A murit cineastul francez Jean-Paul Rappeneau (fișă biografică)
Cineastul francez Jean-Paul Rappeneau, autorul filmului 'Cyrano de Bergerac' (1990), a murit la 1 septembrie 2026, la Paris la vârsta de 94 de ani, a anunțat la această dată unul dintre fiii săi, relatează AFP.
***
Regizorul și scenaristul Jean-Paul Rappeneau s-a născut la 8 aprilie 1932 la Auxerre, Yonne, Franța, potrivit www.imdb.com.
S-a format la școala lui Rene Clair și a debutat în cinematografie ca asistent al lui Louis Malle, menționează www.institut-lumiere.org. A devenit, mai târziu, la 33 de ani, un minuțios artizan de filme comerciale - de preferință comedii de situații -, al căror succes s-a datorat în mare parte jocului actorilor.
Decanul de vârstă al cinematografiei franceze, Jean-Paul Rappeneau, a colaborat, pentru realizarea unor filme de scurt metraj, cu regizorul Edouard Molinaro. De asemenea, a colaborat cu unii dintre cei mai talentați actori francezi, de la Yves Montand ('Le Sauvage') și Catherine Deneuve ('La vie de chateau') și până la Gerard Depardieu ('Cyrano de Bergerac') și Isabelle Adjani ('Tout feu tout flamme').
A scris și scenarii. În 1958, a lucrat la adaptarea 'Trois Mousquetaires', pentru Jacques Becker, dar proiectul nu a fost terminat din cauza morții realizatorului. În 1959, a fost coscenarist la 'Signé Arsene Lupin' de Yves Robert. Talentul său a fost confirmat și de colaborările cu Louis Malle: 'Zazie dans le metrou', după Raymond Queneau, în 1960, și 'Vie privée', în 1962.
În 1964, a fost coscenarist la 'L'Homme de Rio', de Philippe de Broca. Producțiile care l-au avut ca actor pe Jean-Paul Belmondo au înregistrat un enorm succes. După ce a scris mai multe scenarii, recunoașterea sa a venit odată cu primul său film, la care a fost și realizator și scenarist. 'La Vie de chateau' a fost recompensat cu Premiul 'Louis-Delluc' în 1966. După 'Malgré', care a fost primit cu succes, atât de public, cât și de critică, Rappeneau s-a retras pentru o perioadă de cinci ani.
A revenit în 1971, cu 'Les Maries de l'an II', în care au fost distribuiți Jean-Paul Belmondo și Marlene Jobert. După 1975, Jean-Paul Rappeneau a fost, de asemenea, scenarist și realizator, a scris scene memorabile puse în valoare de renumitul actor Yves Montand în 'Sauvage'. 'Tout feu tout flamme', în 1981, i-a avut în distribuție pe actorii Yves Montand și Isabelle Adjani. În 1991, a fost membru al juriului Festivalului de Film de la Cannes.
După o lungă absență, în 1990, Jean-Paul Rappeneau a realizat filmul 'Cyrano de Bergerac', o adaptare a piesei lui Edmond Rostand, avându-l în rolul principal pe actorul Gérard Depardieu și care a fost nominalizat la un Oscar, notează www.goldenglobes.com. 'Cyrano de Bergerac' a câștigat nu mai puțin de zece premii César și i-a adus lui Gérard Depardieu Premiul de Interpretare la Festivalul de Film de la Cannes 1990, specifică www.institut-lumiere.org.
Bine primit de critică și încununat de succes, Rappeneau a decis să regizeze filmul 'Le Hussard sur le toit' (1994) de Jean Giono, după un roman celebru care a prezentat dificultăți de adaptare. În 2003, a regizat 'Bon voyage', film care a beneficiat de un scenariu original, un casting prestigios, avându-i în distribuție pe actorii Gérard Depardieu și Isabelle Adjani.
Ultimul său film, comedia cu accente dramatice 'Belles Familles' (2015) i-a avut în rolurile principale pe Mathieu Amalric, Karin Viard și Marine Vacth.
În 2025, Jean-Paul Rappeneau și-a publicat memoriile ('Vive allure'), care dezvăluie abordarea lui unică asupra profesiei de cineast. 'Când se termină un film', spunea el, 'sunt ca un naufragiat pe plajă, așteptând următoarea călătorie'.
Jean-Paul Rappeneau era tatăl scriitorului Julien Rappeneau și al muzicianului Martin Rappeneau, precizează www.imdb.com. AGERPRES/(Documentare, editor: Cerasela Bădiță)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Săptămâna europeană 9-13 noiembrie 2026
Reuniunea Comunității politice europene, în cadrul căreia 39 de state din Europa au adoptat o declarație comună privind unele discuții cu Rusia după încheierea războiului din Ucraina, Consiliul european informal de la Dublin despre inteligența artificială, acordul dintre Parlamentul European (PE) și Consiliu privind bugetul UE pentru 2027, prelungirea de către Co
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ziua Dobrogei, marcată, la Tulcea, prin evenimente culturale (13-14 noiembrie) Instituțiile muzeale și unele instituții de învățământ din municipiul Tulcea vor găzdui, în zilele de 13 și 14 noiembrie, mai multe evenimente prilejuite de Ziua Dobrogei (14 noiembrie), sărbătoarea națională care amintește momentul alipirii Dobrogei la
13 noiembrie - Ziua limbii maghiare
La 13 noiembrie este marcată Ziua limbii maghiare, instituită prin Legea 279/2015. Inițiativa privind propunerea legislativă pentru instituirea sărbătoririi acestei zile a aparținut Uniunii Democrate a Maghiarilor din România. La 16 iunie 2015, proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, iar la 13
Consiliul European informal, la Dublin: inteligența artificială și o propunere a Georgiei Meloni, pe agendă (13 noiembrie)
O reuniune informală a membrilor Consiliului European are loc pe 13 noiembrie, la Dublin, sub egida președinției irlandeze a Uniunii Europene, având ca teme principale, între altele, inteligența artificială, precum și o propunere a prim-ministrei Italiei, Georgia Meloni, cu privire la necesitatea unui mesaj coordonat al UE cu privire la Ucraina, informează site-u
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 noiembrie
Ortodoxe Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, și Sf. Antuza, mama sa Greco-catolice Sf. aep. Ioan Gură de Aur al Constantinopolului Romano-catolice Sf. Augustina (Livia), călug. Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur (344
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 noiembrie
Este a 317-a zi a anului 2026. Au mai rămas 48 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 09 m și apune la 16 h 51 m. Luna răsare la 11 h 15 m și apune la 19 h 33 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 125 de ani de la desemnarea primilor laureați ai Premiilor Nobel (12 noiembrie 1901)
La 12 noiembrie 1901, instituțiile responsabile de acordarea Premiilor Nobel au stabilit primii laureați ai distincțiilor instituite prin testamentul lui Alfred Nobel. Numele acestora au fost păstrate secrete până în ziua de 10 decembrie 1901, atunci când, la exact cinci ani de la moartea lui Alfred Nobel, au fost decernate primele premii cunoscute azi sub
FRAGMENT DE ISTORIE: Inaugurarea podului San Francisco - Oakland Bay (12 noiembrie 1936)
Podul San Francisco-Oakland Bay a fost inaugurat, cu mare fast, la 12 noiembrie 1936, după trei ani și cinci luni de construcție, devenind imediat principala cale de traversare a golfului pentru autovehicule, traficul fiind distribuit pe două niveluri: autoturismele circulau la nivelul superior, iar camioanele și trenurile interurbane la cel inferior, potrivit
FRAGMENT DE ISTORIE: 105 de ani de la deschiderea lucrărilor Conferinței dezarmării de la Washington (12 noiembrie 1921)
La 12 noiembrie 1921, a început la Washington DC prima conferință dedicată dezarmării navale după Primul Război Mondial. Statele Unite, Marea Britanie, Italia, Franța și Japonia dețineau cele mai mari forțe navale în acea perioadă. Fiecare dintre aceste puteri dorea să obțină în cadrul conferinței un sistem de reglementare avantajos. Delegați
AnulNadia/ Nadia Comăneci aniversează 65 de ani - 'Nimeni nu știe când anume intră în istorie'
În Anul dedicat Zeiței de la Montreal, Nadia Comăneci aniversează 65 de ani. Născută la 12 noiembrie 1961, la Onești, Nadia Comăneci a ajuns să schimbe istoria gimnasticii cu primul '10' olimpic, în 1976. 'Nimeni nu știe când anume intră în istorie. Nu există manuale de specialitate în domeniu, care să-ți spună cum să
12 noiembrie - Ziua Cercetașilor Militari
La 12 noiembrie, Armata Română celebrează Ziua Cercetașilor Militari. Acest demers amintește de momentul constituirii primului element organizat al unităților de cercetași în Armata Română. Cercetașii reprezintă una dintre cele mai de temut arme ale oricărei armate moderne. Cercetașii sunt cei care culeg informații despre inamic, în ori
12 noiembrie - Ziua Statului Major al Apărării
La 12 noiembrie, Armata Română marchează Ziua Statului Major al Apărării. Statul Major al Apărării este organismul superior de concepție și comandă al Armatei Române, care îndeplinește un rol esențial în pregătirea armatei și a națiunii române pentru apărare, conform site-ului www.
Reuniunea comunității politice europene (Dublin, 12 noiembrie 2026)
Cea de-a noua reuniune a Comunității politice europene, o platformă de dialog ce reunește șefi de stat și de guvern din întreaga Europă, va avea loc în 12 noiembrie 2026, la Dublin, în Irlanda. Tema reuniunii va fi 'O Europă puternică, sigură și conectată', conform https://www.consilium.euro
12 noiembrie - Ziua geodezilor militari
La 12 noiembrie este celebrată Ziua geodezilor militari. Bazele Serviciului Topografic al Armatei Române au fost puse de domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), prin semnarea Înaltului Ordin de Zi nr. 83 din 12 noiembrie 1859, prin care se înființa ''Corpul (Korpu) de Stat Major General'', care avea în comp
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 noiembrie
Ortodoxe Sf. Martiri și Mărturisitori Năsăudeni: Atanasie Todoran din Bighigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu; Sf. Ier. Ioan cel Milostiv, patriarhul Alexandriei; Sf. Cuv. Nil Pustnicul Greco-catolice Sf. aep. Ioan Milostivul al Alexandriei; Sf. cuv. Nil Sinaitul; Sf. aep. m. Iosafat














