente prilejuite de Ziua Dobrogei (14 noiembrie), sărbătoarea națională care amintește momentul alipirii Dobrogei la
13 noiembrie - Ziua limbii maghiare
La 13 noiembrie este marcată Ziua limbii maghiare, instituită prin Legea 279/2015. Inițiativa privind propunerea legislativă pentru instituirea sărbătoririi acestei zile a aparținut Uniunii Democrate a Maghiarilor din România. La 16 iunie 2015, proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, iar la 13
Consiliul European informal, la Dublin: inteligența artificială și o propunere a Georgiei Meloni, pe agendă (13 noiembrie)
O reuniune informală a membrilor Consiliului European are loc pe 13 noiembrie, la Dublin, sub egida președinției irlandeze a Uniunii Europene, având ca teme principale, între altele, inteligența artificială, precum și o propunere a prim-ministrei Italiei, Georgia Meloni, cu privire la necesitatea unui mesaj coordonat al UE cu privire la Ucraina, informează site-u
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, și Sf. Antuza, mama sa Greco-catolice Sf. aep. Ioan Gură de Aur al Constantinopolului Romano-catolice Sf. Augustina (Livia), călug. Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur (344
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 noiembrie
Este a 317-a zi a anului 2026. Au mai rămas 48 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 09 m și apune la 16 h 51 m. Luna răsare la 11 h 15 m și apune la 19 h 33 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 125 de ani de la desemnarea primilor laureați ai Premiilor Nobel (12 noiembrie 1901)
La 12 noiembrie 1901, instituțiile responsabile de acordarea Premiilor Nobel au stabilit primii laureați ai distincțiilor instituite prin testamentul lui Alfred Nobel. Numele acestora au fost păstrate secrete până în ziua de 10 decembrie 1901, atunci când, la exact cinci ani de la moartea lui Alfred Nobel, au fost decernate primele premii cunoscute azi sub
FRAGMENT DE ISTORIE: Inaugurarea podului San Francisco - Oakland Bay (12 noiembrie 1936)
Podul San Francisco-Oakland Bay a fost inaugurat, cu mare fast, la 12 noiembrie 1936, după trei ani și cinci luni de construcție, devenind imediat principala cale de traversare a golfului pentru autovehicule, traficul fiind distribuit pe două niveluri: autoturismele circulau la nivelul superior, iar camioanele și trenurile interurbane la cel inferior, potrivit
FRAGMENT DE ISTORIE: 105 de ani de la deschiderea lucrărilor Conferinței dezarmării de la Washington (12 noiembrie 1921)
La 12 noiembrie 1921, a început la Washington DC prima conferință dedicată dezarmării navale după Primul Război Mondial. Statele Unite, Marea Britanie, Italia, Franța și Japonia dețineau cele mai mari forțe navale în acea perioadă. Fiecare dintre aceste puteri dorea să obțină în cadrul conferinței un sistem de reglementare avantajos. Delegați













