logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la Conferința de Pace de la Paris dedicată tratatelor postbelice cu statele învinse (29 iulie)

Image

Conferința de Pace de la Paris, desfășurată în perioada 29 iulie - 19 octombrie 1946, între echipele de negociatori ai guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate a convenit asupra termenilor privind prevederile Tratatelor de Pace de la Paris, semnate în februarie 1947 cu Italia, România, Ungaria, Bulgaria și Finlanda. Acordurile vizau reparațiile de război, modificările teritoriale și angajamentele politice pentru promovarea democrației și păcii.

Întrunirea de la Paris a celor 21 de națiuni, care s-a desfășurat în acord cu decizia adoptată la Conferința Consiliului Miniștrilor de Externe de la Moscova din 16-26 decembrie 1945, a reprezentat ocazia pentru celelalte națiuni de a-și exprima punctele de vedere asupra proiectului privind tratatele de pace cu Italia, România, Bulgaria, Ungaria și Finlanda, potrivit https://history.state.gov.

Proiectele de tratat pregătite la Londra și la Moscova (18 ianuarie - 12 iulie 1946) au fost puse pe masa discuțiilor începând din 29 iulie 1946 și supuse unei proceduri de vot pentru adoptarea formei finale. La 15 octombrie 1946, la încheierea lucrărilor Conferinței, au fost adoptate 53 de recomandări prin votul a cel puțin două treimi și 41 de recomandări prin votul a mai puțin de două treimi a delegaților prezenți.

Formula finală a proiectelor de tratat a fost concretizată la întrunirea Consiliului Miniștrilor de Externe de la New York, din perioada 4 noiembrie - 12 decembrie 1946, mai indică https://history.state.gov.

Discuțiile inițiale ale conferinței s-au desfășurat în cadrul sesiunii plenare unde au avut loc declarațiile de deschidere ale diferitelor delegații. Articolele celor cinci tratate discutate au fost distribuite pentru o analiză amănunțită celor opt comisii care la rândul lor raportau rezultatul Conferinței Plenare, fie prin aprobarea fiecărui articol așa cum a fost redactat de Consiliul Miniștrilor Externe sau prin propunerea unor modificări recomandate privind textul tratatului.

Conferința și-a încheiat lucrările prin avansarea rapoartelor comisiei în cadrul sesiunii plenare și redactarea recomandărilor care au fost trimise către Consiliul de Miniștri pentru adoptarea detaliilor necesare creionării formelor finale ale tratatelor.

În timpul Conferinței, deputații Consiliului s-au întâlnit de unsprezece ori încercând să pună capăt dezbaterilor prin obținerea bunei înțelegeri între Marile Puteri asupra amendamentelor și a altor chestiuni înainte de a fi dezbătute public în cadrul Conferinței.

Consiliul în sine s-a întrunit de șase ori pentru a discuta chestiunile ample ale activității Conferinței și pentru coordonarea programului conferinței cu procesul decizional amplu privind definitivarea tratatelor și în acord cu programul Națiunilor Unite.

Principalele chestiuni discutate în cadrul conferinței desfășurate în Palatul Luxemburg din Paris au vizat: reparațiile de război, drepturile minorităților, disputele teritoriale, în special cele dintre Italia și Iugoslavia, privind controlul regiunii Trieste, navigația pe Dunăre. Conferința a fost caracterizată de tensiuni în creștere legate de începutul războiului rece, existând opinii divergente asupra efectelor războiului și a structurii relațiilor internaționale, potrivit https://www.ebsco.com.

Miniștrii de externe ai SUA, Marii Britanii și Uniunii Sovietice au pregătit agenda Conferinței de Pace de la Paris în cadrul întrunirilor de la Londra (septembrie 1945), Moscova (decembrie 1945) și Paris (25 aprilie, 5 iulie 1946).

În 29 iulie 1946, la Palatul Luxemburg din Paris, s-au deschis lucrările pentru semnarea tratatelor cu statele foste aliate ale Germaniei. Delegația României, formată din ministrul de externe Gheorghe Tătărescu, liderii politici Lucrețiu Pătrășcanu, Gheorghiu Dej, Ștefan Voitec și generalul Demetre Dămăceanu, în calitate de expert militar, a participat în format ad audiendum - putând doar să prezinte punctele de vedere. Două chestiuni au centrat discuțiile - stabilirea momentului în care statul român a intrat oficial în război și liniile de graniță înainte de debutul confictului privind Basarabia, Dobrogea, Transilvania, potrivit volumului 'România în Al Doilea Război Mondial' (Constantin Kirițescu, Volumul II, Univers Enciclopedic, București, 1996).


 

Sursa foto: Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova/Facebook


Transilvania de Nord, ruptă din teritoriul național prin dictatul de la Viena, revenea României, Basarabia și Bucovina de Nord intrau în componența Uniunii Sovietice, statul român urma să plătească o sumă considerabilă - 300 de milioane de dolari și o plată în mărfuri drept reparații de război către statul sovietic. Delegația română a contestat cuantumul reparațiilor de război, a fost însă respins demersul.

Sursa foto: Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova/Facebook


Pentru definitivarea textului Tratatului cu România a fost organizată o conferință a miniștrilor de externe la New York (4 noiembrie - 12 decembrie 1946), prilej cu care au fost definitivate aspectele care vizau despăgubirile financiare care urmau să fie plătite de România, problema Dunării precum și alte chestiuni care urmau să facă parte din textul tratatului.

În cadrul negocierilor de la Paris, Italia avea să recunoască independența Albaniei, precum și apartenența Tianjin la China, Insulele Dodecanese din Marea Egee la Grecia, Istria, Gorizia și Pola la Iugoslavia. Trieste avea să fie stat suveran divizat în două zone administrative aflate sub administrarea unui guvern provizoriu sub auspiciile Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite. Tirolul de Sud a rămas în componența Italiei, în ciuda insistențelor Austriei, grație acordului Gruber-De Gasperi (5 septembrie 1946). Tratatele semnate la Conferința de pace de la Paris poartă un grad specific de interdependență, cu referire asupra similarităților privind respectarea limitărilor de armament.

Ulterior, după aderarea Italiei la NATO, Uniunea Sovietică a transmis, cu prilejul unui răspuns la un memorandum anglo-franco-american, că este gata să renunțe la prevederile de limitare a arsenalului militar. Premierul italian De Gasperi a denunțat propunerea sovietică, în schimb sovieticii au avansat mai departe posibilitatea revizuirii acordului Trieste. Guvernul american a respins proiecția sovietică. Reglementarea statutului Trieste, din 1947, a proiectat o variantă de soluție de compromis între Italia și Iugoslavia, dar și între Uniunea Sovietică și statele occidentale, în special pe fondul apariției tensiunilor între Moscova și Occident.

Finlanda a cedat o parte a teritoriului național (12%) către Uniunea Sovietică, a plătit reparații de război însemnate, în cuantum de 300 de milioane de dolari, și și-a redus forțele armate. Tratatul a restabilit granițele naționale ale Finlandei care fusese în vigoare la 1 ianuarie 1941. După semnarea Tratatului de la Paris, guvernul de la Helsinki a inițiat demersuri pentru stabilirea cadrului relațiilor cu Moscova, în termenii unui acord reciproc de apărare mutuală, care avea ca principal punct de inspirație proiectul de document redactat de președintele finlandez Mannerheim în 1944, potrivit globalsecurity.org. În septembrie 1990, Finlanda a declarat unilateral că restricțiile militare din Tratatul de la Paris nu mai erau valide.

Frontierele naționale ale Bulgariei au fost stabilite prin Tratatul semnat la Paris în conformitate cu respectarea celor existente la 1 ianuarie 1941. Bulgaria și-a asumat plata reparațiilor de război către Grecia, în valoare de 45 de milioane de dolari, și către Iugoslavia în valoare de 25 de milioane de dolari, potrivit https://bnr.bg. Bulgaria a fost singurul stat fost aliat al Germaniei care nu a pierdut părți din teritoriul național.

Sursa foto: old-news.bnr.bg 


În urma Tratatului semnat în 10 februarie 1947, Ungaria a fost de acord să plătească reparații de război în cuantum de 300 de milioane de dolari. Forțele armate naționale erau limitate pentru a putea desfășura misiuni care vizau doar apărarea teritoriului național. Frontierele naționale ale Ungariei au fost restabilite pe liniile de demarcație prevăzute de Tratatul de la Trianon.

Ședința solemnă pentru semnarea tratatelor a fost stabilită pentru data de 10 februarie 1947, în Sala Orologiului de la Quai d'Orsay - sediul Ministerului Afacerilor Străine al Franței, fiind semnate Tratatele cu Bulgaria, Italia, Finlanda, România, Ungaria.

România a ratificat Tratatul de Pace, printr-o ședință solemnă a Adunării Naționale a Deputaților, la 23 august 1947. Documentul a intrat în vigoare la 15 septembrie același an. Instrumentele de ratificare ale tratatelor de pace cu statele foste aliate ale Germaniei au fost depuse la depozitarul documentelor - Ministerul afacerilor străine al Uniunii Sovietice.

Sursa foto: asociatiatatarescu.com 


Nereușita în ceea ce privește reconcilierea asupra diferențelor între Uniunea Sovietică și SUA în timpul conferinței a contribuit la scăderea încrederii între cele două state, ceea ce a fost considerat drept un indicator incipient al dinamicii războiului rece care avea să modeleze relațiile globale în deceniile următoare.

Per ansamblu, conferința a jucat un rol crucial în conturarea perioadei de după cel de-Al Doilea Război Mondial și a scos în evidență, deopotrivă, complexitățile diplomației postbelice. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Andreea Preda)

 

Sursa foto din deschidere: Muzeul Judetean de Istorie si Arheologie Prahova/Facebook

Afisari: 620

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 25-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Mihai I, rege al României între 1927-1930 și 1940-1947, 105 ani de la naștere (25 octombrie)

Regele Mihai I (1927-1930; 1940-1947), ultimul monarh al României și ultimul dintre liderii supraviețuitori din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu un rol important în istoria contemporană a României și a Europei, s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul principelui moștenitor Carol și al Elenei, principesă de Grecia.

Documentare 25-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: 15 ani de la moartea cineastului și arhitectului Liviu Ciulei (25 octombrie)

Regizor de teatru și film, actor, scenograf, arhitect și teoretician al teatrului, Liviu Ciulei a avut o carieră națională și internațională, întinsă pe mai bine de 50 de ani, ce numără peste 20 de filme și peste 125 de spectacole de teatru. În 2023, pentru întreaga sa activitatea artistică, centenarul său a fost înscris în calendarul mondial al

Documentare 25-10-2026 08:30

25 octombrie - Ziua europeană a justiției civile

La 25 octombrie este celebrată anual Ziua europeană a justiției civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției, vizând atât justiția civilă, cât și pe cea penală. Marcarea evenimentului este o inițiativă comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene. Ziua europeană a justiției civile se marchează în ace

Documentare 25-10-2026 08:00

25 octombrie - Ziua Armatei Române

Ziua Armatei Române este marcată, anual, la data de 25 octombrie. În 1944, după lupte grele purtate de militarii corpului Armata a 4-a Română, în cooperare cu unitățile sovietice, erau eliberate, la 24 octombrie, orașele Carei și Satu Mare, ultimele localități de pe teritoriul național rămase sub ocupația hitleristo-horthystă, eveniment care a î

Documentare 25-10-2026 03:15

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 25 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita Dminica a 23-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 23-a după Rusalii. Sf. m. Marcian și Martiriu Romano-catolice Duminica a 30-a de peste an Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.

Documentare 25-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 25 octombrie

Este a 298-a zi a anului 2026. Au mai rămas 67 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 43 m și apune la 17 h 15 m. Luna răsare la 16 h 31 m și apune la 05 h 44 m. România revine la ora oficială Timpul Legal Român. Ora 04:00 devine ora 03:00. AGERPRES (Documentare, editor: Hori

Documentare 24-10-2026 23:58

DOCUMENTAR: România revine la ora oficială Timpul Legal Român (24-25 octombrie)

În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România revine la Timpul Legal Român. În fiecare an, în luna octombrie are loc schimbarea orei, prin renunțarea la ora de vară și revenirea la Timpul Legal Român, respectiv în ultima duminică a lunii, atunci când ora 04:00 devine ora 03:00.

Documentare 24-10-2026 10:00

Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională (24-31 octombrie) (ONU)

Săptămâna mondială pentru educație mediatică și informațională este marcată anual între 24 și 31 octombrie, fiind o inițiativă a UNESCO și a Alianței Globale pentru Parteneriate în materie de alfabetizare informațională (GAPMIL - Global Alliance for Partnerships on Media and Information Literacy). Tema acestui an este 'We All Play a Part - Media and Inf

Documentare 24-10-2026 09:00

24 octombrie - Ziua Națiunilor Unite (ONU)

Ziua Națiunilor Unite, marcată pe 24 octombrie, în fiecare an, aniversează intrarea în vigoare, în anul 1945, a Cartei ONU. Odată cu ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi - inclusiv de către cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate - Organizația Națiunilor Unite a luat ființă în mod oficial. Ziua O

Documentare 24-10-2026 08:00

24 octombrie - Ziua mondială a informării pentru dezvoltare (ONU)

Ziua mondială a informării pentru dezvoltare a fost creată pentru a atrage atenția globală asupra provocărilor fundamentale ale dezvoltării și pentru a sublinia nevoia vitală a cooperării internaționale pentru a le rezolva, notează pagina www.mdpi.com, aparținând Multidisciplinary Digital Publishing Institute (MD

Documentare 24-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 24 octombrie

Ortodoxe Sf. Mare Mucenic Areta; Sf. Mc. Marcu, Sotirih și Valentin Greco-catolice Sf. m. Areta și cei împreună cu el Romano-catolice Ss. Anton M. Claret, ep.; Alois Guanella, pr. Sfântul Mare Mucenic Areta este pomenit în cal

Documentare 24-10-2026 05:29

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 24 octombrie

Este a 297-a zi a anului 2026. Au mai rămas 68 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 42 m și apune la 18 h 17 m. Luna răsare la 17 h 09 m și apune la 05 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 23-10-2026 13:52

Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 octombrie 2026

Învestirea Guvernului Luca Niculescu după mai mult de cinci luni de guvern fără puteri depline, ședința CSAT privind incidentele recente din apele teritoriale de la Marea Neagră, prezența unei delegații a Comisiei de la Veneția în România, constatarea de către Curtea Constituțională a existenței unui conflict juridic de natură constituțională între Pa

Documentare 23-10-2026 12:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

*Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' organizează, în perioada 23 octombrie - 25 octombrie 2026, manifestări dedicate sărbătoririi Sfântului Dumitru, protectorul spiritual al muzeului, prilej de comemorare a profesorului Dimitrie Gusti, mentorul muzeului. Prăznuirea Sfântului Dumitru marchează ultima și cea mai

Documentare 23-10-2026 11:00

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie)

Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu va avea loc vineri, 23 octombrie, la Mănăstirea Mihai Vodă din București. Detaliile organizatorice ale proclamării au fost stabilite, la 15 octombrie, în cadrul unei ședințe desfășurate la Mănăstirea Mihai Vodă și la Biserica Sapienței, locul unde Sfântul Constant