logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

PERSONALITATEA ZILEI: Actrița și cântăreața Irene Papas

Image

Una dintre cele mai cunoscute actrițe grecești din toate timpurile, cu o carieră de peste cincizeci de ani, Irene Papas a jucat în unele dintre cele mai emblematice filme grecești și internaționale lansate în a doua jumătate a secolului XX. A devenit cunoscută la nivel internațional cu rolurile avute în filmele 'The Guns of Navarone' (1961), regia J. Lee Thompson și 'Zorba the Greek' (1964), regia Michael Cacoyannis.

Eirini Lelekou, pe numele său real, s-a născut la 3 septembrie 1926, în localitatea Chiliomodi, regiunea Corint, Grecia, potrivit https://www.imdb.com/. Familia sa s-a mutat la Atena, iar acest lucru a ajutat-o pe micuța Eirini, în îndeplinirea celei mai mari dorințe - aceea de a deveni actriță. La 15 ani, s-a înscris la Școala Regală de Arte Dramatice din Atena, și a luat, în paralel, lecții de dans și cântat. A absolvit în 1948, notează https://greekreporter.com/.

Piesele de teatru clasice ale lui Ibsen sau Shakespeare, dar și tragediile antice grecești, cu roluri precum Electra, Antigona sau Medeea, au stat la baza succesului său ulterior. Capacitatea sa de a întruchipa aceste personaje complexe cu autenticitate a rezonat profund cu publicul, interpretările sale fiind, de asemenea, apreciate de critici. S-a îndreptat, apoi, spre lumea filmului, dar nu a abandonat teatrul în întregime. A jucat, ocazional, în piese precum 'Idiotul' de Dostoievski.

După câteva mici roluri în filme grecești, Irene Papas a debutat oficial, în 1952, în filmul 'Dead City' al regizorului Frixos Iliasis. Filmul a avut succes la nivel internațional, fiind prezentat la Festivalul de Film de la Cannes, iar Papas a profitat de această ocazie pentru a-și continua cariera. A fost distribuită, apoi, în filmul american - 'The Man from Cairo' (1953), iar în 1956, a primit rolul principal, al Jocastei Constantine, în filmul 'Tribute to a Bad Man' (1956), în care a jucat alături de James Cagney.

A reușit să cucerească Hollywood-ul și să obțină faima internațională odată cu rolul Mariei, o luptătoare a rezistenței grecești, în filmul 'The Guns of Navarone' (1961), în regia lui J. Lee Thompson, în care a jucat alături de Gregory Peck și David Niven. După acest succes, Papas a apărut în 'Zorba the Greek' (1964), regia Michael Cacoyannis, interpretând o văduva tragică alături de Anthony Quinn. Interpretarea ei puternică a contribuit semnificativ la succesul filmului și i-a consolidat statutul de actriță căutată, notează https://www.shinygreece.com/.

Actrița a transpus pe marele ecran tragediile antice grecești, prin personajele Elena din 'The Trojan Women' (1969, regia Michael Cacoyannis), alături de Katharine Hepburn, și Clitemnestra în 'Iphigenia' (1977, regia Michael Cacoyannis). A interpretat rolul Catherinei de Aragon în 'Anne of a Thousand Days' (1969, regia Charles Jarrott), alături de Richard Burton și Genevieve Bujold.

În 1967, dictatura militară instalată la putere în Grecia a trimis-o pe Irene Papas în exil. A locuit în Italia și SUA, la New York, până în 1974, când s-a reîntors în țara natală.

În filmografia sa mai figurează titluri remarcabile, precum 'Il Disertore' (1983), 'The Assisi Underground' (1984), 'Into the Night' (1985), 'High Season' (1987), 'Sweet Country' (1987), 'Cronaca di una morte annunciata' (1987), 'Le banquet' (1989), 'Island' (1989), 'Lettera Da Parigi' (1992), 'Pano, kato ke plagios' (1993), 'Jacob' (1994), 'Party' (1996), 'Inquietude' (1998), 'Yerma' (1998), 'The Odyssey' (1997), 'Captain Corelli's Mandolin' (2001), potrivit https://www.cinemagia.ro/.

A jucat un ultim rol în filmul 'A Talking Picture' de Manoel de Oliveira (Portugalia, 2003), alături de John Malkovich, Catherine Deneuve, Stefania Sandrelli, film aflat în selecția oficială la Cannes în 2003.

Irene Papas a impresionat și prin calitățile vocale. Albumul 'Songs of Theodorakis', lansat în 1969, a fost interpretat în limba greacă pe versurile lui Michael Cacoyannis. În 1979, albumul solo 'Odes' a fost lansat beneficiind de muzica și, parțial, de compoziția artistului grec Vangelis. A urmat lansarea unui nou album în aceeași formulă intitulat 'Rapsodies' (1986), potrivit https://www.imdb.com/.

Premiată la categoria cea mai bună actriță în filmul 'Elektra' (Festivalul internațional de film de la Salonic, 1962) și cea mai bună actriță în filmul 'The Trojan Women' (National Board of Review, 1971), actrița a primit și alte distincții precum premiul Flaiano pentru Teatru acordat pentru întreaga carieră (1993), premiul Săgeata de Aur (Festivalul internațional de film de la Hamptons, 1993), premiul pentru întreaga carieră (Madrid National Arts Institution, 2000), premiul 'Femeia europeană a anului 2002' pentru contribuția sa la promovarea identității culturale europene la nivelul Uniunii Europene.

În 2009, i-a fost decernat Leul de Aur pentru întreaga carieră, cu prilejul celei de-a 40-a ediții a Bienalei de Teatru de la Veneția. 'În 50 de ani de carieră, Irene Papas a devenit (...) în lumea întreagă un simbol și un purtător de cuvânt al culturii mediteraneene și chiar întruparea forței tragediei grecești', potrivit unui comunicat al Bienalei.

De asemenea, a fost onorată cu Ordinul Phoenix al Greciei pentru contribuțiile sale aduse artei, conform https://www.shinygreece.com/.

În 2018 a fost făcut anunțul potrivit căruia actrița suferă de Alzheimer, o boală cu care fusese diagnosticată în urmă cu cinci ani, respectiv în 2013. De atunci, vedeta a trăit departe de ochii publicului, arată https://greekreporter.com/.

A încetat din viață la 14 septembrie 2022.

Cariera Irenei Papas a cuprins o epocă în care rolurile feminine puternice erau rare. Alegând în mod constant să interpreteze femei complexe și multidimensionale, ea a contestat portretizarea tipică a personajelor feminine din film. Interpretările sale au influențat o nouă generație de actrițe care i-au admirat capacitatea de a transmite profunzime și forță fără a sacrifica vulnerabilitatea. AGERPRES/(Documentare - Andreea Irina Cristea, editor: Ionela Gavril, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.imdb.com

Afisari: 553

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 25-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)

Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.

Documentare 25-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)

Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al

Documentare 25-10-2026 08:30

25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile

La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace

Documentare 25-10-2026 08:00

25 octombrie - Ziua Armatei Române

Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î

Documentare 25-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.

Documentare 25-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie

Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori

Documentare 24-10-2026 23:58

DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)

În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.

Documentare 24-10-2026 10:00

Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)

Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf

Documentare 24-10-2026 09:00

24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)

Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O

Documentare 24-10-2026 08:00

24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)

Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD

Documentare 24-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie

Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal

Documentare 24-10-2026 05:29

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie

Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 23-10-2026 13:52

Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026

Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa

Documentare 23-10-2026 12:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai

Documentare 23-10-2026 11:00

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant