1 august - Ziua națională a Salvamont România
La 1 august este marcată Ziua națională a Salvamont România.
Propunerea pentru instituirea zilei de 1 august ca Ziua națională a Salvamont România a fost inițiată de 56 deputați și senatori, conform https://www.cdep.ro/.
Inițiatorii au menționat, în expunerea de motive, că salvatorii montani care practică 'cu mândrie și respect' o profesie vocațională 'cu un înalt grad de risc', merită apreciere prin declararea zilei de 1 august drept Ziua națională Salvamont România, 'zi în care nu vor să facă parade, în care nu cer premii sau distincții, să simtă că e ziua lor în care sunt respectați și pe care să o serbeze'.
De asemenea, parlamentarii care au inițiat proiectul de lege își justifică inițiativa prin faptul că, 'de peste 25 de ani, august, cea mai grea lună din an pentru salvatorii montani, o lună caracterizată prin foarte multe accidente pe munte și cu cel mai ridicat grad de dificultate, este declarată de salvamontiști 'Luna responsabilității pe munte - Luna Salvamont România', ziua cu care începe această lună fiind declarată de oamenii muntelui 'Ziua națională la Salvamont România' '.
'Salvamontiștii primesc de ani de zile, în această zi, felicitări din întreaga țară de la oamenii de munte, de la cei care le admiră și apreciază activitatea, de la instituțiile statului', au adăugat inițiatorii în expunerea de motive.
Potrivit propunerii, 'Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul, autoritățile administrației publice locale, precum și instituțiile publice aflate în subordinea sau în coordonarea acestora, pot organiza sau sprijini logistic și material manifestările dedicate Zilei naționale a Salvamont România'.
De asemenea, autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și instituțiile aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării și derulării în bune condiții a manifestărilor desfășurate cu acest prilej, în limita alocărilor bugetare aprobate.
Senatul a adoptat, la 13 mai 2024, în calitate de primă cameră sesizată, propunerea legislativă prin care se instituie la 1 august Ziua națională a Salvamont România.
Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat, la 5 noiembrie 2024, cu 210 'voturi' pentru și 31 abțineri, proiectul de lege privind sărbătorirea la 1 august a Zilei naționale a Salvamont România.
Președintele de atunci al României, Klaus Iohannis, a semnat, la 27 noiembrie 2024, Decretul privind promulgarea Legii pentru instituirea zilei de 1 august ca Ziua națională a Salvamont România. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Horia Plugaru, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cea de-a 78-a ediție a Premiilor Primetime Emmy (14 septembrie)
În ziua de 14 septembrie 2026, este programată ceremonia decernării Premiilor Primetime Emmy, ajunsă la ediția cu numărul 78. Cu acest prilej, Academia de Televiziune din SUA va recompensa cele mai bune producții de televiziune și cele mai bune interpretări eligibile, prezentate pe o platformă națională în perioada 1 iunie 2025-31 mai 2026, arată
14 septembrie - Ziua mondială a Dermatitei Atopice
Ziua mondială a Dermatitei Atopice este marcată, în fiecare an, începând din 2018, la data de 14 septembrie, amplificând vocile celor care trăiesc cu această afecțiune, potrivit https://www.efanet.org/. Dermatita Atopică este una dintre cele mai răspândite boli de piele din lum
14 septembrie - Ziua națională a constructorului
Ziua națională a constructorului este celebrată la 14 septembrie, fiind instituită prin Legea nr. 350/2018. Demersul legislativ privind instituirea zilei de 14 septembrie drept Ziua Națională a Constructorului a fost inițiat de Roxana Mînzatu, deputat PSD de Brașov la momentul respectiv (în prezent comisar european din partea României pentru
14 septembrie - Ziua inginerului român
La 14 septembrie este marcată Ziua inginerului român, fiind instituită prin Hotărârea de Guvern 525/2000. În data de 1 octombrie 1864, a fost înființată 'Școala de Poduri și Șosele, Mine și Arhitectură', care la 30 octombrie 1867 a devenit 'Școala de Poduri, Șosele și Mine'. Instituția devine, la 1 aprilie 1881, 'Șco
SĂRBĂTORI ORTODOXE: Înălțarea Sfintei Cruci (Post) (14 septembrie)
Cea mai veche și mai importantă dintre sărbătorile ortodoxe închinate cinstirii Sfintei Cruci este Înălțarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie. În această zi sărbătorim de fapt amintirea a două evenimente deosebite din istoria lemnului Sfintei Cruci, și anume: aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și înălțarea ei solemnă în văz
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 septembrie
Ortodoxe Înălțarea Sfintei Cruci (Post) Greco-catolice Înălțare Sfintei Cruci. Post și ajun Romano-catolice Înălțarea Sfintei Cruci Înălțarea Sfintei Cruci este sărbătorită de Biserica Ortodoxă în ziua de 14 septembrie. Sfânta și cinstita Cruce pe care
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 septembrie
Este a 257-a zi a anului 2026. Au mai rămas 108 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 53 m și apune la 19 h 28 m. Luna răsare la 10 h 35 m și apune la 20 h 34 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru, editor online: Ady Ivaşcu)
PERSONALITATEA ZILEI: Politicianul Oscar Arias Sanchez, laureat al Premiului Nobel pentru Pace
Oscar Arias Sanchez este unul dintre cei mai importanți lideri politici din America Latină, un vizionar al păcii și democrației, recunoscut la nivel internațional pentru eforturile sale de a aduce stabilitate în America Centrală. În calitate de dublu președinte al Republicii Costa Rica (între 1986-1990 și 2006-2010) și laureat al Premiului Nobel pentru Pace
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 septembrie
Ortodoxe Înainte-prăznuirea Înălțării Sfintei Cruci; Târnosirea bisericii Învierii din Ierusalim; Sf. Cuv. Ioan de la Prislop; Sf. Mc. din Dobrogea: Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian și Valerian; Sf. Mc. Corneliu Sutașul; Sf. Sfințit Mc. Ciprian, episcopul Cartaginei Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci Gr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 septembrie
Este a 256-a zi a anului 2026. Au mai rămas 109 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 52 m și apune la 19 h 30 m. Luna răsare la 09 h 24 m și apune la 20 h 11 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
12 septembrie - Ziua ONU pentru cooperarea Sud-Sud (ONU)
Ziua Națiunilor Unite pentru cooperarea Sud-Sud, marcată în fiecare an la 12 septembrie, celebrează solidaritatea, colaborarea și schimbul tot mai mare de soluții practice între țările din Sudul Global. Aceasta recunoaște faptul că fiecare țară are cunoștințe, experiență și inovații valoroase de împărtășit și că progresul este cel mai puternic atunci c&acir
12 septembrie - Ziua mondială a primului ajutor
Ziua mondială a primului ajutor este marcată în acest an la 12 septembrie, pentru a crește gradul de conștientizare, a consolida pregătirea comunității și a încuraja oamenii de pretutindeni să învețe abilități esențiale de salvare a vieții. Această zi a fost inițiată de Federația Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie (FICR), fiind sărbătorită anua
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 septembrie
Ortodoxe Odovania Praznicului Nașterii Maicii Domnului; Sf. Mc. Avtonom, Macedonie și Teodul Greco-catolice Sf. m. Autonom Romano-catolice Preasfântul Nume al Mariei Sfântul Mucenic Avtonom este pomenit în calendarul cr
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 septembrie
Este a 255-a zi a anului 2026. Au mai rămas 110 zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 51 m și apune la 19 h 32 m. Luna răsare la 08 h 12 m și apune la 19 h 51 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 7-11 septembrie 2026
Modificări ale normelor care reglementează infrastructura energetică transeuropeană, propuse de eurodeputați, vizita în Groenlanda a președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, acordarea Spaniei de asistență de urgență în valoare de 114,7 milioane de euro pentru a contribui la gestionarea situației din Ceuta, adoptarea unei comunicări care stabilește o n











