La 1 august 1831, regele William al IV-lea și regina Adelaide au inaugurat oficial 'Noul' Pod al Londrei (''New London Bridge, 1831-1967), care l-a înlocuit pe cel existent, vechi de peste 600 de ani, care făcea legătura, peste Tamisa, între cartierele londoneze City of London și Southwark. Ceremonia de deschidere a fost descrisă de ziarul The Times drept 'cel mai splendid spectacol care a fost văzut pe Tamisa în ultimii ani', fiind imortalizată de pictorul Clarkson Stanfield (1793-1867), în lucrarea 'The Opening of New London Bridge, 1 August 1831' inclusă în Royal Collection Trust.

Pictura este făcută de pe malul sudic, în amonte de pod, privind spre nord, spre Monument și biserica St. Magnus, ambele putând fi văzute dincolo de pod. Grupul regal se îmbarcase la Somerset House, mai în amonte, și mersese la pod într-o procesiune între un rând dublu de bărci și barje, barcagiii regali purtând ținute noi, special concepute pentru această ocazie. Regele a sosit la pod în jurul orei 16:00, scările fiind acoperite cu covor roșu, acolo unde a debarcat. Un pavilion imens, unde a avut loc un banchet somptuos, fusese ridicat pe pod. Stindardul regal poate fi văzut fluturând din pavilionul de la capătul nordic, potrivit descrierii făcute pe site-ul oficial al Royal Collection Trust, https://www.rct.uk/.

Până în 1749, când a fost construit Podul Westminster, Podul Londrei a fost primul și singurul pod din Londra peste Tamisa. Există unele dovezi care sugerează că romanii au construit primul pod în acest loc, după ce au cucerit Britania în anul 43 d.Hr. În 993, un grup de călugări a construit acolo un pod de lemn, care a rezistat până în 1093, când a fost distrus. O a doua structură de lemn construită în locul său a fost distrusă într-un incendiu.

În 1176, un preot și inginer, Peter de Colechurch, l-a înlocuit cu un pod de piatră mai rezistent. Ridicat de-a lungul a 30 de ani, podul a rezistat încă 625 de ani. Avea 19 piloni, construiți pe fundații din moloz, care erau fixați cu mai multe rânduri de piloni din lemn de ulm, amplasați la distanțe mici. Prezența unui număr atât de mare de piloni a creat canale mai înguste în râu, făcând apa să curgă mai repede. Acest lucru a fost dăunător podului, deoarece curentul puternic a avut o acțiune abrazivă asupra fundațiilor podului, ceea ce a crescut rata de eroziune. A șaptea deschidere (între doi piloni) de la capătul sudic era o structură mobilă din lemn, care se deschidea pentru a permite trecerea navelor cu pânze.

Mai multe magazine și case au fost construite de-a lungul podului. Când a fost construit Podul Westminster (1750 - primul pod Westminster; 1862 - al doilea pod Westminster), acesta a reprezentat o amenințare pentru veniturile din taxele de drum ale Podului Londrei. Prin urmare, s-a decis îmbunătățirea acestuia prin îndepărtarea tuturor caselor și a unuia dintre diguri, pentru a lărgi drumul peste pod și pentru a face loc traficului fluvial. Pe măsură ce costurile de întreținere a podului au continuat să crească, în 1800, o comisie specială a Camerei Comunelor a recomandat reconstrucția podului.

Arhitectul John Rennie (1761-1821) a proiectat noul pod, dar a murit înainte de a fi construit, așa că fiilor săi, Sir John și George, le-a revenit sarcina de a-i realiza planurile, notează https://www.ice.org.uk/. Lucrările au început în 1824, iar prima piatră a fost pusă pe 15 iunie 1825. Podul avea cinci arcade care variau de la 40 de metri la 45 de metri și avea inițial o lățime de 16 metri. Podul cântărea aproximativ 130.000 de tone, arcadele fiind construite din granit, iar pilonii și fațadele erau placate cu granit, iar în decurs de o lună de la finalizare, întregul pod s-a tasat cu aproximativ 30 cm pe partea din aval, iar tasarea lentă a continuat să aibă loc în anii următori. Cu toate acestea, în 1831, o comisie parlamentară, formată din Telford, Walker și Tierney-Clark, a declarat podul sigur, notează https://www.building.co.uk/.

În 1896, Podul Londrei era cel mai aglomerat punct din oraș, cu peste 8.000 de pietoni și 900 de vehicule în fiecare oră. Podul Londrei a fost lărgit pentru prima oară, în 1902, de la 16 la 20 de metri, într-o încercare de a diminua congestionarea traficului. În final, lărgirea s-a dovedit a fi prea mare pentru fundația podului. Până în 1924, partea de Est a podului era cu 10-16 cm mai jos față de partea de vest, existând pericolul de scufundare.

La începutul anilor 1960, podul devenise din nou prea îngust, de data aceasta pentru cerințele vehiculelor, precum și ale pietonilor, iar inginerii constructori Mott, Hay și Anderson au fost numiți în 1963 pentru a realiza lărgirea podului pe partea din amonte cu 7,6 metri. Cu toate acestea, tasarea continuă provoca fisuri în arcadele de piatră și în grinzile de acoperiș, iar o investigație la fața locului a straturilor pe care a fost construit podul a relevat că terenul era atât de încărcat încât orice perturbare majoră în timpul lucrărilor de remediere sau al operațiunilor de lărgire a podului ar crea un pericol structural dincolo de limitele prudenței. Prin urmare, în 1965, inginerii s-au pronunțat împotriva lărgirii și au propus un pod nou, potrivit https://www.building.co.uk/.

Lucrările la un nou Pod al Londrei au început pe 6 noiembrie 1967 și s-au încheiat în 1972, după planurile arhitectului și urbanistului William Holford (1907-1975). În martie 1973, podul a fost inaugurat oficial de regina Elisabeta a II-a (1926-2022), conform https://populartimelines.com/.

În aprilie 1968, podul construit de Rennie a fost vândut unui antreprenor din Missouri, Robert P. McCulloch, pentru 2.460.000 de dolari. În timp ce podul era demontat, fiecare piesă a fost numerotată pentru a ajuta la reasamblare. Podul a fost reconstituit în localitatea Lake Havasu, din Arizona. Podul, care se întinde peste canalul Bridgewater, completat de un centru comercial în stil Tudor, este a doua mare atracție turistică a Arizonei după Marele Canion. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Roxana Losneanu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: Historic UK/facebook